Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 7 — cu Gill
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din Expunerea întregii Biblii a lui John Gill, baptist particular, despre 2 Corinteni capitolul 7. Tratamentul atent verset cu verset al lui Gill evidențiază chemarea apostolului la sfințenie și semnele distinctive ale adevăratei pocăințe. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, vom urmări cum promisiunile evangheliei alimentează curăția, cum durerea evlavioasă diferă de întristarea lumească și cum credincioșii din Corint au demonstrat rodul adevăratei căințe. Pregătiți-vă inima să primească atât cuvântul cercetător cât și cel mângâietor pe care Gill îl desfășoară din acest capitol bogat.
Citește
Citire
Luați Biblia și citiți 2 Corinteni capitolul 7 în întregime. Ascultați tonul tandru dar cercetător al lui Pavel când vorbește despre curățire, mângâiere și întristarea care duce la viață. Observați mișcarea de la promisiune la îndemn, de la necaz la bucurie și de la mustrare la restaurare. Lăsați textul să se așeze în liniște înainte de a ne întoarce la expunerea lui Gill.
Studiu
Gill începe prin a expune promisiunile care susțin chemarea la sfințenie.
Versetul 1. Având deci aceste promisiuni ,.... Că Dumnezeu va umbla în templul Său și va locui în bisericile Sale, va fi Dumnezeul lor și ei poporul Lui, că îi va primi și va fi Tatăl lor, iar ei fiii și fiicele Lui; promisiuni pe care nu le aveau în nădejde, așa cum sfinții din Vechiul Testament aveau promisiunile despre Mesia și împărăția Sa, și cum sfinții din Noul Testament au despre înviere, cerurile noi și pământul nou și despre a apărea cu Hristos în slavă; ci în mână, în posesie efectivă; căci Dumnezeu devenise cu adevărat Dumnezeul și Tatăl lor, iar ei poporul și copiii Lui; avuseseră comuniune cu El și fuseseră primiți, protejați și păstrați de El; promisiuni și binecuvântări ale harului care sunt absolute și necondiționate, pe care apostolul le folosește pentru a-i angaja la curăție și sfințenie; și este o dovadă clară că doctrina unui legământ absolut și necondiționat al harului nu are tendință spre desfrânare, ci dimpotrivă: și ca îndemnul său următor să fie ascultat și primit cu bucurie, folosește o apelare foarte afectuoasă, preaiubiți ; așa erau ei ai lui Dumnezeu, fiind poporul, fiii și fiicele Lui, adoptați, îndreptățiți, chemați și aleși de El; și așa erau de apostol și de tovarășii săi slujitori, care, după cum spune într-un verset următor, erau în inimile lor să moară și să trăiască cu ei; unele manuscrise citesc frați, și așa versiunea etiopiană.Gill desfășoară apoi înțelesul curățirii de întinarea trupească și spirituală.
Îndemnul pe care îl îndeamnă și, ca să fie mai bine primit, se alătură lor în el, este: să ne curățim de toată întinarea cărnii și a duhului : prin 'întinarea cărnii' se înțelege poluarea externă, întinarea prin fapte exterioare, fapte săvârșite în trup, prin care omul este întinat; cum ar fi toate cuvintele necurate, vorbirea murdară și nebunească, toată comunicarea putredă și coruptă, care întinează propriul trup al omului; ca limba, un membru mic, când este folosită astfel, și corupe bunele maniere ale altora; toate faptele murdare, ca idolatrie, adulter, desfrânare, incest, sodomie, omor, beție, chefuri, etc.Gill procedează să arate cum credincioșii trebuie să desăvârșească sfințenia în frica de Dumnezeu.
Când apostolul spune 'să ne curățim', aceasta nu presupune că oamenii au putere să se curețe de poluarea firii sau de întinarea faptelor lor; căci aceasta este doar lucrarea lui Dumnezeu, după cum reiese din promisiunile Sale de a-și curăți poporul de păcatele lor; din scopul vărsării sângelui lui Hristos și eficacitatea acestuia; din influențele sfințitoare ale Duhului; și din rugăciunile sfinților către Dumnezeu, de a crea în ei inimi curate, de a-i spăla temeinic de nelegiuirea lor și de a-i curăți de păcatul lor: în plus, apostolul nu vorbește aici nici de îndreptățirea acestor persoane, în sensul că erau deja curățite și aceea temeinic de toate păcatele și nelegiuirile lor; nici de lucrarea interioară a sfințirii, în privința căreia fuseseră stropiți cu apă curată și spălați în baia nașterii din nou; ci ceea ce apostolul are în vedere este exercitarea religiei atât interne cât și externe, care constă în curăția inimii și a conversației, una nefiind acceptabilă lui Dumnezeu fără cealaltă; vorbește de și îndeamnă la același lucru ca în partea din urmă a capitolului precedent; și sugerează că se cuvine celor care au primit astfel de promisiuni pline de har să fie despărțiți de păcat și de păcătoși, să se abțină de la orice înfățișare de păcat și să nu aibă părtășie cu păcătoșii; să lase deoparte toată murdăria și prisosul trufiei și, sub simțământul poluării externe sau interne, să recurgă la izvorul deschis; să trateze prin credință cu sângele lui Hristos, care curățește de orice păcat, al inimii, al buzelor și al vieții; și care este singura metodă eficace pe care un credincios o poate folosi pentru a se curăți de păcat; și anume, spălându-și hainele și făcându-le albe în sângele Mielului: desăvârșind sfințenia în frica de Dumnezeu ; prin 'sfințenie' nu se înțelege lucrarea sfințirii asupra inimii, căci aceasta este în întregime lucrarea Duhului lui Dumnezeu și nu a omului; El o începe, o duce mai departe și o desăvârșește de Sine; ci sfințenia vieții și a conversației este aici intenționată, la care poporul lui Dumnezeu este chemat în convertire și care li se potrivește foarte mult: și aceasta trebuie 'desăvârșită'; nu că un credincios este capabil să trăiască o viață de sfințenie fără ca păcatul să fie în el sau săvârșit de el; aceasta este imposibilă și nepracticabilă în viața prezentă; dar sensul cuvântului επιτελουντες este că el trebuie să ducă mai departe un curs de dreptate și sfințenie până la sfârșit; până la sfârșitul vieții sale, trebuie să persevereze atât în credință, cât și în sfințenie; așa cum trebuie să continue să creadă în Hristos, tot așa trebuie să continue să trăiască cumpătat, drept și evlavios, până la sfârșitul zilelor sale; ceea ce necesită putere divină pentru a-l păzi de păcat și a-l feri de cădere; și harul lui Dumnezeu, puterea lui Hristos și ajutorul Duhului, pentru a-l face capabil să săvârșească fapte de sfințenie și îndatoririle religiei și să continue în facerea binelui: toate acestea trebuie făcute 'în frica de Dumnezeu'; nu într-o frică servilă, sclavă, o frică de iad și de osândă, ci într-o frică filială, o afecțiune reverențioasă pentru Dumnezeu, o încredere umilă în El și dependență de El, pentru har și putere; este acea frică care are pe Dumnezeu ca autor, este o binecuvântare a noului legământ, este sădită în regenerare și este sporită prin descoperiri ale harului iertător; și are pe Dumnezeu ca obiect, nu mânia și dreptatea Sa răzbunătoare, ci bunătatea, harul și mila Sa.Gill distinge apoi durerea evlavioasă de durerea lumii.
Versetul 10. Căci durerea evlavioasă lucrează pocăință spre mântuire ,.... Aceste cuvinte conțin un motiv, dovedind că nu au primit niciun rău, ci folos prin durerea care îi cuprinsese, din natura ei, o durere 'evlavioasă'; o durere care L-a avut pe Dumnezeu ca autor; nu a izvorât din puterea voinței libere, nici din dictatele unei conștiințe naturale, nici dintr-o lucrare a legii pe inimile lor, sau dintr-o frică de iad și de osândă, ci a izvorât din harul liber al lui Dumnezeu; a fost un dar al harului Său, lucrarea Duhului Său și rodul puterii Sale atotputernice; fiind astfel, pe care niciun mijloc, ca judecăți, îndurări sau cea mai puternică slujire a Cuvântului de la sine nu le-ar putea produce; se datora instrucțiunilor divine; era înălțată și sporită prin descoperirea dragostei lui Dumnezeu și prin vederi ale harului și milei iertătoare, fiind însoțită de credință în Domnul Isus Hristos: avea de asemenea pe Dumnezeu ca obiect, precum și ca autor; era o durere, דמטל אלהא, 'care este pentru Dumnezeu', așa cum citește versiunea siriacă cuvintele, și de asemenea etiopiana; din pricina lui Dumnezeu, a cinstei, interesului și slavei Sale; era o durere pentru păcat, pentru că era săvârșit împotriva unui Dumnezeu de o sfințenie, dreptate și adevăr infinite, bunătate, har și milă; și era o durere, κατα θεον, 'după Dumnezeu', după mintea și voia lui Dumnezeu; era, așa cum este redat de versiunea arabă, 'plăcut lui Dumnezeu'; ceea ce El a observat, a luat în seamă și a aprobat; și era de asemenea o astfel de durere care purta o oarecare asemănare cu ceea ce la Dumnezeu poartă numele de întristare și pocăință, ca aceea că a făcut pe om, din pricina păcatului; fiind în ea o nemulțumire față de păcat, o ură față de el și o pocăință că a fost vreodată săvârșit: mai mult, această durere este descrisă în continuare, din operația ei mântuitoare, 'lucrează pocăință'; este începutul ei, o parte a ei, o parte esențială a ei, fără de care nu există pocăință adevărată; aceasta o produce, duce la ea, chiar la o mărturisire ingenioasă a păcatului, la părăsirea lui și la aducerea de roade vrednice de pocăință, în viață și conversație: și această pocăință este spre mântuire; nu cauza sau autorul ei, căci aceea este doar Hristos; nici condiția ei, ci este ea însăși o binecuvântare a mântuirii, o parte a ei, partea inițială a ei, prin care și prin credință intrăm în posesia mântuirii; este o dovadă a interesului în ea și duce la deplina ei bucurie: și aceasta, sau pocăința, este de așa fel încât nu trebuie regretată ; sau care este stabilă și nemișcată, așa cum o redă versiunea latină vulgata; care 'nu se întoarce niciodată', sau nu merge înapoi, așa cum redă versiunea siriacă, ci rămâne aceeași, neregrată; căci oricăreia dintre ele i se poate aplica: mântuirea nu trebuie regretată; nu este regretată de Dumnezeu, care nu se pocăiește, nici de lucrul însuși, nici de calea și felul în care este împlinită, nici de persoanele mântuite prin ea și alegerea Sa a lor la ea; nici nu este regretată de ei, care cred în Hristos spre mântuirea sufletelor lor: nici pocăința adevărată, care este legată de ea, nu trebuie regretată; Dumnezeu nu se pocăiește de a o da, căci 'darurile și chemarea Lui sunt fără pocăință'; nici păcătosul care se pocăiește nu se pocăiește de ea; nici nu are vreun prilej, deoarece este spre viață, chiar 'spre viața veșnică', așa cum o redă aici versiunea etiopiană; și așa cum este numită 'pocăință spre viață', în Faptele 11:18 .
Considerați
Considerare
Gill încheie secțiunea urmărind roadele evidente ale pocăinței în biserica din Corint.
Versetul 11. Căci iată, acest lucru însuși, că v-ați întristat după un fel evlavios ,.... Apostolul procedează să descrie durerea evlavioasă prin efectele ei, care sunt atâtea dovezi ale sincerității și autenticității ei; unele dintre lucrurile menționate sunt specifice cazului corintenilor, iar altele comune oricărei pocăințe evanghelice: ce grijă a lucrat în voi ; de a îndepărta persoana incestuoasă din comuniune cu ei, de care fuseseră foarte nepăsători înainte; de a nu mai păcătui după acest fel; de a menține, pentru viitor, o disciplină mai strictă și mai regulată în biserică; de a săvârși fapte bune în general și de a nu-L ofensa pe Dumnezeu: da, ce curățire a voastră ; nu prin tăgăduirea faptei sau prin micșorarea sau apărarea ei; ci prin recunoașterea neglijenței lor, rugând ca să fie trecută cu vederea, declarând că nu au fost părtași la păcat; nici nu l-au aprobat, ci l-au displăcut și l-au urât și au fost foarte mulțumiți de metoda pe care apostolul a sfătuit-o: da, ce indignare ; nu împotriva persoanei celui ce a greșit, ci împotriva păcatului său; și nu numai a lui, ci și a lor înșiși, pentru că nu s-au arătat împotriva lui și nu l-au luat în seamă mai devreme; și în special că au acționat într-un asemenea fel încât să merite mustrarea dreaptă a apostolului: da, ce frică ; nu de iad și de osândă, ca la oamenii răi și la diavoli, care nu se pocăiesc; ci de Dumnezeu și de a-i întrista pe slujitorii Săi; și ca nu cumva corupția să se răspândească în biserică, așa cum sugerase apostolul, 'puțin aluat dospește toată plămădeala'; da, ce dorință fierbinte ; de a-l vedea pe apostol; de a-i da satisfacție deplină; de a se purta într-un cu totul alt fel pentru viitor; și de a fi feriți de rău și de a-L onora pe Dumnezeu printr-o conversație cuvenită: da, ce râvnă ; pentru Dumnezeu și slava Sa; pentru restaurarea disciplinei bisericii: pentru doctrinele Evangheliei; pentru rânduielile casei lui Hristos; pentru susținerea caracterului apostolului și al altor slujitori ai Cuvântului, împotriva apostolilor mincinoși: da, ce răzbunare ; nu a persoanelor într-un mod privat, răzbunarea aparține lui Dumnezeu; ci a oricărei neascultări, în special a celei a criminalului nefericit dintre ei, care s-a arătat în pedeapsa aplicată lui de mulți: în toate lucrurile v-ați dovedit a fi curați în această privință ; de persoana incestuoasă: s-a arătat limpede că nu au consimțit și nu au aprobat păcatul lui; și deși la început nu le-a păsat de el, nu s-au întristat pentru el așa cum ar fi trebuit, nici nu s-au grăbit să se ocupe de cel ce a greșit așa cum ar fi trebuit, totuși, descoperind pocăință adevărată pentru lenevia, neglijența și îngăduința lor, sunt achitați și stau, în vederea apostolului asupra lor, ca și cum nu ar fi greșit.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea mai scuz încă ceea ce Gill numește întinare a cărnii sau a duhului?
2. A fost întristarea mea față de păcat în ultima vreme marcată de calitățile evlavioase pe care le descrie Gill, sau a rămas doar lumească?
3. Ce pas practic de despărțire sau curățire mă îndeamnă Duhul să fac astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte îndurător, ne odihnim în promisiunile Cuvântului Tău și în sângele curățitor al lui Hristos, care singur ne face vrednici de prezența Ta. Lucrează în noi acea întristare după voia lui Dumnezeu, care produce pocăință adevărată, o frică sfântă care ne întoarce de la păcat și o râvnă de a urmări neprihănirea prin harul Tău. Mângâie-ne în orice necaz așa cum l-ai mângâiat pe apostolul Tău și lasă bucuria părtășiei restabilite cu Tine să se reverse în inimile noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →