Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 143-144 — cu Whedon
Deschidere
În disciplina liniștită a Scripturii zilnice, ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Cu claritate reverentă și căldură wesleyană, Whedon ne călăuzește prin strigătele penitențiale și mulțumirile regale din Psalmii 143 și 144. Expunerea sa ține inima fixată pe credincioșia legământului lui Dumnezeu, amintindu-ne totodată că orice rugăciune adevărată izvorăște din nevoia recunoscută și se încheie în încredere statornică. Duhul care l-a condus pe psalmist să ne conducă și pe noi în timp ce studiem împreună.
Citește
Citire
Cu Biblii deschise și inimi atente, să citim Psalmii 143 și 144. Ascultă lamentarea sinceră a unui suflet apăsat de vinovăție și dușmani, apoi cântecul recunoscător al unui rege eliberat de Domnul. Citește încet, permițând fiecărui verset să răsune în conștiință și să trezească o dependență reînnoită de Dumnezeu care aude și salvează.
Studiu
Whedon deschide plasând psalmul în contextul fugii lui David dinaintea lui Absalom.
Introducere. Un Psalm al lui David. Acest psalm este atribuit lui David în noaptea grea care a căzut asupra lui în fuga sa dinaintea lui Absalom. Deși aceasta este în mod clar ocazia, nu este la fel de clar că este propria rostire a lui David. Unele cuvinte, precum ישׁתומם, (Psalmii 143:4), sunt specifice ebraicii târzii și sugerează că o minte tulburată, în vremuri mai târzii, ar fi putut simți o adevărată simpatie față de întunericul și durerea lui David și s-ar fi exprimat în stilul său; sau el ar fi putut transcrie această revărsare davidică ca expresie a propriilor sale sentimente și condiții. Este cu siguranță strigătul unuia aflat în durere și întuneric. Multe dintre expresii sunt folosite în alți psalmi și nu au aici nicio noutate de sens.El dezvăluie apoi recunoașterea amară a vinovăției personale care colorează rugăciunea.
Versetul 2. 2. Să nu intri la judecată Un element amar în necazul lui David cu Absalom, care nu apare în chestiunile sale cu Saul, este propria sa vinovăție. David a păcătuit atât de mult și în atâtea feluri, încât iertarea trebuie să fie prima sa ușurare. Aceasta conferă psalmului o calitate deosebit de umană, căci cele mai multe dintre necazurile noastre, cu siguranță cele mai rele, sunt împletite cu fapte rele: și cine este liber de fapte rele?Whedon urmărește apoi cum psalmul ajunge să se odihnească în liniștita asigurare a credinței.
Versetul 12. 12. Sunt robul Tău Rugămintea acestui verset și a celui precedent se întemeiază acum pe baza dată în ultima propoziție. Nu este drept, așa cum este folosit cuvântul în acest psalm, ca Dumnezeu să nu reușească să protejeze pe cel care se refugiază la El sau să-și lase propriul rob să fie victima dușmanilor săi. Astfel, asemenea multora alții, acest psalm, cu toate durerile și luptele sale, se încheie în liniștea calmă și odihnitoare a credinței.
Considerați
Considerare
Trecând la psalmul următor, Whedon identifică ocazia în înfrângerea lui Absalom.
Introducere. Un Psalm al lui David. Ocazia acestui psalm este înfrângerea lui Absalom. A fost, de către câțiva scriitori, presupus a fi victoria asupra lui Goliat, așa cum este sugerat cu siguranță de „sabia vătămătoare”, „copiii străini a căror gură vorbește deșertăciune” și alte câteva expresii. Alți scriitori au plasat acest psalm printre victoriile de după captivitate. Totuși, se vede că este limbajul unuia care este deja rege și a primit „mântuirea” unui rege în victoria asupra dușmanilor împărăției sale și eliberarea de sabia lor vătămătoare. Absalom a fost în mod deosebit un copil „străin”, al unei mame păgâne și modelat după bunicul său, cu care petrecuse mult timp, mai degrabă decât după tatăl său. Este de remarcat în mod special că elementul de remușcare și auto-umilire, observat în Psalmii 144:3-4, se potrivește cu sentimentele lui David în chestiunea lui Absalom. Se crede că psalmul se încheia inițial cu Psalmii 144:11. Nu există nicio legătură necesară a versetelor următoare cu cele precedente, dar ele se potrivesc acestui psalm la fel de bine ca oricărui altul.El încheie ridicând privirea spre fericirea supremă a poporului care cunoaște pe adevăratul Dumnezeu.
Versetul 15. 15. Fericit este poporul acela Un punct culminant este dat aici. „Fericit” este poporul care are o astfel de prosperitate materială, dar și mai fericit este poporul printre care este cunoscut adevăratul Dumnezeu. Orice dar bun este într-adevăr de la El și cei la care locuiește El au izvorul sigur al binelui. De asemenea, a fi poporul ales al Domnului era cununa binecuvântărilor lui Israel.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în încercările tale actuale ai nevoie cel mai mult să răsune rugămintea lui David pentru milă mai degrabă decât pentru judecată?
2. Cum întărește amintirea eliberărilor trecute ale lui Dumnezeu speranța ta atunci când vinovăția și frica apasă asupra ta?
3. În ce feluri ar putea fericirea de a-L cunoaște pe adevăratul Dumnezeu să întreacă orice binecuvântare exterioară pe care o cauți acum?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv și drept, venim înaintea Ta ca unii care nu au nicio pretenție decât mila legământului Tău. Învață-ne să fugim la Tine în orice necaz, mărturisindu-ne păcatele și aruncându-ne asupra credincioșiei Tale. Așa cum l-ai auzit pe David în noaptea lui de durere, auzi-ne și pe noi; condu-ne prin bunul Tău Duh în țara dreptății. Dă-ne să cunoaștem bucuria prezenței Tale mai adânc decât orice prosperitate pământească și lasă ca viețile noastre să mărturisească că fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul. Prin Iisus Hristos Mântuitorul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →