Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați
2 Regi 23-24 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 2 Regi 23–24 ne introduce în tensiunea dintre reforma plină de zel și judecata inevitabilă. Reflecțiile sale evidențiază cum ascultarea deplină a unui rege poate totuși lăsa o națiune pe marginea exilului. Prin expunerea atentă a lui Henry vedem atât minuțiozitatea purificării lui Iosia, cât și limitele soboritoare ale celor mai bune eforturi omenești. Această lecție ne cheamă să ne examinăm propriile angajamente față de Cuvântul lui Dumnezeu într-o cultură care adesea rezistă schimbării durabile. Pe măsură ce ascultăm, fie ca perspectivele lui Henry să trezească o hotărâre proaspătă de a umbla cu credincioșie înaintea Domnului.
Citește
Citire
Cităm acum 2 Regi capitolele 23 și 24, urmărind reforma cuprinzătoare a lui Iosia și declinul rapid care urmează după moartea sa. Lăsați textul să dezvăluie curățirea dramatică a lui Iuda alături de domniile tragice ale succesorilor săi. Opriți-vă adesea pentru a simți atât speranța, cât și durerea împletite în aceste capitole.
Studiu
Henry începe prin a relata pregătirile pentru reforma națională.
Iosia primise un mesaj de la Dumnezeu că nu se putea preveni nimicirea Ierusalimului, dar că el trebuia să-și mântuiască doar propriul suflet; totuși nu s-a așezat deznădăjduit și nu a hotărât să nu facă nimic pentru țara sa pentru că nu putea face tot ce ar fi vrut. Nu, el și-a făcut datoria și apoi a lăsat evenimentul în seama lui Dumnezeu. O reformă publică era lucrul hotărât; dacă ceva putea preveni nimicirea amenințată, aceasta trebuia să fie; și aici avem pregătirile pentru acea reformă. 1. El a convocat o adunare generală a stărilor, bătrânii, magistrații sau reprezentanții lui Iuda și ai Ierusalimului, să se întâlnească cu el în casa Domnului, cu preoții și profeții, slujitorii obișnuiți și extraordinari, ca, unindu-se toți în aceasta, să devină un act național și astfel mai probabil să prevină judecățile naționale; toți au fost chemați să participe (v. 1, 2), ca lucrarea să fie făcută cu mai multă solemnitate, ca toți să sfătuiască și să ajute în ea și ca cei care erau împotriva ei să fie descurajați de la orice opoziție. Parlamentele nu diminuează deloc onoarea și puterea prinților buni, ci sunt un mare sprijin pentru ei. 2. În loc să țină un discurs acestei adunări, a poruncit să li se citească cartea legii; ba chiar se pare că a citit-o el însuși (v. 2), ca unul mult afectat de ea și dornic ca și ei să fie la fel. Iosia consideră că nu este sub demnitatea sa să fie cititor, mai mult decât Solomon a fost predicator, ba chiar David însuși portar în casa lui Dumnezeu. Pe lângă adunarea oamenilor mari, a avut o congregație a bărbaților din Iuda și a locuitorilor Ierusalimului să asculte citirea legii. Este cu adevărat interesul prinților să promoveze cunoașterea scripturilor în domeniile lor. Dacă poporul este la fel de hotărât să asculte prin lege precum el este să guverneze prin lege, regatul va fi fericit. Toți oamenii sunt preocupați să cunoască scriptura, și toți cei în autoritate să răspândească cunoașterea ei. 3. În loc să propună legi pentru întărirea lor în datorie, a propus o asociere prin care să se angajeze cu toții împreună față de Dumnezeu, v. 3. Cartea legii era cartea legământului, ca, dacă vor fi pentru Dumnezeu un popor, El să fie pentru ei un Dumnezeu; ei se angajează aici să-și facă partea, fără a se îndoi că atunci Dumnezeu își va face partea. (1.) Legământul era ca ei să umble după Domnul, în conformitate cu voia Sa, în rânduielile și providențele Sale, să răspundă la toate chemările Sale și să urmeze toate mișcările Sale — ca să țină seama de toate poruncile Sale, morale, ceremoniale și judecătorești, și să le observe cu grijă cu toată inima și cu tot sufletul lor, cu toată grija și prudența posibilă, sinceritate, vigoare, curaj și hotărâre, și astfel să împlinească condițiile acestui legământ, în dependență de promisiunile lui. (2.) Cei care au făcut legământul au fost, în primul rând, regele însuși, care a stat lângă stâlpul său (cap. xi. 14) și și-a declarat public consimțământul la acest legământ, ca să le dea un exemplu și să le asigure nu doar protecția sa, ci și președinția și tot sprijinul pe care puterea sa îl putea da în ascultarea lor. Nu este o restrângere a libertății chiar și a prinților înșiși să fie legați de Dumnezeu. Tot poporul a stat de asemenea la legământ, adică și-au arătat consimțământul la el și au promis să se țină de el. Este de bun folos să ne obligăm la datoria noastră cu toată solemnitatea posibilă, și aceasta este mai ales potrivită după căderi notorii în păcat și decăderi în ceea ce este bun. Cel care poartă o minte cinstită nu se ferește de angajamente pozitive: legătură strânsă, găsire sigură.Henry examinează apoi adâncimea răutății înrădăcinate descoperite în Iuda.
I. Câtă abundență de răutate a fost și a existat în Iuda și Ierusalim. Nu s-ar fi crezut posibil ca în Iuda, unde Dumnezeu era cunoscut — în Israel, unde numele Său era mare — în Salem, în Sion, unde locuința Sa era, să se găsească asemenea urâciuni cum avem aici o relatare. Iosia domnise acum optsprezece ani și dăduse el însuși poporului un bun exemplu și menținuse religia conform legii; și totuși, când a venit să facă cercetare pentru idolatrie, adâncimea și întinderea gunoiului pe care trebuia să-l îndepărteze păreau aproape de necrezut. 1. Chiar în casa Domnului, acel templu sfânt pe care Solomon l-a construit și l-a dedicat cinstei și închinării Dumnezeului lui Israel, s-au găsit vase, tot felul de unelte, pentru închinarea la Baal și la dumbravă (sau Astarte) și la toată oastea cerului, v. 4. Deși Iosia suprimase închinarea la idoli, uneltele făcute pentru acea închinare erau toate păstrate cu grijă, chiar în templul însuși, pentru a fi folosite din nou ori de câte ori restricția prezentă ar fi fost ridicată; ba chiar și dumbrava însăși, chipul ei, stătea încă în templu (v. 6); unii o fac chipul Venerei, același cu Astarte. 2. Chiar la intrarea în casa Domnului era o grajd pentru cai ținuți (v-ați fi gândit?) pentru un folos religios; erau cai sfinți, dați soarelui (v. 11), ca și cum ar fi avut nevoie de ei cel care se bucură ca un om puternic să alerge o cursă (Ps. xix. 5), sau mai degrabă ar reprezenta astfel iuțeala mișcării sale, pe care o admirau mult, făcând religia lor să se conformeze ficțiunilor poetice ale carului soarelui, nebuniile cărora chiar și o mică filozofie, fără nicio divinitate, le-ar fi expus și i-ar fi făcut să le fie rușine. Unii spun că acei cai trebuiau scoși în pompă în fiecare dimineață pentru a întâmpina soarele răsare, alții că închinătorii soarelui călăreau pe ei pentru a adora soarele răsare; se pare că trăgeau carele soarelui, pe care poporul le închina. Ciudat că vreodată oameni care aveau cuvântul scris al lui Dumnezeu printre ei să fie atât de deșerți în închipuirile lor! 3. Aproape de casa Domnului erau case ale sodomiților, unde tot felul de desfrânare și murdărie, chiar și cea mai nefiresc, era practicată, și sub pretextul religiei, în cinstea zeităților lor necurate. Curvia trupească și cea spirituală mergeau împreună, și afecțiunile josnice la care poporul fusese dat erau pedeapsa închipuirilor lor deșarte. Cei care și-au dezonorat Dumnezeu au fost pe drept lăsați astfel să se deonoreze pe ei înșiși, Rom. i. 24, etc. Erau femei care țeseau draperii pentru dumbravă (v. 7), corturi care înconjurau chipul Venerei, unde închinătorii comiteau tot felul de desfrânare, și aceasta în casa Domnului. Cei care au făcut rău au făcut casa Tatălui nostru casă de negustorie; cei care au făcut mai rău au făcut-o vizuină de hoți; dar cei care au făcut cel mai rău au făcut-o (Horrendum dictu! — Groaznic de relatat!) un bordel, într-o sfidare nerușinată a sfințeniei lui Dumnezeu și a templului Său. Pe bună dreptate apostolul i-a numit idolatrii abominabile. 4. Au fost găsite multe altare idolatre (v. 12), unele în palat, pe acoperișul camerei de sus a lui Ahaz. Acoperișurile caselor lor fiind plate, le-au făcut locurile lor înalte și au pus altare pe ele (Ier. xix. 13; Țef. i. 5), altare domestice. Regii lui Iuda au făcut așa: și, deși Iosia nu le-a folosit niciodată, totuși până în acest timp au rămas acolo. Manase construise altare pentru idolii săi în casa Domnului. Când s-a pocăit le-a îndepărtat și le-a aruncat din cetate (2 Cron. xxxiii. 15), dar, fără a le distruge, fiul său Amon, se pare, le adusese din nou în curțile templului; acolo le-a găsit Iosia și de acolo le-a dărâmat, v. 12. 5. Era Tofet, în valea fiului lui Hinom, foarte aproape de Ierusalim, unde chipul lui Moloh (acel zeu al cruzimii nefiresc, precum alții erau ai necurăției nefiresc) era ținut, căruia unii își sacrificau copiii, arzându-i în foc, alții îi dedicau, făcându-i să treacă prin foc (v. 10), muncind chiar în foc, Hab. ii. 13. Se presupune că a fost numit Tofet de la toph, o tobă, pentru că băteau tobe la arderea copiilor, ca țipetele lor să nu fie auzite. 6. Erau locuri înalte înaintea Ierusalimului, pe care Solomon le construise, v. 13. Altarele și chipurile de pe acele locuri înalte, putem presupune, fuseseră îndepărtate de unii dintre regii evlavioși precedenți, sau poate Solomon însuși le îndepărtase când a devenit pocăit; dar clădirile, sau unele părți ale lor, au rămas, cu alte locuri înalte, până în timpul lui Iosia. Cei care introduc corupții în religie nu știu cât de departe vor ajunge nici cât vor dura. Antichitatea nu este o dovadă sigură a verității. Erau de asemenea locuri înalte în tot regatul, de la Gheba până la Beer-Șeba (v. 8), și locuri înalte ale porților, la intrarea porții guvernatorului. În aceste locuri înalte (episcopul Patrick crede) ardeau tămâie zeilor tutelari cărora regii lor idolatri le încredințaseră protecția cetății lor; și probabil guvernatorul cetății avea un altar privat pentru penații săi — zeii săi casnici. 7. Erau preoți idolatri, care slujeau la toate acele altare idolatre (v. 5), chemarim, oameni negri, sau care purtau negru. Vezi Țef. i. 4. Cei care sacrificau lui Osiris, sau care plângeau pentru Tammuz (Ezec. viii. 14), sau care se închinau zeităților infernale, îmbrăcau haine negre ca bocitori. Acești preoți idolatri regii lui Iuda îi rânduiau să ardă tămâie în locurile înalte; erau, se pare, preoți din casa lui Aaron, care astfel își profanau demnitatea, și erau și alții care nu aveau deloc drept la preoție, care ardeau tămâie lui Baal. 8. Erau vrăjitori și magicieni și cei care se ocupau cu duhuri familiare, v. 24. Când se închinau diavolului ca zeul lor, nu e de mirare că îl consultau ca oracolul lor.Henry detaliază apoi distrugerea minuțioasă pe care Iosia a săvârșit-o împotriva fiecărei rămășițe a idolatriei.
II. Ce distrugere deplină a făcut bunul Iosia din toate acele relicve ale idolatriei. Atât de mare este zelul său pentru Domnul oștirilor și indignarea sa sfântă împotriva a tot ce Îi displace, încât nimic nu va sta înaintea lui. Legea era ca monumentele idolatriei canaaniților să fie toate distruse (Deut. vii. 5), cu atât mai mult cele ale idolatriei israeliților, în care era mult mai nelegiuit, profan și perfid. 1. A poruncit lui Hilchia și celorlalți preoți să curețe templul. Aceasta era provincia lor, v. 4. Depărtați toate vasele care au fost făcute pentru Baal. Ele nu trebuie niciodată folosite în slujba lui Dumnezeu, nici rezervate pentru vreun folos comun; toate trebuie arse, iar cenușa lor dusă la Betel. Acel loc fusese izvorul comun al idolatriei, căci acolo fusese pus unul dintre viței, și, fiind lângă Iuda, infecția se răspândise de acolo în acel regat, și de aceea Iosia l-a făcut groapa de gunoi a idolatriei, mormanul de gunoi la care a dus murdăria și lepădătura tuturor lucrurilor, ca, dacă era posibil, să fie făcut dezgustător pentru cei care fuseseră îndrăgostiți de el. 2. Preoții idolatri au fost toți îndepărtați. Pe cei dintre ei care nu erau din casa lui Aaron, sau sacrificaseră lui Baal sau altor zei falși, i-a omorât, conform legii, v. 20. I-a ucis pe propriile lor altare, jertfa cea mai acceptabilă care fusese vreodată adusă pe ele, o jertfă dreptății lui Dumnezeu. Pe cei care erau descendenți din Aaron și totuși arseseră tămâie în locurile înalte, dar numai adevăratului Dumnezeu, le-a interzis vreodată să se apropie de altarul Domnului; își pierduseră acea onoare (v. 9): I-a scos din cetățile lui Iuda (v. 8), ca să nu facă rău în țară păstrând în secret vechile lor obiceiuri idolatre; dar le-a permis să mănânce din pâinea nedospită (pâinea jertfei de mâncare, Lev. ii. 4, 5) printre frații lor, cu care trebuiau să locuiască, ca fiind sub ochiul lor să fie ținuți de la a face rău și învățați să facă bine; acea pâine, acea pâine nedospită (grea și neplăcută cum era), era mai bună decât meritau, și aceea ar fi servit să-i țină în viață. Dar dacă li se permitea să mănânce din toate jertfele, ca preoții cu defecte (Lev. xxi. 22), ceea ce se numește, în general, pâinea Dumnezeului lor, poate fi pus la îndoială pe bună dreptate. 3. Toate chipurile au fost zdrobite în bucăți și arse. Chipul dumbrăvii (v. 6), vreo zeiță sau alta, a fost redus la cenușă, iar cenușa aruncată pe mormintele oamenilor de rând (v. 6), locul comun de înmormântare al cetății. Prin lege o necurăție ceremonială era contractată prin atingerea unui mormânt, astfel că aruncându-le aici le-a declarat cele mai necurate, și nimeni nu putea să le atingă fără a se face astfel necurat. L-a aruncat în morminte (așa spune Chaldeeanul), arătând că ar fi vrut ca toată idolatria să fie îngropată din vederea sa, ca un lucru dezgustător, și uitată, cum sunt morții din minte, v. 14. A umplut locurile dumbrăvilor cu oasele oamenilor; cum a dus cenușa chipurilor la morminte, ca să le amestece cu oasele morților, tot așa a dus oasele morților la locurile unde fuseseră chipurile și le-a pus în locul lor, ca, în ambele feluri, idolatria să fie făcută dezgustătoare, și poporul ținut atât de praful chipurilor, cât și de ruinele locurilor unde fuseseră închinat. Oamenii morți și zeii morți erau foarte asemănători și cei mai potriviți să meargă împreună. 4. Toate casele rele au fost suprimate, acele cuiburi de nelegiuire care adăposteau idolatri, casele sodomiților, v. 7. „Dărâmați-le, dărâmați-le, radeți-le până la temelii.” Locurile înalte au fost de asemenea dărâmate și nivelate cu pământul (v. 8), chiar și cea care aparținea guvernatorului cetății; căci mărimea sau puterea niciunui om nu-l poate proteja în idolatrie sau profanare. Lăsați-i pe guvernatori obligați, în primul rând, să reformeze, și apoi cei guvernați vor fi mai curând influențați. A pângărit locurile înalte (v. 8 și din nou v. 13), a făcut tot ce a putut ca să le facă abominabile și să-i scoată pe oameni din concepția lor, cum a făcut Iehu când a făcut casa lui Baal casă de scurgere, 2 Regi x. 27. Tofet, care, spre deosebire de alte locuri de idolatrie, era într-o vale, în timp ce ele erau pe dealuri sau locuri înalte, a fost de asemenea pângărit (v. 10), a fost făcut locul de înmormântare al cetății. Despre aceasta avem o predică întreagă, Ier. xix. 1, 2, etc., unde se spune: Vor îngropa în Tofet, și întreaga cetate este amenințată să fie făcută ca Tofet. 5. Caii care fuseseră dați soarelui au fost luați și puși la folos comun, și astfel au fost eliberați de deșertăciunea la care fuseseră supuși; și carele soarelui (ce păcat era că acei cai și care trebuiau ținute ca carele și călăreții lui Israel!) le-a ars cu foc; și, dacă soarele este o flacără, nu i-au asemănat niciodată atât de mult ca atunci când erau care de foc. 6. Cei care lucrau cu duhuri familiare și magicienii au fost îndepărtați, v. 24. Pe cei dintre ei care au fost condamnați de vrăjitorie, se pare că i-a omorât, și astfel i-a descurajat pe alții de la acele practici diabolice. În toate acestea a avut o privire sinceră la cuvintele legii care erau scrise în cartea recent găsită, v. 24. A făcut acea lege regula sa și a ținut-o în vedere pe tot parcursul acestei reforme.
Considerați
Considerare
Henry încheie reflectând asupra întinderii surprinzătoare a influenței lui Iosia dincolo de Iuda.
III. Cum zelul său s-a extins la cetățile lui Israel care erau la îndemâna sa. Cele zece seminții au fost duse în robie și coloniile asiriene nu au populat pe deplin țara, astfel că, se pare, multe cetăți se puseseră sub protecția regilor lui Iuda, 2 Cron. xxx. 1; xxxiv. 6. Pe acestea le vizitează aici, ca să continue reforma sa. Cât de departe ajunge influența noastră, tot atât de departe ar trebui să ajungă eforturile noastre de a face bine și de a pune capăt răutății celui rău.
Răspunde
1. Unde ar putea încă persista idoli ascunși în propria mea viață sau comunitate?
2. Cum provoacă zelul lui Iosia disponibilitatea mea de a confrunta compromisul?
3. Ce speranță pun în reforma omenească versus harul suveran al lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, dă-ne inimi care să tremure la Cuvântul Tău și curaj să dărâmăm orice tron rival, așa cum a făcut Iosia în ascultare de Tine. Prin Duhul Tău, dă-ne hotărâre sfântă pentru o adevărată reformare și, în fața judecății meritate, amintește-ne de îndurarea Ta. Fixează-ne nădejdea doar în Hristos, ca râvna noastră să fie pentru slava Ta până când fiecare idol va fi răsturnat. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →