Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
O Inimă Nouă și un Duh Nou: Slava Pleacă la Muntele Măslinilor
Deschidere
În centrul acestor două capitole stă una dintre cele mai iubite făgăduințe din toți profeții: „Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou înăuntrul lor… Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne.” Biserica aude în acest cuvânt întreg harul Noului Legământ — înnoirea lucrata în noi prin botez și darul Duhului Sfânt, care înmoaie ceea ce păcatul a împietrit. Fericitul Teodoret al Cirului, sobru Părinte antiohian, explică cu mare grijă ce înseamnă și ce nu înseamnă făgăduința: nu desființarea libertății noastre, ci ajutorul și alianța lui Dumnezeu spre bine. Iar capitolul se încheie cu o viziune de uimire și durere — slava Domnului se ridică din cetate pe heruvimi și vine să se odihnească pe muntele din răsărit, pe care Teodoret îl numește fără ezitare: este Muntele Măslinilor, chiar muntele de pe care Mântuitorul nostru s-a înălțat în trup. Slava care pleacă devine, în citirea lui, un chip al Înălțării. Apoi capitolul doisprezece îl trimite pe prooroc ca un semn viu al exilului, bagajele lui împachetate și fața acoperită fiind o predică înfăptuită înaintea unui popor care are ochi dar nu vede.
Citește
Citește Ezechiel 11–12 — conducătorii care spun „Aceasta este căldarea, iar noi suntem carnea”; moartea lui Pelatia și strigătul proorocului: „Vai, vai, Doamne Adonai, faci Tu un sfârșit deplin rămășiței lui Israel?”; făgăduința către exilați: „Le voi fi lor un mic sanctuar în țările unde vor merge”; adunarea și curățirea pământului; „Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou înăuntrul lor… Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne”; și slava Domnului care „s-a ridicat din mijlocul cetății și a stat pe muntele care este la răsărit de cetate.” Apoi capitolul doisprezece: casa răzvrătită „care are ochi ca să vadă dar nu vede, și urechi ca să audă dar nu aude”; proorocul poruncit să pregătească bagaje pentru exil, să sape prin zid, să-și acopere fața și să iasă ca un semn; plasa întinsă peste conducător care va fi dus în Babilon „și acolo va muri”; și sfârșitul proverbei batjocoritorilor: „Zilele se lungesc și orice viziune eșuează.”
Studiu
Studiază
Când Dumnezeu făgăduiește o inimă nouă și un duh nou, anulează El voința noastră și ne reface cu forța? Teodoret apără darul de această citire greșită: înnoirea este reală, dar lucrează cu libertatea noastră, nu împotriva ei. „Duhul nou” este întoarcerea sufletului însuși spre bine, ajutat și aliat de Dumnezeu:
Prin aceste cuvinte el nu a arătat îndepărtarea liberului arbitru, ci ajutorul și alianța care aveau să vină de la el pentru săvârșirea binelui.Iar „inima de piatră” nu este o piatră literală, ci voința tare, neînduplecată care refuză pe Dumnezeu — pe care harul o face ascultătoare și gingașă. Teodoret o spune limpede:
Nimeni cu mintea sănătoasă nu ar presupune că o inimă de piatră este literal piatră, ci mai degrabă inima neascultătoare, neînduplecată care refuză să se supună lui Dumnezeu; și iarăși, o inimă de carne este cea ascultătoare și supusă.Așadar făgăduința pe care Biserica o primește în botez este exact aceasta: Duhul vine să înmoaie și să ajute, iar voința noastră eliberată se întoarce spre binele pe care nu-l putea atinge singură. Chiar și în exil Dumnezeu nu-și lasă poporul fără mângâiere; El devine, notează Teodoret, „un mic sanctuar” pentru ei — nădejdea restaurării purtată în inimă în timp ce templul este departe.
Considerați
Cugetă
Viziunea care încheie capitolul al unsprezecelea este una pe care Răsăritul o citește cu profundă evlavie. Slava lui Dumnezeu, purtată pe heruvimi, pleacă din cetatea sortită pieirii și stă pe muntele la răsăritul ei. Teodoret numește muntele și scoate la iveală taina lui într-una dintre marile pasaje hristologice ale comentariului său — căci acel munte este Muntele Măslinilor, de pe care Hristos s-a înălțat:
Acesta este muntele numit Muntele Măslinilor, de pe care a avut loc și înălțarea Mântuitorului nostru după trup.El vede întreaga scenă ca un chip: precum slava, arătând cele două firi (dumnezeiasca prin foc, omeneasca prin electrum) și rostind sentința asupra Ierusalimului, s-a retras la acel munte și s-a ridicat la ceruri, tot așa Domnul întrupat, după cruce și după ce a rostit că nu va rămâne piatră peste piatră din templu, s-a înălțat de pe Muntele Măslinilor purtat de puterile nevăzute:
Astfel cele arătate proorocului au fost și chipuri ale celor ce aveau să se întâmple.Apoi în capitolul doisprezece proorocul devine un semn în propriul trup, împachetând pentru exil și săpând prin zid înaintea unui popor care nu va vedea. Teodoret se minunează că Dumnezeu a pus doi prooroci — Ieremia în Iudeea, Ezechiel în Caldeea — să prevestească aceleași lucruri de departe, astfel încât însuși acordul lor, despărțiți de multe zile de călătorie, să dovedească cuvântul dumnezeiesc:
era necesar ca ei să se confirme unul pe altul proorocind lucruri în acord prin fiecare, și prin acordul lor să arate cuvintele ca fiind dumnezeiești.
Răspunde
Adu lui Dumnezeu inima ta de piatră. Acesta este singurul lucru pe care acest capitol ți-l cere — nu ca tu să o înmoi mai întâi tu însuți, ceea ce nu poți face, ci să încetezi a-i apăra împietrirea și să-L lași să-ți dea o inimă de carne. Duhul cel nou nu este o violență adusă libertății tale; este ajutorul care lasă voința ta să se întoarcă în cele din urmă spre binele pe care l-a ratat mult timp. Dacă ai fost botezat, această făgăduință a fost deja rostită peste tine; trăiește în ea, cerând Duhului zilnic să facă inima neascultătoare ascultătoare, inima neînduplecată gingașă. Și observă unde a mers slava. Când harul pare să plece, el nu dispare în nimic — căci aceeași slavă care a părăsit cetatea necredincioasă s-a odihnit pe Muntele Măslinilor, muntele Înălțării, de pe care Hristos a făgăduit Duhul și a promis întoarcerea Sa. Chiar și retragerile lui Dumnezeu sunt rânduite spre o mai mare apropiere. În cele din urmă, nu fi casa răzvrătită cu ochi care nu văd. Dumnezeu a pus semne vii înaintea poporului Său — proorocii Săi, Scripturile Sale, Biserica Sa — iar tragedia nu a fost că semnele erau neclare, ci că poporul nu voia să privească. Deschide-ți ochii la semnele pe care Dumnezeu le-a pus înaintea ta și nu aștepta, precum batjocoritorii, ziua când „orice viziune eșuează.”
Roagă-te
Doamne, care ai făgăduit să iei inima de piatră și să dai o inimă de carne: nu pot înmuia propria mea împietrire, de aceea ți-o aduc Ție. Pune un duh nou în mine, nu prin copleșirea libertății mele, ci ajutând-o, ca inima mea neascultătoare și neînduplecată să devină ascultătoare și gingașă față de Tine. Fii pentru mine un mic sanctuar în orice exil, ca oriunde aș rătăci nădejdea Ta să meargă cu mine. Precum slava Ta a plecat odinioară la muntele Măslinilor și de acolo Fiul Tău s-a înălțat în trup, atrage inima mea după El și nu mă lăsa să confund mila Ta ascunsă cu absența Ta. Dă-mi ochi să văd semnele pe care le pui înaintea mea, ca să nu fiu găsit printre casa răzvrătită care are ochi și nu vede; și nu mă lăsa, ca batjocoritorii, să socotesc îndelunga Ta răbdare ca minciună. Căci Tu ești credincios și cuvântul Tău se va împlini, Hristoase Dumnezeul nostru, căruia împreună cu Tatăl și cu Preasfântul Duh fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →