← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 21 — cu Ioan Calvin

Luca 21Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne îndreptăm spre expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 21 din Luca. Calvin ne călăuzește prin învățătura Domnului despre adevărata evlavie și profețiile sobru privitoare la căderea templului. Perspectivele sale ne ajută să citim Scriptura cu atât reverență cât și claritate, arătând cum fiecare detaliu slujește scopului mai mare al împărăției lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, fie ca inimile noastre să fie pregătite să primească îndrumarea care întărește credința și ne îndreaptă privirea doar spre Hristos.
Citește

Citire

Vă invităm acum să citiți capitolul 21 din Luca în întregime. Ascultați contrastul dintre manifestarea exterioară și jertfa din inimă, precum și avertismentele clare ale Domnului despre încercările ce vor veni. Lăsați textul să se așeze liniștit în mintea voastră înainte de a ne alătura lui Calvin în reflecțiile sale verset cu verset.
Studiu
Calvin începe prin a comenta despre darul văduvei consemnat în Luca 21. Marcu 12:43. Adevărat vă spun. Acest răspuns al lui Hristos conține o învățătură foarte folositoare: tot ce oferă oamenii lui Dumnezeu trebuie evaluat nu după valoarea sa aparentă, ci doar după simțirea inimii, iar afecțiunea sfântă a celui care, după micile sale mijloace, oferă lui Dumnezeu puținul pe care îl are, este mai demnă de stimă decât a celui care oferă de o sută de ori mai mult din belșugul său. Această învățătură este folositoare în două feluri: săracii care par a nu avea puterea de a face bine sunt încurajați de Domnul nostru să nu ezite să-și exprime afecțiunea cu bucurie din mijloacele lor slabe; căci dacă se consacră pe ei înșiși, jertfa lor, care pare a fi umilă și fără valoare, nu va fi mai puțin prețioasă decât dacă ar fi prezentat toate comorile lui Cresus. Pe de altă parte, cei care posedă un belșug mai mare și care au primit de la Dumnezeu daruri mai largi sunt amintiți că nu este de ajuns dacă, prin mărimea binefacerii lor, îi depășesc cu mult pe cei săraci și pe oamenii de rând; pentru că este de mai mică valoare în ochii lui Dumnezeu ca un om bogat, dintr-o grămadă vastă, să dăruiască o sumă moderată, decât ca un om sărac, dând foarte puțin, să-și epuizeze rezervele. Această văduvă trebuie să fi fost o persoană de o evlavie neobișnuită, care, mai degrabă decât să vină goală în prezența lui Dumnezeu, a ales să se despartă de propria ei întreținere. Iar Domnul nostru aplaudă această sinceritate, pentru că, uitând de sine, a dorit să mărturisească că ea și tot ce poseda aparțineau lui Dumnezeu. În același fel, jertfa principală pe care Dumnezeu o cere de la noi este lepădarea de sine. Cât despre darurile sfinte, este probabil că la acea vreme nu erau aplicate în mod corespunzător sau în scopuri legitime; dar deoarece slujirea Legii era încă în vigoare, Hristos nu le respinge. Și cu siguranță abuzurile oamenilor nu puteau împiedica pe închinătorii sinceri ai lui Dumnezeu să facă ceea ce era sfânt și în conformitate cu porunca lui Dumnezeu, atunci când ofereau pentru jertfe și alte întrebuințări evlavioase. Calvin abordează apoi observațiile ucenicilor despre clădirile templului. Matei 24:1. Și Isus a ieșit afară. Ucenicii au perceput fără îndoială că Hristos își lua, ca să zicem așa, ultimul rămas-bun de la templu. Rămânea, așadar, ca El să ridice un templu nou mult mai măreț și să producă o stare mai înfloritoare a împărăției, așa cum fusese prevestit de Profeți; căci El nu avea nimic de-a face cu acel templu, în care totul I se împotrivea. Dar, din nou, ucenicii nu puteau crede că strălucirea magnifică a templului va ceda în fața lui Hristos. Și trebuie observat cu atenție că, din cauza costului prodigios al templului, ochii lor erau atât de orbiți de splendoarea aspectului său prezent, încât abia puteau nutri speranța că împărăția lui Hristos va apărea. Ei nu recunosc, într-adevăr, în termeni expresi ezitarea lor, dar o sugerează tacit, atunci când invocă, împotriva lui Hristos, masa de pietre care trebuie îndepărtată și care trebuie, într-adevăr, doborâtă complet dacă El intenționa să domnească. Mulți oameni simpli din zilele noastre sunt duși de o admirație similară față de papalitate; căci, văzând-o susținută de o bogăție foarte mare și de o putere imensă, sunt umpluți de o uimire absolută, încât disprețuiesc o Biserică de aspect umil și neglijent. Mulți chiar cred că suntem nebuni când ne străduim să-i aducem distrugerea, ca și cum aceasta nu ar fi nimic mai puțin decât o încercare de a trage soarele din cer. Și totuși, nu este motiv de mirare că un spectacol atât de impunător i-a ținut pe ucenicii lui Hristos în uimire; căci cât de mare cheltuială a costat acea clădire pe Irod, se poate deduce din faptul unic că a ținut zece mii de lucrători angajați la ea timp de opt ani consecutivi. Nici nu este fără motiv că ei admiră pietrele care, ne spune Iosif, erau de o frumusețe superlativă și aveau cincisprezece coți în lungime, doisprezece în înălțime și opt în lățime. În plus, atât de mare era reverența față de templu chiar și în districte îndepărtate, încât cu greu vreo persoană ar fi îndrăznit să presupună că acesta ar putea fi vreodată distrus. Despre prezicerea distrugerii templului, Calvin scrie: 2. Adevărat vă spun. Deoarece mărimea vastă și bogăția templului, ca un văl atârnat înaintea ochilor ucenicilor, nu le permitea să-și înalțe credința spre adevărata domnie a lui Hristos, care era încă viitoare, El afirmă cu jurământ că acele lucruri care le ocupă atenția vor pieri repede. Această prezicere a distrugerii templului a deschis, așadar, o cale pentru cei ignoranți și slabi. Acum, deși a fost avantajos ca templul să fie distrus, ca nu cumva slujbele și umbrele sale să exercite o influență necuvenită asupra evreilor, care erau deja prea atașați de elementele pământești, totuși motivul principal a fost că Dumnezeu a hotărât, prin acest exemplu înfricoșător, să ia răzbunare pe acel popor, pentru că a respins pe Fiul Său și a disprețuit harul adus de El. Și, de aceea, această amenințare trebuie să-i fi intimidat pe ucenici să nu ia parte la un popor răzvrătit; așa cum pedepsele pe care Scriptura le vestește împotriva celor răi ar trebui acum să ne descurajeze de la acele crime care provoacă mânia lui Dumnezeu. Tot ce ne spune, chiar și despre aspectul trecător și efemer al lumii, ar trebui să corecteze vanitatea simțurilor noastre, care urmăresc prea cu ardoare pompa, luxul și plăcerea. Dar mai ales ceea ce declară cu privire la distrugerea înfricoșătoare a lui Anticrist și a urmașilor săi ar trebui să îndepărteze orice obstacol care ne împiedică să urmăm cursul drept al credinței.
Considerați

Considerare

Calvin abordează apoi așteptările greșite ale ucenicilor cu privire la sfârșit. 4. Și Isus, răspunzând, le-a zis. Ei au primit un răspuns foarte diferit de cel pe care îl așteptaseră; căci, în timp ce ei erau dornici de un triumf, ca și cum și-ar fi încheiat deja lupta, Hristos îi îndeamnă la o îndelungă răbdare. Ca și cum ar fi spus: „Voi doriți să luați premiul chiar de la început, dar trebuie mai întâi să terminați cursa. Ați dori să coborâți pe pământ împărăția lui Dumnezeu, pe care niciun om nu o poate obține până nu se înalță la cer”. Acum, în timp ce acest capitol conține îndemnuri foarte folositoare pentru reglarea cursului vieții noastre, vedem că, printr-un scop minunat al lui Dumnezeu, greșeala în care au căzut apostolii este făcută să se întoarcă spre avantajul nostru. Conținutul instrucțiunii prezente este că propovăduirea Evangheliei este ca semănarea seminței și, de aceea, trebuie să așteptăm cu răbdare timpul secerișului; și că izvorăște dintr-o delicatețe sau efeminare nepotrivită dacă ne pierdem curajul din cauza gerului, a zăpezii sau a norilor iernii sau a altor anotimpuri neplăcute.
Răspunde

Răspuns

Unde simțiți în propria voastră viață ispita de a măsura evlavia după mărimea vizibilă mai degrabă decât după sinceritatea ascunsă? Cum afectează certitudinea timpului suveran al lui Dumnezeu felul în care întâmpinați incertitudinile zilnice? În ce fel v-ar putea invita avertismentele lui Calvin despre speranțele false la o răbdare mai adâncă?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, prin harul Duhului Tău dă-ne aceeași încredere din toată inima pe care a arătat-o văduva, ca să ne predăm pe noi înșine liber în mâinile Tale, fără teamă de lipsă. Întărește sufletele noastre în mijlocul frământărilor prevestite de Fiul Tău și păzește-ne să nu ne încredem peste vremurile și soroacele pe care le-ai hotărât prin autoritatea Ta. Ancorează-ne mereu în Evanghelia milei legământului Tău până în ziua când Fiul Tău va reveni în slavă. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →