← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Mâinile Încrucișate ale Binecuvântării: Geneza 47 și 48

Geneza 47-48Omilii la Prima Epistolă a lui Ioan de Fericitul Augustin de Hipona20 min
Deschidere
Acum familia pelerinilor s-a stabilit în ținutul Goșen, și anii de belșug pe care Iosif i-a prevăzut devin pâinea rudelor sale. Faraonul îi primește; Iacov, sprijinindu-se pe toiagul său, binecuvântează chiar și pe regele Egiptului; și bătrânul patriarh își trăiește ultimii șaptesprezece ani în adăpostul fiului pe care îl crezuse devorat de o fiară. Dar inima acestor capitole este un pat de moarte și o binecuvântare. Iosif își aduce cei doi fii, Manase cel mai mare și Efraim cel mai mic, pentru a primi ultimul cuvânt al bunicului — și Iacov, cu ochii întunecați de vârstă, își încrucișează brațele, punând mâna dreaptă pe cel mai mic și stânga pe cel mai mare, și nu va fi corectat. Din nou, vocea noastră este Fericitul Augustin din Hipona (354–430), marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl venerează ca *Fericit* Augustin — folosit aici deoarece comentariile Părinților Răsăriteni despre binecuvântarea lui Iacov rămân sub drepturi de autor moderne, în timp ce Augustin citește aceste morți și binecuvântări în cheia de domeniu public pe care a primit-o întreaga Biserică nedivizată. Părinții au privit mult timp la acele mâini încrucișate și au văzut în ele semnul Crucii, trasat peste generațiile viitoare, și misterul persistent că binecuvântarea lui Dumnezeu merge adesea împotriva firului așteptărilor umane, alegând pe cel mai mic și pe cel mai tânăr pentru a purta promisiunea.
Citește
Citește Geneza 47–48 — Israel locuiește în Goșen și crește; Iosif guvernează Egiptul prin foamete; și Iacov, aproape de moarte, îl face pe Iosif să jure că va duce oasele sale afară din Egipt și îl va îngropa cu părinții săi. Apoi vine vestea că tatăl său este bolnav, și Iosif își aduce cei doi fii la patul bătrânului. Iacov se trezește, povestește cum Dumnezeu i-a apărut la Luz și a promis pământul, și îi revendică pe Efraim și Manase ca ai săi. El întinde mâinile pentru a-i binecuvânta — dar le încrucișează, punând mâna dreaptă pe capul lui Efraim, cel mai mic, și stânga pe Manase, întâiul născut. Iosif încearcă să mute mâna dreaptă a tatălui său spre cel mai mare, dar Iacov refuză: 'Știu, fiul meu, știu… dar cu adevărat fratele lui mai mic va fi mai mare decât el.' Și îi binecuvântează, și îl pune pe Efraim înaintea lui Manase.
Studiu

Studiază

Fericitul Augustin, când ajunge la moartea lui Iacov, adună atât binecuvântarea fiilor cât și a acestor nepoți într-un singur act solemn al patriarhului muribund. El scrie că Iacov, la sfârșit, când murea, i-a binecuvântat pe fiii și pe nepoții săi prin Iosif — și tocmai nepoții, Efraim și Manase, pe care Iosif îi prezintă la căpătâi, astfel încât cei doi băieți din Egipt sunt altoiți în cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Încrucișarea mâinilor bătrânului nu este o greșeală a ochilor slăbiți, ci o profeție în gest: cel mai mic este preferat, ordinea cărnii este răsturnată, și promisiunea coboară pe o cale pe care omul nu ar fi ales-o. Răsăritul citește acea postură încrucișată ca o figură a Crucii înseși, prin care întreaga ordine a lumii este inversată — ultimul făcut întâi, smeritul înălțat, moartea întoarsă în viață. Și mâinile care binecuvântează sunt mâinile unui om care a fost purtat el însuși de Providență prin înșelăciune, exil și durere spre pace.
Considerați

Consideră

Este potrivit ca cel care adăpostește întreaga familie în Goșen să fie Iosif — fratele odinioară dezbrăcat și vândut, acum stăpânul grânarelor Egiptului. Fericitul Augustin nu uită niciodată forma acelei înălțări, că Iosif a fost ridicat la tronul său nu în ciuda suferințelor sale, ci prin ele. Iosif a stat înaintea Faraonului, fiind înălțat din umilința pe care a îndurat-o — și de la acea înălțime el își hrănește propriul tată și frați în nevoia lor. Iată același tipar pe care mâinile încrucișate îl declară: Dumnezeu îl ridică pe cel care a fost adus jos. Răsăritul creștin vede în Iosif înălțat din umilință un tip clar al lui Hristos, care a fost smerit până la moartea unui tâlhar și apoi ridicat la tronul cerului, de unde Își hrănește poporul cu adevărata Pâine în foametea acestei lumi. Astfel Goșen nu este doar un refugiu; este o prefigurare a Bisericii, unde Furnizorul smerit-și-înălțat își adună rudele și le susține prin lunga foamete până când pământul promis este atins.
Răspunde
Privește mâinile încrucișate ale lui Iacov și învață să nu ai încredere în ordinea evidentă a lucrurilor. Presupunem că binecuvântarea aparține celui puternic, întâiului născut, celui vrednic — și iar și iar Dumnezeu își pune mâna dreaptă pe cel puțin probabil, pe cel mai mic, pe cel trecut cu vederea. Dacă te-ai simțit vreodată cel mai mic, trecut cu vederea, Manase împins deoparte, ia curaj: Dumnezeul lui Iacov se bucură să scrie promisiunea Sa pe linia pe care nimeni nu a așteptat-o. Și dacă ești cel încredințat, ca Efraim, cu o binecuvântare pe care nu ai câștigat-o, primește-o cu smerenie, știind că este dar și nu plată. Mai presus de toate, lasă forma acelor mâini încrucișate să-ți fixeze privirea pe Cruce, unde Dumnezeu a răsturnat întreaga socoteală a lumii. Ca Iosif, s-ar putea să descoperi că drumul spre orice bine pe care Dumnezeu îl are pentru tine trece direct prin umilință. Nu o disprețui. Mâna care este pusă pe cei smeriți este mâna care ridică.
Roagă-te
O, Dumnezeule care ai încrucișat mâinile lui Iacov muribund și Ți-ai pus binecuvântarea pe fiul cel mai mic, învață-mă să am încredere în alegerea Ta mai presus de a mea. Tu îl ridici pe cel smerit și Îți hrănești poporul prin cel care a fost adus jos; să nu disprețuiesc calea umilinței prin care Îi conduci pe slujitorii Tăi spre slavă. Precum Iosif a adăpostit casa tatălui său în Goșen, adăpostește-mă în Biserica Ta prin fiecare foamete a acestei vieți, și hrănește-mă cu adevărata Pâine care a coborât din cer. Trasează semnul Crucii Tale peste mine și peste toți cei pe care îi iubesc, și lasă-mă să primesc fiecare binecuvântare ca un dar al milei Tale și nu ca o răsplată a mea. Prin Hristos Domnul nostru, Furnizorul smerit și înălțat, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Omilii la Prima Epistolă a lui Ioan de Fericitul Augustin de Hipona · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →