Eterniseed › Curriculum › Daniel
Daniel 5 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Daniel capitolul 5 ne invită într-o relatare sobră a judecății divine. Cu atenție atentă la istorie și providență, Calvin arată cum Dumnezeu îi coboară pe cei mândri la ceasul hotărât. Ospățul nesăbuit al lui Belșazar devine scena pe care se scrie verdictul cerului. Ascultând expunerea lui Calvin, ni se reamintește că nicio putere pământească nu poate sta împotriva Dumnezeului celui viu. Fie ca acest studiu să trezească reverență și speranță sobră în cei care Îl urmează pe Hristos astăzi.
Citește
Întoarce-te acum la Daniel capitolul 5 și citește întreaga relatare a ospățului lui Belșazar și a scrierii misterioase de pe zid. Lasă cuvintele Scripturii să se așeze în inima ta înainte de a asculta expunerea lui Calvin. Observă aroganța regelui, profanarea vaselor sfinte și apariția bruscă a judecății. Cere Duhului să te pregătească să primești atât avertisment cât și încurajare din text.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a considera Providența lui Dumnezeu în aranjarea timpurilor evenimentelor.
Aici trebuie să considerăm Providența lui Dumnezeu, în aranjarea timpurilor evenimentelor, astfel încât cei nelegiuiți, când vine timpul distrugerii lor, se aruncă singuri în prăpastie de bunăvoie. Acest lucru s-a întâmplat acestui rege nelegiuit. Minunată a fost într-adevăr prostia care a pregătit un ospăț splendid plin de delicii, în timp ce cetatea era asediată. Căci Cirus începuse să asedieze cetatea de mult timp cu o armată mare. Regele nenorocit era deja pe jumătate captiv; și totuși, ca și cum ar fi fost împotriva lui Dumnezeu, el a pregătit un ospăț bogat și a invitat o mie de oaspeți. De aici putem deduce amploarea zgomotului și a cheltuielilor la acel ospăț. Căci dacă cineva dorește să primească doar zece sau douăzeci de oaspeți, îi va cauza multe necazuri, dacă dorește să-i trateze splendid. Dar când a fost un ospăț regal, unde erau o mie de nobili cu soția și concubinele regelui, și o mulțime atât de mare adunată împreună, a devenit necesar să se obțină din multe părți ceea ce era necesar pentru un astfel de festival; și acest lucru poate părea incredibil! Dar Xenofon, deși a relatat multe fabule și nu a păstrat nici gravitatea nici fidelitatea unui istoric, deoarece dorea să celebreze laudele lui Cirus ca un retorician; deși se joacă în multe lucruri, totuși aici nu a avut niciun motiv sau ocazie de înșelăciune. El spune că o comoară a fost pusă deoparte, astfel încât babilonienii puteau îndura un asediu chiar de zece sau mai mulți ani. Și Babilonul a fost pe bună dreptate comparat cu un regat; căci mărimea sa era atât de mare încât depășea credința. Trebuie să fi fost cu adevărat foarte populat, dar deoarece își trăgeau proviziile din toată Asia, nu este surprinzător că babilonienii aveau hrană în rezervă, suficientă pentru a le permite să închidă porțile și să îi susțină pentru o perioadă lungă. Dar în acest ospăț a fost cel mai singular faptul că regele, care ar fi trebuit să fie de gardă, sau cel puțin să trimită paznicii săi pentru a împiedica luarea cetății, era la fel de concentrat asupra deliciilor sale ca și cum ar fi fost în pace perfectă și expus la niciun pericol din partea vreunui dușman din afară. El avea o confruntare cu un om puternic, dacă vreun om a fost vreodată așa. Cirus era înzestrat cu o prudență singulară și în rapiditatea acțiunii îi depășea cu mult pe toți ceilalți. Deci, deoarece regele era atât de puternic opus, este surprinzător să-l găsim atât de nepăsător încât să celebreze un ospăț. Xenofon, într-adevăr, afirmă că ziua a fost o sărbătoare. Afirmația acelor evrei care cred că caldeenii tocmai obținuseră o victorie asupra perșilor este doar neînsemnată. Căci Xenofon -- care poate fi crezut ori de câte ori nu falsifică istoria în favoarea lui Cirus, deoarece atunci este un istoric foarte grav și cu totul demn de încredere; dar când dorește să-l laude pe Cirus, nu are moderație -- este aici corect din punct de vedere istoric, când spune că babilonienii țineau o sărbătoare anuală obișnuită. El ne spune de asemenea cum a fost luat Babilonul, și anume de Gobryas și Gadatas, generalii săi. Căci Belșazar castrase unul dintre aceștia spre rușinea sa și îl ucisese pe fiul celuilalt în timpul vieții tatălui său. Deci, deoarece acesta din urmă ardea de dorința de a răzbuna moartea fiului său, și primul rușinea sa, au conspirat împotriva lui. De aici Cirus a întors numeroasele canale ale Eufratului și astfel Babilonul a fost luat brusc. Cetatea trebuie să ne amintim că a fost luată de două ori, altfel nu ar fi existat nicio încredere în profeție; deoarece când Profeții amenință cu răzbunarea lui Dumnezeu asupra babilonienilor, ei spun că dușmanii lor ar trebui să fie cei mai înverșunați, nu căutând aur sau argint, ci dorind sânge omenesc; și apoi relatează fiecare fel de faptă atroce care este obișnuită în război. (Ieremia 50:42.) Dar nimic de acest fel nu s-a întâmplat când Babilonul a fost luat de Cirus; dar când babilonienii s-au eliberat de stăpânirea persană aruncând jugul, Darius a recuperat cetatea cu ajutorul lui Zopyrus, care și-a mutilat persoana și a pretins că a suferit o asemenea cruzime din partea regelui încât l-a determinat să trădeze cetatea. Dar atunci colectăm cât de greu au fost afliți babilonienii, când 3000 de nobili au fost răstigniți! Și ce se întâmplă de obicei când 8000 de nobili sunt uciși și toți suspendați pe o spânzurătoare -- ba chiar răstigniți? Astfel, apare ușor cât de sever au fost pedepsiți babilonienii la acea vreme, deși erau atunci supuși unei puteri străine și tratați rușinos de perși și reduși la condiția de sclavi. Căci li s-a interzis folosirea armelor și au fost învățați de la început să devină sclavii lui Cirus și nu îndrăzneau să poarte o sabie. Ar trebui să atingem aceste lucruri pe scurt pentru a ne asigura de guvernarea evenimentelor umane prin judecata lui Dumnezeu, când îi aruncă în prăpastie pe cei reprobați când pedeapsa lor este aproape. Avem un exemplu ilustru al acestui lucru în regele Belșazar.Calvin abordează apoi cum Belșazar aduce vasele sacre la ospăț.
Aici regele Belșazar își atrage propria pedeapsă, deoarece a stârnit cu furie mânia lui Dumnezeu împotriva sa, ca și cum nu ar fi fost mulțumit de întârzierea ei în timp ce Dumnezeu și-a amânat judecata pentru o perioadă atât de lungă. Acest lucru este conform cu ceea ce am spus. Când distrugerea unei case este aproape, cei nelegiuiți îndepărtează stâlpii și porțile, după cum spune Solomon. (Proverbe 17:19.) Dumnezeu, deci, când dorește să-și execute judecățile, îi împinge pe cei reprobați printr-un instinct secret să se arunce singuri înainte și să-și grăbească propria distrugere. Belșazar a făcut acest lucru. Nepăsarea sa a fost semnul prostiei sale și, de asemenea, al mâniei lui Dumnezeu, când în mijlocul propriei sale mândrii și crime putea să se bucure de petreceri. Astfel, orbirea sa arată mai clar răzbunarea lui Dumnezeu, deoarece nu s-a mulțumit cu propria sa necumpătare și excese, ci a trebuit să declare deschis război împotriva lui Dumnezeu. A poruncit, deci, spune el, ca vasele de aur și argint să-i fie aduse pe care le luase de la Nabucodonosor. Aceste vase par să fi fost puse deoparte în vistierie; de aceea Nabucodonosor nu a abuzat niciodată de aceste vase în timpul vieții sale; nu citim că Evil-Merodac a făcut ceva de acest fel, și Belșazar dorește acum în mod intenționat să aducă această insultă lui Dumnezeu. Nu există nicio îndoială că le-a scos pe acele vase prin batjocură, cu scopul de a triumfa asupra adevăratului Dumnezeu, după cum vom vedea mai târziu.Calvin explică în continuare insulta adusă adevăratului Dumnezeu.
Aici Profetul arată mai distinct și clar cum regele a insultat adevăratul și singurul Dumnezeu, poruncind ca vasele sale să-i fie aduse. Căci când au fost aduse, au lăudat, spune el, pe toți zeii lor de aur și argint; însemnând în sfidarea adevăratului Dumnezeu au celebrat laudele zeităților lor false și le-au mulțumit, după cum găsim în Habacuc. (Habacuc 1:16.) Deși nu există nicio îndoială că au sacrificat cu inimă rodul industriei lor, după cum exprimă Profetul acolo, totuși și-au înălțat propriii zei și astfel au șters gloria adevăratului Dumnezeu. Și acesta este motivul pentru care Profetul se străduiește acum să afirme că acele vase au fost aduse din templul casei lui Dumnezeu. Căci el întărește aici nelegiuirea regelui și a nobililor săi pentru că și-au ridicat coarnele împotriva Dumnezeului lui Israel. Există atunci un mare contrast între Dumnezeu care a poruncit ca templul său să fie construit la Ierusalim și sacrificii să-i fie aduse și zeii falși. Și acesta a fost capul și frontul ofensei lui Belșazar, deoarece s-a ridicat astfel intenționat împotriva lui Dumnezeu și nu numai că i-a asuprit pe evrei în mod tiranic și mizerabil, ci a triumfat asupra Dumnezeului lor -- Creatorul cerului și pământului. Această nebunie a accelerat distrugerea sa finală și a avut loc cu scopul de a grăbi timpul eliberării lor. De aici l-am reprezentat ca fiind atras de marele instinct al lui Dumnezeu la o asemenea nebunie încât răzbunarea să se coacă.
Considerați
Consideră
Calvin leagă aceste evenimente de împlinirea profeției lui Ieremia.
Timpul eliberării prezise de Ieremia era aproape -- cei șaptezeci de ani s-au împlinit -- Babilonul era asediat. (Ieremia 25:11.) Evreii puteau acum să-și ridice capetele și să spere la ce e mai bun, deoarece sosirea lui Cirus se apropia, contrar opiniei tuturor; căci el se prăvălise brusc din munții Persiei când aceea era o națiune barbară. Deci, deoarece venirea bruscă a lui Cirus a fost ca un vârtej, această schimbare ar fi putut da oarecare speranță evreilor; dar după ce a trecut o perioadă de timp, ca să spunem așa, în asediul cetății, acest lucru le-ar fi putut doborî spiritele. În timp ce regele Belșazar ospăta cu nobilii săi, Cirus pare capabil să-l alunge în mijlocul veseliei și hilarității sale. Între timp, Domnul nu a stat în repaus în cer; căci El orbește mintea regelui nelegiuit, astfel încât acesta să-și atragă de bunăvoie pedepsele, totuși nimeni nu l-a atras, căci și le-a atras singur. Și de unde ar putea veni acest lucru, dacă nu Dumnezeu l-ar fi dat dușmanului său? A fost conform acelei hotărâri despre care Ieremia a fost vestitorul. De aici, deși Daniel relatează istoria, este datoria noastră, după cum am spus, să tratăm lucruri mult mai importante; căci Dumnezeu care promisese poporului său eliberarea, își întindea acum mâna în secret și împlinea predicțiile Profeților Săi. (Ieremia 25:26.)Calvin arată cum Dumnezeu lovește inima regelui nelegiuit.
Aici Daniel arată cum mintea regelui a fost lovită de frică, ca nu cumva cineva să creadă că spaima sa este fără temei. Dar el exprimă, prin multe circumstanțe, cât de tulburat era regele și astfel suficiența rațiunii ar apărea ușor. A fost necesar ca el să fie atât de lovit, pentru ca toți să înțeleagă cum Dumnezeu era așezat pe tronul Său și îl chema ca pe un criminal. Am menționat mai înainte cum Daniel ne impresionează cu mândria acestui rege, și securitatea sa nepăsătoare este o dovadă clară a acesteia. Când asediul zilnic al cetății ar fi trebuit să-l facă anxios, el celebra ospățurile sale obișnuite, ca și cum ar fi fost în pace profundă. De aici apare că este corupt de un fel de beție spirituală, astfel încât să nu simtă propriile sale calamități. Aceasta, deci, este rațiunea pentru care Dumnezeu l-a trezit și l-a trezit din letargia sa, deoarece mijloacele obișnuite nu au fost eficiente în a-l readuce la sănătatea minții. Frica pe care a experimentat-o ar fi putut părea o pregătire convenabilă pentru pocăință. Dar vedem același lucru în acest caz ca și în cel al lui Esau; căci el nu a fost doar atins de căință când s-a văzut tăiat, ci a scos un strigăt puternic și pătrunzător când căuta 'binecuvântarea' tatălui său, și totuși era prea târziu. (Geneza 27:24.) O întâmplare similară este relatată aici despre regele Belșazar, dar trebuie să remarcăm totul în ordine. Daniel spune. Fața regelui s-a schimbat; apoi, încheieturile membrelor sale s-au slăbit, și a fost tulburat, sau înspăimântat, în gândurile sale; și în cele din urmă, adaugă, genunchii săi se loveau unul de altul. Cuvântul înseamnă în mod corespunzător, a lovi unul împotriva altuia. Prin aceste semne Profetul arată cât de înspăimântat a fost regele Belșazar de viziunea deja menționată. Fără îndoială, după cum am spus tocmai, Dumnezeu i-a inspirat această teroare, căci știm chiar când Dumnezeu a urcat deschis la propriul Său tribunal, cât de stupizi rămân cei reprobați și cât de nemișcați! Dar Dumnezeu a dorit să afecteze mintea acestui rege nelegiuit și să facă ignoranța sa fără scuză.
Răspunde
Unde în viața ta simți că Dumnezeu aranjează circumstanțele pentru a te chema la atenție? Cum ar putea avertismentul ospățului lui Belșazar modela modul în care gestionezi darurile lui Dumnezeu astăzi? Ce pași poți face săptămâna aceasta pentru a umbla mai smerit înaintea Domnului care îi judecă pe cei mândri?
Roagă-te
O Dumnezeule suveran, care cu mâna Ta numeri împărățiile oamenilor și cobori pe cei mândri, dăruiește-ne harul să tremurăm la Cuvântul Tău și să umblăm smeriți înaintea sfințeniei Tale. Păzește-ne de îndrăzneala care socotește judecățile Tale ca pe un lucru de puțină însemnătate, și prin Duhul Tău scrie adevărul Tău în inimile noastre, ca să fim găsiți credincioși în ziua cântăririi Tale. Întărește poporul legământului Tău în împărăția care nu se clatină, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →