Eterniseed › Curriculum › Daniel
Daniel 10 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 10 din Daniel ne invită în lumea viziunii și a răbdării profetului. Cu precizie pastorală Calvin arată cum mesajele cerești sosesc în mijlocul descurajării pământești, demonstrând că Dumnezeu încă vorbește atunci când împrejurările par să contrazică promisiunile sale. Tratarea sa evidențiază efectul stabilizator al adevărului divin asupra unui slujitor obosit și asupra fiecărei generații care așteaptă timpul hotărât de Dumnezeu. Urmărind firul gândirii lui Calvin descoperim curaj proaspăt pentru a rămâne atenți chiar și atunci când împlinirea pare îndepărtată. Cuvintele sale continuă să îi formeze pe credincioși în ascultare cu evlavie și în nădejde răbdătoare.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolul 10 din Daniel cu încetineală. Observă data, postura de jale a profetului și apariția copleșitoare a mesagerului ceresc. Lasă greutatea viziunii și slăbiciunea fizică a lui Daniel să se înregistreze. Cere Duhului să îți pregătească inima pentru același cuvânt stabilizator care l-a susținut pe profet cu secole în urmă.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a marca timpul descoperirii și identitatea dublă a lui Daniel.
Observăm că profetul nu se mulțumește nicidecum cu metoda obișnuită de adresare, pentru a trezi atenția celor evlavioși și pentru a-i asigura cât de demne de o atenție specială sunt profețiile care urmează. El marchează timpul, al treilea an al regelui Cirus, deoarece evreilor li se interzisese atunci printr-un nou edict să își zidească templul, deși li se acordase anterior libertatea de a face acest lucru. El spune că 'un cuvânt' i-a fost făcut cunoscut și adaugă că cuvântul era adevărat, deși timpul era lung. Timpul este tratat mai pe larg în versetul următor. Spunând că un cuvânt i-a fost arătat, se consideră că el deosebește această profeție de altele, deoarece nu i-a fost oferită nici printr-un vis, nici printr-o viziune. El folosește cuvântul mr'h, merah, o 'viziune', la sfârșitul acestui verset, dar nu văd de ce substantivul 'cuvânt' ar trebui luat într-un sens atât de restrâns. Interpreții, din nou, caută un motiv pentru care el își menționează propriul nume ca Belteshazzar; unii cred că celebrează o anumită cinste la care a fost ridicat; alții îl tratează ca pe o laudă a superiorității abilităților sale, deoarece numele implică — coborât din cer; în timp ce alții înaintează diverse conjecturi. Nu ezit să afirm dorința lui Daniel de a ridica un monument ilustru al chemării sale printre mezi, perși și caldeeni. Acolo, cel mai probabil, era numit de obicei Belteshazzar, iar numele Daniel era aproape îngropat în uitare, și astfel a dorit să mărturisească că nu este un străin de poporul lui Dumnezeu, deși a suferit impunerea unui nume străin; căci am văzut deja imposibilitatea de a-l evita. Prin urmare, cred că profetul nu a avut altă intenție decât să facă această profeție cunoscută în toate acele regiuni în care era bine cunoscut sub numele de Belteshazzar. În afară de aceasta, a dorit să mărturisească compatrioților săi că nu a fost complet rupt de Biserică prin faptul că a fost numit Belteshazzar de către caldeeni; căci el a fost întotdeauna același și, în timp ce era alungat din țara sa, era înzestrat cu Duhul profeției, așa cum am văzut anterior. Deoarece numele lui Daniel era aproape necunoscut în Caldeea, a dorit să facă cunoscută existența ambelor sale nume.Calvin subliniază apoi certitudinea cuvântului chiar dacă timpul este lung.
Urmează acum: Și este adevăr în cuvânt. Daniel laudă aici certitudinea profeției, ca și cum ar fi spus: Nu vă aduc înainte nimic altceva decât ceea ce este ferm și stabil și a cărui împlinire efectivă credincioșii trebuie să o aștepte cu încredere. Este adevăr în cuvânt, spune el; însemnând că nu era loc pentru a se îndoi de afirmațiile sale, deoarece fusese instruit divin în evenimente care urmau să se împlinească la timpul lor. Înțeleg ceea ce urmează ca însemnând, deși timpul ar trebui să fie lung. Unii dintre rabinii iau tsv', tzeba, pentru oștile îngerești, ceea ce este complet absurd în acest loc. Cuvântul înseamnă 'oaste' precum și un timp hotărât, dar expunerea pe care o impun pasajului nu poate sta în picioare. Particula 'și', după cum cred, trebuie luată aici în mod adversativ, în sensul de 'deși'. Astfel profetul proclamă nevoia noastră de calm al minții și de răbdare statornică, până când Dumnezeu va împlini cu adevărat și va îndeplini ceea ce a anunțat verbal. Acest sentiment trebuie extins la toate profețiile. Știm cât de aprinse sunt dispozițiile oamenilor și cât de grăbiți sunt duși de dorințele lor. Suntem obligați, prin urmare, să ne înfrânăm impetuozitatea, dacă dorim să progresăm în școala lui Dumnezeu, și trebuie să admitem acest principiu general: Dacă o promisiune întârzie, așteapt-o; căci va veni cu siguranță și nu va întârzia. (Habacuc 2:3) Aici Daniel afirmă într-un sens special, timpul va fi lung; acest lucru i-ar reține pe credincioși de la a se grăbi cu prea multă grabă; și-ar stăpâni sentimentele și ar rămâne liniștiți până la maturitatea deplină a perioadei.Calvin explică apoi ocazia istorică a durerii profetului.
Adunăm din acest pasaj de ce îngerul i-a apărut profetului în al treilea an al lui Cirus. El spune că era atunci în cea mai mare durere; și care a fost cauza ei? În acea perioadă știm că a avut loc o întrerupere a lucrării de reconstruire a templului și a cetății. Cirus plecase la distanță; plecase spre Asia Mică și purta război cu sciții. Fiul său Cambise fusese corupt de curierii săi și le-a interzis evreilor să continue reconstruirea cetății și a templului lor. Libertatea poporului putea atunci să pară zadarnică. Căci Dumnezeu promisese evreilor într-un limbaj înflăcărat o întoarcere în țara lor cu steagurile desfăcute. În afară de aceasta, cunoaștem limbajul splendid al profeților cu privire la slava celui de-al doilea templu. (Isaia 52:12; Hagai 2:9 și în altă parte.) Când astfel erau lipsiți de orice posibilitate de a-și reconstrui templul, ce puteau determina evreii decât că fuseseră amăgiți după ce s-au întors în țara lor, iar Dumnezeu făcuse o demonstrație de a dezamăgi așteptări care se dovediseră un simplu obiect de râs și înșelăciune? Aceasta a fost cauza durerii și a neliniștii care îl apăsau pe sfântul profet. Înțelegem acum de ce menționează al treilea an al lui Cirus, deoarece împrejurările acelei perioade, chiar și astăzi, indică motivul abținerii sale de la toate delicatesele.Calvin încheie secțiunea subliniind darul înțelegerii dat lui Daniel.
El adaugă apoi: El a înțeles viziunea; prin această afirmație confirmă profeția pe care urmează să o explice și astfel ne asigură că nu rostește nimic nici nedumerit, nici obscur. El induce de asemenea pe toți cei evlavioși să spere la exercitarea aceleiași înțelegeri pe care el însuși a atins-o; ca și cum ar fi spus: Știu ce a dorit Dumnezeu; mi-a explicat prin îngerul său diverse evenimente pe care le voi expune acum în ordinea lor; să citească fiecare aceste profeții cu atenție și cu evlavie, și să îi acorde Dumnezeu același dar al înțelegerii și să îl conducă la o cunoaștere sigură. Informația transmisă de profet aparține tuturor celor evlavioși, pentru a îi descuraja de la lenevie și disperare. La prima vedere această învățătură poate părea foarte obscură, dar ei trebuie să caute de la Domnul acea lumină a manifestării pe care El a binevoit să o acorde profetului însuși. Urmează acum: --
Considerați
Consideră
Calvin reflectă asupra necesității de a fi adus jos înainte ca Dumnezeu să ne poată ridica.
Acest limbaj tinde cu toții spre același scop -- pentru a ne asigura că Daniel nu și-a scris propriile comentarii cu imprudență, ci a fost cu adevărat și clar învățat de înger asupra tuturor punctelor pe care le-a încredințat scrisului, și astfel toată ezitarea este îndepărtată în ceea ce privește îmbrățișarea a ceea ce vom percepe mai târziu, deoarece el este un interpret credincios al lui Dumnezeu. El afirmă mai întâi că a văzut o viziune. Spusese așa înainte, dar o repetă pentru a produce o impresie cuvenită; el numește viziunea mare, pentru a ne trezi atenția asupra importanței ei. El adaugă că a fost lipsit de toată vigoarea; ca și cum ar fi fost făcut fără viață de suflarea Duhului. Astfel adunăm obiectul expunerii tuturor acestor semne exterioare; ele nu numai că ne aduc înainte pe Dumnezeu vorbind prin gura îngerului său, dar l-au pregătit pe profetul însuși și l-au format la evlavie. Dumnezeu, totuși, nu își înspăimântă fiii, ca și cum neliniștea noastră ar fi cu El un obiect de plăcere, ci numai pentru că ne este de folos; căci dacă sentimentele noastre trupești nu ar fi complet supuse, nu am fi niciodată în stare să primim îmbunătățire. Acest lucru necesită în mod necesar violență, din cauza perversității noastre înnăscute; și acesta este motivul pentru care profetul a fost redus la această stare de lipsă de viață. Chiar și frumusețea mea, sau frumusețea mea, sau înfățișarea mea, a fost transformată în stricăciune; însemnând, deformarea mea era similară cu cea indusă de moarte. El adaugă în cele din urmă: Nu mi-am păstrat vigoarea. El folosește o varietate de fraze pentru a se arăta deprimat de suflarea cerească, căci a rămas doar o mică cantitate de vitalitate și abia a fost păstrat de la moartea efectivă. Ar trebui să învățăm să transferăm această învățătură la noi înșine, nu prin dispariția vigoarei noastre sau prin schimbarea înfățișării noastre ori de câte ori Dumnezeu ni se adresează, ci prin cedarea întregii noastre rezistențe și prin căderea întregii noastre mândrii și înălțimi înaintea lui Dumnezeu. În cele din urmă, dispoziția noastră trupească ar trebui redusă complet la nimic, deoarece adevărata docilitate nu va fi niciodată găsită în noi până când toate simțurile noastre nu vor fi complet mortificate; căci trebuie să ne amintim întotdeauna cât de ostile sunt toate gândurile noastre naturale voinței lui Dumnezeu. Urmează apoi; -- dar nu pot continua mai departe astăzi; trebuie să îmi amân comentariul asupra versetelor următoare până mâine.
Răspunde
Unde în împrejurările tale actuale simți tensiunea dintre promisiunea lui Dumnezeu și întârzierea aparentă? Cum ar putea exemplul jalei și al postului lui Daniel să îți modeleze propria postură de așteptare? Cum ar arăta pentru tine să fii redus la nimic astfel încât numai cuvântul lui Dumnezeu să te susțină?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care singur descoperi tainele sfatului Tău la vremea hotărâtă, întărește-ne prin Duhul Tău când puterea noastră slăbește și vedenia întârzie, așa cum l-ai ridicat pe Daniel să stea înaintea Cuvântului Tău. Susține-ne în credincioșia legământului Tău, ca să așteptăm cu inimi smerite și să primim adevărul Tău fără disperare. Prin Isus Hristos, care trăiește veșnic ca să mijlocească pentru noi, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →