Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 1 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry deschide o fereastră către inima capitolului 1 din Romani, unde apostolul Pavel pune temelia puterii evangheliei. În lecția de astăzi îl urmăm pe Henry în timp ce parcurge salutul lui Pavel, mulțumirea sa și primele afirmații îndrăznețe ale justificării prin credință. Reflecțiile sale ne amintesc că aceleași adevăruri care au modelat biserica primară încă ancorează credincioșii de astăzi. Vom asculta vocea lui Henry cu privire la chemarea apostolului, persoana lui Hristos și destinatarii din Roma înainte de a ne opri pentru a considera pretenția universală a evangheliei. Lasă această călătorie ghidată să aprofundeze atât înțelegerea cât și devoțiunea pe măsură ce deschidem Scripturile împreună.
Citește
Ia câteva clipe de liniște pentru a citi capitolul 1 din Romani în întregime. Observă salutul călduros al lui Pavel, recunoștința sa pentru credincioșii din Roma și declarația clară că evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la perspectivele lui Matthew Henry asupra aceluiași pasaj. Revino când ești gata să studiezi comentariul său.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a descrie pe apostolul Pavel și chemarea sa.
I. Persoana care scrie epistola este descrisă (v. 1): Pavel, un slujitor al lui Isus Hristos; acesta este titlul său de onoare, în care se laudă, nu ca învățătorii evrei, Rabi, Rabi; ci un slujitor, un attendant mai apropiat, un administrator în casă. Chemat să fie apostol. Unii cred că face aluzie la vechiul său nume Saul, care înseamnă unul chemat sau căutat: Hristos l-a căutat ca să facă din el un apostol, Faptele ix. 15. Aici își întemeiază autoritatea pe chemarea sa; nu a alergat fără trimitere, ca apostolii falși; kletos apostolos—chemat apostol, ca și cum acesta ar fi numele prin care ar vrea să fie chemat, deși se recunoștea nedemn să fie numit astfel, 1 Cor. xv. 9. Despărțit pentru evanghelia lui Dumnezeu. Fariseii își aveau numele de la despărțire, pentru că se despărțeau pentru studiul legii și puteau fi numiți aphorismenoi eis ton nomon; un astfel de om fusese Pavel odinioară; dar acum își schimbase studiile, era aphorismenos eis to Euangelion, un fariseu al evangheliei, despărțit prin sfatul lui Dumnezeu (Gal. i. 15), despărțit din pântecele mamei sale, printr-o îndrumare imediată a Duhului și o hirotonire regulată conform acelei îndrumări (Faptele xiii. 2, 3), printr-o dedicare de sine acestei lucrări. Era un devotat deplin evangheliei lui Dumnezeu, evanghelia care îl are pe Dumnezeu ca autor, originea și extracția ei fiind divine și cerești.Apoi, Henry reflectă asupra subiectului evangheliei referitor la Hristos.
2. Subiectul ei: este despre Hristos, v. 3, 4. Profeții și apostolii toți mărturisesc despre el; el este adevărata comoară ascunsă în ogorul scripturilor. Observă, când Pavel menționează pe Hristos, cum adună numele și titlurile sale, Fiul său Isus Hristos Domnul nostru, ca unul care găsește plăcere în a vorbi despre el; și, după ce l-a menționat, nu poate continua în discursul său fără vreo expresie de iubire și onoare, ca aici, unde într-o singură persoană ne arată cele două naturi distincte ale sale. (1.) Natura sa umană: Făcut din sămânța lui David (v. 3), adică născut din fecioara Maria, care era din casa lui David (Luca i. 27), ca și Iosif, tatăl său presupus, Luca ii. 4. David este menționat aici din cauza promisiunilor speciale făcute lui cu privire la Mesia, în special oficiul său împărătesc; 2 Sam. vii. 12; Ps. cxxxii. 11, comparat cu Luca i. 32, 33. (2.) Natura sa divină: Arătat a fi Fiul lui Dumnezeu (v. 4), Fiul lui Dumnezeu prin generație veșnică, sau, cum este explicat aici, după Duhul sfințeniei. După trup, adică natura sa umană, era din sămânța lui David; dar, după Duhul sfințeniei, adică natura divină (cum se spune că a fost înviat de Duh, 1 Pet. iii. 18, comparat cu 2 Cor. xiii. 4), el este Fiul lui Dumnezeu. Marea dovadă sau demonstrație a acestui fapt este învierea sa din morți, care a dovedit-o eficient și incontestabil. Semnul profetului Iona, învierea lui Hristos, a fost destinat ultimei convingeri, Mat. xii. 39, 40. Cei ce n-ar fi convinși de aceasta n-ar fi convinși de nimic. Astfel avem aici un rezumat al doctrinei evangheliei despre cele două naturi ale lui Hristos într-o singură persoană.Henry se adresează apoi destinatarilor epistolei.
III. Persoanele cărora le este scrisă (v. 7): Tuturor celor ce sunt în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați să fie sfinți; adică tuturor creștinilor mărturisitori care erau în Roma, fie evrei fie neamuri la origine, fie înalți fie jos, robi sau liberi, învățați sau neînvățați. Bogații și săracii se întâlnesc împreună în Hristos Isus. Aici este, 1. Privilegiul creștinilor: Ei sunt iubiți de Dumnezeu, sunt membri ai acelui trup care este iubit, care este Hephzibah lui Dumnezeu, în care este desfătarea sa. Vorbim despre iubirea lui Dumnezeu prin generozitatea și binefacerea sa, și astfel el are o iubire comună pentru toată omenirea și o iubire deosebită pentru adevărații credincioși; și între acestea există o iubire pe care o are pentru tot trupul creștinilor vizibili. 2. Datoria creștinilor; și aceea este de a fi sfinți, căci la aceasta sunt chemați, chemați să fie sfinți, chemați la mântuire prin sfințire. Sfinții, și numai sfinții, sunt iubiți de Dumnezeu cu o iubire specială și deosebită. Kletois hagiois—chemați sfinți, sfinți în profesie; ar fi bine dacă toți cei chemați sfinți ar fi cu adevărat sfinți. Cei ce sunt chemați sfinți ar trebui să se străduiască să răspundă numelui; altfel, deși este o onoare și un privilegiu, totuși va fi de puțin folos în ziua cea mare să fi fost chemați sfinți, dacă nu suntem cu adevărat așa.
Considerați
Consideră
Henry trece la profesia îndrăzneață a lui Pavel despre evanghelie.
Pavel intră aici într-un discurs amplu despre justificare, în partea din urmă a acestui capitol expunându-și teza și, pentru a o dovedi, descriind starea deplorabilă a lumii neamurilor. Tranziția sa este foarte elegantă și ca a unui orator: era gata să predice evanghelia la Roma, deși un loc unde evanghelia era disprețuită de cei ce se numeau pe ei înșiși isteți; căci, zice el, nu mi-e rușine de ea, v. 16. Este mult în evanghelie de care un om ca Pavel ar putea fi ispitit să-i fie rușine, mai ales că acela a cărui evanghelie este a fost un om spânzurat pe un lemn, că doctrina ei era simplă, avea puțin în ea ca să o pună în valoare printre învățați, profesorii ei erau umili și disprețuiți și pretutindeni vorbiți de rău; totuși Pavel nu s-a rușinat să o mărturisească. Îl socotesc creștin cu adevărat pe acela care nu se rușinează de evanghelie și nu este o rușine pentru ea. Rațiunea acestei profesii îndrăznețe, luată din natura și excelența evangheliei, introduce disertația sa.
Răspunde
Cum influențează amintirea chemării lui Pavel ca slujitor modul în care vezi propriul tău serviciu adus lui Hristos? În ce feluri întărește dubla natură a lui Isus, așa cum subliniază Henry, încrederea ta în evanghelie? Unde te-ar putea invita Dumnezeu să trăiești mai deschis, fără rușine, această veste bună?
Roagă-te
Tată Milostiv, Te lăudăm pentru Evanghelie, care este puterea Ta spre mântuire pentru oricine crede, descoperind neprihănirea Ta din credință în credință. Prin Duhul Tău, deschide inimile noastre ca să primim acest adevăr fără rușine și întărește-ne să Te slujim cu o devotare sinceră, iubindu-ne unii pe alții în timp ce ne odihnim doar în Hristos. Ține-ne gata să vestim harul și pacea Ta astăzi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →