← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 133-134 — cu Maclaren

Psalmii 133-134Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture. În aceste pagini despre Psalmii 133-134, Maclaren ne ghidează prin scurtul psalm al străjii de noapte cu atenție atentă la structura sa corală și la lecțiile spirituale durabile. Expunerea sa ne invită să zăbovim asupra chemării slujitorilor Templului la laudă și asupra binecuvântării care răspunde și curge din Sion. Pe măsură ce îi urmăm cuvintele, descoperim încurajare proaspătă pentru comuniunea continuă cu Dumnezeu în mijlocul fiecărei forme de slujire. Lăsați perspectivele lui Maclaren să deschidă textul antic astfel încât melodia sa antică să ne modeleze mersul prezent cu Domnul.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la Psalmii 133 și 134 și citiți cu voce tare cele două cântări scurte. Lăsați versurile scurte ale psalmului străjii de noapte să se așeze în mintea voastră. Închipuiți-vă curțile Templului la miezul nopții și schimbul liniștit dintre căpitan și preoții care veghează. Lăsați cuvintele să vă invite în ritmul lor de binecuvântare și de binecuvântare care răspunde. Pe măsură ce citiți, observați cum lauda și rugăciunea se răspund una alteia prin întuneric.
Studiu
Maclaren începe prin a identifica vorbitorii și cadrul însărcinării de strajă de noapte. Însărcinarea este dată acestor preoți care veghează, acestor paznici de noapte, de către o singură persoană – nu știm cine. Poate de către marele preot, poate de către căpitanul cetei lor. Ei ascultă îndemnul la laudă și răspund, în ultimele cuvinte ale acestui mic psalm, prin invocarea unei binecuvântări asupra capului vorbitorului nenumit care a dat însărcinarea. Astfel avem în acest psalm coral antifonal un mic fragment de ritual muzical care se împarte în două părți – însărcinarea către străjeri și invocarea care răspunde. Putem găsi în el multă învățătură practică. Să privim, deci, la această însărcinare corală și la răspunsul la ea. Maclaren dezvăluie apoi datoria preoților de a lăuda stând în Casa Domnului. Închipuiți-vă, deci, ceata de preoți îmbrăcați în alb adunați în curtea Templului, torțele lor strălucitoare atingând stâlpii și unghiurile cu o lumină ciudată, cetatea cufundată în tăcere și somn, iar înainte de a pleca la posturile lor, cântarea răsună în urechile lor: 'Binecuvântați pe Domnul, toți slujitorii Domnului care stați noaptea în Casa Domnului! Ridicați-vă mâinile spre Sfânta Sfintelor și binecuvântați pe Domnul!' Observați, deci, că datoria preoților este să laude. Pentru că sunt slujitorii Domnului, de aceea este treaba lor să binecuvânteze pe Domnul. Pentru că stau în Casa Domnului, este al lor să binecuvânteze pe Domnul. Cei care sunt adunați în Casa Sa, cei care au comuniune cu El, cei care pot simți că poarta locuinței Tatălui, ca și poarta inimii Tatălui, le este mereu deschisă, cei care au fost chemați din rătăcirile lor într-un pustiu fără cămin și li s-a dat un loc și un nume în Casa Sa mai bun decât al fiilor și fiicelor, au fost atât de binecuvântați pentru ca, plini de mulțumire pentru o astfel de intrare în locuința lui Dumnezeu și de o astfel de înfiere în familia Sa, buzele lor tăcute să fie umplute de mulțumire și mâinile lor răscumpărate să fie ridicate în laudă. Maclaren subliniază apoi necesitatea de a uni slujirea exterioară cu comuniunea interioară. Și apoi mai este un punct care iese din această însărcinare către străjeri, și anume necesitatea de a încerca cu stăruință să unească împreună slujirea lui Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeu. Acești preoți ar fi putut spune: 'Când ne facem rondurile prin coridoarele goale și răsunătoare ale Templului întunecat, împlinim însărcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu; și nu este nevoie să ne rugăm. Lucrăm pentru El și facem lucrarea pe care ne-a rânduit-o; și aceasta este mai bună decât tot ritualul exterior.' Dar acest vorbitor necunoscut care îi însărcinează știa mai bine decât atât. Slujirea preoților sub Vechiul Legământ era o slujire foarte neînsuflețită. Lucrarea lor era uneori foarte respingătoare și întotdeauna o lucrare pur exterioară, care putea fi făcută fără nicio urmă de religie sau devoțiune în ea. Și astfel vorbitorul de aici îi avertizează, ca să zicem așa, împotriva ispitei care îi pândește pe toți oamenii preocupați de slujirea exterioară a casei lui Dumnezeu, de a confunda simpla slujire exterioară cu devoțiunea interioară. Însărcinarea ne îndeamnă să ne amintim că cu cât mâinile și gândurile noastre sunt mai sârguincios ocupate cu aspectele exterioare ale îndatoririlor religioase, cu atât mai mult trebuie să veghem ca duhurile noastre cele mai lăuntrice să fie botezate în părtășie cu Dumnezeu. Maclaren încheie secțiunea arătând că fiecare ceas, chiar și ceasurile nopții, este rânduit pentru a binecuvânta pe Dumnezeu. Și apoi mai este o lecție aici pe care o ating doar, și anume că toate timpurile sunt timpuri pentru a binecuvânta pe Dumnezeu. 'Voi, care stați noaptea în casa Domnului, binecuvântați pe Domnul': astfel, deși niciun sacrificiu nu fumega pe altar și nicio cântare corală nu se înălța de la ceata de preoți care lăudau în slujba rituală; și deși căderea nopții tăcuse închinarea și risipise închinătorii, totuși un murmur slab de laudă ar răsuna prin sălile goale toată noaptea lungă, iar glasul mulțumirii și al binecuvântării s-ar amesteca cu zăngănitul pașilor preoților pe pardoselile de marmură în timp ce își făceau rondurile de patrulare; iar torțele lor ar trimite în sus un fum nu mai puțin plăcut decât coloanele încolăcite ale tămâii care umpluse ziua. Și astfel, așa cum în unele mănăstiri vei găsi un călugăr îngenuncheat pe treptele altarului la fiecare ceas din cele douăzeci și patru, adorând Sfânta Taină expusă pe el, tot așa, dar în realitate lăuntrică și nu într-o simplă formă exterioară vulgară care nu înseamnă nimic în inima creștină, ar trebui să existe o adorație perpetuă și o laudă continuă – o rugăciune fără încetare. Ce este ceea ce intră mai întâi în mintea voastră când vă treziți în mijlocul nopții? Afacerile de ieri, deșertăciunile de mâine sau dragostea prezentă a lui Dumnezeu și dependența voastră de El?
Considerați

Considerare

Maclaren se îndreaptă în cele din urmă spre schimbul reciproc de binecuvântare dintre Dumnezeu și poporul Său. Dar observați, mai departe, cele două feluri de binecuvântare care se răspund una alteia – binecuvântarea lui Dumnezeu asupra omului și binecuvântarea omului asupra lui Dumnezeu. Una este comunicativă, cealaltă receptivă și responsivă. Una este marele fluviu care se varsă peste prăpastie; cealaltă este bazinul în care cade și ploile de stropi care se ridică de la suprafața sa, înrâurate de curcubeu în lumina soarelui, pe măsură ce cascada îndurărilor divine coboară asupra ei. Dumnezeu ne binecuvântează când dă. Noi Îl binecuvântăm pe Dumnezeu când primim cu mulțumire și lăudăm pe Dătătorul. Binecuvântarea lui Dumnezeu, deci, trebuie să vină întotdeauna mai întâi. 'Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.' A noastră este doar ecoul a Lui, dar recunoașterea actului divin, care trebuie să preceadă recunoașterea noastră a lui, așa cum zorile trebuie să vină pentru ca păsările să se trezească să cânte. Maclaren încheie urmărind canalul binecuvântării de la Sion la Hristos și Biserica Sa. Mai există o altă aplicare a simbolului Templului în Noul Testament – una derivată și secundară – la Biserică, adică la mulțimea credincioșilor. În ea Dumnezeu locuiește prin Hristos. Primind Duhul Său, instinctă cu viața Sa, este Trupul Său, și așa cum în viața Sa pământească 'vorbea despre Templul trupului Său literal', tot așa acum Biserica devine Templul lui Dumnezeu, fiind zidită de-a lungul veacurilor. În acel Sion toate cele mai bune binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt posedate și păstrate, pentru ca Biserica să le poată împărtăși lumii prin slujire credincioasă. Oricine dorește să posede aceste binecuvântări trebuie să intre acolo – nu printr-un act ceremonial sau o mărturisire exterioară, ci devenind unul dintre cei care își pun toată încrederea inimii în Iisus Hristos. În acea incintă sfântă primim tot ce dragostea și puterea divină pot da. Dacă suntem uniți cu Hristos prin credința noastră, împărtășim în proporție cu credința noastră toată bogăția de binecuvântare cu care Dumnezeu L-a binecuvântat pe El. Îl posedăm pe Hristos și în El pe toate. Vechea binecuvântare, care venea de pe buzele străjerilor preoțești și răsuna prin coridoarele goale ale Templului întunecat, cerea mult: 'Domnul care a făcut cerul și pământul să te binecuvânteze din Sion.' Dar asigurarea apostolică sună o notă și mai adâncă și mai minunată de încredere când proclamă că deja, oricât de triști și lipsiți ni s-ar părea nouă înșine, și oricât de puțin ne-am numărat comorile sau ni le-am făcut ale noastre, 'Dumnezeu ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești în Hristos Iisus.'
Răspunde

Răspuns

Unde în slujirea voastră zilnică aveți cea mai mare nevoie de amintirea de a vă ridica inima în laudă? Cum ați putea cultiva comuniunea cu Dumnezeu chiar în timp ce îndepliniți îndatoriri exterioare? În ce feluri puteți deveni o voce care îi îndeamnă pe alții să-L binecuvânteze pe Domnul?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne al străjilor, Îți mulțumim pentru chemarea străveche care încă îi cheamă pe slujitorii Tăi la laudă. Ferește-ne să despărțim lucrarea noastră de închinarea noastră. Învață-ne să ne ridicăm mâinile spre Sfânta Ta Sfintelor chiar și în anotimpurile de noapte ale vieții. Binecuvântează fiecare glas credincios care ne îndeamnă să Te slujim cu bucurie și lasă binecuvântarea Ta proprie să curgă spre noi din Sion prin Hristos. Fie ca întreaga noastră zi și noapte să devină un singur cântec neîntrerupt de mulțumire, până când ni se vom alătura laudei neîncetate a cerului. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →