Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 10 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestant istoric)
Deschidere
Capitolul al zecelea din Romani expune lucrarea stăruitoare a apostolului de a deosebi neprihănirea pe care Dumnezeu o dăruiește în mod liber de orice formă de neprihănire pe care oamenii încearcă să și-o stabilească singuri. Aici poporul legământului al lui Israel este arătat că a urmărit o râvnă lipsită de cunoașterea căii rânduite de Dumnezeu, astfel încât chiar sârguința lor religioasă a devenit un obstacol mai degrabă decât un mijloc. Pasajul îndreaptă deci mintea spre prevederea suverană a lui Hristos ca împlinire a legii pentru neprihănire și spre necesitatea credinței care primește ceea ce Dumnezeu a declarat mai degrabă decât ceea ce omul poate împlini. În această lumină, capitolul păzește împotriva atât a trufiei cât și a disperării, amintind bisericii că mântuirea se întemeiază pe cuvântul propovăduit și crezut potrivit scopului ales de Dumnezeu.
Citește
Citire
Pe măsură ce capitolul este citit, să se observe contrastul tras între o neprihănire a cuiva însuși și neprihănirea pe care Dumnezeu a descoperit-o în Hristos. Să se vadă cum textul trece de la râvna sinceră, dar rătăcită, a lui Israel la făgăduința universală că oricine va chema numele Domnului va fi mântuit. Să se remarce lanțul care merge de la trimiterea propovăduitorilor la auzirea cuvântului și de la auzire la credință, toate sub mâna suverană care nu și-a lepădat poporul, ci continuă să-l cheme potrivit scopului său. Citirea trebuie să lase mintea fixată pe cuvântul propovăduit ca instrumentul obișnuit prin care credința este dăruită.
Studiu
Argumentul începe cu dorința apostolului însuși pentru mântuirea lui Israel, o dorință care izvorăște din afecțiunea legământului mai degrabă decât din vreo pretenție de merit din partea lor. El mărturisește că râvna lor pentru Dumnezeu este reală, totuși ea pornește fără cunoașterea neprihănirii pe care Dumnezeu însuși o oferă. Deoarece au căutat să-și stabilească o stare înaintea lui prin propria lor conformare la lege, ei nu s-au supus neprihănirii care acum a fost arătată în afara lucrărilor. Hristos este prezentat ca sfârșitul legii, cel în care cerințele ei sunt împlinite și blestemul ei este îndepărtat pentru toți cei ce cred. Textul exclude deci orice temei de laudă care se întemeiază pe realizarea omenească și îndreaptă credința doar spre lucrarea împlinită a mijlocitorului. Neprihănirea credinței este apoi descrisă în limbaj luat din legământul mai vechi: cuvântul este aproape, în gură și în inimă, astfel încât mărturisirea lui Isus ca Domn și credința că Dumnezeu l-a înviat din morți constituie calea rânduită a îndreptățirii. Această mărturisire și credință nu sunt prezentate ca noi condiții pe care oamenii trebuie să le împlinească prin propria lor putere; mai degrabă ele sunt roadele cuvântului pe care Dumnezeu îl trimite. Pasajul insistă că nimeni nu poate chema pe Domnul fără să creadă mai întâi, nici să creadă fără să audă mai întâi, nici să audă fără ca un propovăduitor să fie trimis. Astfel întregul lanț al mântuirii este trasat înapoi la inițiativa divină de a trimite mesageri. În același timp textul recunoaște că nu toți au ascultat evanghelia, totuși această neascultare nu răstoarnă făgăduința, căci Isaia prezisese deja atât lepădarea de către mulți cât și extinderea mesajului la neamuri. Suveranitatea lui Dumnezeu este astfel susținută: el împietrește pe cine voiește și arată îndurare cui voiește, în timp ce chemarea exterioară merge la toți cei ce aud. Capitolul se încheie subliniind că credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos, astfel încât responsabilitatea bisericii este să proclame ceea ce a fost descoperit mai degrabă decât să inventeze noi termeni de acceptare. De-a lungul întregului text, accentul rămâne pe darul neprihănirii primit prin credință, pe necesitatea cuvântului propovăduit și pe scopul neschimbat al lui Dumnezeu față de poporul legământului său.
Considerați
Considerare
Această porțiune din Romani stă în strânsă legătură cu argumentul anterior din capitolul nouă privind alegerea și cu tratarea ulterioară a rămășiței din capitolul unsprezece. Ea răsună modelul deja expus în Galateni, unde legea este arătată ca un supraveghetor până la Hristos, după care îndreptățirea este prin credință numai. Aceeași deosebire între neprihănirea legii și neprihănirea credinței apare în Filipeni, unde Pavel socotește câștigurile sale de odinioară ca pierdere de dragul lui Hristos. Referința la apropierea cuvântului amintește de Deuteronomul treizeci, unde Moise vorbește despre poruncă ca nefiind prea grea nici prea departe, acum împlinită în evanghelia care nu cere urcare în cer sau coborâre în adânc. Citatul din Isaia despre picioarele frumoase ale celor ce aduc vești bune leagă slujirea prezentă a apostolilor de așteptarea profetică a unei proclamări mondiale. În citirea protestantă mai largă a Scripturii, aceste legături întăresc că mântuirea este pretutindeni atribuită harului suveran al lui Dumnezeu, mijlocit prin cuvânt și primit prin credință, mai degrabă decât dobândit prin efort omenesc sau prin observare rituală.
Răspunde
Răspuns
În ce feluri activitatea religioasă prezentă riscă să repete eroarea lui Israel de a căuta o neprihănire a cuiva însuși mai degrabă decât a se supune neprihănirii pe care Dumnezeu a oferit-o în Hristos? Cum modelează necesitatea cuvântului propovăduit felul în care biserica de astăzi privește responsabilitatea sa de a trimite și de a sprijini pe cei ce proclamă evanghelia? Unde în viața de fiecare zi este ispitită inima să măsoare acceptarea la Dumnezeu prin sârguință personală în loc să se odihnească pe lucrarea împlinită declarată în cuvânt?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care ai descoperit neprihănirea ta în evanghelie și ai rânduit propovăduirea lui Hristos ca mijloc prin care credința este dăruită, dăruiește poporului tău harul de a se supune acelei neprihăniri mai degrabă decât să lucreze pentru una a sa proprie. Păzește biserica de râvna care lipsește de cunoaștere și fă ca cuvântul să fie trimis cu claritate și putere. Adu-ți aminte de legământul tău cu Israel și, potrivit scopului tău ales, continuă să chemi o rămășiță prin auzirea credinței. Întărește pe cei ce propovăduiesc, ca ei să declare nu termenii lor proprii, ci lucrarea împlinită a mijlocitorului, și dăruiește ascultătorilor credința dată de Duhul care mărturisește pe Isus ca Domn și crede că tu l-ai înviat. Astfel să fie slăvit numele tău în mântuirea celor pe care i-ai ales, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.