← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Judecători

Un jurământ pripit și un singur cuvânt: Iefta, fiica sa și vadurile Iordanului

Judecători 11-12Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Iefta eliberează Israelul de Amoniți, dar victoria sa este umbrită de un jurământ pe care nu ar fi trebuit să-l facă — că orice ar ieși întâi din ușile casei sale să-l întâmpine, va oferi — și a fost singura sa fiică cea care a ieșit să-l întâmpine cu timpane și dansuri. Fericitul Teodoret al Cirului, sobrul antiohian care răspunde la 'locurile dificile' ale Scripturii, nu va atenua tragedia nici nu-L va face pe Dumnezeu autorul ei. El numește promisiunea lui Iefta extrem de nechibzuită, căci omul ar fi trebuit să considere că ceva necurat — un câine sau un măgar — ar fi putut să-l întâmpine întâi; și învață că Dumnezeu a permis rezultatul îngrozitor nu pentru că Se bucură de astfel de ofrande, ci pentru a instrui pe alții, prin durerea acestui om, să facă promisiunile lor cu înțelegere și cunoștință. Că Dumnezeu detestă jertfa copiilor, Teodoret aude în strigătul fericitului David împotriva celor care varsă sânge nevinovat și au pângărit pământul. Lecția este grea și clară: jurămintele nu sunt jucării; o limbă lăsată liberă fără gândire poate lega un suflet de ruină. Apoi Teodoret se întoarce la o judecată mai liniștită — războiul lui Efraim împotriva lui Iefta, și cuvântul unic la vadurile Iordanului prin care fugarii au fost cunoscuți. Un singur popor, o singură limbă, totuși o mică diferență de dialect i-a trădat: 'Shibboleth' au spus ceilalți, dar bărbații din Efraim, dintr-un anumit obicei, puteau spune doar 'Sibboleth'. Un întreg capitol de durere se învârte în jurul unui jurământ rostit pripit și a unui cuvânt care nu a putut fi rostit corect.
Citește
Citește Judecători 11–12 — Iefta Galaaditul, un om puternic și viteaz, este chemat de bătrâni să conducă Israelul împotriva copiilor lui Amon. Duhul Domnului vine peste el, și el face jurământul: 'Dacă vei da fără greș pe copiii lui Amon în mâinile mele, atunci va fi că tot ce va ieși din ușile casei mele să mă întâmpine… va fi cu siguranță al Domnului, și îl voi oferi ca ardere de tot.' Domnul dă pe Amon în mâna lui; 'și Iefta a venit la Mițpa, la casa sa, și iată, fiica sa a ieșit să-l întâmpine cu timpane și cu dansuri: și ea era singurul său copil.' Când o vede, își rupe hainele; ea răspunde: 'fă-mi după ceea ce a ieșit din gura ta', cerând doar două luni să-și plângă fecioria pe munți. Atunci bărbații lui Efraim se adună împotriva lui Iefta, supărați că nu au fost chemați la război; el se luptă cu ei, și Galaadiții iau vadurile Iordanului înaintea Efraimiților. 'Și s-a întâmplat că atunci când acei Efraimiți care scăpaseră au zis: Lasă-mă să trec… bărbații din Galaad i-au zis: Ești tu Efraimit? Dacă el a zis: Nu; atunci i-au zis: Spune acum Shibboleth: și el a zis Sibboleth: căci nu putea să-l rostească corect.' Astfel au fost cunoscuți și uciși la vadurile Iordanului.
Studiu

Studiază

De ce a permis Dumnezeu un lucru atât de îngrozitor? Teodoret refuză să pună vina pe Dumnezeu sau să pretindă că jurământul a fost înțelept. El spune clar: Promisiunea lui Iefta a fost extrem de nechibzuită. Omul nu și-a cântărit cuvintele; ar fi trebuit să considere că ceva necurat ar fi putut să-l întâmpine întâi, un câine sau un măgar, lucruri interzise de Lege. Iar motivul pentru care Dumnezeu nu a intervenit să oprească măcelul nu este cruzimea, ci pedagogia — o lecție publică dură, ca alții să învețe greutatea unui cuvânt: Domnul Dumnezeu, pentru a instrui pe alții prin el să facă promisiunile cu înțelegere și cunoștință, nu a prevenit măcelul. Ca nu cumva cineva să creadă că Dumnezeu ar putea vreodată să Se bucure de o astfel de ofrandă, Teodoret îl cheamă pe fericitul David ca martor împotriva vărsării de sânge nevinovat și a jertfirii de fii și fiice demonilor — Dumnezeu o detestă cu totul. Apoi se întoarce la chestiunea mai ușoară a dialectului de la vaduri. Triburile lui Israel erau un singur popor, totuși, cum este firesc la orice națiune, vorbirea lor purta mici diferențe: tot așa și cele douăsprezece seminții ale evreilor, deși un singur popor, aveau, cum era firesc, anumite particularități de dialect. Prin acea mică diferență Efraimiții fugari au fost cunoscuți și uciși la vadurile Iordanului.
Considerați

Consideră

Două judecăți stau una lângă alta în acest capitol, și ambele sunt avertismente despre limbă. Jurământul lui Iefta este cel mare. El a vorbit pripit lui Dumnezeu, legându-se înainte să fi gândit, și cuvintele sale nechibzuite au căzut asupra celei pe care o iubea cel mai mult. Teodoret nu-L face pe Dumnezeu autorul tragediei; Dumnezeu a permis-o ca lecție, ca să învățăm să ne facem promisiunile 'cu înțelegere și cunoștință'. Aici lectura sobră antiohiană păzește bunătatea lui Dumnezeu: El nici nu a poruncit, nici nu a dorit moartea fiicei, căci condamnă astfel de jertfe prin gura lui David. Ceea ce învață capitolul este primejdia jurămintelor făcute cu ușurință — a lăsa gura să alerge înaintea minții, a-L trata pe Dumnezeu ca pe unul cu care putem negocia prin jurăminte nesăbuite. Domnul Însuși a învățat mai târziu: 'Nu jurați deloc… Ci vorbirea voastră să fie: Da, da; Nu, nu' (Matei 5:34, 37), și 'prin cuvintele tale vei fi osândit' (Matei 12:37). Iar a doua judecată, cuvântul de la Iordan, este aceeași lecție în miniatură: viața întregului om a atârnat de faptul dacă putea rosti corect un singur cuvânt. Astfel a fost pusă încercarea, și limba trădătoare și-a făcut lucrarea — Știind aceasta, Iefta le-a poruncit să spună cuvântul, și când au fost dovediți i-a ucis. Mândria lui Efraim scosese sabia; limba lui Efraim nu l-a putut salva. Vadurile Iordanului, pe care Biserica le citește ca apele Botezului ce despart pe cei mântuiți de cei pierduți, devin aici un loc de încercare unde inima este descoperită de gură. Așa cum fiica lui Iefta a ieșit să-l întâmpine pe eliberator cu dans și s-a oferit fără plângere, capitolul ne pune înainte chiar și o slabă umbră a jertfirii de sine ascultătoare — totuși Teodoret ne ține departe de sentimentalism, fixându-ne privirile pe lecția clară și costisitoare: cântărește-ți cuvintele înaintea lui Dumnezeu, căci ele leagă.
Răspunde
Păzește-ți limba, căci ea poate lega sufletul tău. Teodoret numește jurământul lui Iefta extrem de nechibzuit nu ca să batjocorească un om îndurerat, ci ca să te ferească de durerea lui. Cât de des aruncăm promisiuni lui Dumnezeu în căldura fricii sau a dorinței — 'dacă faci aceasta, voi face aceea' — fără a cântări ce spunem? Învață de la Iefta să-ți faci promisiunile cu înțelegere și cunoștință. Nu trata jurămintele ca pe niște monede de schimb, și nu-ți închipui că Dumnezeu este mulțumit de jurăminte nesăbuite; El este cinstit printr-un 'da' credincios, mic și adevărat, nu printr-un mare 'da' aruncat în panică. Și nu presupune, cum au făcut păgânii, că Dumnezeu ar putea vreodată să Se bucure de cruzime făcută în Numele Său; El condamnă vărsarea de sânge nevinovat, și așa trebuie să faci și tu. Apoi auzi cuvântul de la Iordan. Mândria lui Efraim a început războiul, și limba lui Efraim l-a încheiat — un singur cuvânt greșit rostit a trădat inima din spatele lui. Așa este și cu noi: 'din prisosul inimii vorbește gura'. Veghează, deci, ce dezvăluie vorbirea ta. Fie-ți cuvintele puține, cântărite și adevărate; fie-ți promisiunile către Dumnezeu făcute cu sobrietate și ținute cu credincioșie; și roagă-te ca atunci când inima ta va fi încercată la locul de trecere, limba ta să mărturisească adevărul și să nu te trădeze. Căci 'prin cuvintele tale vei fi îndreptățit, și prin cuvintele tale vei fi osândit'.
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care ai eliberat pe Israel prin mâna lui Iefta și totuși ai îngăduit jurământul său pripit ca să învețe toate generațiile greutatea unui cuvânt: pune o strajă, Doamne, înaintea gurii mele, și păzește ușa buzelor mele. Învață-mă să-mi fac promisiunile către Tine cu înțelegere și cunoștință, nu în căldura fricii sau a dorinței, ci cu sobrietate și în adevăr; și ferește-mă de orice jurământ nesăbuit care mi-ar lega sufletul de ruină. Tu, care prin robul Tău David ai strigat împotriva vărsării de sânge nevinovat, curățește inima mea de orice cruzime mascată ca râvnă, ca să nu fac niciodată rău în sfântul Tău Nume. Așa cum seminția fugară a fost cunoscută la vadurile Iordanului printr-un singur cuvânt, așa să dezvăluie cuvintele mele o inimă care este a Ta; și când voi fi încercat la locul de trecere, să mărturisească limba mea despre Tine și să nu mă trădeze. Adu-mă la urmă prin ape la malul îndepărtat al Împărăției Tale. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Cuvântul adevărat al Tatălui, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →