Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Sfârșitul a Venit: Abominațiile din Templu și Slava care Se Depărtează
Deschidere
'Sfârșitul a venit, sfârșitul a venit peste cele patru colțuri ale pământului.' Capitolul șapte este un cântec de jale al finalității — mânia revărsată, argintul aruncat pe străzi ca fără valoare, podoabele mândre prefăcute în pângărire. Fericitul Teodoret al Cirului aude chiar și aici dragostea lui Dumnezeu: El amenință astfel de lucruri tocmai ca să nu fie nevoit să le aducă; doar când oamenii nu se tem de amenințare, o primesc prin experiență. Apoi capitolul opt deschide una dintre cele mai pătrunzătoare viziuni din profeți. Stând în casa sa printre bătrânii captivității, Iezechiel este purtat în duh la Ierusalim și i se arată, cameră după cameră, abominațiile care pângăresc chiar templul lui Dumnezeu: chipul idol al zelului la poartă; închinarea tainică la animale săpată din spatele zidului, cu șaptezeci de bătrâni arzând tămâie în întuneric pentru că ziceau 'Domnul nu vede'; femeile plângând pentru Tammuz; și în cele din urmă, între pridvor și altar, vreo douăzeci și cinci de bărbați cu spatele la templu, închinându-se soarelui care răsare. Teodoret o citește ca pe apărarea de necontestat a dreptății lui Dumnezeu — Judecătorul drept arătând profetului tot ce îndrăzniseră oamenii, înainte de a aduce sentința. Și este preludiul marii dureri a cărții: slava Domnului, atât de pângărită, va începe să se depărteze de casa Sa.
Citește
Citire
Citește Iezechiel 7–8 — 'Un sfârșit, sfârșitul a venit peste cele patru colțuri ale pământului… acum a venit sfârșitul peste tine și voi trimite mânia Mea peste tine'; 'Își vor arunca argintul pe străzi și aurul lor va fi îndepărtat… nu-și vor potoli sufletele'; 'fă un lanț: căci pământul este plin de crime sângeroase și cetatea este plină de violență.' Apoi capitolul opt: în al șaselea an, pe când bătrânii lui Iuda ședeau înaintea lui, 'mâna Domnului Dumnezeu a căzut acolo peste mine' și Duhul 'm-a adus în viziunile lui Dumnezeu la Ierusalim'; 'chipul geloziei' la poartă; gaura săpată în zid și înăuntru 'toate formele de târâtoare și fiare urâte și toți idolii casei lui Israel zugrăviți pe zid', cu șaptezeci de bătrâni aducând tămâie, zicând 'Domnul nu ne vede; Domnul a părăsit pământul'; femeile 'plângând pentru Tammuz'; și cei douăzeci și cinci de bărbați 'cu spatele spre templul Domnului… și se închinau soarelui spre răsărit.'
Studiu
Chiar și în acest capitol al sfârșiturilor, Teodoret aude milostivirea. Întregul scop al amenințărilor lui Dumnezeu, insistă el, este de a cruța — pedeapsa prevestită este pedeapsa pe care Dumnezeu speră să nu o aplice niciodată:
Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este de nespus; El amenință pedepsele ca să nu le aducă; dar când nu ne temem de amenințări, le primim prin experiență. Iar argintul aruncat pe străzi învață falimentul oricărei false siguranțe în ziua socotelii — Teodoret întreabă ce folos poate aduce bogăția când a venit mânia lui Dumnezeu:
Căci ce folos vor aduce aurul sau argintul când războiul aduce foamete și lipsa celor necesare apasă. Apoi scena se mută la Ierusalim și Teodoret are grijă să ne spună cum a văzut profetul — nu printr-o călătorie trupească, ci în Duhul, trupul rămânând printre bătrâni:
Așadar nu a fost o mutare trupească, nici viziunea ochilor trupești, ci șezând în casă printre bătrânii lui Iuda a văzut toată această viziune. Judecătorul drept îi arată totul dintr-un motiv — pentru a justifica dreptatea sentinței prin expunerea crimelor care au meritat-o.
Considerați
Considerare
Groaza capitolului opt nu este doar idolatrie, ci minciuna care a făcut-o posibilă. Bătrânii ardeau tămâia în taină pentru că își spuseseră că Dumnezeu nu veghează — și Teodoret numește aceasta chiar rădăcina oricărei necinstiri:
Cauza necinstirii este uitarea de Dumnezeu; și, convinsându-se că Dumnezeu nu supraveghează nimic din ce fac ei, au ajuns la acea fărădelege.Nebunia agravează păcatul: se închină la chipuri de reptile și fiare — creaturi date ca slujitori ai omului — și Teodoret se minunează de nebunia de a se închina tocmai lucrurilor făcute să ne slujească:
Să luăm aminte, deci, cât de plin de necuviință este acest lucru — a ne închina la chipurile slujitorilor și sclavilor.Iar culmea — bărbați între pridvor și altar cu spatele la templu, cu fața spre soare — este pentru Teodoret chiar emblema apostaziei:
căci dând spatele Stăpânului ca să se închine soarelui, tovarășul de slujire — ce prisos de nebunie mai rămâne?Când astfel de abominații umplu casa lui Dumnezeu, slava care locuia acolo nu mai poate rămâne; plecarea slavei, pe care capitolele următoare o desfășoară, începe aici. Totuși, chiar și refuzul lui Dumnezeu de a le auzi strigătele Teodoret îl citește ca pe fapta unui vindecător, nu a unui tiran — chirurgul nu ia aminte la plânsul celui pe care îl taie, ci la legea artei sale, ca tăierea să mântuiască:
Căci se cuvine ca medicul să nu ia aminte la lacrimile și cuvintele celui ce este tăiat, ci la legea artei.
Răspunde
Răspuns
Auzi milostivirea ascunsă în amenințare. Dumnezeu prevestește sfârșitul 'ca să nu-l aducă'; însăși asprimea avertismentului este măsura dorinței Sale de a cruța. Nu disprețui, așadar, avertismentele pe care ți le dă Dumnezeu — în conștiință, în Scriptură, în cuvintele celor ce te iubesc — căci singurul motiv pentru care oamenii primesc relele amenințate prin experiență este că nu s-au temut de ele la timp. Cercetează, de asemenea, cămările tainice ale inimii tale. Bătrânii lui Israel au păcătuit în întuneric pentru că își spuseseră în taină 'Domnul nu vede'; și Teodoret numește uitarea de Dumnezeu drept rădăcina oricărei necinstiri. Orice faci acolo unde crezi că nu te vede nimeni, îl faci înaintea ochilor 'plini de cunoștință'. Pune pe Domnul totdeauna înaintea ta. Ferește-te de absurditatea de a-ți întoarce spatele Stăpânului ca să slujești lucrurile pe care El le-a făcut — soarele, creatura, lucrarea propriilor tale mâini; și întreabă-te ce idoli, ascunși în spatele cărui zid, mai arzi tămâie. Iar când disciplina lui Dumnezeu taie și pare surdă la strigătele tale, nu-L numi crud: El este Medicul care ia aminte la legea artei Sale de vindecare, tăind doar ca să mântuiască. Lasă abominațiile să fie scoase din templul sufletului tău, ca slava lui Dumnezeu să nu plece, ci să locuiască.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, a cărui iubire pentru omenire este de nespus, care ameninți sfârșitul ca să nu-l aduci și previi doar ca să ne temem la timp și să fim cruțați: deschide-mi urechile la avertismentele Tale, ca să nu învăț prin experiență amară ceea ce ai fi vrut să mă înveți prin cuvântul Tău. Tu vezi tot ce fac în taină; să nu mă conving niciodată, precum poporul Tău de odinioară, că Tu nu vezi, căci uitarea de Tine este rădăcina oricărei necinstiri. Dărâmă idolii ascunși pe care i-am ridicat în spatele zidurilor inimii mele și întoarce-mă cu fața spre Tine, ca să nu-Ți dau spatele Stăpânului ca să slujesc lucrurile pe care mâinile Tale le-au făcut. Iar când disciplina Ta taie adânc și pare că nu ia aminte la lacrimile mele, învață-mă că Tu ești Medicul care ia aminte la legea artei Sale de vindecare, rănind doar ca să facă întreg. Curățește templul sufletului meu de orice abominație, ca slava Ta să nu plece de la mine, ci să locuiască în mine; căci nu dorești pieirea mea, ci viața mea, Hristoase Dumnezeul nostru, căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Preasfânt să fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →