← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 21-22 — cu Ioan Calvin

Geneza 21-22Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Geneza 21-22 deschide o fereastră spre viața timpurie a lui Isaac și încercarea casei lui Avraam. Prin expunerea atentă verset cu verset, Calvin arată cum promisiunile lui Dumnezeu modelează fiecare detaliu al narațiunii. Reflecțiile sale evidențiază tensiunea dintre afecțiunea omenească și porunca dumnezeiască. Cititorii sunt invitați să urmărească firul de la bucuria Sarei până la dureroasa despărțire de Ismael. Tratarea acestor capitole de către Calvin dezvăluie statornica credincioșie a lui Dumnezeu în mijlocul tulburărilor familiale. Studiul care urmează preia direct din paragrafele sale pentru a călăuzi meditația asupra acestor evenimente.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la capitolele 21 și 22 din Geneza. Ascultă nașterea lui Isaac, trimiterea în pustiu a lui Agar și a lui Ismael și porunca de a-l jertfi pe fiul făgăduit. Lasă textul să se desfășoare încet, observând fiecare promisiune rostită și fiecare act de ascultare cerut. Permite narațiunii să pregătească inima pentru comentariul care urmează.
Studiu
Calvin începe prin a comenta vizita Domnului la Sara din Geneza 21:1. de aceea se spune, nu fără temei, că Domnul îi cercetează pe aceia cărora le dă copii. Căci deși fătul pare a fi produs în mod firesc, fiecare după soiul său, totuși nu există fecunditate la animale decât în măsura în care Domnul își pune în lucrare propria putere, ca să împlinească ceea ce a spus: Creșteți și înmulțiți-vă. Dar în înmulțirea neamului omenesc, binecuvântarea Sa specială este evidentă; și de aceea nașterea fiecărui copil este socotită pe drept efectul cercetării dumnezeiești. Însă Moise, în acest loc, privește mai sus, căci Isaac s-a născut în afara cursului obișnuit al firii. [433] De aceea Moise laudă aici acea putere tainică și neobișnuită a lui Dumnezeu, care este mai presus de legea firii; și nu fără temei, deoarece este de mare însemnătate pentru noi să știm că bunătatea gratuită a lui Dumnezeu a domnit atât la originea, cât și în progresul Bisericii; și că fiii lui Dumnezeu nu s-au născut altfel decât din mila Sa curată. Și acesta este motivul pentru care nu l-a făcut pe Avraam tată decât atunci când trupul său era aproape uscat. De asemenea, trebuie observat că Moise declară că vizita despre care vorbește este întemeiată pe promisiune; Iehova a cercetat-o pe Sara, așa cum promisese. În aceste cuvinte el leagă efectul de cauza sa, pentru ca harul special al lui Dumnezeu, al cărui exemplu ni se dă în nașterea lui Isaac, să fie mai perceptibil. Dacă ar fi spus doar că Domnul a avut grijă de Sara când a născut un fiu, s-ar fi putut căuta o altă cauză. Nimeni, însă, nu poate îndoi că promisiunea prin care Isaac fusese dat tatălui său Avraam era gratuită; deoarece copilul era rodul acelei înfieri, care nu poate fi atribuită decât harului curat al lui Dumnezeu. De aceea, oricine dorește să reflecteze drept și cu înțelepciune asupra lucrării lui Dumnezeu în nașterea lui Isaac, trebuie să înceapă neapărat cu promisiunea. Există, de asemenea, un mare accent în repetiție: „Domnul a făcut Sarei așa cum vorbise”. Căci astfel își reține cititorii, ca și cum și-ar pune mâna asupra lor, ca să se oprească la contemplarea unei minuni atât de mari. Între timp, Moise laudă credincioșia lui Dumnezeu; ca și cum ar fi spus că El nu hrănește pe oameni cu promisiuni deșarte, nici nu este mai puțin adevărat în a împlini ceea ce a promis, decât este darnic și binevoitor în a face promisiunea. Calvin abordează apoi înțărcarea copilului și conflictul care a urmat în casă. 8. Iar copilul a crescut și a fost înțărcat. Moise începe acum să relateze felul în care Ismael a fost respins din familia lui Avraam, pentru ca Isaac singur să dețină locul de fiu și moștenitor legitim. Pare, într-adevăr, la prima vedere, ceva frivol, că Sara, mâniată din pricina unui lucru de nimic, să fi stârnit ceartă în familie. Dar Pavel învață că aici ni se propune un mister sublim, privitor la starea veșnică a Bisericii. (Galateni 4:21.) Și, cu adevărat, dacă luăm în considerare cu atenție persoanele menționate, vom socoti că nu este un lucru mărunt faptul că tatăl tuturor credincioșilor primește porunca dumnezeiască de a-și alunga fiul întâi născut; că Ismael, deși părtaș la aceeași tăiere împrejur, devine atât de transformat într-un neam străin, încât să nu mai fie socotit printre sămânța binecuvântată; că, în aparență, trupul Bisericii este atât de rupt, încât rămâne doar jumătate din el; că Sara, alungând din casă pe fiul slujitoarei sale, pretinde întreaga moștenire doar pentru Isaac. De aceea, dacă se acordă atenția cuvenită la citirea acestei istorii, misterul însuși despre care tratează Pavel se prezintă de la sine. Calvin se îndreaptă apoi spre ridicarea timpurie a lui Avraam și plecarea dificilă a lui Agar și a lui Ismael. 14. Și Avraam s-a sculat dis-de-dimineață. Cât de dureroasă a fost rana pe care alungarea fiului său întâi născut a pricinuit-o minții omului sfânt, putem deduce din dubla mângâiere cu care Dumnezeu i-a alinat durerea: Îl trimite pe fiul său în surghiun exact ca și cum și-ar smulge propriile măruntaie. Dar, fiind obișnuit să asculte de Dumnezeu, își supune dragostea părintească, pe care nu o poate lepăda cu totul. Aceasta este adevărata încercare a credinței și a evlaviei, când credincioșii sunt siliți să se lepede de ei înșiși, încât să-și închine chiar și afecțiunile firii lor originare, care nu sunt nici rele, nici vicioase în sine, voii lui Dumnezeu. Nu încape îndoială că, în timpul întregii nopți, fusese frământat de felurite griji; că avusese felurite conflicte lăuntrice și îndurase chinuri aspre; totuși s-a sculat dis-de-dimineață, ca să grăbească despărțirea de copilul său; deoarece știa că aceasta era voia lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceste evenimente de lupta lăuntrică a lui Avraam cu privire la porunca din versetul 11. 11. Și lucrul a fost foarte dureros în ochii lui Avraam. Deși Avraam fusese deja asigurat, prin multe oracole, că sămânța binecuvântată va ieși doar din Isaac; totuși, sub influența afecțiunii părintești, nu putea suferi ca Ismael să fie îndepărtat, cu scopul ca moștenirea să rămână întreagă celui căruia îi fusese dată dumnezeiește; și astfel, amestecând două rase, încerca, pe cât putea, să încurce deosebirea pe care Dumnezeu o făcuse. S-ar putea părea cu adevărat absurd ca slujitorul lui Dumnezeu să fie purtat astfel de un impuls orb: dar Dumnezeu îl lipsește astfel de judecată, nu doar ca să-l smerească, ci și ca să mărturisească tuturor veacurilor că împărțirea harului Său depinde doar de voia Sa. Mai mult, pentru ca omul sfânt să poarte cu mai mare liniște plecarea fiului său, i se făgăduiește o dublă mângâiere. Căci, mai întâi, Dumnezeu îi reamintește promisiunea făcută cu privire la Isaac; ca și cum ar spune: este de ajuns și mai mult decât de ajuns, că Isaac, în care binecuvântarea duhovnicească rămâne întreagă, a rămas. Apoi promite că va avea grijă de Ismael, deși exilat din casa părintească; și că va ieși din el o posteritate care va alcătui un întreg neam. Dar am explicat mai sus, la capitolul al șaptesprezecelea (Geneza 17:1), ce înseamnă expresia: „Sămânța va fi chemată în Isaac”. Iar Pavel, (Romani 9:8), prin interpretare, folosește cuvântul socotită sau imputată. [436] Și este sigur că, prin această metodă, celălalt fiu a fost tăiat din familia lui Avraam; astfel încât să nu mai aibă un nume printre urmașii săi. Căci Dumnezeu, după ce l-a despărțit pe Ismael, arată că întreaga progenitură a lui Avraam trebuie să curgă dintr-un singur cap. Promite, de asemenea, lui Ismael că va fi un neam, dar înstrăinat de Biserică; astfel încât condiția fraților să fie, în acest sens, diferită; unul este constituit tată al unui popor duhovnicesc, celuilalt i se dă o sămânță trupească. De unde Pavel deduce pe drept că nu toți cei care sunt sămânța lui Avraam sunt fii adevărați și autentici; ci doar aceia care sunt născuți din Duh. Căci așa cum Isaac însuși a devenit fiul legitim printr-o promisiune gratuită, tot așa același har al lui Dumnezeu face o deosebire între urmașii săi. Dar deoarece am tratat îndeajuns despre diferiții fii ai lui Avraam la capitolul al șaptesprezecelea, subiectul este acum amintit mai rar.
Răspunde

Răspuns

Unde simți că promisiunea lui Dumnezeu te susține atunci când planurile omenești trebuie predate? Cum provoacă ascultarea lui Avraam propria ta disponibilitate de a elibera ceea ce ții drag? În ce fel ar putea deosebirea dintre sămânța făgăduită și fiul respins să vorbească înțelegerii tale despre har astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, care Ți-ai împlinit legământul dându-i lui Avraam fiul făgăduinței și apoi punându-i credința la încercare la Moria, întărește-ne să ne încredem în Cuvântul Tău când orice alt refugiu este îndepărtat. Așa cum ai dat berbecul în desiș, tot așa fixează-ne privirile asupra lui Hristos, adevărata Sămânță în care toate făgăduințele Tale sunt da și amin. Formează în noi ascultarea gata care se ridică dis-de-dimineață să împlinească voia Ta și păzește-ne să nu ne agățăm de ceea ce scopul Tău suveran a pus deoparte. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →