Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 31-32 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin asupra capitolelor 31 și 32 din Geneză, unde patriarhul Iacov se confruntă cu conflicte familiale, îndrumare divină și provocarea de a se întoarce în țara făgăduinței. Expunerea atentă a lui Calvin evidențiază îndrumarea credincioasă a lui Dumnezeu chiar atunci când inimile omenești sunt împărțite de frică și lăcomie. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, suntem invitați să vedem cum Domnul corectează, protejează și conduce poporul Său prin încercări obișnuite. Perspectivele lui Calvin ne amintesc că Scriptura înregistrează aceste evenimente antice pentru instruirea și mângâierea noastră. Să ne pregătim inimile să primim cuvântul cu umilință și credință.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți Geneza capitolele 31 și 32 încet și cu rugăciune. Observați conversațiile lui Iacov cu soțiile sale, visul misterios al turmei, urmărirea lui Laban și întâlnirea tensionată la graniță. Vedeți cum intervine Dumnezeu la fiecare cotitură. Lăsați narațiunea să trezească propriile voastre amintiri despre conducerea lui Dumnezeu în anotimpuri de incertitudine și tranziție.
Studiu
Calvin începe prin a examina răspunsul lui Iacov la plângerile fiilor lui Laban.
1. Și a auzit cuvintele. Deși Iacov dorea cu ardoare propria sa țară și se gândea continuu la întoarcerea la ea, totuși răbdarea sa admirabilă apare în aceasta, că își suspendă scopul până când se prezintă o nouă ocazie. Nu neg, totuși, că o anumită imperfecțiune a fost amestecată cu această virtute, în faptul că nu s-a grăbit mai mult să se întoarcă; dar că făgăduința lui Dumnezeu a fost întotdeauna păstrată în mintea sa va apărea în curând. În acest sens, totuși, a arătat ceva din firea omenească, că de dragul obținerii bogăției și-a amânat întoarcerea timp de șase ani: căci când Laban își schimba continuu termenii, ar fi putut pe bună dreptate să-și ia rămas-bun. Dar că a fost reținut prin forță și teamă împreună, deducem din fuga sa clandestină. Acum, cel puțin, are o cauză suficientă pentru a cere eliberarea sa; deoarece bogățiile sale deveniseră grele și urâte pentru fiii lui Laban: totuși nu îndrăznește să se retragă deschis din dușmănia lor, ci este obligat să fugă în secret. Totuși, deși întârzierea sa este într-o anumită măsură scuzabilă, era probabil legată de lene; chiar și credincioșii, când își îndreaptă cursul spre Dumnezeu, adesea nu îl urmăresc cu fervoare cuvenită. De aceea, ori de câte ori lenea cărnii ne întârzie, să învățăm să aprindem ardoarea spiritelor noastre într-o flacără. Nu există nicio îndoială că Domnul a corectat infirmitatea slujitorului Său și l-a îndemnat cu blândețe pe măsură ce a continuat în cursul său. Căci dacă Laban l-ar fi tratat cu amabilitate și plăcere, mintea sa ar fi fost adormită; dar acum este alungat de priviri adverse. Astfel, Domnul adesea asigură mai bine mântuirea poporului Său, supunându-l la ura, invidia și răutatea celor răi, decât permițându-le să fie liniștiți cu adrese blânde. A fost mult mai util sfântului Iacov să aibă pe socrul său și pe fiii săi opuși, decât să fie supuși cu curtoazie dorințelor sale; deoarece favoarea lor ar fi putut să-l priveze de binecuvântarea lui Dumnezeu. Avem, de asemenea, mai mult decât suficientă experiență a puterii atracțiilor pământești și a ușurinței cu care, atunci când abundă, uitarea binecuvântărilor cerești se strecoară peste noi. De aceea, să nu ni se pară greu să fim treziți de Domnul, când cădem în adversitate sau primim puțină favoare din lume; căci ura, amenințările, dizgrația și calomniile sunt adesea mai avantajoase pentru noi decât aplauzele tuturor oamenilor din toate părțile. Mai mult, trebuie să observăm inumanitatea fiilor lui Laban, care se plâng pretutindeni ca și cum ar fi fost jefuiți de Iacov. Dar bărbații sordizi și avari suferă de boala de a crede că li se fură totul cu care nu se îngrașă ei înșiși. Căci deoarece avariția lor este nesățioasă, urmează în mod necesar că prosperitatea altora îi chinuie, ca și cum ei înșiși ar fi reduși astfel la nevoie. Ei nu iau în considerare dacă Iacov a dobândit această mare bogăție în mod drept sau nedrept; dar sunt înfuriați și invidioși, deoarece concep că atât de mult a fost extras de la ei. Laban mărturisise mai înainte că fusese îmbogățit prin venirea lui Iacov și chiar că fusese binecuvântat de Domnul de dragul lui Iacov; dar acum fiii săi murmură, iar el însuși este torturat de durere, aflând că și Iacov devine părtaș la aceeași binecuvântare. De aici percepem orbirea avariției care nu poate fi niciodată satisfăcută. De unde și este numită de Pavel rădăcina a tot răul; deoarece cei care doresc să înghită totul trebuie să fie perfizi, cruzi, ingrați și în orice fel nedrepți. În plus, trebuie observat că fiii lui Laban, în impetuozitatea anilor lor tineri, își dau drumul la vexație; dar tatăl, ca un vulpoi bătrân viclean, tace, totuși își trădează răutatea prin înfățișare.Calvin se îndreaptă apoi spre porunca divină dată lui Iacov.
3. Și Domnul i-a zis lui Iacov. Timiditatea omului sfânt este văzută aici mai clar; căci el, percepând că i se pregătea rău de către socrul său, tot nu îndrăznea să miște un picior, decât dacă era încurajat de un nou oracol. Dar Domnul, care, prin fapte, îi arătase deja că nu mai trebuie făcută nicio întârziere, acum îl îndeamnă și prin cuvinte. Să învățăm din acest exemplu că, deși Domnul ne poate incita la datorie prin adversitate, totuși vom profita puțin din aceasta, dacă nu se adaugă stimulentul cuvântului. Și vedem ce se va întâmpla cu cei osândiți; căci fie devin împietriți în răutatea lor, fie izbucnesc în furie. De aceea, ca instrucțiunea transmisă de lucrurile exterioare să ne fie de folos, trebuie să cerem Domnului să strălucească asupra noastră în propriul Său cuvânt. Scopul, totuși, al lui Moise se referă în principal la acest punct, ca să știm că Iacov s-a întors în propria sa țară, sub îndrumarea specială a lui Dumnezeu. Acum țara Canaanului este numită țara lui Avraam și Isaac, nu pentru că ar fi provenit din ea; ci pentru că le fusese făgăduită divin ca moștenire. De aceea, prin acest glas omul sfânt a fost avertizat că, deși Isaac fusese un străin, totuși, în ochii lui Dumnezeu, el era moștenitorul și stăpânul acelei țări, în care nu poseda nimic decât un mormânt.Despre declarația îngerului la Betel, Calvin scrie:
13. Eu sunt Dumnezeul Betelului. Nu este de mirare că îngerul ar trebui să-și asume persoana lui Dumnezeu: fie pentru că Dumnezeu Tatăl s-a arătat sfinților patriarhi în propriul Său Cuvânt, ca într-o oglindă vie, și aceea sub forma unui înger; fie pentru că îngerii, vorbind prin porunca lui Dumnezeu, rostesc pe bună dreptate cuvintele lor, ca din gura Sa. Căci profeții sunt obișnuiți cu această formă de vorbire; nu ca să se înalțe pe ei înșiși în locul lui Dumnezeu; ci doar ca maiestatea lui Dumnezeu, ai cărui slujitori sunt, să strălucească în mesajul Său. Acum, este potrivit să considerăm mai atent forța acestei forme de exprimare. El nu se numește pe Sine Dumnezeul Betelului, pentru că este limitat în limitele unui loc dat, ci cu scopul de a reînnoi slujitorului Său amintirea propriei Sale făgăduințe; căci sfântul Iacov nu atinsese încă acel grad de perfecțiune care făcea inutile rudimentele mai simple pentru el. Dar puțină lumină a doctrinei adevărate prevala la acea vreme; și chiar și aceea era înfășurată în multe umbre. Aproape întreaga lume apostatase la dumnezei falși; și acea regiune, ba chiar și casa socrului său, era plină de superstiții necurate. De aceea, în mijlocul atâtor obstacole, nimic nu era mai dificil pentru el decât să-și țină credința în singurul Dumnezeu adevărat fermă și invincibilă. De aceea, în primul rând, religia pură îi este recomandată, pentru ca, printre diversele erori ale lumii, să adere la ascultarea și închinarea acelui Dumnezeu pe care îl cunoscuse odată. În al doilea rând; făgăduința pe care o primise mai înainte îi este confirmată din nou, pentru ca el să-și țină mereu mintea fixată pe legământul special pe care Dumnezeu îl făcuse cu Avraam și posteritatea sa. Astfel este îndreptat spre țara Canaanului, care era propria sa moștenire; ca nu cumva binecuvântarea temporală a lui Dumnezeu, de care urma să se bucure în curând, să-i rețină inima în Mesopotamia. Căci deoarece acest oracol era doar un apendice al celui anterior, orice binecuvântări i-ar fi acordat Dumnezeu ulterior ar trebui să fie referite la acel prim design. Putem, de asemenea, deduce din acest pasaj că Iacov predicase mai înainte gospodăriei sale despre adevăratul Dumnezeu și adevărata religie, așa cum se cuvine unui tată pios al familiei sale. Căci ar fi acționat absurd rostind acest discurs, dacă soțiile sale nu ar fi fost instruite anterior cu privire la acea viziune minunată. La același punct aparține ceea ce spusese mai înainte, că Dumnezeul tatălui său îi adusese ajutor. Căci este exact ca și cum ar vrea să distingă deschis pe Dumnezeul pe care îl venera de dumnezeul lui Laban. Și acum, deoarece poartă un discurs familiar cu soțiile sale, ca pe subiecte pe care le cunosc, conjectura este probabilă, că nu a fost vina lui Iacov dacă nu erau impregnați de cunoașterea singurului Dumnezeu și de evlavie sinceră. Mai mult, prin acest oracol Domnul a declarat că este întotdeauna atent la cei evlavioși, chiar și atunci când par a fi doborâți și părăsiți. Căci cine nu ar fi spus că Iacov alungat era acum lipsit de orice ajutor ceresc? Și cu adevărat Domnul i se arată târziu; dar dincolo de orice așteptare arată că nu fusese niciodată uitător de el. Să simtă și credincioșii, în zilele noastre, că El este același față de ei; și dacă, în vreun fel, cei răi îi asupresc tiranic prin violență nedreaptă, să rabde cu răbdare, până când, în cele din urmă, la timpul potrivit, El îi va răzbuna.Calvin continuă să povestească adresa lui Iacov către soțiile sale.
5. Văd fața tatălui vostru. Această adresă constă din două părți. Căci mai întâi, vorbește despre propria sa integritate și se plânge de perfidia socrului său. Apoi mărturisește că Dumnezeu este autorul prosperității sale, pentru ca Rahela și Lea să-l însoțească mai de bunăvoie. Și întrucât devenise foarte bogat într-un spațiu scurt de timp, se purifică de orice suspiciune; și chiar apelează la ele ca martori ai diligenței sale. Și deși Moise nu relatează în detaliu totul; totuși nu există nicio îndoială că onestitatea soțului lor fusese clarificată pentru ele prin multe dovezi, și că, pe de altă parte, rănile, fraudele și rapacitatea tatălui lor, erau bine cunoscute. Când se plânge că salariile sale fuseseră schimbate de zece ori, este probabil că numărul zece este pus pur și simplu pentru de multe ori. Totuși, se poate ca în șase ani Laban să fi rupt astfel de multe ori acordurile sale; deoarece ar fi de două ori mai multe sezoane de reproducere a mieilor, și anume primăvara și toamna, așa cum am spus. Dar această narațiune a visului, deși urmează într-o parte ulterioară a istoriei, arată că sfântul Iacov nu întreprinsese nimic decât prin porunca divină. Moise relatase mai înainte tranzacția pur și simplu, fără să spună nimic cu privire la sfatul din care pornise; dar acum, în persoana lui Iacov însuși, îndepărtează orice îndoială cu privire la aceasta; căci nu sugerează că Iacov mințea, pentru a-și înșela soțiile prin acest artificiu; ci introduce pe sfântul slujitor al lui Dumnezeu, mărturisind cu adevărat și fără prefăcătorie, cazul așa cum era în realitate. Căci altfel ar fi abuzat de numele lui Dumnezeu, nu fără impietate abominabilă, legând această viziune de cea anterioară, în care vedem că poarta cerului i-a fost deschisă.
Considerați
Considerare
Calvin încheie prin a contrasta necredința lui Laban cu adevărata supunere față de Dumnezeu.
Dar Dumnezeul tatălui vostru. De ce nu recunoaște și pe Dumnezeu ca fiind propriul său Dumnezeu, decât pentru că Satana îi fascinase deja mintea, încât a ales mai degrabă să rătăcească în întuneric decât să se întoarcă la lumina prezentată înaintea lui? De bunăvoie sau fără voie, este obligat să cedeze Dumnezeului lui Avraam; și totuși îl deposedează de gloria care i se cuvine, păstrând acele divinități fictive prin care fusese înșelat. Vedem atunci că cei nelegiuiți, chiar și atunci când au avut dovada puterii lui Dumnezeu, totuși nu se supun în întregime autorității Sale. De aceea, când Dumnezeu ni se manifestă, trebuie să căutăm și din cer duhul blândeții, care ne va îndoi și ne va supune la ascultare față de Sine.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră a folosit Dumnezeu opoziția sau dificultatea pentru a vă mișca înainte? Cum răspundeți când timpul lui Dumnezeu diferă de propriile voastre dorințe? În ce moduri sunteți tentați să vă bazați pe semne vizibile mai degrabă decât pe cuvântul clar al lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne suveran, care prin harul legământului Tău l-ai îndrumat pe Iacov după Cuvântul Tău și l-ai păzit în mijlocul fricii și al nesiguranței, învață-ne să așteptăm cu răbdare porunca Ta și să ne mișcăm doar atunci când Tu ne conduci. Păzește-ne inimile de lăcomie și suspiciune care despart familiile și dă-ne curaj să Te urmăm chiar și când calea este ascunsă, încrezându-ne că prezența Ta merge cu noi așa cum a mers cu Iacov. Susține-ne prin aceeași credincioșie care împlinește promisiunile Tale, prin Hristos, Răscumpărătorul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →