Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 21-22 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonic)
Deschidere
În inima rugăciunii Bisericii acești doi psalmi stau unul lângă altul ca o singură mișcare a credinței. Psalmul 21 se deschide cu strigătul celui aflat în suferință a cărui încredere este pusă la încercare la limită, în timp ce Psalmul 22 răspunde cu certitudinea liniștită că același Domn care permite încercarea își conduce și turma prin ea. Liturghia așază primul în Vinerea Mare și pe al doilea în ritmul zilnic al îngrijirii păstorului, astfel încât credincioșii învață să treacă de la altarul crucii la masa pregătită în prezența dușmanilor. Ambii psalmi aparțin imaginației sacramentale a Bisericii: suferința descrisă în primul este preluată în jertfa euharistică, iar păstorirea descrisă în al doilea se realizează ori de câte ori Hristos cel înviat își hrănește poporul cu propria sa viață. Tradiția îi citește deci nu ca compoziții separate, ci ca momente succesive în taina mântuirii, invitând pe fiecare credincios să intre în aceeași trecere de la părăsire la comuniune.
Citește
Citire
Citește Psalmii 21 și 22 încet, lăsând ca glasul psalmistului să devină al tău. Observă cum primul psalm trece de la plângerea crudă prin amintirea izbăvirii la un legământ de laudă care ajunge la marginile pământului. Observă statornica încredere a celui de-al doilea psalm că Domnul care stăpânește și restaurează, unge și urmărește sufletul cu bunătate în toate zilele vieții. Urmărește imaginile încercuirii și ale izbăvirii, ale văii și ale mesei de sărbătoare, ale casei Domnului care nu are sfârșit. Lasă ca folosirea acestor texte de către Biserică în Vinerea Mare și în oficiul zilnic să-ți modeleze ascultarea, astfel încât patima și păstorirea să fie auzite ca o singură lucrare mântuitoare.
Studiu
Psalmul 21 urmărește călătoria interioară a celui înconjurat de dispreț, dar care refuză să renunțe la legământ. Strigătul de început lasă loc amintirii îndurărilor de mai înainte, apoi descrierii chinului fizic și social care îl lasă pe suferind vărsat ca apa. În centru stă declarația că Domnul nu disprețuiește suferința săracului; din această asigurare psalmul se întoarce spre afară, făgăduind că generațiile viitoare vor povesti izbăvirea și că toate neamurile se vor închina. Mișcarea este deci liturgică: suferința personală devine mulțumire publică, iar izbăvirea celui singur devine sămânța laudei universale. Psalmul 22 continuă aceeași traiectorie prezentându-l pe Domn ca pe cel care permite încercarea și totodată împlinește orice nevoie înlăuntrul ei. Imaginea păstorului adună sufletul risipit, îl restaurează lângă ape liniștite și îl conduce pe căi drepte chiar când umbra morții cade. Masa pregătită în văzul vrăjmașilor transformă amintirea încercuirii într-un ospăț euharistic unde capul este uns și paharul se revarsă. Legământul final de a locui în casa Domnului pentru totdeauna pecetluiește trecerea de la amenințare la comuniune. Împreună psalmii arată tiparul pe care Biserica îl recunoaște în Hristos: Fiul care intră în părăsirea crucii este același Fiu care se ridică să păstorească turma prin taine. Tradiția vede aici taina patimii făcută prezentă la fiecare Liturghie, unde strigătul părăsirii este răspuns prin darul trupului și sângelui care adună copiii risipiți ai lui Dumnezeu într-o singură casă.
Considerați
Considerare
Acești psalmi răsună în întreaga Scriptură oriunde cel drept este încercat, dar susținut. Strigătul Psalmului 21 este dus pe cruce chiar de Domnul, în timp ce toiagul și nuiaua păstorului din Psalmul 22 reapare în portretul evanghelic al păstorului cel bun care își dă viața. Aceeași mișcare apare în viețile martirilor, care trec de la înfrângerea aparentă la liturghia cerească, și în rugăciunea zilnică a Bisericii, unde ceasurile unesc amintirea crucii cu pregustarea ospățului veșnic. Tradiția așază deci aceste texte la intersecția suferinței și a tainei, învățând pe credincioși că valea morții este străbătută doar de cel care a pregătit deja masa. În această lumină insistența literaturii înțelepciunii deuterocanonice asupra providenței divine își găsește împlinirea: Domnul care permite încercarea oferă și mijloacele de statornicie, astfel încât orice încercare devine prilej de comuniune mai adâncă cu păstorul care nu își părăsește niciodată ai săi.
Răspunde
Răspuns
Unde în împrejurările tale actuale auzi strigătul Psalmului 21 și cum te-ar putea ajuta amintirea crucii de către Biserică să rămâi credincios până sosește ajutorul? În ce feluri concrete te păstorește Domnul prin vale în acest moment și ce simplu act de încredere ți-ar permite să te odihnești lângă apele liniștite pe care le oferă? Cum devine primirea Euharistiei în această săptămână participarea ta la masa pregătită în prezența oricărui vrăjmaș, astfel încât viața ta însăși să devină un loc de locuire în casa Domnului pentru totdeauna?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse, păstor al lui Israel și victimă a crucii, primește strigătul pe care îl rostim când orice ajutor pare departe. Prin taina patimii tale, preface încercuirea noastră în locul unde se descoperă îndurarea ta. Condu-ne lângă apele pe care le-ai liniștit, restaurează-ne sufletele cu toiagul și nuiaua cuvântului tău și pregătește-ne masa trupului și sângelui tău. Unge-ne capetele cu untdelemnul bucuriei, astfel încât paharul nostru să se reverse în văzul oricărui potrivnic. Adună-ne într-o singură casă unde vom locui în toate zilele vieții noastre și adu-ne la urmă la liturghia veșnică unde orice lacrimă este ștearsă. Prin același Hristos Domnul nostru, care viețuiește și domnește cu Tatăl în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.