Eterniseed › Curriculum › Ioan
Rănile care mărturisesc viața
Deschidere
În Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, marele doctor al Întrupării ne conduce prin arătările învierii ale Domnului înviat. Cu ochii ațintiți asupra Cuvântului întrupat, Chiril arată cum mormântul gol, mesajul îngerilor și suflarea Duhului de către Mântuitorul proclamă împreună restaurarea firii noastre. Citirea sa atrage Biserica în taina că aceeași carne odinioară pusă în mormânt poartă acum semnele biruinței și dăruiește nestricăciunea celor ce cred.
Citește
Citire
Să ascultăm acum capitolul al douăzecilea al Evangheliei după Ioan. În liniștea dimineții timpurii și în odaia încuiată unde încă stăruie teama, Hristos cel înviat se apropie. Ia aminte la mărturia Mariei, la uimirea ucenicilor și la mărturisirea care încununează capitolul, lăsând textul sfânt să pregătească inima pentru cuvintele părintelui alexandrin.
Studiu
Chiril începe prin a împăca relatările evangheliștilor despre timpul învierii.
Matei, făcând aceeași declarație, spune că învierea a avut loc târziu în ziua de sâmbătă. Dar nu cred că cineva ar trebui să presupună că scriitorii purtători de Duh se contrazic sau atribuie învierii timpuri diferite. Căci dacă cineva ar voi să înțeleagă puterea a ceea ce se însemnează, va afla că glasurile sfinților se învoiesc asupra aceluiași punct. Căci „dimineața devreme”, după cum socotesc, și „seara târzie” arată amândouă un singur înțeles și ajung la mijlocul, ca să zicem așa, al intervalului nopții. Prin urmare, nu este nicio neînțelegere. Căci unul ia sfârșitul nopții, celălalt începutul, și amândoi ajung la adâncul orelor și coboară până la mijlocul însuși, după cum am spus mai înainte.Chiril arată apoi de ce îngerii apar și vorbesc femeii mai degrabă decât ucenicilor.
S-ar putea întreba pe bună dreptate de ce sfinții îngeri nu au spus nimic sfinților ucenici și nu li s-au arătat deloc, ci apar și vorbesc femeii. Vom spune, așadar, că era scopul Mântuitorului Hristos să semene încrederea tainei sale în sufletele celor ce îl iubesc, iar felul încrederii era divers, potrivit și potrivit cu dispoziția celor ce o primeau. Sfinților ucenici le-a fost de ajuns însăși desfășurarea evenimentelor, care se potrivea cu nădejdea pusă în dumnezeieștile Scripturi, pentru încredere și a sădit o credință nicidecum îndoielnică. Căci, după ce au crezut, s-au retras, încredințându-se Sfintelor Scripturi, și era cumva de prisos ca cei ce aveau deja o credință atât de tare să fie învățați și de glasul sfinților îngeri. Dar lucrul era cu totul necesar pentru femeie, care nu cunoștea taina sfântă și dumnezeiască a învierii.Chiril arată apoi cum Hristos desăvârșește noii preoți prin suflarea Duhului Său.
Legea veche scrisă în litere, având umbre și chipuri ale lucrurilor adevărate, poruncea ca sfințirea preoților să se împlinească într-un chip mai trupesc, ca să zicem așa, și în realități mai grosolane. Căci fericitul Moise, iarăși la porunca lui Dumnezeu, a poruncit ca Aaron însuși și leviții să fie spălați cu apă; apoi, după ce a junghiat berbecul sfințirii, a uns cu sângele lui lobul urechii drepte, după cum este scris, și l-a pus și „pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept”, înfățișând astfel într-o icoană chipul tainei privitoare la Hristos. Căci unde este apă și sânge, mijloacele sfințirii, cum sau de unde este îndoielnic că frumusețea adevărului se mai modela încă în chipuri mai obscure? Dar Domnul nostru Iisus Hristos, trecând forma legii în puterea adevărului, desăvârșește preoții dumnezeieștilor altare prin Sine. Căci El însuși este berbecul sfințirii. El îi desăvârșește cu sfințirea care este după adevăr, arătându-i părtași firii Sale prin împărtășirea Duhului și, într-un fel, prefăcând firea omenească în puterea și slava care este mai presus de om.
Considerați
Cugetare
Chiril încheie arătând pe Fiul ca fiind Cel ce înnoiește firea omenească prin darul Duhului.
Dar deoarece s-a întâmplat ca prin neascultare să cadă în moarte și să se îndepărteze de acea veche cinste, Dumnezeu și Tatăl l-a înnoit din nou și l-a adus înapoi la înnoirea vieții prin Fiul, așa cum a fost la început. Și cum l-a adus înapoi Fiul? Omorând moartea prin moartea sfintei Sale cărni și ridicând neamul omenesc la întoarcerea la nestricăciune; „căci Hristos a înviat pentru noi”. Așadar, ca să învățăm că El însuși, Cel ce de la început a devenit Creatorul firii noastre și care ne-a pecetluit cu Duhul Sfânt, Mântuitorul din nou, ca în primele roade ale firii înnoite, dăruiește Duhul sfinților ucenici printr-o suflare vădită. Căci Moise scrie despre creația noastră cea veche că „a suflat în fața lui suflarea vieții”. Așadar, așa cum la început a fost zidit și a venit la ființă, tot așa este și înnoit; și așa cum a fost atunci întocmit după chipul Creatorului său, tot așa acum prin împărtășirea Duhului este prefăcut în asemănarea cu Făcătorul său.Chiril subliniază că Tatăl înviază carnea prin Fiul singur.
Și socotesc că această mică credință vremelnică a ucenicului a fost orânduită cu cea mai mare purtare de grijă, ca prin încrederea lui noi, cei ce trăim după el, să credem fără îndoială că Tatăl, prin Fiul, a dat viață cărnii care atârna pe lemn și era supusă morții. De aceea și Pavel spune că dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, te vei mântui. Căci deoarece firea cărnii nu era în stare de la sine să dea viață, ci aceasta s-a împlinit mai degrabă prin lucrarea firii negrăite și dumnezeiești, căreia îi aparține prin fire puterea de a da viață tuturor, Tatăl lucra prin Fiul chiar asupra acelui dumnezeiesc templu. Aceasta nu pentru că Cuvântul ar fi fost neputincios să-și învieze propriul trup, ci pentru că tot ceea ce face Tatăl trebuie să facă prin Fiul. Căci Fiul este Puterea Tatălui, și tot ceea ce face Fiul este, fără îndoială, de la Tatăl.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește armonia Evangheliilor încrederea ta că Domnul cel înviat este cu adevărat același Iisus care a fost răstignit?
Unde simți în propria ta viață că Mântuitorul suflă din nou Duhul Său, prefăcând teama în îndrăzneală apostolică?
Ce răni ale îndoielii te invită Domnul să le atingi ca mărturisirea ta să devină, asemenea celei a lui Toma, 'Domnul meu și Dumnezeul meu'?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne înviat, ale cărui mâini și coastă străpunse poartă mărturie vie biruinței vieții asupra morții, dă-ne nouă, ca lui Toma, să Te vedem cu ochii credinței și să strigăm „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Suflă din nou peste noi Duhul Sfânt, ca inimile noastre, rănite de păcat, să fie vindecate și să fim făcuți martori ai învierii Tale. Prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, Mântuitorule, păstrează-ne statornici în biruința Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →