Despre Această Zi
Adventul marchează începutul anului liturgic: un timp de așteptare plină de speranță și de pregătire pentru sărbătoarea nașterii lui Hristos și a întoarcerii Sale promise. De-a lungul a patru duminici, Biserica își amintește două Adventuri deodată: Întruparea, când Dumnezeu a intrat în istoria umană ca prunc la Betleem, și Adventul eshatologic, când Hristos va veni din nou în slavă. Cele patru lumânări ale coroniței de Advent denumesc în mod tradițional atitudinile acestei așteptări (speranța, pacea, bucuria și iubirea), iar fiecare duminică adaugă încă o lumină în săptămânile întunecate ale toamnei târzii. Sezonul este contemplativ, nu festiv: un timp pentru cercetare tăcută, pentru milostenie, pentru recitirea profeților care au tânjit după Mesia. Purpuriul profund al veșmintelor de Advent oglindește purpuriul Postului Mare, dar dispoziția este diferită. Postul Mare privește înapoi spre cruce; Adventul privește înainte spre iesle și mai departe spre a doua venire. „Maranatha” („Vino, Doamne Isuse”) este strigătul inimii acestui sezon.
Artă și iconografie
Leonardo da Vinci · Annunciation (c. 1472-75)
Context teologic
Pictată când Leonardo abia împlinise douăzeci de ani, încă în atelierul lui Verrocchio, aceasta este una dintre cele mai timpurii lucrări ale sale care s-au păstrat, și deja lumea pe care avea să o stăpânească mai târziu se află aici, în miniatură. Munții se dizolvă într-un albastru atmosferic; pulpitul de marmură poartă stema familiei Medici (un indiciu al patronajului florentin). Din punct de vedere teologic, Leonardo plasează Buna Vestire în aer liber, într-o grădină, amintind de Eden, prima grădină în care a fost rostit „nu”-ul omenesc, acum răsturnat de „da”-ul Mariei. Întregul peisaj participă la vestire. Copacii se înclină, lumina cade, munții se estompează: cosmosul amuțește pentru o propoziție de șapte cuvinte.
La ce să fiți atenți
Observă tensiunea dintre cele două figuri ținute laolaltă de linia orizontală lungă a zidului: Gabriel îngenuncheat afară, Maria așezată la pupitrul ei de lectură înăuntru. Leonardo a pictat aripile lui Gabriel după studii reale de păsări; aproape că poți auzi cum se așază penele. Crinul Madonei, ținut de Gabriel, înflorește în mâna sa stângă, în timp ce dreapta este ridicată în binecuvântare, clasicul gest cu două mâini de salutare și vestire. În fundal, privește munții învăluiți în ceață și orașul-port: prima încercare a lui Leonardo de a reda profunzimea atmosferică pe care avea să o perfecționeze în Mona Lisa, decenii mai târziu. Maria își ține degetul în carte; citea din Isaia, spune tradiția, când a sosit îngerul.
Referință biblică
Luca 1:26-38
Sandro Botticelli · Cestello Annunciation (1489)
Context teologic
Botticelli a pictat această lucrare pentru altarul principal al unei biserici cisterciene din Florența, iar dansul trupurilor este mai dramatic decât în orice Bunavestire anterioară. Gabriel se năpustește în plin pas; Maria se apleacă pe spate, ca apăsată de greutatea mesajului. Mănăstirea cisterciană își trăgea numele de la cista (un coș), iar pictura însăși este un fel de coș, care cuprinde vestirea. Din punct de vedere teologic, aceasta este balamaua Adventului: secolele profetice se pliază aici într-o singură suflare. Botticelli nu pictează un mister static, ci o întâlnire în mișcare. Dumnezeu Se îndreaptă spre Maria; Maria se înclină spre Dumnezeu; aerul dintre ei este întregul dor al lui Israel.
La ce să fiți atenți
Priviți mâinile. Mâna dreaptă a lui Gabriel se înalță încă în semn de salut, în timp ce stânga îi întinde deja un crin: mesajul și dovada întrupate într-un singur trup. Mâna dreaptă a Mariei este deschisă în primire, iar stânga ridicată parcă pentru a-și păstra echilibrul; șoldurile i se arcuiesc înapoi într-o curbă pe care istoricii de artă au numit-o „S-ul lui Botticelli". Prin arcada deschisă din spatele ei, se zărește un copac despicând un peisaj îndepărtat, o aluzie la crucea care umbrește deja ieslea. Dalele pardoselii converg spre Maria, nu spre Gabriel; ea este destinația fiecărei linii de privire.
Referință biblică
Luca 1:26-38
Fra Angelico · The Annunciation (c. 1438-45)
Context teologic
Pictată pe peretele unei chilii din Mănăstirea San Marco din Florența, această frescă era menită să fie primul lucru pe care un singur călugăr dominican îl vedea la trezire în fiecare dimineață. Ea surprinde punctul de cumpănă al istoriei mântuirii: clipa în care Maria spune da. Salutul lui Gabriel și consimțământul Mariei, „fie mie după cuvântul tău", transformă lungul Advent al lui Israel în primul ceas al Întrupării. Fra Angelico, el însuși dominican, nu a pictat-o ca pe o pală de altar publică, ci ca pe un ajutor zilnic pentru contemplație, predicând cu pigment ceea ce frații săi predicau de la amvon. Întreaga atitudine a Adventului se află aici: Dumnezeu așteaptă un da omenesc, iar o inimă omenească așteaptă, ascultând, după Dumnezeu.
La ce să fiți atenți
Observă cât de reținut este totul: fără foiță de aur în aureola îngerului, fără tron opulent, ci doar o simplă loggia toscană. Brațele Mariei se încrucișează pe piept într-un gest de supunere împrumutat din profesiunea monahală. Aripile lui Gabriel sunt vărgate cu ochi de păun (un vechi simbol al nemuririi), dar postura sa este umilă, pe jumătate înclinată. În grădina din spatele său, caută-i pe Adam și Eva izgoniți: Fra Angelico pictează cauza și leacul pe același perete. Banca goală de lângă Maria este pentru călugăr; el este menit să stea acolo și să asculte împreună cu ea.
Referință biblică
Luca 1:26-38
Edward Burne-Jones · The Annunciation (1879)
Context teologic
Burne-Jones, marele prerafaelit care a transformat dorul medieval în teologie vizuală victoriană, a pictat această lucrare pentru un patron privat și i-a dedicat șase ani. Cadrul este sever (o curte de piatră, fără grădină luxuriantă, fără palat de marmură), iar figurile sunt înalte, ascetice, ușor de altă lume. El a citit Bunavestire prin Rossetti și Ruskin, dar și prin studiul îndelungat al pictorilor italieni timpurii. Rezultatul este un studiu al tăcerii Adventului: Gabriel nu suflă în trâmbițe; Maria nu leșină. Pur și simplu se întâlnesc. Dorul fiecărui profet se înclină liniștit într-o singură întâlnire de dimineață, iar gravitatea momentului cântărește mai mult decât ar putea o dramă oarecare.
La ce să fiți atenți
Observați că Gavriil plutește fără aripi: picioarele sale nu ating cu totul pământul, dar Burne-Jones nu pictează niciun mecanism care să explice aceasta. Îngerul stă pur și simplu în aer. Maria se sprijină de tocul ușii, obosită sau surprinsă, ținând un ulcior de lut; tocmai se întorsese de la tras apă. Întregul spațiu este monastic: piatră goală, arcadă îngustă, mica flacără a unei lămpi atârnate în spatele ei. Observați basorelieful de deasupra capului Mariei: înfățișează pe Moise primind legea pe Sinai, alăturat aici cu Maria primind Cuvântul în Nazaret. Burne-Jones lasă basorelieful să fie singurul ornament; restul este tăcere.
Referință biblică
Luca 1:26-38
Henry Ossawa Tanner · The Annunciation (1898)
Context teologic
Tanner (fiul unui episcop AME și primul pictor afro-american care a câștigat recunoaștere internațională) a pictat această lucrare după o călătorie în Palestina, unde a schițat camere obișnuite de țărani din Betleem și Nazaret. L-a despuiat pe Gavriil de aripi, de veșmânt, de trup în întregime. Îngerul este o coloană de lumină pură. Maria este o adolescentă pe un pat răvășit, într-o cameră reală, cu un șal real, privind înapoi spre Dumnezeu. „Buna Vestire” a lui Tanner este marele răspuns la secole de măreție renascentistă: vestirea i s-a făcut unei fete sărace într-o casă săracă, iar aceasta este minunea, nu foița de aur. Pretenția scandaloasă a Adventului (că Dumnezeul cel preaînalt vine la cei smeriți) este aici redată fără ornament.
La ce să fiți atenți
Nu există aureolă, nici crin, nici înger înaripat: doar acea fâșie verticală de lumină din stânga, aproape la fel de lată ca încăperea însăși. Observați mâinile Mariei împreunate în poală, nu de frică și nici în supunere pioasă, ci în ceva mai sincer: gândire. Priviți așternuturile mototolite; tocmai s-a ridicat sau s-a așezat, în mijlocul unui moment obișnuit. Ulciorul de lut de pe raft, covorul în dungi, peretele aspru tencuit: toate acestea sunt ceea ce Tanner a văzut cu propriii ochi în Betleem. Miracolul intră într-o bucătărie, nu într-un palat.
Referință biblică
Luca 1:26-38
Carlo Crivelli · The Annunciation, with Saint Emidius (1486)
Context teologic
Crivelli a pictat această lucrare pentru biserica Santissima Annunziata din Ascoli Piceno, fiind o comandă menită să sărbătorească acordarea autoguvernării orașului de către Papă, o libertate vestită, printr-o fericită coincidență, chiar de sărbătoarea Bunei Vestiri, pe 25 martie 1482. Astfel, tabloul cuprinde două vestiri deodată: cea a îngerului către Maria și cea a libertății papale către cetate. Sfântul Emidiu, ocrotitorul orașului Ascoli, îngenunchează lângă Gavriil ținând un mic model al cetății sale. Crivelli revarsă într-o singură imagine toate roadele ornamenticii Quattrocento-ului târziu: păuni, covoare orientale, bronz aurit, castraveți copți. Podoabele Adventului nu sunt esența: esența este că cerul s-a aplecat asupra unei străzi anume, într-o zi anume.
La ce să fiți atenți
Urmărește raza aurie. Aceasta străpunge o gaură perfect circulară forată în zidăria de deasupra capului Mariei și aterizează exact pe creștetul ei: o pictură literală a versetului „puterea Celui Preaînalt te va umbri". Sfântul Emidius îngenunchează lângă Gabriel ca un mesager prea entuziast, ținând în mâini cetatea Ascoli. În colțul din dreapta jos, caută un castravete și un măr: castravetele pentru puritatea Fecioarei, mărul pentru Edenul pe care Maria îl răscumpără. Covorul atârnat de la balcon, păunul, pasărea răsăriteană în colivia ei, copiii care privesc prin arcade: Crivelli umple lumea cu martori ai acestei clipe.
Referință biblică
Luca 1:26-38