← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați

2 Regi 13-14 — cu Matthew Henry

2 Împărați 13-14Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 2 Regi 13–14 oferă un ghid constant, saturat de Scriptură, prin anii de încheiere ai dinastiei lui Iehu. Reflecțiile sale se mișcă între eșecurile repetate ale regilor lui Israel și îndurările surprinzătoare care încă ajung la poporul legământului. Pe măsură ce îi urmăm astăzi paragrafele, observăm cum rugăciunea, profeția și credincioșia liniștită continuă să modeleze o națiune chiar și atunci când conducătorii ei persistă în idolatrie. Tonul măsurat al lui Henry ne invită să citim aceste domnii străvechi nu doar ca istorie, ci ca oglinzi pentru propria noastră umblare cu Dumnezeu. Cuvintele lui ne întăresc inimile pentru capitolele care urmează.
Citește
Așază-te în 2 Regi 13–14 cu o Biblie deschisă și o inimă ascultătoare. Citește cele două capitole de la un capăt la altul, observând ridicarea și căderea lui Ioahaz, slujirea finală a lui Elisei, victoriile și înfrângerile lui Ioas și Amasia, precum și firul constant al îndurării dumnezeiești care refuză să-l lase pe Israel să plece. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă înainte de a te întoarce la observațiile lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a examina starea lui Israel în timpul domniei lui Ioahaz. I. Slava lui Israel îngropată în cenușă, îngropată și pierdută, și prefăcută în rușine. Cât de diferit apare Israel aici față de ceea ce fusese și ar fi putut fi! Cât de profanat este cununa sa și cât de jos este aruncată cinstea sa! 1. Era cinstea lui Israel că se închina singurului Dumnezeu viu și adevărat, care este Duh, o minte veșnică, și avea reguli după care să I se închine, rânduite de El însuși; dar, schimbând slava Dumnezeului lor nestricăcios într-o asemănare de bou, adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, și-au pierdut această cinste și s-au nivelat cu neamurile care se închinau lucrării mâinilor lor. Aflăm aici că regele a urmat păcatele lui Ieroboam (v. 2), iar poporul nu s-a depărtat de ele, ci a umblat în ele, v. 6. Nu putea exista o ocară mai mare decât acești doi viței idolatri pentru un popor instruit în slujirea lui Dumnezeu și încredințat cu oracolele vii. În toată istoria celor zece seminții nu găsim niciodată cel mai mic șoc dat acelei idolatrii, ci, în fiecare domnie, vițelul era încă dumnezeul lor și se despărțeau de acea rușine. 2. Era cinstea lui Israel că era luat sub ocrotirea specială a cerului; Dumnezeu însuși era apărarea lor, scutul ajutorului lor și sabia excelenței lor. Fericit erai tu, Israele! din acest motiv. Dar aici, ca și înainte de multe ori, îi găsim dezbrăcați de această slavă și expuși insultei tuturor vecinilor lor. Prin păcatele lor L-au provocat pe Dumnezeu la mânie, iar apoi El i-a dat în mâinile lui Hazael și Ben-Hadad, v. 3. Hazael a asuprit pe Israel v. 22. Cu siguranță, niciodată vreo națiune nu a fost atât de des smulsă și jefuită de vecinii ei ca Israel. Aceasta și-a adus poporul asupra sa prin păcat; când L-au provocat pe Dumnezeu să le smulgă gardul, bunătatea pământului lor nu a făcut decât să-i ispitească pe vecini să-i prade. Atât de jos a fost adus Israel în această domnie, prin numeroasele jafuri pe care sirienii le-au făcut asupra lor, încât miliția regatului și toată forța pe care o puteau aduce pe câmp nu erau decât cincizeci de călăreți, zece care de luptă și zece mii de pedestrași, o adunare disprețuită, v. 7. Au ajuns miile lui Israel la aceasta? Cum s-a întunecat aurul! Desfrânarea unei națiuni va fi cu siguranță coborârea ei. Henry subliniază apoi semnele rămase ale credincioșiei legământului. II. Câteva scântei ale vechii cinsti a lui Israel apărând în aceste cenușe. Nu este uitat cu totul, în ciuda tuturor acestor certuri, că acest popor este Israelul lui Dumnezeu și El este Dumnezeul lui Israel. Căci, 1. Era cinstea străveche a lui Israel că era un popor care se ruga: și aici găsim ceva din acea cinste reînviată; căci Ioahaz, regele lor, în necazul său, L-a căutat pe Domnul (v. 4), a cerut ajutor, nu vițeilor (ce ajutor puteau ei să-i dea?), ci Domnului. Se cuvine ca regii să fie cerșetori la ușa lui Dumnezeu, iar cei mai mari dintre oameni să fie smeriți rugători la scăunelul tronului Său. Nevoia îi va împinge la aceasta. 2. Era cinstea străveche a lui Israel că aveau pe Dumnezeu aproape de ei în tot ce-L chemau (Deuteronom 4:7), și așa a fost și aici. Deși ar fi putut respinge cu dreptate rugăciunea ca o urâciune pentru El, totuși Domnul l-a ascultat pe Ioahaz și rugăciunea lui pentru sine și pentru poporul său (v. 4), și a dat lui Israel un mântuitor (v. 5), nu pe Ioahaz însuși, căci în toate zilele lui Hazael a asuprit pe Israel (v. 22), ci pe fiul său, căruia, ca răspuns la rugăciunile tatălui său, Dumnezeu i-a dat succes împotriva sirienilor, astfel încât a recuperat cetățile pe care aceștia le luaseră de la tatăl său, v. 25. Acest răspuns plin de har l-a dat Dumnezeu la rugăciunea lui Ioahaz, nu pentru binele lui sau al acelui popor nevrednic, ci în amintirea legământului Său cu Avraam (v. 23), pe care, în astfel de nevoi ca acestea, îl promisese de mult să-l respecte, Levitic 26:42. Vedeți cât de iute este Dumnezeu să arate îndurare, cât de gata să asculte rugăciunile, cât de dornic să găsească un motiv să fie îndurător, altfel nu s-ar uita atât de departe înapoi la acel legământ străvechi pe care Israel l-a rupt și l-a pierdut de atâtea ori. Aceasta să ne invite și să ne angajeze pentru totdeauna la El și să-i încurajeze chiar și pe cei ce L-au părăsit să se întoarcă și să se pocăiască; căci la El este iertare, ca să fie temut. Henry se îndreaptă apoi spre domnia lui Ioas și întâlnirea lui cu Elisei. I. Relatarea generală dată aici despre el și domnia sa este aproape aceeași cu ceea ce am întâlnit deja și are puțin remarcabil în ea, v. 10-13. Nu era dintre cei mai răi, și totuși, pentru că a menținut acea idolatrie străveche și politică a casei lui Ieroboam, se spune: A făcut ce este rău înaintea Domnului. Acel singur rău a fost de ajuns să lase o marcă de neșters a infamiei asupra numelui său; căci, oricât de puțin rău vedeau oamenii în el, era, în ochii Domnului, un lucru foarte nelegiuit; și suntem siguri că judecata Lui este după adevăr. Este observabil cât de ușor trece scriitorul inspirat peste faptele sale și puterea cu care a purtat războaie, lăsând istoricilor obișnuiți să le consemneze, în timp ce observă doar respectul arătat lui Elisei. O singură faptă bună va face o figură mai bună în cartea lui Dumnezeu decât douăzeci de fapte mari; și, în socoteala Lui, câștigă unui om o reputație mult mai bună să cinstească un proroc decât să cucerească un rege și armata lui.
Considerați

Consideră

Henry încheie urmărind efectele îndurării dumnezeiești de-a lungul capitolului. II. Sabia lui Ioas, regele lui Israel; și o găsim de succes împotriva sirienilor. 1. Cauza succesului său a fost favoarea lui Dumnezeu (v. 23): Domnul a fost îndurător cu ei, a avut milă de ei în nenorocirile lor și i-a respectat. Diferitele expresii de aici cu același înțeles ne cheamă să observăm și să admirăm triumfurile bunătății dumnezeiești în eliberarea unui astfel de popor provocator. Din îndurările Domnului nu au fost nimiciți, pentru că nu a vrut să-i distrugă încă. A prevăzut că se vor distruge singuri la urmă, dar încă voia să-i amâne și să le dea timp să se pocăiască. Încetineala proceselor lui Dumnezeu împotriva păcătoșilor trebuie înțeleasă spre cinstea îndurării Sale, nu spre acuzarea dreptății Sale. 2. Efectul succesului său a fost spre binele lui Israel. A recuperat din mâinile lui Ben-Hadad cetățile lui Israel de care sirienii luaseră în stăpânire, v. 25. Aceasta a fost o mare bunătate pentru cetățile înseși, care au fost astfel scoase de sub jugul asupririi, și pentru întregul regat, care a fost mult întărit prin recucerirea acelor cetăți. De trei ori Ioas i-a bătut pe sirieni, exact de atâtea ori câte a lovit pământul cu săgețile, și apoi s-a pus un stop complet cursului victoriilor sale. Mulți s-au pocăit, când era prea târziu, de neîncrederile lor și de strâmtorarea dorințelor lor.
Răspunde
1. Unde văd „slava îngropată în cenușă” în propria mea poveste și cum mai strig încă către Domnul? 2. Ce „săgeți” a pus Dumnezeu în mâinile mele și lovesc cu credință sau cu efort pe jumătate? 3. Cum întărește memoria slujitorilor credincioși care au plecat înainte hotărârea mea de a păstra legământul cu Dumnezeu astăzi?
Roagă-te
Dumnezeule plin de har, Tu singur ești Eliberatorul care auzi strigătele poporului Tău în slăbiciunea lor și acorzi îndurare potrivit legământului Tău. Întărește credința noastră ca să apucăm fiecare săgeată pe care o pui în mâinile noastre și să lovim repetat până când victoria Ta deplină este câștigată, păzindu-ne de măsurile pe jumătate care limitează binecuvântarea Ta. Înviorează inimile noastre prin Duhul Tău prin puterea vie a Cuvântului Tău, ca să umblăm în dependență deplină de Tine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →