Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 5-6 — cu Barnes
Deschidere
În spiritul exegetic clar al prezbiterianismului american din secolul al nouăsprezecelea, deschidem lecția de astăzi cu Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes. Barnes aduce precizia și reverența sa obișnuite la capitolele 5 și 6 din Isaia, ghidând cititorii prin parabola viei Domnului și viziunea profetului despre sfințenie. Comentariul său subliniază atât avertismentele solemne împotriva infidelității față de legământ, cât și mila durabilă a lui Dumnezeu care încă caută rod din plantarea sa. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne examinăm propriile vieți sub aceeași lumină cercetătoare care a căzut asupra Iudeii antice.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite prin rugăciune, să citim acum capitolele 5 și 6 din Isaia. Ascultați cântarea gingașă a viei care se transformă în judecată, catalogul păcatelor sociale care Îl întristează pe Domnul și viziunea maiestuoasă a Împăratului de trei ori sfânt. Citiți încet, îngăduind Duhului să apese aceste cuvinte străvechi asupra conștiinței și să trezească recunoștință proaspătă pentru mila care încă cheamă pe păcătoși la pocăință.
Studiu
Barnes începe prin a situa acest capitol ca o profeție distinctă.
Introducere. Acest capitol Isaia 5:0 începe un subiect nou și este în sine o profeție întreagă, neavând nicio legătură cu capitolul precedent sau cu cel următor. „Când” a fost rostită este necunoscut; dar din asemănarea puternică dintre împrejurările la care se face referire aici și cele la care se face referire în Isaia 2:0, este probabil că a fost cam în aceeași perioadă. Faptul, de asemenea, că este strâns legat de acela în locul care i-a fost atribuit în colecția profețiilor lui Isaia, este o împrejurare care coroborează cu tărie acea vedere. Scopul general al capitolului este de a denunța viciile predominante ale națiunii și de a proclama că acestea vor fi urmate de judecăți grele. Capitolul poate fi privit în mod convenabil ca împărțit în trei părți. I. O parabolă frumoasă ilustrativă a grijii pe care Dumnezeu a arătat-o poporului Său, Isaia 5:1-7.Apoi se îndreaptă spre apelul divin la dreptate.
Versetul 3. Și acum... - Acesta este un apel pe care Dumnezeu îl face evreilor înșiși, cu privire la dreptatea și potrivirea a ceea ce era pe cale să facă. Un apel similar îl face în Mica 6:3: „O, poporul Meu, ce ți-am făcut ție? și cu ce te-am obosit? Mărturisește împotriva Mea.” El intenționa să îi „pedepsească” Isaia 5:5-6, și face apel la ei pentru dreptatea acestui fapt. El le-ar face ceea ce ar face ei unei vii care fusese pregătită și păzită cu grijă, și care totuși era fără valoare. Un apel similar îl face în Isaia 1:18; și Mântuitorul nostru a făcut o aplicare remarcabil de similară în parabola Sa despre vie, Matei 21:40-43. Nu este improbabil ca El să fi avut ochiul pe acest loc din Isaia; și de aceea este cu atât mai remarcabil că evreii nu au înțeles înțelesul discursului Său.Barnes aplică parabola direct la națiune.
Versetul 7. Căci via... - Aceasta este aplicarea parabolei. Dumnezeu i-a tratat pe evrei așa cum face un fermier cu o vie. Aceasta era „via” Lui - obiectul grijii Sale credincioase, neîncetate. Aceasta era „singura” Lui vie; asupra acestui popor singur, dintre toate națiunile pământului, El își pusese atenția specială. Planta Sa plăcută - Planta în care Se desfăta. Așa cum fermierul fusese la dureri să planteze „sorekul” Isaia 5:2, tot așa Dumnezeu alesese vechiul neam al evreilor ca al Său și făcuse rasa obiectul atenției Sale principale. Și El a căutat judecată - Dreptate sau neprihănire. Dar iată asuprire - Cuvântul tradus „asuprire” înseamnă propriu-zis „vărsare de sânge.” În originalul de aici, există o remarcabilă „paranomasie,” sau joc de cuvinte, care nu este neobișnuită în Scripturile ebraice și care era considerată o mare frumusețe în compoziție: El a căutat „judecată,” משׁפט mishpâṭ, Și iată! „vărsare de sânge,” משׂפח mis'pâch; Pentru „neprihănire,” צדקה ts e dâqâh, Dar iată! „un strigăt,” צעקה ts e ‛âqâh. Este imposibil, desigur, să se păstreze aceasta într-o traducere. Un strigăt. Un clamor - tumult, dezordine; clamorul care însoțește anarhia și lăcomia și desfrânarea Isaia 5:8, Isaia 5:11-12, mai degrabă decât sobrietatea și statornicia dreptății.
Considerați
Considerare
Barnes încheie cu implicațiile pentru toți păcătoșii.
Ar fi putut El să furnizeze o ispășire mai deplină decât cea făcută prin sângele propriului Său Fiu? Concluzia la care ar trebui să ajungem ar fi în acord cu ceea ce se spune în profet, că Dumnezeu a făcut „totul” pentru mântuirea păcătoșilor ceea ce în împrejurările cazului putea fi făcut, și că dacă ei sunt pierduți, ei singuri vor purta vina.
Răspunde
Răspuns
1. Unde văd eu grija răbdătoare a Domnului în propria mea viață și cum am răspuns eu cu rodnicie? 2. În ce feluri ar putea marca încă mersul meu cu Hristos o lăcomie subtilă sau o necumpătare? 3. Cum mă mișcă viziunea sfințeniei lui Dumnezeu din capitolul 6 la o reînnoită consacrare astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv al viei, iartă nerodnicia care marchează atât de des viețile noastre, în ciuda grijii Tale neîncetate, și prin Duhul Tău dă-ne har să aducem roadele neprihănirii care să-L cinstească pe Fiul Tău. Curățește buzele noastre cu cărbuni de pe altarul Tău, păzește-ne de păcatele numite de Isaia și fă-ne un popor care se bucură de dreptate și milă, de dragul Evangheliei. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →