← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Dan 10 — cu Matei Henry

Daniel 10Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Daniel capitolul 10 ne invită la o întâlnire profundă cu divinul. În această viziune, dată în timpul domniei lui Cirus, asistăm la profunda devoțiune a lui Daniel și la apariția uimitoare a Fiului lui Dumnezeu. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să înțelegem atât contextul istoric, cât și greutatea spirituală a acestor evenimente. Pe măsură ce parcurgem perspectivele sale, ni se reamintește că Dumnezeu Își descoperă scopurile celor care Îl caută cu smerenie și perseverență. Această lecție ne încurajează să abordăm Scriptura cu reverență și așteptare, încrezându-ne că același Domn care l-a întărit pe Daniel ne va întări și pe noi astăzi.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Daniel capitolul 10 în întregime. Observă cele trei săptămâni de jale și post ale lui Daniel, viziunea copleșitoare de lângă râu și mesagerul ceresc care aduce atât teroare, cât și mângâiere. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a te întoarce la reflecțiile lui Henry asupra pasajului.
Studiu
Henry începe prin a schița structura și scopul întregii viziuni. Acest capitol și următoarele două (care încheie această carte) alcătuiesc o singură viziune și profeție întreagă, care i-a fost comunicată lui Daniel pentru folosul Bisericii, nu prin semne și figuri, ca mai înainte (cap. VII și VIII), ci prin cuvinte exprimate; și aceasta a fost cu aproximativ doi ani după viziunea din capitolul precedent. Daniel se ruga zilnic, dar avea o viziune doar din când în când. În acest capitol avem câteva lucruri introductive la profeție, în capitolul al unsprezecelea predicțiile particulare, iar în cap. XII încheierea ei. Acest capitol ne arată: I. Postul solemn și umilirea lui Daniel, înainte de a avea această viziune, ver. 1-3. II. O apariție glorioasă a Fiului lui Dumnezeu către el și impresia profundă pe care a făcut-o asupra lui, ver. 4-9. III. Încurajarea care i-a fost dată să aștepte o astfel de descoperire a evenimentelor viitoare care să fie satisfăcătoare și folositoare atât pentru alții, cât și pentru el însuși, și că el ar trebui să fie în stare atât să înțeleagă sensul acestei descoperiri, deși dificilă, cât și să suporte strălucirea ei, deși orbitoare și înfricoșătoare, ver. 10-21. Henry examinează apoi sezonul prelungit de jale și lepădare de sine al lui Daniel. II. O relatare a mortificării lui Daniel înainte de a avea această viziune, nu în așteptarea ei, nici când a rostit acea rugăciune solemnă din cap. IX nu pare că avea vreo așteptare a viziunii ca răspuns la ea, ci pur și simplu dintr-un principiu de devoțiune și simpatie evlavioasă față de poporul lui Dumnezeu aflat în suferință. El era în jale timp de trei săptămâni întregi (v. 2), pentru propriile sale păcate și păcatele poporului său și durerile lor. Unii cred că ocazia particulară a jalei sale a fost lenea și indiferența multor evrei, care, deși aveau libertatea de a se întoarce în propria lor țară, au rămas în continuare în țara captivității lor, neștiind cum să prețuiască privilegiile oferite; și poate că l-a tulburat și mai mult pentru că cei care au făcut astfel s-au justificat prin exemplul lui Daniel, deși nu aveau acel motiv de a rămâne în urmă pe care îl avea el. Alții cred că a fost pentru că a auzit de obstacolul pus în calea construirii templului de către dușmanii evreilor, care au angajat sfetnici împotriva lor, pentru a le zădărnici scopul (Ezra IV, 4, 5), în toate zilele lui Cirus, și și-au atins scopul de la fiul său Cambyses sau Artaxerxes, care a guvernat în timp ce Cirus era absent în războiul scitic. Observă, oamenii buni nu pot decât să jelească văzând cât de încet merge lucrarea lui Dumnezeu în lume și ce opoziție întâmpină, cât de slabi sunt prietenii ei și cât de activi dușmanii ei. În zilele jalei lui Daniel nu a mâncat pâine plăcută; nu putea trăi fără hrană, dar mânca puțin și foarte cumpătat, și se mortifica atât în calitate, cât și în cantitate a ceea ce mânca, ceea ce poate fi socotit cu adevărat post și un semn de umilire și durere. Nu a mâncat pâinea plăcută pe care o obișnuia, ci pe cea grosolană și neplăcută la gust, pe care nu ar fi fost tentat să o mai mănânce decât era strict necesar pentru a susține natura. Ca și podoabele, așa și delicatesele sunt foarte nepotrivite pentru o zi de umilire. Daniel nu a mâncat carne, nu a băut vin, nici nu s-a uns, timp de trei săptămâni, v. 3. Deși era acum un om foarte bătrân și ar fi putut pleda că declinul naturii sale necesita ceea ce era hrănitor, deși era un om foarte mare și ar fi putut pleda că, fiind obișnuit cu mâncăruri alese, nu putea fără ele, ar prejudicia sănătatea dacă ar fi, totuși, când era atât pentru a mărturisi, cât și pentru a-i ajuta devoțiunea, putea astfel să se lepede de sine; să se noteze aceasta spre rușinea multor tineri din rândurile comune ale vieții care nu se pot convinge astfel să se lepede de sine. Apoi, Henry descrie apariția glorioasă a celui văzut în viziune. III. O descriere a acelei persoane glorioase pe care Daniel a văzut-o în viziune, despre care se convine în general că nu putea fi altcineva decât Hristos Însuși, Cuvântul veșnic. El era lângă râul Hiddekel (v. 4), probabil umblând acolo, nu pentru distracție, ci pentru devoțiune și contemplație, așa cum umbla Isaac pe câmp, ca să mediteze; și, fiind o persoană de distincție, avea servitorii săi care îl însoțeau la o oarecare distanță. Acolo a privit în sus și a văzut un om, Hristos Iisus. Trebuie să fie El, căci apare în aceeași asemănare în care i s-a arătat Sfântului Ioan în insula Patmos, Apoc. I, 13-15. Îmbrăcămintea Lui era preoțească, căci El este marele preot al profesiei noastre, îmbrăcat în in, așa cum era marele preot însuși în ziua ispășirii, acea zi mare; șoldurile Lui erau încinse (în viziunea Sfântului Ioan pieptul Lui era încins) cu un brâu de aur din cel mai fin aur, cel din Ufaz, căci tot ce este despre Hristos este cel mai bun în felul său. Încinsul șoldurilor denotă aplicarea Lui gata și diligentă la lucrarea Sa, ca slujitor al Tatălui Său, în lucrarea răscumpărării noastre. Forma Lui era plăcută, trupul Lui ca berilul, o piatră prețioasă de culoare albastră. Fața Lui era înfricoșătoare și suficientă pentru a stârni teroare privitorilor, căci fața Lui era ca înfățișarea fulgerului, care orbește ochii, atât luminează, cât și amenință. Ochii Lui erau strălucitori și scânteietori, ca niște lămpi de foc. Brațele și picioarele Lui străluceau ca arama lustruită, v. 6. Vocea Lui era tare, puternică și foarte pătrunzătoare, ca vocea unei mulțimi. Vox Dei — vocea lui Dumnezeu poate domina vox populi — vocea poporului. Astfel de glorios a apărut Hristos și ar trebui să ne angajeze: 1. Să gândim înalt și onorabil despre El. Acum gândește-te cât de mare este acest om și în toate lucrurile să aibă întâietatea. 2. Să admirăm condescendența Lui pentru noi și mântuirea noastră. Peste toată această splendoare a tras un văl când a luat asupra Sa forma unui slujitor și S-a golit pe Sine.
Considerați

Consideră

Henry încheie subliniind asigurarea dată cu privire la rugăciunea ascultată. 4. L-a asigurat că posturile și rugăciunile sale au ajuns ca un memorial înaintea lui Dumnezeu, așa cum i-a spus îngerul lui Corneliu (Faptele X, 4): Nu te teme, Daniele, v. 12. Este firesc pentru omul căzut să se teamă de un mesager extraordinar din cer, temându-se să audă vești rele de acolo; dar Daniel nu trebuie să se teamă, căci prin cele trei săptămâni de umilire și implorare a trimis mesageri extraordinari în cer, pe care se poate aștepta să se întoarcă cu o ramură de măslin a păcii: 'Din ziua dintâi în care ți-ai pus inima să înțelegi cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie să fie regula rugăciunilor tale, și să te pedepsești înaintea Dumnezeului tău, ca să pui un tăiș rugăciunilor tale, cuvintele tale au fost auzite', ca și mai înainte, la începutul implorării tale, cap. IX, 23. Observă, așa cum intrarea cuvântului lui Dumnezeu luminează pe cei drepți, tot așa intrarea rugăciunilor lor este plăcută lui Dumnezeu, Ps. CXIX, 130. Din ziua dintâi în care începem să privim spre Dumnezeu într-un mod de datorie, El este gata să ne întâmpine într-un mod de îndurare. Astfel de gata este Dumnezeu să asculte rugăciunea. Am zis: Voi mărturisi, și Tu ai iertat.
Răspunde
1. În ce domenii ale vieții te-ar putea invita Domnul la un sezon mai profund de căutare smerită? 2. Cum modelează gloria copleșitoare a lui Hristos din viziune vederea ta despre maiestatea Sa? 3. Unde ai nevoie de o nouă asigurare că rugăciunile tale au fost auzite?
Roagă-te
Doamne, așa cum Daniel a privit slava Ta și a auzit Cuvântul Tău, întărește-ne prin Duhul Tău ca să stărui în rugăciune chiar și atunci când suntem copleșiți. Amintește-ne că suntem mult iubiți, că strigătele noastre se înalță înaintea Ta și că puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunea noastră. Dă-ne inimi smerite ca să stăm gata pentru orice cuvânt pe care Îl rostești, încrezându-ne că prezența Ta ne susține până la sfârșit. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →