Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 14 — cu Matei Henry
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la capitolul 14 din Romani cu îndrumarea de încredere a lui Matei Henry, a cărui înțelepciune pastorală continuă să întărească Biserica de-a lungul secolelor. Henry ne ajută să navigăm teritoriul delicat al convingerilor diferite dintre credincioșii sinceri, arătând cum dragostea trebuie să guverneze chiar și dezacordurile noastre în privința unor chestiuni pe care Evanghelia le-a lăsat libere. Comentariul său ne reamintește că unitatea creștină nu este uniformitate, ci o îngăduință lucrata de Duhul care cinstește domnia lui Hristos asupra fiecărei conștiințe. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie lărgite pentru a ne primi unii pe alții așa cum Hristos ne-a primit pe noi.
Citește
Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul lui Dumnezeu în Romani 14. Citește capitolul încet, observând îndrumările blânde, dar ferme, pe care apostolul le dă cu privire la chestiunile de conștiință. Cere Duhului să-ți arate unde ai putut judeca un frate sau o soră prea repede sau unde ai reținut harul acolo unde Hristos l-a extins. Lasă textul să se așeze în duhul tău înainte de a studia perspectivele lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a relata nefericita dispută care izbucnise în Biserica romană.
I. O relatare a nefericitei dispute care izbucnise în Biserica creștină. Stăpânul nostru prezisese că vor veni poticneli; și, se pare, așa s-a întâmplat, din lipsa acelei înțelepciuni și dragoste care ar fi prevenit discordia și ar fi menținut unirea între ei.El detaliază apoi diferențele specifice cu privire la mâncăruri și zile care au alimentat disputa.
1. A existat o diferență între ei cu privire la distincția mâncărurilor și zilelor; acestea sunt cele două lucruri specificate. Ar fi putut exista și alte ocazii similare de diferență, în timp ce acestea au făcut cel mai mult zgomot și au fost cel mai mult observate. Cazul era acesta: membrii Bisericii creștine din Roma erau unii dintre ei inițial neamuri, iar alții evrei. Găsim evrei la Roma care cred, Faptele Apostolilor 28:24. Acum, cei care fuseseră evrei fuseseră crescuți în respectarea rânduielilor ceremoniale privind mâncărurile și zilele. Aceasta, care fusese înrădăcinată în ei, cu greu putea fi scoasă din carne, chiar după ce s-au întors creștini; mai ales la unii dintre ei, care nu se puteau înțărca ușor de la ceea ce fuseseră mult timp legați. Ei nu erau bine instruiți cu privire la anularea legii ceremoniale prin moartea lui Hristos și, de aceea, au păstrat instituțiile ceremoniale și au practicat în consecință; în timp ce alți creștini care se înțelegeau mai bine pe ei înșiși și își cunoșteau libertatea creștină nu făceau nicio astfel de diferență. (1.) Cu privire la mâncăruri (v. 2): Unul crede că poate mânca toate lucrurile — este pe deplin mulțumit că distincția ceremonială a mâncărurilor în curate și necurate nu mai este în vigoare, ci că fiecare făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu trebuie refuzat; nimic nu este necurat în sine, v. 14. El era sigur de aceasta, nu numai din caracterul general și scopul Evangheliei, ci în mod deosebit din revelația pe care Petru, apostolul circumciziei (și, de aceea, mai direct implicat în ea), o primise în acest sens, Faptele Apostolilor 10:15, 28. Creștinul tare este clar în aceasta și practică în consecință, mâncând ceea ce i se pune înainte și nu punând nicio întrebare din pricina conștiinței, 1 Corinteni 10:27. Pe de altă parte, altul, care este slab, este nemulțumit în acest punct, nu este clar în libertatea sa creștină, ci mai degrabă înclină să creadă că mâncărurile interzise de lege rămân încă necurate; și, de aceea, pentru a se ține la distanță de ele, nu va mânca deloc carne, ci va mânca ierburi, mulțumindu-se doar cu roadele pământului. Vezi la ce grade de mortificare și lepădare de sine se va supune o conștiință gingașă. Nimeni nu știe, în afară de cei care o experimentează, cât de mare este atât puterea de restrângere, cât și cea de constrângere a conștiinței. (2.) Cu privire la zile, v. 5. Cei care se credeau încă sub un fel de obligație față de legea ceremonială prețuiau o zi mai presus de alta — păstrau respectul față de timpurile Paștelui, ale Cincizecimii, ale lunilor noi și ale sărbătorilor corturilor; considerau acele zile mai bune decât alte zile și le sărbătoreau în consecință cu anumite rânduieli, legându-se la un anumit repaus și exercițiu religios în acele zile. Cei care știau că toate aceste lucruri au fost desființate și îndepărtate prin venirea lui Hristos prețuiau fiecare zi la fel. Trebuie să înțelegem aceasta cu excepția zilei Domnului, pe care toți creștinii o observau în unanimitate; dar ei nu țineau seama, nu luau în seamă, acele sărbători învechite ale evreilor. Aici apostolul vorbește despre distincția mâncărurilor și zilelor ca despre un lucru indiferent, atunci când nu mergea mai departe de opinia și practica unor persoane particulare, care fuseseră instruite toată viața lor la astfel de rânduieli și, de aceea, erau mai scuzabili dacă se despărțeau cu dificultate de ele. Dar în epistola către Galateni, unde se ocupă de cei care erau inițial neamuri, dar erau influențați de unii învățători iudaizanți, nu numai să creadă o astfel de distincție și să practice în consecință, ci să pună accent pe ea ca fiind necesară pentru mântuire și să facă observarea sărbătorilor evreiești publică și congregațională, aici cazul era schimbat și li se impută ca fiind frustrarea planului Evangheliei, căderea din har, Galateni 4:9-11. Romanii făceau aceasta din slăbiciune, galatenii o făceau din voință proprie și răutate; și, de aceea, apostolul îi tratează astfel diferit. Această epistolă se presupune că a fost scrisă cu ceva timp înaintea celei către Galateni. Apostolul pare dornic să lase legea ceremonială să se ofilească treptat și să-i dea o înmormântare onorabilă; acum acești romani slabi par să o urmeze doar plângând spre mormântul ei, dar acei galateni o scoteau din cenușa ei.Henry diagnostichează apoi modul în care diferența însăși a fost gestionată greșit de către credincioșii tari și slabi.
2. Nu atât diferența în sine a făcut răul, cât gestionarea greșită a diferenței, făcând-o un os al discordiei. (1.) Cei care erau tari și își cunoșteau libertatea creștină și o foloseau, îi disprețuiau pe cei slabi, care nu o făceau. În timp ce ar fi trebuit să-i compătimească, să-i ajute și să le ofere o instruire blândă și prietenoasă, îi călcau în picioare ca fiind proști, capricioși și superstițioși, pentru că se îndoiau de acele lucruri pe care le știau a fi îngăduite: atât de înclinați sunt cei care au cunoștință să se umfle de ea și să privească disprețuitor și cu dispreț pe frații lor. (2.) Cei care erau slabi și nu îndrăzneau să-și folosească libertatea creștină, îi judecau și îi cenzurau pe cei tari, care o făceau, ca și cum ar fi fost creștini ușuratici, profesori carnal, cărora nu le păsa ce fac, ci umblau la întâmplare și nu se opreau la nimic. Îi judecau ca fiind călcători ai legii, disprețuitori ai rânduielii lui Dumnezeu și asemenea. Astfel de judecăți ca acestea descopereau o mare doză de pripeală și lipsă de dragoste și ar fi dus, fără îndoială, mult la înstrăinarea afecțiunii. Ei bine, aceasta era boala și o vedem rămânând în Biserică până în ziua de azi; diferențe similare, gestionate în mod similar, sunt încă tulburătoarele păcii Bisericii. Dar,El continuă să expună îndrumările înțelepte ale apostolului pentru restabilirea păcii prin îngăduință reciprocă.
II. Avem îndrumări și sugestii potrivite așezate pentru a potoli această dispută și a preveni consecințele ei rele. Apostolul, ca un medic înțelept, prescrie remedii potrivite pentru boală, care sunt alcătuite din reguli și motive. Astfel de metode blânde ia el, cu astfel de funii de om îi trage împreună; nu prin excomunicare, suspendare și reducere la tăcere a vreunei părți, ci prin a-i convinge pe amândoi la o îngăduință reciprocă: și ca un mijlocitor credincios își pune mâna peste amândoi, argumentând cazul cu cei tari ca să nu fie atât de disprețuitori și cu cei slabi ca să nu fie atât de cenzuratori. Dacă părțile aflate în dispută se vor supune acestei arbitraj echitabil, fiecare va renunța la rigoarea sa și își va sacrifica diferențele în favoarea harurilor lor, totul va fi bine repede. Să observăm regulile pe care le dă, unele celor tari și unele celor slabi, și unele ambilor, căci sunt împletite; și să reducem motivele la regulile lor potrivite.
Considerați
Reflectează
Henry reflectă asupra primirii harice a lui Dumnezeu atât a celor slabi, cât și a celor tari ca un motiv de a înceta a dispreți sau a judeca unul pe altul.
(1.) Pentru că Dumnezeu i-a primit; și Îl reflectăm pe El dacă îi respingem pe cei pe care El i-a primit. Dumnezeu nu a lepădat niciodată pe nimeni care avea har adevărat, chiar dacă era slab în el; niciodată nu a rupt trestia zdrobită. Credincioșii tari și credincioșii slabi, cei care mănâncă și cei care nu mănâncă, dacă sunt credincioși adevărați, sunt primiți de Dumnezeu. Va fi bine pentru noi să ne punem această întrebare, atunci când suntem ispitiți să ne purtăm disprețuitor față de frații noștri, să-i disprețuim și să-i cenzurăm: „Nu i-a primit Dumnezeu; și, dacă i-a primit, îndrăznesc eu să-i resping?” „Ba chiar, Dumnezeu nu numai că îl primește, ci îl și susține, v. 4. Crezi că cel care mănâncă va cădea prin prezumția sa, sau că cel care nu mănâncă va ceda sub greutatea propriilor temeri și îndoieli; dar dacă au credință adevărată și un ochi spre Dumnezeu, unul în folosirea inteligentă a libertății sale creștine și celălalt în abținerea conștiincioasă de la ea, vor fi susținuți — unul în integritatea sa, iar celălalt în mângâierea sa. Această speranță este clădită pe puterea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în stare să-l facă să stea; și, fiind în stare, fără îndoială că este dispus să exercite acea putere pentru păstrarea celor care sunt ai Săi.” În referință la dificultățile și pericolele spirituale (ale noastre și ale altora), mare parte din speranța și mângâierea noastră sunt întemeiate pe puterea divină, 1 Petru 1:5; Iuda 24.El încheie îndreptându-ne privirea spre scaunul de judecată al lui Hristos care vine, unde fiecare credincios va da socoteală.
(4.) Pentru că atât unul, cât și celălalt trebuie să dea socoteală în curând, v. 10-12. O privire credincioasă la judecata zilei celei mari ar reduce la tăcere toate aceste judecăți pripite: De ce judeci tu, care ești slab, pe fratele tău care este tare? Și de ce disprețuiești tu, care ești tare, pe fratele tău care este slab? De ce este toată această ciocnire, contrazicere și cenzurare între creștini? Vom sta cu toții înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, 2 Corinteni 5:10. Hristos va fi Judecătorul și El are atât autoritate, cât și capacitate de a hotărî starea veșnică a oamenilor potrivit faptelor lor, și înaintea Lui vom sta ca persoane care urmează a fi judecate și a da socoteală, așteptând hotărârea noastră finală de la El, care va fi veșnic concludentă. Pentru a ilustra aceasta (v. 11), el citează un pasaj din Vechiul Testament, care vorbește despre suveranitatea și domnia universală a lui Hristos și care este stabilită cu un jurământ: Viu sunt Eu (zice Domnul), orice genunchi se va pleca înaintea Mea. Este citat din Isaia 45:23. Acolo este: M-am jurat pe Mine Însumi; aici este: Viu sunt Eu. Așa că ori de câte ori Dumnezeu zice Viu sunt Eu, trebuie interpretat ca jurându-Se pe Sine; căci este prerogativa lui Dumnezeu de a avea viață în Sine: există o ratificare ulterioară a acesteia acolo, Cuvântul a ieșit din gura Mea. Este o profeție, în general, a domniei lui Hristos; și aici este aplicată foarte deplin la judecata zilei celei mari, care va fi cel mai înalt și mai ilustru exercițiu al acelei domnii. Aici este o dovadă a dumnezeirii lui Hristos: El este Domnul și El este Dumnezeu, egal cu Tatăl. Onoarea divină I se cuvine și trebuie plătită. I se plătește lui Dumnezeu prin El ca Mijlocitor. Dumnezeu va judeca lumea prin El, Faptele Apostolilor 17:31. Plecarea genunchiului înaintea Lui și mărturisirea făcută cu limba sunt doar expresii exterioare ale adorării și laudelor interioare. Orice genunchi și orice limbă, fie de bunăvoie, fie prin forță.
Răspunde
Unde ai putea fi ispitit să disprețuiești un frate sau o soră a cărui conștiință diferă de a ta? Cum schimbă amintirea că Dumnezeu i-a primit atitudinea ta? În ce mod practic poți urmări pacea și zidirea în această săptămână în loc de judecată?
Roagă-te
Doamne, prin puterea Duhului Tău, dă-ne putere să ne primim unii pe alții fără a ne certa asupra lucrurilor discutabile, așa cum Hristos ne-a primit pe noi spre slava lui Dumnezeu. Păzește-ne de a judeca, căci fiecare dintre noi va sta înaintea scaunului Tău de judecată și va da socoteală; dă-ne în schimb o inimă smerită ca să urmărim neprihănirea, pacea și bucuria în Duhul Sfânt. Fă-ne să trăim nu ca să ne plăcem nouă înșine, ci ca să ne zidim unii pe alții și să Te cinstim doar pe Tine. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →