← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Iov 41-42 — cu Matthew Henry

Iov 41-42Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Iov 41–42 ne călăuzește prin mișcarea finală a istoriei lui Iov, unde întrebările Domnului despre leviatan aduc la tăcere orice pretenție omenească. Henry arată cum puterea suverană a Creatorului, arătată în acea făptură neîmblânzită, îl smerește pe cel care suferă și pregătește calea pentru pocăința autentică. În aceste capitole de încheiere, cartea trece de la dezbatere la închinare, de la protest la țărână și cenușă. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să vedem că adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu duce întotdeauna la smerirea de sine și la încredere reînnoită. Ascultând astăzi cuvintele sale, fie ca același Duh care l-a convins pe Iov să ne întărească și nouă inimile înaintea măreției Celui Atotputernic.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi capitolele 41 și 42 din Iov cu încetineală și cu rugăciune. Ascultă glasul Domnului în vijelie și răspunsul final, zdrobit, al lui Iov. Observă cum descrierea leviatanului face loc mărturisirii smerite și cum povestea se încheie nu prin argument, ci prin restaurare. Lasă textul însuși să-ți modeleze așteptările înainte de a te întoarce la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry deschide studiul capitolului 41 prin a-i enunța scopul. Descrierea dată aici leviatanului, un pește sau animal acvatic foarte mare, puternic și înfricoșător, este menită să-l convingă și mai mult pe Iov de propria sa neputință și de atotputerea lui Dumnezeu, ca să fie smerit pentru nebunia sa de a fi vorbit cu atâta îndrăzneală față de El. I. Pentru a-l convinge pe Iov de propria slăbiciune, i se cere aici să supună și să îmblânzească acest leviatan, dacă poate, și să devină stăpânul lui (v. 1-9), iar, deoarece nu poate face aceasta, trebuie să recunoască că este cu totul incapabil să stea înaintea marelui Dumnezeu, v. 10. II. Pentru a-l convinge pe Iov de puterea și de maiestatea înfricoșătoare a lui Dumnezeu, sunt date aici mai multe exemple particulare ale tăriei și terorii leviatanului, care nu sunt mai mult decât ceea ce Dumnezeu i-a dat și nici mai mult decât ceea ce El ține sub controlul Său, v. 11, 12. Fața leviatanului este descrisă aici ca fiind înfricoșătoare (v. 12, 14), solzii lui sunt strânși (v. 15-17), suflarea și strănuturile lui scânteiază (v. 18-21), carnea lui este tare (v. 22-24), tăria și spiritul lui, atunci când este atacat, sunt de neînvins (v. 25-30), mișcările lui sunt tulburătoare și agită apele (v. 31, 32), astfel încât, în ansamblu, el este o făptură foarte înfricoșătoare, iar omul nu poate sta împotriva lui, v. 33, 34. Henry trage apoi deducția directă pentru situația lui Iov. II. De aici deduce cât de neputincios era el să se împotrivească Celui Atotputernic. Nimeni nu este atât de aprig, nimeni atât de nesăbuit, încât să îndrăznească să-l provoace pe leviatan (v. 10), știindu-se că acesta va fi cu siguranță mai puternic decât ei; și cine este atunci în stare să stea înaintea lui Dumnezeu, fie pentru a-I contesta și a-I judeca lucrările, fie pentru a înfrunta puterea mâniei Sale? Dacă făpturile inferioare, puse sub picioarele omului și peste care el are stăpânire, ne țin astfel în uimire, cât de înfricoșătoare trebuie să fie maiestatea marelui nostru Domn, care are o stăpânire suverană asupra noastră și împotriva căruia omul s-a răzvrătit atât de mult timp! Cine poate sta înaintea Lui când odată S-a mâniat? Henry se întoarce apoi la capitolul 42 și descrie pocăința lui Iov. Cuvintele lui Iov prin care se justifica pe sine s-au sfârșit, cap. 31:40. După aceea nu a mai spus nimic în acest sens. Cuvintele lui Iov prin care se judeca și se condamna pe sine au început, cap. 40:4, 5. Aici el continuă cu cuvinte de același fel. Deși răbdarea lui nu și-a împlinit lucrarea desăvârșită, pocăința lui pentru nerăbdare a împlinit-o. El este aici cu desăvârșire smerit pentru nebunia și vorbirea lui necugetată, și aceasta i-a fost iertată. Oamenii buni vor vedea și vor recunoaște greșelile lor la urmă, deși poate fi o anumită dificultate să-i aducem la aceasta. Atunci, când Dumnezeu îi spusese tot ce avea de spus despre mărimea și puterea Sa arătate în făpturi, Iov a răspuns Domnului (v. 1), nu prin contradicție (promisese să nu mai răspundă astfel, cap. 40:5), ci prin supunere; și astfel trebuie să răspundem cu toții chemărilor lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea despre leviatan cu patru observații rezumative. 2. După ce a dat această descriere particulară a părților sale, a puterii sale și a proporției sale armonioase, el încheie cu patru lucruri în general despre acest animal: (1.) Că el este unic printre făpturile inferioare: Pe pământ nu este niciunul asemenea lui, v. 33. Nicio făptură din această lume nu se poate compara cu el în ce privește tăria și teroarea. Sau pământul este aici deosebit de mare: Stăpânirea lui nu este pe pământ (spun unii), ci în ape. Niciuna dintre toate făpturile sălbatice de pe pământ nu se apropie de el prin mărime și putere, și este bine pentru om că el este limitat la ape și că acolo este pusă o strajă asupra lui (cap. 7:12) de către providența divină, căci, dacă o astfel de făptură înfricoșătoare ar fi lăsată să cutreiere și să pustiască acest pământ, el ar fi un loc de locuit nesigur și neplăcut pentru copiii oamenilor, pentru care este destinat. (2.) Că el este mai îndrăzneț și mai cutezător decât orice altă făptură: El este făcut fără frică. Făpturile sunt așa cum sunt făcute; leviatanul are curaj în constituția sa, nimic nu-l poate înspăimânta; alte făpturi, dimpotrivă, par la fel de menite să fugă pe cât este acesta să lupte. Astfel, printre oameni, unii sunt prin firea lor îndrăzneți, alții sunt timizi. (3.) Că el însuși este foarte mândru; deși locuiește în adânc, totuși privește toate lucrurile înalte, v. 34. Valurile care se rostogolesc, stâncile care amenință, norii care plutesc și corăbiile sub pânze cu catargele lor, acest animal puternic le privește cu dispreț, căci nu socotește că ele îl micșorează sau îl amenință. Cei care sunt mari sunt înclinați să fie disprețuitori. (4.) Că el este un rege peste toți copiii mândriei, adică este cel mai mândru dintre toți cei mândri. El are mai mult de care să fie mândru (așa explică domnul Caryl) decât au cei mai mândri oameni din lume; și astfel este o smerire a trufiei și a privirilor semețe ale oamenilor. Oricâte însușiri trupești s-ar mândri oamenii și s-ar umfla cu ele, leviatanul le întrece și este rege peste ele. Unii citesc astfel încât să înțeleagă despre Dumnezeu: Cel care privește toate lucrurile înalte, chiar El, este Împărat peste toți copiii mândriei; El poate îmblânzi beh emotul (cap. 40:19) și leviatanul, oricât de mari ar fi și oricât de îndrăzneți la inimă ar fi. Acest discurs despre aceste două animale a fost adus pentru a dovedi că numai Dumnezeu poate privi la oamenii mândri și să-i smerească, să-i coboare și să-i calce în picioare, și să-i ascundă în țărână (cap. 40:11-13), și astfel se încheie cu un quod erat demonstrandum — ceea ce trebuia demonstrat; există Unul care privește toate lucrurile înalte și, oriunde oamenii se poartă cu mândrie, este mai presus de ei; El este Împărat peste toți copiii mândriei, fie brutali, fie raționali, și îi poate face pe toți fie să se plece, fie să se frângă înaintea Lui, Isaia 2:11. Privirile semețe ale omului vor fi smerite, și trufia oamenilor va fi plecată, și astfel numai Domnul va fi înălțat. Henry încheie întregul comentariu observând cum fiecare necaz anterior este în cele din urmă rezolvat. Solomon spune: „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui”, Eclesiastul 7:8. Așa a fost și aici în istoria lui Iov; la vremea serii a fost lumină. Trei lucruri am întâlnit în această carte care, mărturisesc, m-au tulburat foarte mult; dar găsim că toate cele trei necazuri sunt îndreptate, cu desăvârșire îndreptate, în acest capitol, totul este pus în ordine. I. Ne-a fost mare necaz să vedem un om sfânt ca Iov atât de irascibil, de morocănos și de neliniștit față de sine, și mai ales să-l auzim certându-se cu Dumnezeu și vorbind necuviincios cu El; dar, deși a căzut astfel, nu este cu totul doborât, căci aici își revine, își vine în fire și în mintea cea dreaptă din nou prin pocăință, îi pare rău de ceea ce a spus greșit, retractează și se smerește înaintea lui Dumnezeu, v. 1-6. II. Ne-a fost de asemenea mare necaz să-l vedem pe Iov și pe prietenii săi atât de învrăjbiți, nu doar deosebindu-se în opinii, ci rostind unii altora multe cuvinte aspre și rostind judecăți severe unii asupra altora, deși erau cu toții oameni foarte înțelepți și buni; dar aici avem și acest necaz îndreptat, deosebirile dintre ei fiind fericit aplanate, cearta încheiată, toate reflecțiile morocănoase pe care și le-au aruncat unii altora fiind iertate și uitate, și toți unindu-se în jertfe și rugăciuni, primite deopotrivă de Dumnezeu, v. 7-9. III. Ne-a tulburat să vedem un om de o asemenea evlavie și utilitate eminentă ca Iov atât de cumplit încercat, atât de chinuit, atât de bolnav, atât de sărac, atât de ocărât, atât de disprețuit și făcut chiar centrul tuturor nenorocirilor vieții omenești; dar aici avem și acest necaz îndreptat, Iov fiind vindecat de toate suferințele sale, mai cinstit și mai iubit ca oricând, îmbogățit cu o avere îndoită față de cea pe care o avusese înainte, înconjurat de toate mângâierile vieții și un exemplu tot atât de mare de prosperitate pe cât fusese de încercare și răbdare, v. 10-17. Toate acestea sunt scrise spre învățătura noastră, ca noi, sub aceste descurajări și altele asemenea pe care le întâlnim, prin răbdarea și mângâierea acestei Scripturi să avem nădejde.
Răspunde

Răspuns

Unde am fost ispitit să mă cert cu purtările lui Dumnezeu mai degrabă decât să mă încred în înțelepciunea Sa? În ce domeniu al vieții mele mă invită Domnul să trec de la a auzi despre El la a-L vedea cu ochii credinței smerite? Cum ar putea pocăința autentică să deschidă calea pentru o restaurare pe care nu am imaginat-o încă?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule Atotputernic, Tu singur vorbești și cei mândri sunt doborâți, căci nimeni nu poate sta înaintea puterii pe care o arăți în supunerea Leviatanului și a oricărei făpturi care se înalță pe sine. Dă-ne har să ne tăcem gurile, să ne pocăim în țărână și cenușă, și să ne încredem că planurile Tale sunt prea minunate pentru noi ca să le înțelegem. Prin Duhul Tău, păstrează inimile noastre odihnindu-se în Evanghelia lui Hristos, Răscumpărătorul nostru, care susține toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →