← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Tesaloniceni

1 Tesaloniceni 1 — cu Simeon

1 Tesaloniceni 1Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În tăria liniştită a căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de expunere anglicană modelată de decenii de predicare credincioasă la Holy Trinity, Cambridge. Tratarea lui Simeon a Primului capitol din Epistola către Tesaloniceni ne atrage în mulţumirea apostolului pentru o biserică marcată de credinţă vie şi ne invită să examinăm dacă aceleaşi semne apar în propria noastră umblare cu Hristos.
Citește

Citire

Să auzim acum capitolul de început al Primei Epistole către Tesaloniceni, luând aminte la recunoştinţa apostolului pentru lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi răbdarea nădejdii a convertiţilor, şi la felul în care Evanghelia a venit la ei nu numai în cuvânt, ci în putere.
Studiu
Simeon începe prin a înfăţişa cele trei haruri principale pe care le-a desluşit în biserica tesalonicenilor. Este o epistolă admirabil calculată să imprime minţile tuturor celor ce o citesc, fie slujitori fie popor, şi să le arate ce afecţiune arzătoare ar trebui să existe între toţi cei ce stau în acea relaţie unii faţă de alţii. La începutul ei vedem cât de gata era el să recunoască şi să laude ce era bun în ei: şi prin aceasta ne instruieşte în mod deosebit cum să slujim cu efect. Deşi fără îndoială este datoria fiecărui slujitor să mustre şi să îndrepte ce vede greşit în poporul său, bucuria lui principală ar trebui să fie să mângâie pe cei slabi la minte, să sprijine pe cei slabi şi să zidească pe toţi în credinţa lor prea sfântă. Obiectul la care ar trebui să ţintească neîncetat ar trebui să fie 'a fi un ajutor al bucuriei lor'. În cuvântarea despre cuvintele pe care tocmai le-am citit, vom considera, I. Harurile pe care le văzuse în ei — Marile haruri conducătoare ale creştinismului sunt 'credinţa, nădejdea şi dragostea'. El continuă să desfăşoare caracterul activ al credinţei adevărate. Pe acestea toate celelalte haruri depind în mod esenţial; astfel încât unde acestea sunt, acolo vor fi găsite cu siguranţă toate celelalte. Dar la toate aceste haruri există contrafaceri: există 'o credinţă care este moartă': există 'o dragoste care este' puţin altceva decât 'prefăcătorie': şi există 'o nădejde a ipocritului care piere'. Astfel de haruri însă nu erau cele care fuseseră exercitate printre ei: în ei el văzuse, 1. O credinţă activă — [Credinţa adevărată este activă: ea aduce în vederea creştinului pe Domnul Isus Hristos, ca având în El o plinătate a tuturor binecuvântărilor imaginabile tezaurizate pentru folosul Bisericii; aşa cum viţa are în rădăcina şi trunchiul ei acea sevă din care toate ramurile iau parte şi prin care sunt hrănite [Notă: Coloseni 1:19. Efeseni 1:22-23. Ioan 15:5.] — — — Credinţa, mai mult, îl aduce pe el la Hristos pentru aprovizionări zilnice ale acelor binecuvântări pe care le cer diferitele sale nevoi [Notă: Ioan 1:16. El zugrăveşte apoi răbdarea statornică care curge dintr-o nădejde bine întemeiată. Pavel a socotit cu totul de prisos să le scrie despre acest subiect: ei fuseseră atât de învăţaţi de Dumnezeu Însuşi cu privire la toate datoriile şi slujbele ei, încât el nu putea să le adauge nimic, ci doar să-i îndemne să sporească tot mai mult în purtarea pe care o urmaseră deja [Notă: 1 Tesaloniceni 4:9-10.].] 3. O nădejde răbdătoare — [Nădejdea este odrasla credinţei şi dragostei, sau cel puţin a acelei credinţe care lucrează prin dragoste. Ea este numită aici 'nădejde în Domnul nostru Isus Hristos'; pentru că 'în El toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt da şi amin'. Este un har răbdător, care ne conduce să aşteptăm tot ce a făgăduit Dumnezeu, oricât de mult ar trebui să aşteptăm pentru el [Notă: Romani 8:25.]; şi să împlinim tot ce a cerut Dumnezeu, în cea mai mare măsură posibilă [Notă: 1 Ioan 3:3.]; şi să suferim tot ce a rânduit Dumnezeu să suferim, în nădejdea unei răsplătiri finale [Notă: Evrei 10:34. În cele din urmă el consemnează asigurarea plină de bucurie pe care aceste haruri au trezit-o în propria sa inimă apostolică. Că o atât de mare cinste ar trebui să fie conferită lor înşişi — că astfel de avantaje ar trebui să fie împărtăşite semenilor lor pieritori — şi că o astfel de slavă ar trebui să fie adusă lui Dumnezeu prin mijloacele lor — este pentru ei un subiect de uimire aproape încremenitoare şi de recunoştinţă copleşitoare. Şi în timp ce ei mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceste lucruri, ei îşi varsă inimile înaintea Lui în rugăciuni şi cereri în numele lor. Într-un cuvânt, aceste lucruri formează o legătură de unire între un slujitor şi poporul său, cum nu există nicăieri altundeva în lume.] 2. O încredere asigurată în starea lor — [Când a văzut aceste roade produse de convertiţii săi, el 'nu avea nici o îndoială cu privire la alegerea lor de către Dumnezeu': harurile pe care le exercitau erau în mod evident lucrate în ei prin puterea lui Dumnezeu, care lucrase astfel asupra lor în consecinţa propriului Său scop pe care din veşnicie îl hotărâse în Sine [Notă: Efeseni 3:11. 2 Timotei 1:9.].
Considerați

Considerare

Simeon pune întrebarea cercetătoare dacă astfel de roade pot fi văzute printre propriii săi ascultători. şi, dacă propriile voastre conştiinţe mărturisesc că el n-ar fi găsit nici o astfel de pricină de bucurie în voi, atunci învăţaţi să vă slăbiţi încrederea în starea voastră înaintea lui Dumnezeu şi căutaţi să fiţi făcuţi 'israeliţi adevăraţi, în care nu este viclenie'.] 2. Îngăduiţi-vă atunci încă un cuvânt de îndemn — [Celor ce posedă cu adevărat şi manifestă harurile descrise mai înainte, am vrea să le spunem: Fiţi recunoscători lui Dumnezeu pentru dragostea Sa aleasă; şi daţi-I Lui toată slava pentru orice bine este în voi. 'Înaintaţi şi voi, uitând ce este în urmă şi întinzându-vă spre ce este înainte': şi nu socotiţi niciodată că aţi ajuns deja, atâta timp cât mai rămâne ceva de atins. Dar celor în care este puţină sau deloc dovadă a unei astfel de lucrări a harului am vrea să le spunem: De dragul lui Hristos nu vă înşelaţi propriile suflete. El încheie cu un îndemn solemn de a căuta acea schimbare deplină care singură justifică nădejdea înaintea lui Dumnezeu. Vă rugăm, fraţilor, luaţi la inimă aceste consideraţii mişcătoare; şi începeţi fără întârziere să căutaţi acea schimbare deplină atât a inimii cât şi a vieţii, care caracterizează invariabil pe aleşii lui Dumnezeu şi care singură poate justifica orice nădejde de fericire în lumea veşnică.
Răspunde

Răspuns

Unde apar cel mai clar lucrările zilnice ale credinţei voastre? În ce feluri devine dragostea voastră pentru alţii mai ostenitoare şi mai jertfitoare? Cât de răbdător aşteptaţi arătarea Domnului şi ce modelează această aşteptare în purtarea voastră prezentă?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care i-ai chemat pe tesaloniceni prin puterea Evangheliei Tale, dă ca acelaşi cuvânt să vină la noi nu numai în cuvânt, ci în Duhul Sfânt şi în multă asigurare. Întăreşte credinţa noastră ca să fie activă, dragostea noastră ca să fie ostenitoare şi nădejdea noastră ca să fie răbdătoare până la sfârşit. Astfel conformează-ne pe noi Fiului Tău ca vieţile noastre să-Ţi dea slavă şi să le dea păstorilor noştri pricină de mulţumire; prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →