Eterniseed › Curriculum › 1 Tesaloniceni
1 Tesaloniceni 5 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry a ghidat generații prin Scripturi cu perspectivă pastorală și expunere atentă. Astăzi ne întoarcem la tratarea sa din 1 Tesaloniceni 5, unde îndemnurile de încheiere ale apostolului întâlnesc mâna sigură a lui Henry. Reflecțiile sale ne ajută să vedem cum vegherea, speranța și grija reciprocă decurg direct din certitudinea revenirii lui Hristos. În timp ce ascultăm, invităm același Duh care l-a inspirat pe Pavel să ne învioreze inimile prin cuvintele lui Henry. Lăsați această înțelepciune antică să ne modeleze mersul zilnic.
Citește
Citire
Așezați-vă într-un moment liniștit și citiți integral capitolul 5 din 1 Tesaloniceni. Observați trecerea de la învățătura despre venirea Domnului la chemările practice la veghere, încurajare și rugăciune neîncetată. Lăsați textul să vorbească mai întâi; apoi vom asculta îndrumarea lui Matei Henry despre felul în care aceste versete modelează viața creștină.
Studiu
Henry începe prin a aborda afirmația apostolului despre vremuri și anotimpuri.
I. Apostolul le spune tesalonicenilor că era de prisos sau inutil să cerceteze timpul anume al venirii lui Hristos: Despre vremuri și anotimpuri nu aveți nevoie să vă scriu, v. 1. Lucrul este sigur că Hristos va veni și există un anumit timp hotărât pentru venirea Sa; dar nu era nevoie ca apostolul să scrie despre aceasta și de aceea nu i s-a dat nicio revelație; nici ei sau noi nu trebuie să cercetăm această taină, pe care Tatăl a păstrat-o în puterea Sa. De ziua și ceasul acela nu știe nimeni. Hristos Însuși nu a descoperit aceasta cât timp a fost pe pământ; nu era în misiunea Sa ca marele profet al Bisericii: nici nu a descoperit aceasta apostolilor Săi; nu era nevoie de aceasta. Sunt vremuri și anotimpuri pentru noi să ne facem lucrarea: acestea este datoria și interesul nostru să le cunoaștem și să le observăm; dar timpul și anotimpul când trebuie să dăm socoteală nu le știm, nici nu este necesar să le știm. Notați, Sunt multe lucruri pe care curiozitatea noastră zadarnică dorește să le cunoască, dar nu este deloc necesar să le cunoaștem, nici cunoașterea lor nu ne-ar face bine.Henry arată apoi cum ziua va fi mângâietoare pentru cei drepți.
IV. Le spune cum va fi de mângâietoare această zi pentru cei drepți, v. 4, 5. Observați aici, 1. Caracterul și privilegiul lor. Ei nu sunt în întuneric; ei sunt copiii luminii etc. Aceasta era starea fericită a tesalonicenilor, așa cum este a tuturor creștinilor adevărați. Ei nu erau într-o stare de păcat și neștiință ca lumea păgână. Au fost cândva întuneric, dar au fost făcuți lumină în Domnul. Li s-a dat revelația divină a lucrurilor nevăzute și veșnice, în special despre venirea lui Hristos și consecințele ei. Ei erau copiii zilei, căci steaua dimineții răsărise peste ei; da, Soarele dreptății răsărise peste ei cu vindecare sub aripile Sale. Ei nu mai erau sub întunericul păgânismului, nici sub umbrele Legii, ci sub Evanghelie, care aduce la lumină viața și nemurirea. 2 Tim. i. 10. 2. Marele lor avantaj din această pricină: că ziua aceea nu-i va ajunge ca un hoț, v. 4. Era cel puțin vina lor dacă erau surprinși de ziua aceea. Aveau avertizare dreaptă și ajutoare suficiente pentru a se pregăti împotriva acelei zile și puteau nădăjdui să stea cu mângâiere și încredere înaintea Fiului omului. Acesta va fi un timp de înviorare pentru ei de la prezența Domnului, care celor ce-L așteaptă Se va arăta fără păcat spre mântuirea lor și va veni la ei ca un prieten ziua, nu ca un hoț noaptea.Henry îndeamnă apoi la veghere și sobrietate ca răspunsuri potrivite.
I. La veghere și sobrietate, v. 6. Aceste îndatoriri sunt distincte, totuși se ajută reciproc. Căci, în timp ce suntem înconjurați de atâtea ispite la necumpătare și exces, nu vom rămâne treji decât dacă suntem în gardă și, dacă nu rămânem treji, nu vom veghea mult timp. 1. Atunci să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem; nu trebuie să fim nepăsători și nepăsători, nici să îngăduim lenevirea și trândăvia duhovnicească. Nu trebuie să fim în afara vegherii, ci mereu în gardă împotriva păcatului și a ispitei la el. Majoritatea oamenilor sunt prea nepăsători față de datoria lor și nepăsători față de dușmanii lor duhovnicești. Ei spun: Pace și siguranță, când sunt în cel mai mare pericol, își irosesc clipele prețioase de care depinde veșnicia, îngăduind vise deșarte și nu au mai multe gânduri sau griji despre o altă lume decât au oamenii care dorm despre aceasta. Ori nu iau în considerare deloc lucrurile altei lumi, pentru că dorm; ori nu le iau în considerare cum se cuvine, pentru că visează. Dar să veghem și să acționăm ca niște oameni treji, care stau în gardă. 2. Să fim și treji, sau cumpătați și moderați. Să ne ținem dorințele și poftele firești după lucrurile acestei lumi în limite cuvenite. Sobrietatea este de obicei opusă excesului în mâncare și băutură și aici este opusă în mod deosebit beției; dar se extinde și la toate celelalte lucruri vremelnice. Astfel, Mântuitorul i-a avertizat pe ucenicii Săi să ia seama ca inimile lor să nu fie împovărate de îmbuibare și beție și de grijile vieții acesteia și ca ziua aceea să nu vină peste ei pe neașteptate, Luca xxi. 34. Moderația noastră atunci, în toate lucrurile vremelnice, trebuie să fie cunoscută de toți oamenii, pentru că Domnul este aproape. Pe lângă aceasta, vegherea și sobrietatea sunt cele mai potrivite cu caracterul și privilegiul creștinului, ca fiind copii ai zilei; pentru că cei ce dorm dorm noaptea, iar cei ce sunt beți sunt beți noaptea, v. 7. Este un lucru foarte rușinos ca oamenii să doarmă ziua, care este pentru lucru și nu pentru somn, să fie beți ziua, când atât de multe ochi sunt asupra lor, să le vadă rușinea. Nu era atât de ciudat dacă cei ce nu aveau beneficiul revelației divine se lăsau adormiți de diavol în siguranță trupească și dacă puneau frâul pe gâtul poftelor lor și se îngăduiau în tot felul de dezordine și exces; căci era noapte pentru ei. Nu erau conștienți de primejdia lor, de aceea dormeau; nu erau conștienți de datoria lor, de aceea erau beți: dar nu se potrivește deloc creștinilor să facă astfel. Ce! vor fi creștinii, care au lumina binecuvântatei Evanghelii strălucind pe fețele lor, nepăsători față de sufletele lor și nepăsători față de o altă lume? Cei ce au atâția ochi asupra lor trebuie să se poarte cu o cuviință deosebită.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a întemeia nădejdea creștină pe rânduiala lui Dumnezeu și moartea lui Hristos.
II. Să fim bine înarmați și totodată veghetori: să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu. Aceasta este necesară pentru a avea o sobrietate potrivită nouă și va fi o pregătire pentru ziua Domnului, pentru că dușmanii noștri duhovnicești sunt mulți, puternici și răuvoitori. Ei atrag mulți la interesul lor și îi țin în el, făcându-i nepăsători, siguri și prezumțioși, făcându-i beți — beți de mândrie, beți de patimă, beți și amețiți de încrederea de sine, beți de mulțumirile simțurilor: astfel încât avem nevoie să ne înarmăm împotriva încercărilor lor, îmbrăcând platoșa duhovnicească pentru a păstra inima și coiful duhovnicesc pentru a ocroti capul; iar această armură duhovnicească constă din trei mari haruri ale creștinilor, credința, dragostea și nădejdea, v. 8. 1. Trebuie să trăim prin credință, iar aceasta ne va ține veghetori și treji. Dacă credem că ochiul lui Dumnezeu (care este duh) este mereu asupra noastră, că avem dușmani duhovnicești cu care să ne luptăm, că există o lume a duhurilor pentru care să ne pregătim, vom vedea motiv să veghem și să fim treji. Credința va fi cea mai bună apărare împotriva atacurilor dușmanilor noștri. 2. Trebuie să dobândim o inimă aprinsă de dragoste; și aceasta va fi de asemenea apărarea noastră. Dragostea adevărată și fierbinte față de Dumnezeu și lucrurile lui Dumnezeu ne va ține veghetori și treji și ne va împiedica apostazia în vremuri de necaz și ispită. 3. Trebuie să facem mântuirea nădejdea noastră și să avem o nădejde vie în ea. Această bună nădejde, prin har, a vieții veșnice, va fi ca un coif pentru a apăra capul și a ne împiedica să fim îmbătați de plăcerile păcatului, care sunt doar pentru o vreme. Dacă avem nădejde de mântuire, să luăm seama să nu facem ceva ce ar clătina nădejdile noastre sau ne-ar face nevrednici sau nepotriviți pentru marea mântuire pe care o nădăjduim. După ce a menționat mântuirea și nădejdea ei, apostolul arată ce temeiuri și motive au creștinii să nădăjduiască această mântuire, despre care observăm, El nu spune nimic despre meritarea ei. Nu, doctrina meritelor noastre este cu totul nebiblică și antibiblică; nu există temei pentru nicio bună nădejde pe acest temei. Dar nădejdile noastre trebuie întemeiate, (1.) Pe rânduiala lui Dumnezeu: pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, v. 9. Dacă am urmări mântuirea noastră la prima cauză, aceea este rânduiala lui Dumnezeu. Cei ce trăiesc și mor în întuneric și neștiință, care dorm și sunt beți ca în noapte, sunt, este prea clar, rânduiți spre mânie; dar în ce-i privește pe cei ce sunt ai zilei, dacă veghează și sunt treji, este evident că sunt rânduiți să dobândească mântuire. Iar siguranța și fermitatea rânduielii dumnezeiești sunt marele sprijin și încurajare a nădejdii noastre. Dacă ar trebui să dobândim mântuirea prin meritul sau puterea noastră, am avea prea puțină sau nicio nădejde în ea; dar văzând că trebuie să o dobândim prin virtutea rânduielii lui Dumnezeu, despre care suntem siguri că nu poate fi clătinată (căci scopul Său, după alegere, va rămâne), pe aceasta ne clădim nădejdea neclintită, mai ales când luăm în considerare, (2.) Meritul și harul lui Hristos și faptul că mântuirea este prin Domnul nostru Iisus Hristos, care a murit pentru noi. Mântuirea noastră este deci datorată și nădejdile noastre în ea sunt întemeiate pe ispășirea lui Hristos precum și pe rânduiala lui Dumnezeu: și, așa cum trebuie să ne gândim la planul și scopul plin de har al lui Dumnezeu, tot așa și la moartea și suferințele lui Hristos, în acest scop, ca, fie că veghem sau dormim (fie că trăim sau murim, căci moartea nu este decât un somn pentru credincioși, așa cum apostolii mai înainte au arătat), să trăim împreună cu Hristos, să trăim în unire și în slavă cu El pentru totdeauna. Și, așa cum este mântuirea pe care creștinii o nădăjduiesc să fie pentru totdeauna cu Domnul, tot așa un temei al nădejdii lor este unirea lor cu El. Iar dacă sunt uniți cu Hristos și trăiesc în El și trăiesc pentru El aici, somnul morții nu va fi o piedică vieții duhovnicești, cu atât mai puțin vieții slavei de apoi. Dimpotrivă, Hristos a murit pentru noi, ca, trăind și murind, să fim ai Lui; ca să trăim pentru El cât timp suntem aici și să trăim cu El când plecăm de aici.
Răspunde
Răspuns
Unde în rutina voastră zilnică aveți cea mai mare nevoie de trezirea pe care o recomandă Henry? Cum ar putea prețuirea celor ce lucrează printre voi să schimbe o relație în această săptămână? În ce mic mod puteți practica astăzi bucuria neîncetată și rugăciunea?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, prin Duhul Tău ține-ne treji și veghetori ca fii ai luminii, îmbrăcați în credință, dragoste și nădejdea mântuirii pe care ne-ai rânduit-o în Hristos Isus. Întărește inimile noastre fără prihană în sfințenie, ca să cinstim pe cei ce se ostenesc printre noi, să ne încurajăm unii pe alții și să trăim în pace până vom fi împreună cu Domnul nostru la venirea Lui. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →