← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Timotei

1 Timotei 5 — cu Barnes

1 Timotei 5Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică extrasă din Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei, deschidem al cincilea capitol din Prima epistolă către Timotei sub îndrumarea constantă a unui exeget prezbiterian din secolul al nouăsprezecelea a cărui claritate verset cu verset încă slujește biserica. Barnes abordează textul cu precizie reverentă, arătând cum instrucțiunea apostolică rânduiește casa lui Dumnezeu. Comentariile sale luminează îndatoririle care leagă tineri și bătrâni, văduve și prezbiteri și pe orice credincios care ar vrea să-L cinstească pe Hristos în sfințenie practică. Pe măsură ce ascultăm, ne rugăm ca Duhul să aplice aceste îndrumări străvechi congregațiilor și caselor noastre.
Citește

Citire

Cu Bibliile deschise citim acum în întregime capitolul cinci din Prima epistolă către Timotei. Să se așeze cuvintele apostolului liniștit în inimă înainte de a ne întoarce la Barnes pentru o expunere atentă. Citiți încet, observând instrucțiunile date pentru fiecare vârstă și stare din biserică și cereți Domnului să pregătească mintea pentru lumina pe care o va aduce slujitorul Său.
Studiu
Barnes începe prin a trata versetele de început despre adresarea cuvenită față de prezbiteri și tineri. Versetul 1. Să nu mustri un bătrân - Cuvântul 'bătrân' aici nu este folosit în sensul în care este adesea, pentru a desemna un slujitor al bisericii, un prezbiter, ci în sensul lui propriu și obișnuit, pentru a desemna un om în vârstă. Acest lucru este evident, deoarece apostolul menționează imediat, în contrast cu bătrânul, 'pe tineri', unde nu se poate presupune că se referă la ei ca slujitori. Porunca de a trata 'bătrânul' ca pe un 'tată' arată același lucru. Prin îndrumarea de a nu mustra, nu trebuie presupus că slujitorul evangheliei nu trebuie să-i avertizeze pe cei în vârstă sau că nu trebuie să le arate păcatele când rătăcesc, ci că trebuie să facă aceasta așa cum ar face față de un tată. El nu trebuie să adopte o manieră aspră, dictatorială și denunțătoare. El trece apoi la tratarea văduvelor și la calificările pentru cele înscrise. Versetul 3. Cinstește văduvele - Atenția și respectul deosebit care sunt poruncite aici par să se refere la clasa văduvelor care erau întreținute de biserică și cărora li se încredințau anumite îndatoriri față de celelalte membre de sex feminin, vezi 1 Timotei 5:9. Trebuie amintit că contactul dintre sexe era mult mai restrâns în țările orientale decât este la noi; că accesul la membrele de sex feminin ale bisericii ar fi mult mai puțin liber decât este acum și că, prin urmare, ar fi putut exista o potrivire specială în a încredința datoria de a veghea asupra celor mai tinere dintre ele celor mai în vârstă. Această îndatorire ar fi încredințată în mod natural celor care nu aveau grija familiilor. Ar fi de asemenea natural să o încredințeze, dacă erau calificate, celor care nu aveau mijloace de întreținere și care, în timp ce erau întreținute de biserică, puteau aduce un serviciu valoros acesteia. Barnes definește apoi văduva cu adevărat care se încrede în Dumnezeu și stăruie în rugăciune. Versetul 5. O văduvă cu adevărat și părăsită - Cuvântul tradus 'părăsită' înseamnă 'singuratică, singură'. Nu implică neapărat ideea de disconfort pe care o atașăm cuvântului părăsită. Sensul este că nu avea copii sau alți descendenți; nimeni de care să depindă pentru sprijin. Se încrede în Dumnezeu - Nu are pe nimeni altcineva la care să privească în afară de Dumnezeu. Nu are nicio încredere pământească și, lipsită de soț, copii și proprietate, își simte dependența și privește constant la Dumnezeu pentru mângâiere și sprijin. Și stăruie în cereri și rugăciuni noapte și zi - Continuu; compară notele la 1 Timotei 2:1; vezi de asemenea descrierea Annei în Luca 2:36-37. Apostolul consideră aceasta una dintre caracteristicile celor care erau 'văduve cu adevărat', pe care ar vrea să le primească în clasa întreținută de biserică și cărora li s-ar putea încredința grija membrilor mai tineri ai bisericii. El trece apoi la obligația solemnă de a purta de grijă propriei case. Versetul 8. Dar dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi - Apostolul vorbea în 1 Timotei 5:4 în mod deosebit despre datoria copiilor față de o mamă văduvă. În impunerea acelei datorii, el dă subiectului, așa cum face adesea în cazuri similare, o îndrumare generală și spune că toți trebuie să poarte de grijă de cei care depind de ei și că, dacă nu fac aceasta, au un simț mai puțin impresionant al obligațiilor datoriei decât aveau chiar păgânii. Despre datoria la care se face referire aici, compară nota la Romani 12:17; nota la 2 Corinteni 8:21. Sensul este că persoana la care se face referire trebuie să se gândească dinainte (pronoei) la nevoile probabile ale propriei familii și să facă aranjamente pentru a le satisface. Dumnezeu astfel poartă de grijă nevoilor noastre; adică El vede dinainte ce vom avea nevoie și face aranjamente pentru acele nevoi printr-o pregătire îndelungată.
Considerați

Considerare

Barnes apasă concluzia grea că neglijarea datoriei familiale neagă credința. Ei ar avea în mod natural pretenții mai mari asupra lui decât cei care nu aveau. Ar fi de obicei rudele sale mai apropiate, iar faptul, indiferent de cauză, că ei constituiau propria sa familie, ar pune temelia unei pretenții puternice asupra lui. Cel care își neglija propria familie imediată ar fi mai vinovat decât cel care neglija o rudă mai îndepărtată. A negat credința - Prin purtarea sa, poate, nu în mod deschis. El poate fi încă un mărturisitor al religiei și să facă aceasta; dar va arăta că nu este impregnat de niciun spirit al religiei și este un străin de natura ei reală. Sensul este că el ar fi, printr-un astfel de act, renunțat practic la creștinism, deoarece acesta poruncește această datorie tuturor. De aici putem învăța că este posibil să negi credința prin purtare la fel de bine ca prin cuvinte; și că o neglijare a împlinirii datoriei noastre este o negare la fel de reală a creștinismului ca și cum am renunța la ea în mod deschis. El încheie secțiunea comparând obligația creștină cu evlavia naturală pe care o recunosc chiar și păgânii. Gelgacus, în Tacitus, spune: 'Natura dictează că fiecăruia, propriii copii și rude ar trebui să-i fie cei mai dragi.' Cicero spune: 'Fiecare om trebuie să aibă grijă de propria familie' - suos quisque debet tueri; vezi Rosenmuller, în loc., și de asemenea numeroase exemple de același fel citate din Apuleius, Cicero, Plutarch, Homer, Terence, Virgil și Servius, în Pricaeus, în loc. Doctrina de aici este: (1) Că un creștin nu trebuie să fie inferior unui necredincios în privința oricărei virtuți; (2) Că în tot ceea ce constituie adevărata virtute el trebuie să-l întreacă; (3) Că îndatoririle care sunt învățate de natură trebuie privite ca mai sacre și obligatorii din faptul că Dumnezeu ne-a dat o religie mai bună; și (4) Că un creștin nu trebuie niciodată să dea prilej unui dușman al evangheliei să arate spre un om al lumii și să spună: 'există unul care te întrece în orice virtute.'
Răspunde

Răspuns

Cum apare respectul pe care Barnes îl recomandă față de vârstă și slujbă în relațiile tale actuale din cadrul bisericii? În ce feluri ar putea biserica de astăzi să redobândească utilitatea liniștită a văduvelor cu adevărat pe care apostolul și comentatorul său o descriu? Unde te-a testat recent Domnul în credincioșia de a purta de grijă celor din propria ta casă?
Roagă-te

Rugăciune

Tată milostiv, dă-ne har prin Duhul Tău să cinstim pe bătrânii dintre noi și să îngrijim de văduve după modelul Cuvântului Tău, fără părtinire. Întărește fiecare casă să poarte de grijă cu credincioșie de ai săi, păzindu-ne de orice lepădare a credinței prin neglijență sau vorbire aspră. Ridică femei dedicate rugăciunii și slujirii liniștite, ca Hristos să fie slăvit în toate relațiile noastre. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →