Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 9-10 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ezechiel 9–10 deschide o fereastră spre interacțiunea solemnă dintre judecata divină și mila păstrătoare. Cu atenție atentă la viziunea profetului, Henry urmărește cum consecințele păcatului se desfășoară în timp ce o rămășiță credincioasă este pusă deoparte. Reflecțiile sale ne invită să luăm în considerare atât severitatea sfințeniei lui Dumnezeu, cât și grija tandră extinsă celor care plâng din cauza urâciunilor. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, ni se amintește că același Dumnezeu care execută dreptatea marchează și pe ai săi pentru eliberare. Studiul de astăzi se inspiră direct din observațiile atemporale ale lui Henry pentru a ne adânci reverența și speranța.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să întâlnească cuvântul viu citind integral capitolele 9 și 10 din Ezechiel. Ascultă chemarea judecății, marcarea credincioșilor și plecarea treptată a slavei lui Dumnezeu. Permite imaginii omului îmbrăcat în in și împrăștierii cărbunilor să trezească atât uimire, cât și autoexaminare. Citește încet, observând unde mila încă strălucește în mijlocul mâniei.
Studiu
Henry începe prin a descrie chemarea dată distrugătorilor Ierusalimului.
I. Chemarea dată distrugătorilor Ierusalimului să iasă și să-și facă apariția. Cel care i s-a arătat profetului (cap. viii. 2), care îl adusese la Ierusalim și îi arătase răutatea săvârșită acolo, a strigat: Fă-i pe cei care au însărcinarea asupra cetății să se apropie (v. 1), sau, cum s-ar putea citi mai bine și mai aproape de original, Cei care au însărcinarea asupra cetății se apropie. El spusese (cap. viii. 18): Voi lucra cu mânie; acum, zice el profetului, vei vedea cine urmează să fie folosiți ca instrumente ale mâniei Mele. Appropinquaverunt visitationes civitatis — Vizitările (sau vizitatorii) cetății sunt aproape. Ei n-au vrut să cunoască ziua vizitărilor lor în milă, și acum urmează să fie vizitați în mânie. Observă, 1. Cum i se dă de știre profetului: A strigat aceasta în urechile mele cu glas tare, ceea ce arată vehemența celui care vorbea; când oamenii sunt puternic provocați și amenință în mânie, vorbesc tare. Cei care nu iau în seamă sfaturile pe care Dumnezeu le dă într-un glas blând și mic vor fi făcuți să audă amenințările, să audă și să tremure. Denotă de asemenea nevrerea profetului de a i se spune aceasta: era surd la acea ureche, dar nu este leac, păcatul lor nu admite scuză și de aceea judecata lor nu admite întârziere: „A strigat aceasta în urechile mele cu glas tare; m-a făcut s-o aud și am auzit-o cu inimă întristată.” 2. Ce este această înștiințare. Sunt unii care au însărcinarea asupra cetății să o distrugă, nu armatele caldeene, ele urmează într-adevăr să fie folosite în această lucrare, dar ele nu sunt vizitatorii, ele sunt doar slujitorii sau mai degrabă uneltele. Îngerii lui Dumnezeu au primit acum poruncă să pustiască acea cetate pe care o avuseseră multă vreme poruncă să o protejeze și să vegheze asupra ei. Sunt aproape, ca îngeri distrugători, ca slujitori ai mâniei, căci fiecare om are arma sa distrugătoare în mână, ca îngerul care păzea calea pomului vieții cu o sabie de foc. Observă, Cei care prin păcat L-au făcut pe Dumnezeu dușmanul lor i-au făcut dușmani și pe îngerii buni. Acești vizitatori sunt chemați și făcuți să se apropie. Observă, Dumnezeu are slujitori ai mâniei totdeauna la chemare, totdeauna la poruncă, puteri nevăzute prin care Își împlinește scopurile. Profetul este făcut să vadă aceasta în viziune, ca să poată cu și mai mare siguranță în propovăduirea sa vesti aceste judecăți. Dumnezeu i-a spus cu glas tare, l-a învățat cu mână tare (Isa. viii. 11), ca să facă o impresie mai adâncă asupra lui și ca să poată astfel vesti aceasta în urechile poporului.Henry subliniază apoi figura distinsă îmbrăcată în in printre îngeri.
III. Luarea în seamă a unuia dintre îngerii distrugători, deosebit prin îmbrăcămintea sa de ceilalți, de la care s-ar putea aștepta oarecare favoare; se pare că nu era unul dintre cei șase, ci printre ei, ca să vadă că mila este amestecată cu judecata, v. 2. Acest om era îmbrăcat cu in, ca preoții, și avea o călimară de scriitor atârnând la șold, cum aveau în vechime avocații și grefierii, pe care urma s-o folosească, după cum ceilalți șase urmau să-și folosească armele distrugătoare. Aici onorurile condeiului au întrecut pe cele ale sabiei, dar El era Domnul îngerilor care a folosit călimara de scriitor; căci se recunoaște în general, printre cei mai buni interpreți, că acest om Îl reprezenta pe Hristos ca Mijlocitor, mântuind pe ai Săi de sabia de foc a dreptății divine. El este marele nostru preot, îmbrăcat cu sfințenie, căci aceasta era însemnată prin inul subțire, Apoc. xix. 8. Ca profet poartă călimara de scriitor. Cartea vieții este cartea Mielului. Marile lucruri ale legii și ale evangheliei pe care Dumnezeu ni le-a scris sunt scrise de El; căci este Duhul lui Hristos, în scriitorii Scripturii, care ne mărturisește, și Biblia este descoperirea lui Isus Hristos. Observă, Este o mare mângâiere pentru toți creștinii buni că, în mijlocul distrugătorilor și al distrugerilor care sunt afară, există un Mijlocitor, un mare preot, care are un interes în cer și în care sfinții de pe pământ au un interes.Henry explică apoi porunca dată de a marca rămășița evlavioasă pentru păstrare.
V. Porunca dată omului îmbrăcat în in de a asigura rămășița evlavioasă de la pustiirea generală. Nu citim că acest Mântuitor a fost chemat și trimis, ca distrugătorii; căci El este totdeauna gata, apărând în prezența lui Dumnezeu pentru noi; și Lui, ca persoană cea mai potrivită, I se încredințează grija celor marcați pentru mântuire, v. 4. Acum observă, 1. Caracterul distinctiv al acestei rămășițe care urmează să fie mântuită. Sunt cei care suspină și plâng, suspină în ei înșiși, ca oamenii în durere și necaz, strigă către Dumnezeu în rugăciune, ca oamenii în serios, din cauza tuturor urâciunilor săvârșite în Ierusalim. Nu numai idolatriile de care erau vinovați, ci toate celelalte enormități ale lor erau urâciuni înaintea lui Dumnezeu. Acești puțini evlavioși mărturisiseră împotriva acelor urâciuni și făcuseră ce putuseră în locurile lor ca să le înăbușe; dar, văzând că toate încercările lor de reformare a moravurilor sunt zadarnice, s-au așezat, au suspinat și au plâns, au plâns în taină și s-au plâns lui Dumnezeu, din cauza necinstei aduse numelui Său prin răutatea lor și a ruinii pe care o aducea asupra bisericii și națiunii lor. Observă, Nu este de ajuns să nu ne bucurăm de păcatele altora și să nu avem părtășie cu ele, ci trebuie să le plângem și să le luăm la inimă; trebuie să ne întristăm pentru ceea ce nu putem ajuta, ca cei care urăsc păcatul pentru sine și au o grijă duioasă pentru sufletele altora, ca David (Ps. cxix. 136) și Lot, care și-a chinuit sufletul drept prin convorbirea nelegiuită a vecinilor săi. Urâciunile săvârșite în Ierusalim trebuie plânse într-un mod special, pentru că sunt într-un mod deosebit ofensatoare pentru Dumnezeu. 2. Grija distinctivă luată de ei. Se dau porunci să-i găsească pe toți cei care au un astfel de spirit evlavios public: „Treci prin mijlocul cetății în căutarea lor și, deși sunt oricât de risipiți și oricât de ascunși de furia prigonitorilor lor, vezi totuși să-i descoperi și pune un semn pe frunțile lor,” (1.) Ca să arate că Dumnezeu îi recunoaște ca ai Săi și îi va mărturisi într-o altă zi. O lucrare a harului în suflet este pentru Dumnezeu un semn pe frunte, pe care El îl va recunoaște ca semn al Său și prin care îi cunoaște pe ai Săi. (2.) Ca să le dea celor astfel marcați o asigurare a bunăvoinței lui Dumnezeu, ca să o poată ști ei înșiși; și mângâierea de a o ști va fi cel mai puternic sprijin și alinare în vremuri de necaz. De ce ne-am tulbura cu privire la această viață vremelnică dacă știm prin semn că avem viața veșnică? (3.) Ca o îndrumare pentru distrugători pe cine să treacă, așa cum sângele de pe ușori era un indiciu că aceea era casa unui israelit și întâiul născut de acolo nu trebuia ucis. Observă, Cei care se păstrează curați în vremuri de nelegiuire comună, Dumnezeu îi va păstra în siguranță în vremuri de nenorocire comună. Cei care se deosebesc vor fi deosebiți; cei care plâng pentru păcatele altora nu vor avea nevoie să plângă pentru propriile lor necazuri, căci vor fi fie izbăviți de ele, fie mângâiați sub ele. Dumnezeu va pune un semn pe cei care plâng ai Săi, va înregistra suspinele lor și va strânge lacrimile lor în sticlă. Pecetluirea slujitorilor lui Dumnezeu pe frunțile lor menționată în Apoc. vii. 3 era același semn al grijii pe care Dumnezeu o are față de poporul Său, care este relatat aici; numai că aceasta era ca să-i asigure de a nu fi distruși, aceea de a nu fi rătăciți, ceea ce este echivalent.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a consemna raportul credincios al omului cu călimara.
V. Iată un răspuns dat mandatului de protecție care a fost emis pentru asigurarea celor care plângeau în Sion (v. 11): Omul îmbrăcat cu in a raportat lucrul, a dat socoteală de ceea ce făcuse în îndeplinirea însărcinării sale; găsise pe toți cei care plângeau în taină pentru păcatele țării și strigaseră împotriva lor printr-o mărturie publică și îi marcase pe toți pe frunte. Doamne, am făcut cum mi-ai poruncit. Nu aflăm că cei însărcinați să distrugă au raportat ce distrugere făcuseră, dar cel care fusese rânduit să protejeze și-a raportat lucrul; căci ar fi fost mai plăcut atât pentru Dumnezeu, cât și pentru profet să audă de cei care au fost mântuiți decât de cei care au pierit. Sau acest raport a fost făcut acum pentru că lucrul era împlinit, pe când lucrarea de distrugere ar fi fost o lucrare de timp, și când ar fi fost adusă la capăt, atunci ar fi trebuit făcut raportul. Vezi cât de credincios este Hristos încredințării puse în El. I s-a poruncit să asigure viața veșnică rămășiței alese? El a făcut cum I s-a poruncit. Din toți pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea simt chemarea de a suspina și plânge din cauza păcatului prevalent mai degrabă decât să rămân indiferent?
2. Cum întărește certitudinea marcării de către Dumnezeu a celor ai Săi încrederea mea când judecata pare aproape?
3. În ce feluri invit plecarea treptată a slavei lui Dumnezeu tolerând ceea ce El urăște?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al milei și al dreptății, înseamnă-ne prin Duhul Tău ca pe cei ce jelesc din pricina păcatului și se mâhnesc de ceea ce Te mâhnește pe Tine. Păzește-ne de a ne încrede în răbdarea Ta și trezește în noi o sfântă frică la vederea slavei Tale care se îndepărtează de un popor ce se abate. Păstrează-Ți rămășița în zilele acestea și fă ca Numele Tău să fie cinstit printre noi prin puterea Evangheliei. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →