Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 11-12 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi îl ascultăm pe Ioan Calvin în timp ce explică ultima plagă și instituirea Paștelui în Exodul 11-12. Atenția atentă a lui Calvin față de text dezvăluie mâna suverană a lui Dumnezeu care călăuzește atât judecata cât și eliberarea. Comentariul său ne invită să vedem cum fiecare detaliu servește desfășurarea răscumpărării. Prin cuvintele sale dobândim o claritate proaspătă asupra puterii Domnului asupra Faraonului și a grijii Sale tandre față de poporul Său. Să ne pregătim inimile să primim această înțelepciune străveche cu smerenie și recunoștință.
Citește
Citire
Luați Biblia și citiți Exodul capitolele 11 și 12 încet și cu rugăciune. Observați tensiunea crescândă pe măsură ce ultima plagă este anunțată și instrucțiunile atente date pentru mielul pascal. Lăsați narațiunea să trezească atât uimire față de dreptatea lui Dumnezeu cât și mirare față de mila Sa. Opriți-vă unde textul vorbește despre sângele de pe ușori și luați în considerare semnificația acestuia pentru casele lui Israel.
Studiu
Calvin începe prin a lega cuvântul Domnului către Moise de încheierea confruntării.
1. Și Domnul a zis lui Moise. [131] El relatează acum că nu cu o încredere născută din sine însuși a fost el atât de înălțat, după cum l-am văzut; [132] ci pentru că fusese prevenit printr-o descoperire divină că sfârșitul confruntărilor era acum aproape și că nu mai rămânea nimic decât ca Faraonul să cadă prin rana sa mortală. Acest verset, deci, este legat de cel precedent și îi explică cauza; pentru că Moise nu ar fi avut libertatea să întrerupă cursul chemării sale, dacă nu ar fi știut acum clar că ajungea la încheierea ei. Nici nu ar fi de acord altfel cu ceea ce urmează, anume că Moise a vorbit cu Faraonul după ce declarase că nu va mai apărea în fața lui, dacă subiectul nu ar fi continuat fără întrerupere. Dar această propoziție este introdusă între paranteze, (în sensul) că oricât de încăpățânat ar fi fost Faraonul, ceasul venise acum în care el trebuia să cedeze lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu numai declară că inima Faraonului va fi schimbată, astfel încât să nu împiedice plecarea poporului, ci că el însuși va fi îngrijorat de aceasta, pe care o refuzase atât de stăruitor; căci acesta este sensul cuvintelor, el nu numai că vă va trimite, ci vă va alunga cu totul. Căci în spaima sa de prezența lor, el i-a alungat cu ardoare din împărăția sa.Calvin abordează apoi porunca privind jefuirea egiptenilor.
2. Vorbește acum în urechile poporului. El repetă porunca Sa cu privire la jefuirea egiptenilor, despre care s-a făcut mențiune în capitolul al treilea, căci nu era de ajuns ca Dumnezeu să-Și scape poporul de acea tiranie crudă sub care viețile lor nenorocite abia se prelungeau în mare sărăcie și necaz, dacă nu i-ar fi îmbogățit și cu mari averi, ca și cum ar fi luat premiile victoriei de la dușmanii învinși. Aceasta, deci, a fost desăvârșirea bunătății Sale altfel extraordinare, că au plecat împodobiți splendid, [133] și încărcați cu mobile prețioase. Am explicat deja cum le era îngăduit israeliților să ia cu ei vasele de aur și argint sub pretextul împrumutării lor. [134] Cu siguranță singura autoritate a lui Dumnezeu îi absolvă de acuzația de furt și înșelăciune păcătoasă. Dar nu i se poate permite niciunui om muritor să critice sau să găsească cusur în ceva din porunca lui Dumnezeu; nu numai pentru că hotărârea Sa este deasupra tuturor legilor, ci pentru că voia Sa cea mai desăvârșită este regula tuturor legilor. Căci nici din acest motiv Dumnezeu nu este fără răspuns în fața legii, pentru că se bucură de putere necontrolată; ci pentru că în desăvârșirea dreptății Sale infinite nu este nevoie de lege. Dar deși scuza pe care o invocă unii nu este cu totul lipsită de aparență de rațiune, anume că muncile foarte grele pe care egiptenii le ceruseră tiranic erau vrednice de o oarecare răsplată, și deci că Dumnezeu îngăduise pe drept poporului Său să ceară compensația de care ar fi fost altfel nedrept jefuiți, totuși nu este nevoie să recurgem la aceste subtilități; căci acel principiu, pe care l-am stabilit în altă parte, ar trebui să fie suficient, că Dumnezeu, în ale cărui mâini sunt marginile pământului, să distrugă și să răstoarne după voia Sa împărățiile sale, și să schimbe guvernarea națiunilor sale, cu mult mai mult (are dreptul) să distribuie astfel bogățiile și averile indivizilor, încât să îmbogățească pe unii și să-i reducă pe alții la lipsă.Despre slujitori care vin la Moise, Calvin scrie:
8. Și toți acești slujitori ai tăi vor coborî. Până aici Moise raportase cuvintele lui Dumnezeu; el începe acum să vorbească în propria sa persoană și anunță că, la porunca Faraonului, mesageri vor veni de la curtea sa, care vor cere în mod voluntar și smerit ceea ce refuzase cu privire la eliberarea israeliților. Marea asprime a acestor cuvinte a provocat o rană nu ușoară minții tiranului, căci era același lucru ca și cum ar fi spus -- Până acum te-am rugat să îngădui poporului lui Dumnezeu să plece; acum, vrei sau nu, voi pleca liber și nu chiar fără cererea ta și a urmașilor tăi. Ceea ce relatează apoi, că a ieșit "în căldura mâniei," [139] sau "într-o mare mânie," ne arată că slujitorii lui Dumnezeu, chiar atunci când își îndeplinesc cu adevărat și cu credincioșie datoria, sunt atât de tulburați de indignare împotriva păcatului, încât nu sunt deloc opriți să fie afectați de mânie. Și nu există nicio îndoială că Moise a fost astfel trezit la mânie prin impulsul Duhului. Totuși, deoarece suntem în mod natural prea înclinați spre patimi impetuoase, trebuie să ne ferim cu sârguință ca indignarea noastră să nu depășească limitele cuvenite. Duhul a trezit în inima lui Moise acest zel, care este menționat aici, dar în același timp l-a moderat, astfel încât să nu conțină niciun amestec de patimă nereglementată. Dar deoarece se poate întâmpla, și se întâmplă adesea, ca cei credincioși, când sunt influențați de un zel pios, totuși să nu se stăpânească suficient, nici să nu se țină în limitele cuvenite, trebuie cerut de la Dumnezeu duhul blândeții și al cuviinței, care să prevină toate excesele. Totuși, mânia lui Moise este o dovadă pentru noi că Dumnezeu nu ne-ar vrea să îndeplinim leneș și rece îndatoririle pe care ni le încredințează; și, prin urmare, că nimic nu este mai nepotrivit decât ca anumiți cinici, în timp ce filosofează în glumă și ridicol despre doctrinele religiei, și îi înțeapă pe slujitorii lui Dumnezeu cu râsul și glumele lor obraznice, să batjocorească vehemența lor, care este mai degrabă vrednică de cea mai înaltă laudă.
Considerați
Considerare
Calvin reflectează în continuare asupra modului în care Dumnezeu întoarce inimile oamenilor.
3. Și Domnul a dat [135] poporului favoare. Pentru că israeliții nu ar fi putut niciodată spera că egiptenii, care îi jefuiseră mai înainte cu lăcomie de tot, vor deveni atât de buni și de generoși față de ei, Moise declară că inimile oamenilor sunt întoarse în acest fel sau în acela de Dumnezeu. Căci, după cum mărturisește Psalmul, că egiptenii au fost împinși de El "să urască poporul Său," (Psalmul 105:25,) ca să facă loc eliberării lor glorioase; tot așa El a fost în stare să-i încline și în direcția opusă, ca să dea de bunăvoie ceea ce refuzaseră mai înainte cu asprime și nu fără amenințări și lovituri. Această doctrină este extrem de utilă de cunoscut, deoarece, atunci când oamenii sunt aspri și cruzi față de noi, ne învață răbdarea, în timp ce suntem siguri că patimile oamenilor răi ne asaltează astfel doar în măsura în care Dumnezeu ar vrea să ne pedepsească păcatele și să ne exercite și să ne smerească. Oferă, de asemenea, nu puțină mângâiere pentru a ne alina durerile și ne trezește la timp să-L chemăm pe Dumnezeu, ca să întoarcă mințile dușmanilor noștri de la brutalitate și neamabilitate la blândețe. Din multe pasaje reiese că aceasta a fost întotdeauna convingerea tuturor celor evlavioși și fără îndoială expresia lui Iacov către fiii săi, "Dumnezeu Atotputernicul să vă dea (dabit) milă înaintea omului," a fost întemeiată pe acest sentiment general. (Geneza 43:14.) Dar, deoarece Scriptura este plină de astfel de mărturii, să ne mulțumim să fi citat doar pe acesta. Din nou, Dumnezeu nu înclină întotdeauna oamenii la milă, prin Duhul regenerării, astfel încât să fie schimbați din lupi în miei; ci uneori prin inspirația Sa secretă îi înmoaie pentru scurt timp, deși ei nu știu, după cum citim aici despre egipteni. În a doua parte a versetului, unde se spune, "Mai mult, omul Moise," etc., se dă un motiv inferior și subordonat, care a ajutat atât la schimbarea egiptenilor cât și la încurajarea israeliților, astfel încât amândoi să se supună cu respect cuvintelor sale; căci deși toată această chestiune a fost condusă numai de puterea lui Dumnezeu, totuși El nu a acționat pur și simplu prin Sine, ci, alegându-l pe Moise ca slujitor al Său, i-a încredințat [136] o anumită sarcină. De aici venerația care i-a făcut pe egipteni, precum și pe israeliți, ascultători față de el, ca munca sa să nu fie zadarnică. El vorbește, într-adevăr, doar despre națiunea egipteană, (căci după ce a vorbit mai întâi despre "țară," adaugă două diviziuni, "slujitorii Faraonului," adică nobilii și curtenii, și apoi "poporul de rând," căci așa înțeleg eu în acest loc cuvântul "popor;") dar vom vedea curând că minunile avuseseră un efect bun și asupra israeliților, ca să creadă și să asculte mai ușor. Dar; acest pasaj ne învață că slujitorii lui Dumnezeu sunt adesea prețuiți și onorați, unde totuși credința în doctrina lor nu este posedată, căci deși egiptenii îl respectă și îl estimează foarte mult pe Moise, ei nu sunt deci înclinați să caute [137] evlavia. Și astfel cei răi se tem adesea de Dumnezeu Însuși, când sunt influențați de circumstanțe particulare, și totuși nu se dedică slujirii Sale.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește accentul lui Calvin pe direcția suverană a lui Dumnezeu asupra evenimentelor încrederea ta în controlul Domnului asupra circumstanțelor prezente? În ce feluri ar putea observația atentă a poruncilor lui Dumnezeu, așa cum este subliniată de Calvin, să-ți modeleze mersul zilnic al credinței? Unde simți că Duhul te invită să te odihnești mai deplin sub protecția sângelui lui Hristos?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Suveran, în judecata asupra Egiptului și în eliberarea poporului Tău prin sângele mielului de Paște, vedem mâna Ta puternică și credincioșia legământului Tău. Prin același har, marchează-ne cu sângele lui Hristos, adevăratul nostru Paște, ca să stăm în siguranță în mijlocul oricărei încercări și să ne încredem în providența Ta când inimile sunt împietrite împotriva Cuvântului Tău. Învață-ne să ascultăm poruncile Tale cu reverență și umple-ne de o sfântă uimire la îndurarea Ta suverană. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →