Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 28 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Scripturii continuă să călăuzească cititorii prin scenele finale din Faptele Apostolilor. În comentariul său la capitolul 28, Calvin urmărește ultima parte a călătoriei lui Pavel spre Roma, evidențiind protecția credincioasă a lui Dumnezeu și răspândirea evangheliei chiar în mijlocul încercărilor neașteptate. Tratarea sa verset cu verset îi invită pe credincioși să vadă providența divină lucrând atât în întâlniri obișnuite, cât și în izbăviri extraordinare. Pe măsură ce urmăm astăzi perspectivele lui Calvin, ni se reamintește că fiecare detaliu al istoriei apostolului arată grija suverană a lui Hristos față de Biserica Sa. Să ne pregătim inimile pentru a primi atât textul, cât și expunerea credincioasă a lui Calvin.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la Faptele Apostolilor, capitolul 28. În aceste versete, Luca consemnează sosirea supraviețuitorilor naufragiului pe Malta, întâlnirea lui Pavel cu o viperă, vindecarea tatălui lui Publius și etapele finale ale călătoriei care îl aduce pe apostol la Roma. Pe măsură ce citiți, observați demonstrațiile repetate ale protecției lui Dumnezeu și ocaziile de mărturie care apar chiar și în medii străine și ostile. Lăsați narațiunea să vă pregătească pentru reflecțiile lui Calvin asupra providenței, judecății și îndrăznelii evanghelice.
Studiu
Calvin începe prin a descrie scena la sosirea pe Melita.
1. Acea priveliște jalnică este descrisă la începutul capitolului, când atât de mulți oameni, uzi și mânjiți cu spuma și murdăria mării, înțepeniți de frig, s-au târât cu mare greutate până la țărm; căci era totuna cu a fi aruncați de mare ca să moară printr-o altă moarte. După aceea, Luca declară că au fost primiți cu bunăvoință de barbari, că aceștia au aprins un foc ca să își usuce hainele și să își reîmprospăteze încheieturile înțepenite de frig și, în cele din urmă, că au fost salvați [654] de ploaie. Așadar, prin faptul că Pavel laudă aceste îndatoriri, el își arată recunoștința; și o asemenea mare dărnicie față de străini este înaintată din motive întemeiate, de vreme ce exemplele ei sunt rare în lume. Și deși firea comună smulge din neamurile barbare o oarecare afecțiune de milă în nevoie atât de mare, totuși, fără îndoială, Dumnezeu a făcut ca oamenii din Melita să îi trateze pe acești oameni cu atâta bunăvoință, pentru ca făgăduința Sa să fie sigură și certă, făgăduință care ar părea nedesăvârșită dacă naufragiul ar fi pricinuit pierderea vieții vreunui om.Despre incidentul cu vipera, Calvin scrie:
O viperă ieșind din căldură. Însuși evenimentul a dovedit că Pavel era un proroc adevărat și neîndoielnic al lui Dumnezeu. Acum, pentru ca Dumnezeu să îl facă vestit atât pe uscat, cât și pe mare, El pecetluiește minunile de mai înainte [655] cu o minune nouă; și astfel El întărește apostolia lui printre oamenii din Melita. Și deși nu au fost mulți care au tras folos din aceasta, totuși măreția evangheliei a strălucit chiar și printre necredincioși; de asemenea, aceasta a întărit mult oracolele marinarilor, pe care ei nu le respectaseră îndeajuns. Nici vipera nu a ieșit din lemne întâmplător; ci Domnul a îndreptat-o prin sfatul Său ascuns să îl muște pe Pavel, pentru că a văzut că aceasta se va întoarce spre slava evangheliei Sale.Calvin se îndreaptă apoi spre răspunsul lui Pavel la viperă.
5. Scuturând vipera. Scuturarea viperei este un semn al unei minți liniștite. Căci vedem cât de mult tulbură și slăbește frica pe oameni; și totuși nu trebuie să credeți că Pavel era cu totul lipsit de frică. Căci credința nu ne face nesimțitori, așa cum își închipuie oamenii cu mintea rătăcită, când sunt în afara primejdiei. [659] Dar deși credința nu înlătură cu totul simțirea răului, totuși ea o temperează, ca nu cumva cei evlavioși să se teamă mai mult decât se cuvine; ca ei să fie totdeauna îndrăzneți și să aibă o bună nădejde. Așadar, deși Pavel înțelegea că vipera era o fiară vătămătoare, totuși el s-a încrezut în făgăduința care i se făcuse și nu s-a temut atât de mușcătura ei aducătoare de moarte [660], încât aceasta să îl tulbure; pentru că era gata chiar să moară, dacă ar fi fost nevoie.
Considerați
Considerare
Calvin avertizează împotriva judecăților pripite bazate pe împrejurări exterioare.
Așadar, acei oameni se înșală care fac din aceasta o regulă generală de a judeca pe fiecare om după prosperitatea sau adversitatea sa. Aceasta a fost starea controversei dintre Iov și prietenii săi (Iov 4:7): ei afirmau că acel om era un reprobat și urât de Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl pedepsea; iar el afirma, pe de altă parte, că cei evlavioși sunt uneori smeriți prin cruce. De aceea, ca să nu fim înșelați în acest punct, trebuie să ne ferim de două lucruri. Cel dintâi este să nu dăm judecată pripită și oarbă asupra lucrurilor necunoscute [657], doar după eveniment, pentru că Dumnezeu pedepsește pe cei buni la fel ca pe cei răi; ba chiar se întâmplă adesea ca El să îi cruțe pe reprobați și să îi pedepsească aspru pe ai Săi; dacă vrem să judecăm drept, trebuie să începem de la altceva decât de la pedepse, anume să cercetăm viața și faptele. Dacă vreun adulter, vreun hulitor, vreun sperjur sau ucigaș, vreun om necurat, vreun înșelător, vreun animal sângeros este pedepsit, Dumnezeu arată judecata Sa ca și cum ar arăta cu degetul. Dacă nu vedem nicio nelegiuire, nimic nu este mai bine decât să ne suspendăm judecata cu privire la pedeapsă.În cele din urmă, Calvin reflectă asupra înclinației lumii de a cădea în superstiție.
Mai departe, să învățăm din această istorie să așteptăm cu minți răbdătoare și liniștite evenimentul prosper al lucrurilor [663] care par la început să tindă spre a-L jefui pe Dumnezeu de cinstea Sa. Care dintre noi nu s-ar fi înspăimântat de această priveliște care îi înarma pe cei răi să defăimeze cu tot felul de cuvinte defăimătoare slava evangheliei? Totuși vedem cum Dumnezeu a prevenit la timp această neplăcere; așadar, să nu ne îndoim că, după ce a îngăduit ca ai Săi să fie întunecați de nori de defăimări, El va trimite leacul la timpul Său bun și va preface întunericul lor în lumină. Între timp, să ne aducem aminte că trebuie să ne ferim de judecata firii. Și pentru că oamenii se uită mereu pe ei înșiși, să cerem de la Dumnezeu Duhul cumpătării, ca El să ne țină totdeauna în calea cea dreaptă. Mai departe, să învățăm din aceasta cât de gata este lumea să cadă în superstiție. Da, această nelegiuire este într-un fel înnăscută în noi, de a dori să împodobim creaturile cu ceea ce luăm de la Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde ați văzut providența lui Dumnezeu lucrând într-un loc sau o încercare neașteptată? Cum ar putea avertismentele lui Calvin cu privire la judecarea altora după împrejurările lor să modeleze felul în care priviți suferința din propria voastră viață sau din viețile altor credincioși? În ce feluri sunteți ispitiți să dați slavă altcuiva decât lui Dumnezeu și cum reorientează evanghelia închinarea voastră?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, care orânduiești toate lucrurile după sfatul voii Tale, Te rugăm să ne dai aceeași încredere statornică în providența Ta care l-a susținut pe apostolul Tău în mijlocul naufragiului și al lanțurilor. Prin harul Tău, întărește-Ți Biserica ca să dea mărturie credincioasă chiar când împrejurările par potrivnice, și fă ca fiecare izbăvire să ne îndrepte spre îndurările legământului Tău în Hristos. Păzește-ne de judecăți pripite și de idolatria subtilă care se strecoară atât de ușor în inimile noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →