← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici

O Lampă Păstrată pentru David: Copilul Păstrat și Mila Care Cruță de Dragul Părinților

2 Cronici 21-24Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Acum rodul amar al alianței cu Ahab se coace. Ioram, fiul lui Iosafat, căsătorit cu fiica lui Ahab, a ucis pe toți frații săi și a umblat în răutatea casei lui Ahab; iar după el, fiul său Ahazia a făcut la fel, având-o pe mama sa pângărită Atalia drept învățătoare. Fericitul Teodoret din Cir urmărește prăpădul adus de aceste nelegiuiri — Edom răsculându-se, Libna răsculându-se, regele lovit de o boală irositoare a măruntaielor exact cum prevestise scrisoarea lui Ilie, cetatea sa prădată și fiii săi uciși — și totuși, prin toate acestea, el remarcă o singură reținere uimitoare a lui Dumnezeu: Domnul nu a vrut să distrugă casa lui David, căci promisese lui David o lampă care nu se va stinge. Din aceasta, Teodoret trage lecția sa despre puterea evlaviei moștenite: Iubitorul de oameni rabdă chiar și pe cei răi, aducându-și aminte de virtutea celor care au adormit. Istoriile acestor capitole înaintează prin uzurparea ucigașă a Ataliei, când ea a nimicit sămânța regală și a pus mâna pe tron — și singurul copil Ioas, răpit și ascuns în templu de preotul Iehoiada, care singur a supraviețuit ca să fie încoronat și să țină lampa lui David aprinsă. Biserica citește în acel copil ascuns și păstrat o prefigurare a lui Hristos ținut la adăpost de sabia lui Irod; iar în povestea lui Ioas — înflorind cât timp a trăit Iehoiada și l-a sfătuit, apoi căzând în apostazie și chiar în ucidere după moartea bunului său sfetnic — o parabolă a sufletului care înflorește sub sfatul evlavios și se ofilește când îl părăsește. Citirea sobră a lui Teodoret ține amândouă laolaltă: înfricoșătoarea dreptate care cade peste nelegiuire și îndelunga răbdare a milei care, de dragul părinților și al făgăduinței, ține o lampă aprinsă în întuneric.
Citește

Citire

Citește 2 Cronici 21–24 — Ioram 'a ucis cu sabia pe toți frații săi… și a umblat pe calea regilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de soție pe fiica lui Ahab'. Totuși 'Domnul n-a vrut să nimicească casa lui David, din pricina legământului pe care-l încheiase cu David și cum făgăduise să-i dea o lumină lui și fiilor săi pentru totdeauna'. A venit o scrisoare de la Ilie proorocul, prevestind o boală grea; Edom și Libna s-au răsculat; Arabii i-au prădat casa și i-au ucis fiii, 'și a murit de boli grele'. Ahazia, fiul său, a domnit și 'a făcut rău… căci mama sa era sfetnica lui spre a face rău', iar Iehu l-a ucis. Atunci 'Atalia… s-a ridicat și a nimicit toată sămânța regală a casei lui Iuda'. Dar Iosabeat, soția preotului, 'a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a furat dintre fiii regelui… și l-a ascuns… în casa lui Dumnezeu șase ani'. În al șaptelea an, Iehoiada preotul l-a scos și l-a încoronat, iar Atalia a fost ucisă. 'Ioas a făcut ce era drept înaintea Domnului în toate zilele preotului Iehoiada'. Dar când Iehoiada a murit, căpeteniile l-au lingușit pe rege; el a părăsit casa Domnului, iar când Zaharia, fiul lui Iehoiada, l-a mustrat, 'l-au ucis cu pietre… în curtea casei Domnului'.
Studiu
Teodoret se oprește asupra singurei rețineri a lui Dumnezeu în mijlocul întregii ruine a domniei lui Ioram: deși regele era cu totul rău, Domnul nu a vrut să șteargă casa lui David, iar cronicarul ne spune de ce — de dragul făgăduinței jurate tatălui. Aici Teodoret citește cea mai adâncă mângâiere a capitolului: Din aceasta învățăm cât de mult folosește evlavia strămoșilor; căci Iubitorul de oameni rabdă chiar și pe cei răi, aducându-și aminte de virtutea celor care au adormit. Același Dumnezeu care cruță este și Dumnezeu care pedepsește, iar Teodoret nu va îmblânzi groaza dreptății Sale așa cum a căzut asupra lui Ioram exact cum prevestise scrisoarea lui Ilie: Cu adevărat înfricoșător este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu; căci precum mila Lui este de nespus, tot așa și pedeapsa Lui este de neîmpotrivit. Totuși, chiar mustrarea proorocului, notează Teodoret, privea înapoi cu milă, precum și înainte cu judecată. Căci când Ioram a fost osândit pentru că nu a umblat pe căile lui Asa și Iosafat, părinții săi, Teodoret citește în însăși acea învinuire o îndreptățire a acelor părinți: Din aceasta învățăm că nici Asa, nici Iosafat nu au fost cu totul osândiți, ci că, chiar dacă au săvârșit vreo greșeală, în cele mai multe lucruri au slujit lui Dumnezeu. Astfel, capitolul ține două adevăruri într-o singură mână: mila de nespus care ține o lampă pentru cei evlavioși și pedeapsa de neîmpotrivit care îi ajunge pe cei nelegiuiți.
Considerați

Cugetare

Mila pe care o numește Teodoret — că Iubitorul de oameni 'rabdă chiar și pe cei răi, aducându-și aminte de virtutea celor care au adormit' — este însăși firul care poartă povestea spre mântuire. Atalia nimicește sămânța regală și pune mâna pe tron; lampa lui David pare aproape stinsă. Totuși, un prunc, Ioas, este furat și ascuns în casa lui Dumnezeu șase ani, ținut în viață de mâna preotului până în ziua când este scos și încoronat. Biserica a văzut de mult în acel copil ascuns și păstrat o umbră a Pruncului mai mare, adevăratul Fiu al lui David, răpit de la măcelul pruncilor de către Irod și ținut la adăpost în Egipt până la vremea hotărâtă (Matei 2:13–18). Când orice succesiune pământească a eșuat și făgăduința atârna de un fir, Dumnezeu a păstrat sămânța; căci 'Domnul n-a vrut să nimicească casa lui David', iar lampa pe care a jurat că nu se va stinge se împlinește în cele din urmă în Hristos, 'steaua strălucitoare de dimineață' (Apocalipsa 22:16), lumina pe care întunericul n-a putut-o birui. Iar viața lui Ioas propovăduiește un al doilea cuvânt. Cât timp a trăit preotul Iehoiada și l-a sfătuit, Ioas a făcut ce era drept; dar când sfetnicul său evlavios a murit, regele a ascultat de lingușitori, L-a părăsit pe Domnul și, în cele din urmă, a pătat curtea templului cu sângele fiului lui Iehoiada — chiar fiul omului care îi salvase viața. Astfel, sufletul înflorește sub sfat bun și se ofilește când îl părăsește. Citirea lui Teodoret despre evlavia părinților și căderea copiilor scoate la iveală avertismentul: harul care vine la noi prin credincioșia altora se păstrează doar prin propria noastră statornicie.
Răspunde

Răspuns

Întărește-te din lampa care nu s-a stins. Când sămânța regală a fost nimicită și făgăduința părea pierdută, Dumnezeu a păstrat un copil ascuns și, prin el, și-a ținut cuvântul dat lui David — căci 'Iubitorul de oameni rabdă chiar și pe cei răi, aducându-și aminte de virtutea celor care au adormit'. Ești moștenitorul aceleiași răbdări. Rugăciunile și credincioșia celor care au plecat înaintea ta — părinți, nași, sfinți, toată comuniunea care a adormit în Domnul — nu sunt zadarnice; de dragul lor, Dumnezeu rabdă mult în tine și ține o lumină aprinsă când nu poți vedea calea. Nu disprețui o milă atât de mare. Dar învață și de la Ioas primejdia de a părăsi sfatul bun. El a fost credincios cât timp Iehoiada a trăit ca să-l călăuzească și a căzut în clipa în care sfetnicul său a plecat — a căzut atât de jos încât l-a ucis pe fiul propriului său salvator chiar în curtea Domnului. Așadar, nu-ți lăsa credința să atârne doar de oamenii evlavioși care te poartă; zidește-o în propria ta inimă, ca să stea când ei vor fi luați de la tine. Ține-te de sfatul înțelept și sfânt cât timp îl ai și întristează-te să-l pierzi; dar mai mult, fă-ți înțelepciunea lor a ta, ca nu cumva, asemenea lui Ioas, să înflorești doar la adăpostul dreptății altuia și să te ofilești în clipa în care ești lăsat pe cont propriu. Harul transmis ție prin alții trebuie să devină propria ta statornicie, altfel nu te va păstra.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Iubitorule de oameni, care n-ai vrut să nimicești casa lui David, ci i-ai păstrat o lampă care nu se va stinge, răbdând chiar și pe cei răi de dragul virtuții celor care au adormit: Te binecuvântez pentru o răbdare atât de mare. Când sămânța regală a fost ucisă și făgăduința părea pierdută, Tu l-ai ascuns și l-ai păstrat pe copil până în ziua încoronării sale și astfel ai preînchipuit pe Fiul Tău, adevăratul moștenitor al lui David, ținut la adăpost de sabie și strălucind în cele din urmă ca lumina pe care niciun întuneric nu a putut-o birui. Adu-Ți aminte și de mine, de dragul celor care au plecat înaintea mea în credință, ale căror rugăciuni mă înconjoară; și fă ca credincioșia lor să fie o lampă pentru mine în întuneric. Totuși, nu mă lăsa să mă odihnesc doar în dreptatea altora. Învață-mă, cât timp am sfat înțelept și sfânt, să mi-l fac al meu, ca să nu fiu ca Ioas, credincios în umbra sfetnicului său și necredincios când acesta a plecat. Păstrează-mă statornic până la sfârșit, ca harul transmis mie să devină un foc viu înlăuntrul meu. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, lampa lui David și steaua de dimineață, împreună cu Tatăl și cu Duhul Preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →