Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 5 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolul 5 din Faptele Apostolilor oferă o fereastră sobră, dar instructivă, asupra primei întâlniri consemnate a bisericii timpurii cu ipocrizia și sfințenia divină. Expunerea sa atentă ne invită să reflectăm atât la mila, cât și la severitatea lui Dumnezeu pe măsură ce Evanghelia prinde rădăcini. Prin cuvintele lui Henry ni se amintește că același Duh care împuternicește mărturia cercetează și inimile. Această lecție ne ghidează prin tratarea sa a lui Anania și Safira, a fricii care a urmat și a statorniciei apostolilor. Vom citi textul biblic, vom studia perspectivele lui Henry, vom considera implicațiile lor mai largi, vom răspunde în reflecție și vom încheia în rugăciune. Fie ca Domnul să ne acorde inimi sincere pe măsură ce ascultăm.
Citește
Citire
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi integral capitolul 5 din Faptele Apostolilor. Observă schimbarea bruscă de la unitatea plină de bucurie descrisă anterior la judecata surprinzătoare asupra lui Anania și Safira. Observă cum apostolii continuă să predice în ciuda opoziției și cum sfatul lui Gamaliel modelează răspunsul Sinedriului. Lasă tensiunea narațiunii și creșterea bisericii să pătrundă înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a stabili contextul evenimentelor din Faptele Apostolilor 5.
Capitolul începe cu o notă melancolică, dar care pune capăt perspectivei plăcute și agreabile a lucrurilor pe care o avusesem în capitolele precedente; după cum fiecare om, tot așa și fiecare biserică, în starea sa cea mai bună are propriul său 'dar'. 1. Ucenicii erau foarte sfinți și cerești și păreau a fi cu toții nespus de buni; dar erau ipocriți printre ei, ale căror inimi nu erau drepte înaintea lui Dumnezeu, care, atunci când au fost botezați și și-au asumat forma evlaviei, au negat puterea evlaviei și s-au oprit înainte de a ajunge la aceasta. Există un amestec de rău cu bine în cele mai bune societăți de pe acest pământ, dincoace de cer; neghina va crește printre grâu până la seceriș. 2. Era lauda ucenicilor că au ajuns la acea desăvârșire pe care Hristos a recomandat-o tânărului bogat — au vândut ce aveau și au dat săracilor; dar chiar și aceasta s-a dovedit a fi un văl și o acoperire a ipocriziei, care era considerată cea mai mare dovadă și mărturie a sincerității. 3. Semnele și minunile pe care le-au săvârșit apostolii au fost până acum minuni ale milei; dar acum vine o minune a judecății și aici este un exemplu de severitate care urmează exemplelor de bunătate, pentru ca Dumnezeu să fie și iubit și temut. Observă aici,Henry continuă examinând păcatul lui Anania și Safira.
I. Păcatul lui Anania și al Safirei, soția sa. Este bine să vezi soț și soție unindu-se în ceea ce este bun, dar a fi complici în rău înseamnă a fi ca Adam și Eva, când au fost de acord să mănânce rodul oprit și au fost una în neascultarea lor. Păcatul lor a fost acum: 1. Că erau ambițioși să fie considerați ucenici eminenți și de prim rang, când de fapt nu erau ucenici adevărați; voiau să treacă drept unii dintre cei mai roditori pomi din via lui Hristos, când de fapt rădăcina lucrului nu se afla în ei. Au vândut o moșie și au adus banii (așa cum a făcut Barnaba) la picioarele apostolilor, ca să nu pară că sunt în urma celor mai de seamă credincioși, ci să fie aplaudați și lăudați și să stea cu atât mai bine pentru înaintare în biserică, pe care poate o credeau că va străluci curând în pompă și măreție lumească. Observă, este posibil ca ipocriții să se lepede de ei înșiși într-un lucru, dar atunci este pentru a se sluji pe ei înșiși în altul; pot renunța la avantajul lor lumesc într-o instanță, cu perspectiva de a-și găsi socoteala în altceva. Anania și Safira și-au asumat o profesie de creștinism și au făcut o arătare frumoasă în trup cu ea și astfel au batjocorit pe Dumnezeu și au înșelat pe alții, când știau că nu pot duce la capăt profesia creștină. Era lăudabil și atât de departe era drept, la acel tânăr bogat, că nu a pretins că Îl urmează pe Hristos, când, dacă ar fi venit la strâmtorare, știa că nu putea îndeplini condițiile Lui, ci a plecat mâhnit. Anania și Safira au pretins că pot îndeplini condițiile, ca să aibă creditul de a fi ucenici, când de fapt nu puteau și astfel au fost o discreditare pentru ucenicie. Observă, este adesea de consecințe fatale pentru oameni să meargă mai departe în profesie decât le permite principiul lor lăuntric. 2. Că erau lacomi de bogăția lumii și neîncrezători în Dumnezeu și în providența Lui: Și-au vândut pământul și poate atunci, într-un elan de zel, nu au intenționat altceva decât să închine întregul preț al cumpărării unor scopuri evlavioase și au făcut un jurământ sau cel puțin au conceput un scop deplin să facă astfel; dar, când banii au fost primiți, inima le-a slăbit și au reținut o parte din preț (v. 2), pentru că iubeau banii și credeau că este prea mult să se despartă deodată și să aibă încredere în mâinile apostolilor și pentru că nu știau dacă nu cumva vor avea nevoie de ei înșiși; deși acum toate lucrurile erau comune, totuși nu va fi așa mult timp și ce vor face ei într-un timp de nevoie, dacă nu vor lăsa nimic pentru ei? Nu au putut lua cuvântul lui Dumnezeu că vor fi îngrijiți, dar au crezut că vor juca o parte mai înțeleaptă decât ceilalți și vor pune deoparte pentru o zi ploioasă. Astfel au crezut că pot sluji și lui Dumnezeu și lui mamona — lui Dumnezeu, aducând o parte din bani la picioarele apostolilor, și lui mamona, ținând cealaltă parte în propriile buzunare; ca și cum nu ar exista o atotsuficiență în Dumnezeu pentru a le împlini totul, decât dacă au reținut ceva în propriile mâini ca o garanție. Inimile lor erau împărțite, așa că au fost găsiți vinovați, Osea 10:2. Au șchiopătat între două; dacă ar fi fost lumești desăvârșiți, nu și-ar fi vândut moșia; și, dacă ar fi fost creștini desăvârșiți, nu ar fi reținut o parte din preț. 3. Că au crezut că pot înșela pe apostoli și să-i facă să creadă că au adus întregul preț al cumpărării, când de fapt era doar o parte. Au venit cu aceeași siguranță și cu aceeași mare arătare de evlavie și devoțiune ca oricare dintre ei și au pus banii la picioarele apostolilor, ca și cum ar fi fost totul al lor. Au prefăcut cu Dumnezeu și Duhul Său, cu Hristos și biserica și slujitorii Săi; și acesta a fost păcatul lor.Henry identifică apoi originea acelui păcat.
1. Originea păcatului său: Satana i-a umplut inima; nu doar i-a sugerat și i-a pus în cap, ci l-a grăbit cu hotărâre să o facă. Orice este contrar Duhului cel bun vine de la duhul cel rău, și acele inimi sunt umplute de Satana în care domnește iubirea de lume și are ascendentul. Unii cred că Anania a fost unul dintre cei care primiseră Duhul Sfânt și fusese umplut cu darurile Sale, dar, provocând pe Duhul să se retragă de la el, acum Satana i-a umplut inima; așa cum, când Duhul Domnului a plecat de la Saul, un duh rău de la Dumnezeu l-a tulburat. Satana este un duh mincinos; a fost așa în gura profeților lui Ahab și așa a fost în gura lui Anania și prin aceasta a arătat că i-a umplut inima.
Considerați
Considerare
Henry reflectă asupra executării judecății divine care a urmat.
1. A murit pe loc: Anania, auzind aceste cuvinte, a rămas fără glas, în același sens ca acela care a fost acuzat că a intrat la nunta fără haină de nuntă: nu avea nimic de spus pentru sine; dar nu a fost totul: a fost lovit fără glas cu o mărturie, căci a fost lovit mort: A căzut și și-a dat duhul. Nu reiese dacă Petru a intenționat și a așteptat ca aceasta să urmeze după ce i-a spus; este probabil că a făcut-o, căci Safirei, soția sa, Petru i-a vorbit în mod deosebit despre moarte, v. 9. Unii cred că un înger l-a lovit, că a murit, ca Irod, cap. 12:23. Sau, propria sa conștiință l-a lovit cu atâta groază și uimire la simțul vinovăției sale, încât a căzut și a murit sub povara ei. Și poate, când a fost convins că a mințit Duhului Sfânt, și-a amintit de nepărăsirea hulei împotriva Duhului Sfânt, care l-a lovit ca un pumnal în inimă. Vezi puterea cuvântului lui Dumnezeu în gura apostolilor. Așa cum a fost pentru unii mireasmă de viață spre viață, tot așa a fost pentru alții mireasmă de moarte spre moarte. Așa cum sunt cei pe care Evanghelia îi justifică, tot așa sunt și cei pe care îi condamnă. Această pedeapsă a lui Anania poate părea severă, dar suntem siguri că a fost dreaptă. (1.) A fost menită să mențină onoarea Duhului Sfânt așa cum fusese recent turnat peste apostoli, pentru a întemeia împărăția Evangheliei. A fost o mare ofensă pe care Anania a adus-o Duhului Sfânt, ca și cum El ar putea fi impus; și avea o tendință directă de a invalida mărturia apostolilor; căci, dacă ei nu puteau descoperi prin Duh această fraudă, cum puteau descoperi prin acest Duh lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pe care trebuiau să le reveleze copiilor oamenilor? A fost deci necesar ca creditul darurilor și puterilor apostolilor să fie susținut, chiar dacă a fost cu acest preț. (2.) A fost menită să descurajeze pe alții de la presupuneri asemănătoare, chiar la începutul acestei dispensații. Simon Magul mai târziu nu a fost pedepsit astfel, nici Elima; dar Anania a fost făcut exemplu acum la început, ca, odată cu dovezile sensibile date despre ce lucru mângâietor este să primești Duhul, să fie date și dovezi sensibile despre ce lucru periculos este să rezisti Duhului și să-L disprețuiești. Cât de sever a fost pedepsită închinarea la vițelul de aur și adunarea de vreascuri în ziua de sabat, când legile poruncilor a doua și a patra fuseseră date recent! Tot așa a fost și aducerea de foc străin de către Nadab și Abihu și revolta lui Core și a cetei sale, când focul din cer fusese dat recent și autoritatea lui Moise și Aaron fusese stabilită recent. Faptul că aceasta s-a făcut prin slujirea lui Petru, care însuși cu o minciună L-a tăgăduit pe Stăpânul său cu puțin timp în urmă, arată că nu a fost resentimentul unei nedreptăți făcute sieși; căci atunci el, care fusese el însuși vinovat, ar fi avut milă pentru cei care au greșit; și el, care însuși se pocăise și fusese iertat, ar fi iertat această ofensă și ar fi căutat să-l aducă pe acest vinovat la pocăință; dar a fost fapta Duhului lui Dumnezeu în Petru: lui i s-a făcut indignitatea și de El a fost aplicată pedeapsa.
Răspunde
Răspuns
Unde ar putea ipocrizia subtilă să caute încă să se ascundă în propria mea umblare cu Hristos? Cum modelează frica de Domnul cinstea mea înaintea lui Dumnezeu și a altora? În ce feluri sunt ispitit să slujesc și lui Dumnezeu și lui mamona în loc să am încredere deplină în El?
Roagă-te
Rugăciune
Duhule Sfinte, cercetează inimile noastre așa cum ai cercetat inimile lui Anania și Safira. Ferește-ne de orice formă de prefăcătorie și de mândria care caută aplauze mai degrabă decât aprobarea Ta. Dă-ne harul de a fi desăvârșiți în devoțiunea noastră, fără a reține nimic de la Tine. Fie ca aceeași reverență care a căzut peste biserica timpurie să se odihnească peste noi, ca să umblăm în adevăr și îndrăzneală. Întărește-ne să continuăm a proclama Evanghelia chiar când apare opoziția, încrezându-ne că Tu vei zidi Biserica Ta. În numele lui Isus ne rugăm, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →