← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 13 — cu Ioan Calvin

Matei 13Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în bogata expunere a lui Ioan Calvin despre capitolul 13 din Matei, unde Isus seamănă Cuvântul prin parabole. Tratamentul verset cu verset al lui Calvin luminează de ce unii primesc misterele împărăției în timp ce alții rămân în întuneric. Atenția sa atentă la text ne ghidează în inima învățăturii lui Hristos despre ascultare și înțelegere. Pe măsură ce urmăm comentariul său, suntem invitați să examinăm propriul nostru răspuns la sămânța Evangheliei. Fie ca acest studiu să ne adâncească reverența față de Cuvânt și dependența noastră de Duhul care deschide urechile pentru a auzi.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolul 13 din Matei cu încetineală. Ascultă ritmul parabolelor și chemarea repetată de a auzi. Observă cum Isus explică scopul vorbirii în parabole mulțimilor și harul special dat ucenicilor. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la comentariul lui Calvin asupra pasajului.
Studiu
Calvin începe prin a descrie adunarea mulțimii. Matei 13:2. Și s-au adunat la El mulțimi mari. Nu fără temei încep Evangheliștii prin a ne înștiința că s-a adunat o mulțime mare și că, atunci când Hristos a văzut-o, a fost îndemnat să compare doctrina Sa cu sămânța. Acea mulțime fusese adunată din locuri diferite: toți erau ținuți în suspans; toți erau la fel de dornici să asculte, dar nu la fel de dornici să primească învățătură. Scopul parabolei era să-i înștiințeze că sămânța doctrinei, care este împrăștiată departe și larg, nu este pretutindeni roditoare; pentru că nu găsește întotdeauna un pământ roditor și bine cultivat. Hristos a declarat că El era acolo în calitate de plugar, care ieșea să semene sămânță, dar că mulți dintre ascultătorii Săi semănau cu un pământ necultivat și uscat, în timp ce alții semănau cu un pământ plin de spini; astfel încât munca și însăși sămânța erau aruncate. Mă abțin de la orice cercetare mai departe asupra înțelesului parabolei, până ajungem la explicarea ei; care, după cum vom vedea, este dată scurt după aceea de Domnul nostru. Poate fi necesar doar, pentru moment, să reamintesc cititorului că, dacă cei care alergau din locuri îndepărtate la Hristos, ca niște flămânzi, sunt comparați cu un pământ neroditor și sterp, nu trebuie să ne mirăm dacă, în zilele noastre, Evanghelia nu aduce rod la mulți, dintre care unii sunt leneși și molateci, alții aud cu indiferență, iar alții abia pot fi atrași chiar să asculte. La întrebarea ucenicilor, Calvin scrie: 10. Ucenicii, apropiindu-se, I-au zis. Din cuvintele lui Matei este evident că ucenicii nu s-au uitat doar la ei înșiși, ci au dorit să consulte și folosul altora. Neputând înțelege parabola, au concluzionat că ea va fi la fel de puțin înțeleasă de popor; și, de aceea, se plâng că Hristos a folosit un limbaj din care ascultătorii Săi nu puteau trage niciun folos. Acum, deși parabolele se dovedesc în general a ilustra subiectul despre care tratează, totuși cursul neîntrerupt al unei metafore poate duce la obscuritate. [175] Așadar, Hristos, rostind această parabolă, a intenționat să înfășoare, într-o alegorie, ceea ce ar fi putut spune mai clar și mai deplin, fără o figură. [176] Dar acum, când explicația este adăugată, discursul figurativ are o energie și o forță mai mari decât dacă ar fi fost simplu: prin care se înțelege că nu este doar potrivit să producă o impresie mai puternică asupra minții, ci este și mai clar. Atât de important este modul în care se spune ceva. [177] Calvin explică apoi darul dat ucenicilor. Pentru a înțelege pe deplin înțelesul pasajului de față, trebuie să examinăm mai îndeaproape scopul lui Hristos, motivul pentru care și scopul pentru care au fost rostite aceste cuvinte. În primul rând, comparația este fără îndoială intenționată de Hristos să arate mărimea harului acordat ucenicilor Săi, prin faptul că au primit în mod special ceea ce nu a fost dat în mod nediscriminatoriu tuturor. Dacă se întreabă de ce acest privilegiu era specific apostolilor, [181] motivul cu siguranță nu va fi găsit în ei înșiși, și Hristos, declarând că le-a fost dat, exclude orice merit. [182] Hristos declară că există anumiți oameni aleși, cărora Dumnezeu le acordă în mod special această onoare de a le revela secretele Sale, și că alții sunt lipsiți de acest har. Niciun alt motiv nu va fi găsit pentru această distincție, în afară de faptul că Dumnezeu îi cheamă la Sine pe cei pe care i-a ales în mod gratuit.
Considerați

Considerare

Calvin aplică acest principiu la creșterea continuă în har. Iar celui ce nu are, chiar și ce are i se va lua. Aceasta poate părea o expresie aspră; dar în loc să spună că ceea ce nu au cei nelegiuiți li se ia, Luca îmblânzește asprimea și îndepărtează ambiguitatea printr-o ușoară schimbare a cuvintelor: și oricine nu are, chiar și ce crede că are i se va lua. Și într-adevăr se întâmplă frecvent ca cei osândiți să fie înzestrați cu daruri eminente și să pară a semăna cu copiii lui Dumnezeu: dar nu este nimic cu adevărat de valoare în ei; căci mintea lor este lipsită de evlavie și are doar strălucirea unei arătări goale. Matei este deci justificat să spună că ei nu au nimic; căci ceea ce au nu are valoare în ochii lui Dumnezeu și nu are permanență înlăuntru. La fel de potrivită este afirmația lui Luca, că darurile cu care au fost înzestrați sunt corupte de ei, astfel încât strălucesc doar în ochii oamenilor, dar nu au nimic mai mult decât strălucire și arătare goală. De aici, să învățăm și noi să țintim progresul de-a lungul întregii noastre vieți; căci Dumnezeu ne acordă gustul doctrinei Sale cerești cu condiția expresă ca să ne hrănim din ea din belșug zi de zi, până ajungem să fim pe deplin săturați de ea.
Răspunde
1. Cum provoacă tratarea de către Calvin a răspunsului mulțimii modul în care aud eu acum Cuvântul? 2. În ce feluri prețuiesc harul special dat de a cunoaște misterele împărăției? 3. Unde simt nevoia de creștere continuă pentru ca ceea ce am să crească mai degrabă decât să scadă?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, prin harul Duhului Tău, fă ca sămânța Împărăției Tale să cadă pe pământ bun în inimile noastre, ca să auzim Cuvântul Tău cu înțelegere și să aducem roadă după plăcerea Ta suverană. Păzește-ne de împietrire, de superficialitate și de grijile înăbușitoare ale acestei epoci, și lasă Cuvântul legământului Tău să împlinească tot scopul Tău sfânt în noi prin Isus Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →