← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 9-10 — cu Whedon

Exodul 9-10Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul învățăturii metodiste episcopale ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Expunerea atentă a lui Whedon asupra capitolelor nouă și zece din Exod dezvăluie loviturile succesive ale judecății divine asupra Egiptului, revelând supremația lui Iehova asupra fiecărui zeu fals. Citirea sa arminian-wesleyană ne ține înainte atât mila care avertizează cât și dreptatea care nu va fi batjocorită. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie întărite în aceeași credință vie care a susținut Israelul prin pustie.
Citește

Citire

Cu reverență să ascultăm sfânta relatare a cincea până la a opta plagă. Pe măsură ce narațiunea trece de la moartea vitelor la bube, de la grindină la lăcuste, suntem invitați să urmărim scopul răbdător dar neînduplecat al Domnului. Citim încet, lăsând fiecare judecată să apese asupra conștiinței adevărul neschimbat că Dumnezeul lui Israel singur domnește.
Studiu
Whedon deschide secțiunea plasând plăgile în marea confruntare dintre Iehova și zeii Egiptului. Versetele 1-35. CELE ZECE PLĂGI, Exodul 7:8 până la Exodul 12:30. Moise și Aaron stau acum înaintea lui Faraon ca slujitori ai judecății, iar conflictul se deschide între Iehova și zeii Egiptului. Prima confruntare dintre trimișii lui Iehova și magicieni sau vrăjitori, care sunt priviți ca slujitori ai zeilor falși, dată în Exodul 7:8-13, este propriu-zis scena de deschidere a luptei și de aceea este inclusă aici în secțiune. Câteva observații generale asupra întregului subiect sunt introduse cel mai convenabil aici pentru referințe viitoare. (1.) Marele și vrednicul obiectiv al acestor 'semne și minuni' trebuie ținut cu grijă înaintea minții de-a lungul întregii perioade. Au existat mai multe scopuri secundare împlinite, dar scopul principal nu a fost să aplice răzbunare asupra Egiptului, deși au făcut aceasta ca judecăți, nici să dea independență lui Israel, deși au realizat aceasta zdrobind pe asupritor, ci să învețe lumea natura lui Dumnezeu. El consideră apoi armele și tacticile alese pentru acest război. Armele și tacticile acestui război nu au fost astfel încât să aprindă mândria poporului lui Israel sau să trezească în generațiile următoare o sete de glorie militară, ci astfel încât să întoarcă valurile credinței și speranței lor cu totul de la ei înșiși către Dumnezeul lor. De aceea imnurile naționale ebraice se laudă cu Iehova mai mult decât cu Israel. Nu botezul unui război de independență națională, ci acela al răscumpărării Mării Roșii a fost marea lor amintire națională. Entuziasmul pentru Iehova a devenit astfel pasiunea națională. Cât de potrivit a fost aceasta în formarea unei națiuni care trebuia să învețe lumea adevărata religie! Caracterul real al acestor plăgi sau lovituri de judecată va apărea, în general, dintr-un studiu atent al geografiei și istoriei naturale egiptene. Ele izvorăsc, așa cum se poate vedea de obicei din fața narațiunii, din cauze naturale intensificate și îndreptate supranatural. Whedon urmărește apoi severitatea crescândă constant a judecăților succesive. Există de la început o intensitate crescândă treptat în aceste manifestări supranaturale până când magicienii sunt cu totul înfrânți, toți zeii Egiptului puși la rușine și Faraon silit să cedeze ascultare cu reticență. La început magicienii par să arate aceeași putere ca Moise (Exodul 7:11; Exodul 7:22), apoi vin semne dincolo de puterea lor (Exodul 8:18); curând profetul lui Iehova îi lovește atât de tare încât nu mai pot apărea deloc (Exodul 9:11); și apoi dispar cu totul. Astfel greutatea judecăților crește pe măsură ce, odată cu lumina crescândă, vina neascultării crește în mărime începând cu simple deși dureroase neplăceri, ca sânge, broaște și muște; apoi înaintând spre distrugerea hranei și vitelor lovind mai întâi locuința și împrejurimile lor, și apoi pe ei înșiși; până când lăcustele au măturat pământul și întunericul a umplut cerul, și doar lovitura morții a mai rămas să cadă. El marchează momentul decisiv când se spune că Domnul a împietrit inima lui Faraon. Versetul 12. 12. Și Domnul a împietrit inima lui Faraon Adică, trimițând această manifestare a mâniei sale i-a făcut inima și mai tare. Pedeapsa întotdeauna împietrește dacă nu înmoaie. Este demn de remarcat că acum, pentru prima dată în istorie, se spune că 'Domnul a împietrit', deși acest rezultat al păcatului său fusese prezis, Exodul 4:21. Exodul 7:13; Exodul 7:13 nu este o excepție; vezi nota. Aici, deci, este o altă etapă marcată în istoria acestor judecăți. Prin neascultare persistentă Faraon și-a tocit acum simțul moral astfel încât este moral sigur că nu se va pocăi; adică a ajuns în acea stare unde pedeapsa va doar împietri. Totuși Dumnezeu pedepsește în continuare. Deoarece nu va vrea să-L cinstească prin ascultare trebuie să o facă prin pedeapsă.
Considerați

Considerare

Whedon apasă adevărul solemn că judecățile neascultate duc doar la o mai mare împietrire. Versetul 12. 12. Și Domnul a împietrit inima lui Faraon Adică, trimițând această manifestare a mâniei sale i-a făcut inima și mai tare. Pedeapsa întotdeauna împietrește dacă nu înmoaie. Este demn de remarcat că acum, pentru prima dată în istorie, se spune că 'Domnul a împietrit', deși acest rezultat al păcatului său fusese prezis, Exodul 4:21. Exodul 7:13; Exodul 7:13 nu este o excepție; vezi nota. Aici, deci, este o altă etapă marcată în istoria acestor judecăți. Prin neascultare persistentă Faraon și-a tocit acum simțul moral astfel încât este moral sigur că nu se va pocăi; adică a ajuns în acea stare unde pedeapsa va doar împietri. Totuși Dumnezeu pedepsește în continuare. Deoarece nu va vrea să-L cinstească prin ascultare trebuie să o facă prin pedeapsă. El încheie arătând goliciunea mărturisirii doar exterioare a păcatului de către Faraon. Versetul 27. 27. Am păcătuit de data aceasta Acum văd și recunosc păcatul meu. Pentru prima dată Faraon mărturisește păcatul și atestă dreptatea lui Iehova, dar este pur și simplu o recunoaștere de pe buze. El recunoaște greutatea mâinii lui Dumnezeu mai mult decât dreptatea poruncilor sale. Durerea poate revela că legea este încălcată, dar nu poate converti, nu poate face penitentă, inima care alege să se răzvrătească.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea am tratat avertismentele divine ca simple neplăceri mai degrabă decât chemări la pocăință? 2. Cum mă avertizează modelul împietririi lui Faraon împotriva amânării ascultării de voia cunoscută a lui Dumnezeu? 3. În ce feluri sunt ispitit să ofer doar o recunoaștere exterioară a păcatului în timp ce inima rămâne neschimbată?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeule al lui Israel, care Ți-ai întins mâna împotriva idolilor Egiptului, dă-ne har să ne temem de numele Tău mai presus de orice tron rival. Păzește-ne de împietrirea lentă care vine prin a ne juca cu Cuvântul Tău. Fie ca fiecare avertisment pe care îl primim să ne conducă la pocăință sinceră și credință vie. Prin același Duh care a condus poporul Tău de odinioară, conformează voințele noastre cu a Ta până vom sta desăvârșiți în Hristos. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →