← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 17-18 — cu Simeon

Psalmii 17-18Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadențele măsurate ale căii de mijloc, ne întoarcem din nou la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de expunere anglicană modelată de meditația răbdătoare asupra Sfintei Scripturi. În Psalmii 17 și 18 Simeon urmărește viața ascunsă a omului lui Dumnezeu, punând dorințele și perspectivele celui drept împotriva speranțelor trecătoare ale lumii, apoi ridicând sufletul către Domnul atotsuficient care este stâncă, fortăreață și eliberator. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm propriile inimi înaintea aceluiași Dumnezeu neschimbător.
Citește

Citire

Să auzim acum porțiunea rânduită din Sfânta Scriptură. Cu atenție liniștită citim Psalmii 17 și 18, îngăduind Duhului să pregătească inima pentru lumina pe care expunerea lui Simeon o va arunca asupra acestor cântări sfinte ale încrederii și eliberării.
Studiu
Simeon începe prin a marca hotărârea decisivă a omului lui Dumnezeu. Căci pentru acestea ei trudesc cu grijă neîncetată: și dacă pot doar să transmită această parte în belșug bogat copiilor lor, se binecuvântează pe ei înșiși, ca și cum și-ar fi împlinit bine îndatoririle vieții — — —] Omul lui Dumnezeu își are afecțiunea așezată mai degrabă asupra lucrurilor nevăzute și veșnice— [Există o hotărâre remarcabilă manifestată în acea expresie, 'Cât despre mine', voi face așa și așa. Ea seamănă cu hotărârea lui Iosua; care, dacă tot Israelul ar părăsi pe Domnul, a declarat aceasta ca fiind hotărârea sa fixă, 'Cât despre mine și casa mea, vom sluji Domnului.' În acea altă expresie, de asemenea, 'Voi privi fața Ta în dreptate', există, cred, o delicatețe și frumusețe aparte. Nu este doar 'Voi căuta favoarea Ta', sau, 'Voi urma după dreptate;' ci voi căuta favoarea Ta în singura cale în care ea poate fi vreodată obținută, și anume, într-o deplină conformare cu voia Ta sfântă, așa cum este descoperită în Cuvântul Tău binecuvântat. El dezvăluie apoi mulțumirea solidă acordată chiar în această viață. În perspectivele lor— 'Oamenii acestei lumi' nu pot nădăjdui decât dezamăgire — [Admițând că ating culmea ambiției lor, ei apucă doar o umbră. Oricât ar poseda, simt un gol dureros, ceva secret neposedat: 'În mijlocul îndestulării lor sunt în strâmtorări.' Cât despre o stare veșnică, nici măcar nu le place să se gândească la ea: fericirea lor depinde de alungarea ei din gânduri; și dacă vreodată se impune asupra minții lor, aduce un nor peste perspectivele lor cele mai luminoase și aruncă o umezeală peste bucuriile lor cele mai bogate — — —] Nu așa 'omul lui Dumnezeu': urmăririle sale produc cea mai solidă mulțumire — [Chiar în această viață el are o parte pe care o socotește mai bună decât zece mii de lumi: astfel încât în el se împlinește ceea ce a spus Domnul nostru binecuvântat, 'Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.' Trecând la psalmul următor, Simeon consemnează izbucnirea recunoscătoare a sufletului eliberat. În adevăr, nimeni nu poate înțelege Psalmii lui David, astfel încât să intre în spiritul lor, decât dacă a fost chemat, într-o măsură considerabilă, să sufere pentru dreptate. Psalmul dinaintea noastră a fost scris de David ca o recunoaștere a eliberărilor ce i-au fost acordate din mâinile lui Saul și ale tuturor celorlalți dușmani ai săi. Și o compoziție mai sublimă abia se poate găsi, în toate înregistrările antichității. În cuvintele pe care tocmai le-am citit, vedem, I. O izbucnire a recunoștinței sale— Mintea lui era evident plină de subiectul său. El contemplase bunătatea minunată a lui Dumnezeu față de el: și izbucnește în această extaz devoțională: 'Te voi iubi, Doamne, tăria mea!' Comentatorii au observat că cuvântul folosit aici exprimă tot ce este tandru și afectuos și implică în el cea mai puternică emoție a sufletului. El trece la profesia clară de credință care urmează. Ar trebui să fim atât de obișnuiți să contemplăm dragostea Mântuitorului, încât izbucnirea involuntară a minților noastre să fie: 'Te iubesc și Te voi iubi, Doamne, tăria mea; da, Te voi iubi cu toate puterile sufletului meu.' Aceasta, spun, ar trebui să fie limbajul sufletelor noastre, când sentimentele noastre, prea mari pentru a fi rostite, pot în cele din urmă să-și găsească ieșire în cuvinte.] În legătură cu această exclamație extatică avem, II. O profesie a credinței sale— David, din încercări variate, a fost silit să devină un om al războiului; și să caute, printr-un amestec de curaj și îndemânare, o eliberare de dușmanii săi. Sub persecuțiile lui Saul în special, a recurs la întărituri și fortărețe, unde putea rezista opresorului său prea puternic. Dar doar în Dumnezeu a găsit cu adevărat protecție.
Considerați

Considerare

Despre adevărata natură a religiei vii, Simeon apasă cerința finală. Adevărata natură a religiei vii— [Religia vie nu este în întregime speculativă, nici nu este cu totul practică; ci un compus, dacă pot spune așa, de teorie și practică. Trebuie să avem cunoștință, chiar o cunoștință a lui Dumnezeu în toate desăvârșirile Sale, și a Domnului Isus Hristos în toate slujirile Sale. Fără aceasta, nu poate exista niciun sentiment drept față de Ființa Supremă: nicio dragoste față de El, nicio încredere în El, nicio comuniune cu El. Dar, cu vederi juste despre Divinitate, trebuie să avem și dispoziții potrivite față de El. Într-un cuvânt, trebuie să avem o experiență similară cu cea a lui David în textul nostru, afectând din cele mai adânci suflete ale noastre o viață de comuniune cu Dumnezeu, de dependență de El și de devotament față de slujirea Sa. Iubiți frați, nu vă odihniți în nimic mai puțin decât aceasta. El încheie îndemnând necesitatea victoriei reale asupra păcatului statornic. Îndrumarea Domnului nostru este: 'Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită:' și El ne-a dat armură, ca să luptăm împotriva păcatului în primele sale atacuri. Și putem fi siguri că, dacă nu luptăm astfel în mod obișnuit cu el, nu putem afirma cu adevăr că ne-am păzit de el.] 3. Cât de mult l-am biruit de fapt? ['Cel născut din Dumnezeu nu poate păcătui [Notă: 1 Ioan 3:9 .],' așa cum a făcut odinioară. Dumnezeu a spus că 'păcatul nu va stăpâni peste el, pentru că nu este sub lege, ci sub har [Notă: Romani 6:14 .].' 'Omul care ascultă de păcat este robul păcatului:' și în consecință nici nu este, nici nu poate fi, robul lui Dumnezeu [Notă: Romani 6:16 .]. El poate, este adevărat, să simtă încă lucrările păcatului său statornic: dar atunci va fi o povară intolerabilă pentru el: și sub simțământul lucrării sale, va striga: 'O, om nenorocit ce sunt!
Răspunde

Răspuns

Unde se odihnesc cu adevărat dorințele mele cele mai adânci—în timp sau în veșnicie? În ce măsură am învățat să-L numesc pe Domnul stânca mea și eliberatorul meu? Ce păcat statornic mai cere vegherea și rugăciunea mea?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care singur ești tăria și turnul nostru înalt, dă-ne har să ne așezăm afecțiunile pe cele de sus. Formează în noi mintea omului lui Dumnezeu, ca să căutăm favoarea Ta în dreptate și să ne odihnim în nădejdea de a privi fața Ta. Păzește-ne, Te rugăm, de nelegiuirea noastră; lasă Duhul Tău să stăpânească inimile noastre, ca dragostea, credința și rugăciunea să marcheze umblarea noastră zilnică. Prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →