← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 5-6 — cu Ioan Calvin

Leviticul 5-6Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin despre jertfele pentru păcat și pentru vină din Levitic. Calvin arată cum aceste porunci antice dezvăluie sfințenia lui Dumnezeu și nevoia de ispășire chiar și în cazuri de ignoranță sau neglijență. Comentariul său ne ghidează prin diversele ofense și prevederile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru restaurare. Pe măsură ce ascultăm perspectivele lui Calvin, vedem mila care însoțește întotdeauna chemarea la puritate. Cuvintele sale să ne ajute să abordăm Scriptura cu reverență și să găsim încurajare proaspătă în lucrarea împlinită a lui Hristos.
Citește

Citire

Vă invităm acum să citiți Leviticul capitolele 5 și 6 încet și cu rugăciune. Observați instrucțiunile repetate despre jertfe pentru păcatele săvârșite din greșeală și distincțiile atente între diferitele feluri de fărădelege. Lăsați textul să vorbească atât despre gravitatea păcatului cât și despre prevederea plină de har a ispășirii. Luați timp să reflectați cum aceste capitole arată înainte spre singura jertfă suficientă.
Studiu
Calvin își deschide comentariul la Leviticul capitolul 5 examinând cele trei feluri de ofensă menționate. 1. Iar dacă un suflet păcătuiește. Cele trei feluri de ofensă la care se referă Moise la începutul capitolului par să difere mult unele de altele; căci prima, când o persoană ascundea o chestiune pe care o știa, nu putea izvorî din greșeală, totuși includ această ascundere despre care tratează sub titlul de greșeală, presupunând că a fost atunci când o persoană era îndemnată de rușine sau frică să treacă cu vederea orice crimă sau ofensă cu privire la care putea fi interogată și astfel, fără niciun plan de a se jura strâmb, ci orbindu-se, să rețină ceea ce ar fi spus dacă ar fi examinat cuvenit chestiunea. Totuși aceste cuvinte trebuie discutate mai îndeaproape, cu privire la înțelesul cărora oamenii nu sunt de acord. Unii socotesc că cuvântul 'lh, [266] alah, este pus pentru 'execrare', ca și cum s-ar spune, dacă cineva ar fi auzit o faptă rea sau o crimă detestabilă vrednică de execrare; totuși glosa lor este contrazisă de ceea ce urmează imediat, 'Fie că a văzut-o sau a cunoscut-o'. Alții o interpretează într-adevăr ca însemnând un jurământ, totuși o limitează necorespunzător la sperjur, ca și cum Moise ar afirma că este vinovat cel care a auzit un om jurându-se strâmb și nu s-a împotrivit, ci a acoperit mai degrabă sperjurul prin propria sa trecere cu vederea sau tăcere. Subscriu mai degrabă, deci, la părerea celor care o explică ca însemnând 'adjurare'; căci cuvintele se vor îmbina foarte bine astfel, 'Dacă cineva, fiind chemat ca martor, va fi auzit glasul adjurării, prin care i se va cere în numele lui Dumnezeu să răspundă cu adevărat la chestiunea propusă și din favoare, sau bunătate, sau orice alt pretext fals, ca și cum ar fi învăluit într-un nor de greșeală, va ascunde ceea ce, dacă ar fi acordat atenție cuvenită, ar fi știut bine, va fi vinovat'. Trebuie deci să redăm aici particula disjunctivă ca pe cea condițională. Literal este, 'Dacă cineva va fi auzit glasul adjurării și (este) el însuși martor'. Dar de ce ar spune 'dacă a fost martor' și apoi ar adăuga 'sau a cunoscut-o', ca și cum s-ar referi la lucruri diferite? Ceea ce am spus se potrivește foarte bine, că o persoană devine ea însăși vinovată, care, când este chemată ca martor, nu răspunde la o chestiune de care este conștientă. Acum, ce înseamnă a auzi glasul adjurării, dacă nu înțelegeți că este adjurat prin gura unui judecător? Trebuie să observăm, de asemenea, că cele trei feluri de păcat care sunt enumerate mai întâi au o legătură unele cu altele, deoarece vorbesc despre păcătoși care sunt infectați de necurăția altora; căci, după ce Moise a poruncit în general ca ofensele săvârșite din greșeală să fie expiate, el adaugă acum ceea ce nu fusese declarat îndeajuns de explicit, că și aceia necesitau ispășire care fuseseră pângăriți de pângăririle altora. Astfel, primul se va potrivi foarte bine cu celelalte două, adică, dacă cineva s-ar face complice la ofensa altuia, printr-un sperjur indirect, ar fi necurat până ce ar fi adus o jertfă de ispășire; căci aceasta este ceea ce exprimă expresia 'va purta nelegiuirea sa'; ca și cum Moise ar fi spus că contractează vină cel care va fi ascuns o crimă, cu privire la care fusese interogat ca martor. Apoi, Calvin se îndreaptă spre porunca privind atingerea oricărui lucru necurat. 2. Sau dacă un suflet atinge vreun lucru necurat. Această poruncă pare nu numai de prisos, ci și absurdă; căci Moise arătase deja îndeajuns cum necurăția contractată prin atingerea unui trup mort sau a oricărui alt lucru necurat trebuia curățită și prescrisese un mod ușor și ieftin de purificare. Această repetare pare, deci, inutilă. Dar a impune o pedeapsă mai grea unei ofense care este atenuată prin pretextul greșelii, decât acolo unde nu este nicio aluzie la greșeală, este nedrept. Dar trebuie să ne amintim că nu doar necurăția însăși este pedepsită aici, ci nepăsarea, de unde a izvorât că cel care era pângărit a omis purificarea. Căci se poate ca aceia care zac astfel toropiți în păcatele lor să pângărească pentru o vreme slujirea lui Dumnezeu. Nu e de mirare, deci, că o pedeapsă mai grea este aplicată, unde greșeala, izvorând din securitate supină și grosolană, naște și mai multe păcate, ca astfel credincioșii să fie treziți la o mai mare veghere. Cititorul să-și amintească, deci, că ofensa la care se face acum referire nu consta în simpla atingere a unui trup mort, ci în nepăsarea însăși; căci dacă toți ar medita cu sârguință asupra Legii lui Dumnezeu, uitarea nu s-ar strecura atât de ușor peste ei, prin care se pierde distincția între drept și greșit. Același este motivul pentru rânduiala următoare, unde Moise supune aceleiași pedepse pe oricine va fi atins un om necurat sau pângărit: astfel, chiar contactul cu o femeie într-o anumită perioadă produce pângărire. Calvin abordează apoi cazul unui suflet care va jura. 4. Sau dacă un suflet va jura. Greșeala este atribuită și greșelii și ignoranței, când o persoană face fără chibzuință ceea ce a promis că nu va face; căci jurământul nu este în acel caz călcat, ceea ce ar fi criminal; [267] dar în această nepăsare însăși există destulă greșeală, deoarece religia sănătoasă ar reînnoi amintirea jurământului. Prin urmare, unde nu se arată nicio îngrijorare (de a-l împlini), nu există nicio dorință serioasă de a face astfel. Dar această poruncă a fost necesară, deoarece se putea întâmpla adesea ca oamenii care își angajaseră credința într-un jurământ și îl încălcaseră din nepăsare să se socotească eliberați de orice și să se dedice în viitor îngăduinței, în timp ce aceia care ajung la un asemenea grad de desfrânare se împietresc din ce în ce mai mult, până ce în cele din urmă aruncă toată reverența față de Dumnezeu. Dumnezeu ar fi vrut, deci, ca jurămintele să fie ținute cu credincioșie, ca nu cumva cei care le disprețuiesc să se repeadă astfel în nelegiuire. Dacă deci cineva își încălcase credința fără chibzuință, i se poruncește să facă ispășire lui Dumnezeu; nu din cauza ușurătății sale, cum socotesc unii, ca și cum ar fi promis pripit ceea ce nu putea, ci din cauza neglijenței sale, deoarece nu dăduse sârguință să-și amintească jurământul la timpul cuvenit. Acum, dacă papistașii răstălmăcesc stupid acest text după obiceiul lor, pentru a stabili obligația oricărui fel de jurăminte, respingerea lor este ușoară; și anume, că Dumnezeu cere această statornicie doar cu privire la jurămintele legale făcute cuvenit. Am înțeles deja din învățătura lui Moise care este regula făuririi cuvioase a jurămintelor; de unde deducem că acelea care profanează numele lui Dumnezeu nu trebuie ținute nicidecum; căci dacă începem prin a face rău, încăpățânarea în el este îndoit de rea. În acest pasaj, deci, 'a face rău' nu înseamnă a săvârși vreo acțiune nepotrivită, ci a întreprinde ceva care altfel ar fi neplăcut și împovărător pentru fire; cum ar fi a micșora cheltuielile casnice, sau a te lipsi de luxuri, sau a hotărî abstinența de la ceva care ne-ar mulțumi sau ne-ar folosi.
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceste legi de tema mai largă a milei lui Dumnezeu față de păcatele voluntare. 1. Și Domnul a vorbit lui Moise. Moise nu mai tratează acum despre mijloacele de a expia greșelile când păcătosul este vinovat prin nepăsare; ci prescrie modul de împăcare, când cineva va fi ofensat pe Dumnezeu cu voie și cu intenție. Și aceasta este demnă de remarcat, ca nu cumva cei care pot fi vinovați de păcat voluntar să se îndoiască dacă Dumnezeu va fi înduplecat față de ei, cu condiția să apeleze la singura jertfă a lui Hristos, în care constă întreaga substanță a umbrelor Legii. Trebuie într-adevăr să ne ferim să ne îngăduim sub acoperământul îndurării și al disponibilității lui Dumnezeu de a ierta, -- căci pofta firii ne provoacă la păcat mai mult decât suficient, fără adăugarea acestei capcane, -- nici nu este mai puțin decât o insultă blasfematoare adusă lui Dumnezeu să luăm prilej și licență pentru păcat din faptul că El este dispus să ierte. Să domnească deci în noi frica de Dumnezeu, care va reprima dorințele noastre rele ca o frână, ca să nu cădem cu voie în păcat; și mila Sa să nască mai degrabă ura și detestarea păcatului în inimile noastre, decât să ne incite la îndrăzneală. Totuși, în același timp, trebuie să luăm seama cu chibzuință, ca nu cumva, dacă ne închipuim că Dumnezeu este neînduplecat față de păcatele noastre voluntare, această severitate excesivă să răstoarne speranța mântuirii chiar și în cei mai sfinți. Căci și astăzi există niște nebuni care neagă iertarea tuturor celor care ar fi căzut prin slăbiciunea firii, deoarece această severitate are farmecul ei pentru oamenii morocănoși, și prin această halucinație Novatus [271] a tulburat mult Biserica odinioară. Dar dacă ne examinăm cu toții cinstit pe noi înșine, va apărea limpede că acei cenzori rigizi, care afectează reputația de sfințenie prin asprime nemăsurată, sunt cei mai grosolani ipocriți. Căci dacă și-ar abandona mândria și și-ar examina viețile, care dintre ei s-ar găsi liber de concupiscență? și a cui conștiință nu trebuie să-l mustre adesea?
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră ați fost tentați să minimalizați păcatele săvârșite prin neglijență? Cum modelează accentul lui Calvin pe dreptatea și mila lui Dumnezeu viziunea voastră asupra mărturisirii? În ce feluri puteți cultiva o veghere mai mare ca să nu tratați cu ușurință sfințenia lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, care ai descoperit în Legea Ta vinovăția ce se leagă chiar și de păcatele din neștiință și nepăsare, dă-ne har să ne mărturisim greșelile și să ne odihnim cu totul în ispășirea pe care ai rânduit-o în Hristos. Susține-ne prin Duhul Tău, ca să nu ne bizuim pe mila Ta, nici să deznădăjduim de credincioșia legământului Tău, ci să umblăm înaintea Ta în evlavie și recunoștință. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →