Eterniseed › Sărbători Creștine

Crăciun

De la 25 decembrie până la 5 ianuarie (Crăciunul)

Despre Această Zi

Crăciunul celebrează Întruparea: scandalul și bucuria centrală a credinței creștine. Cuvântul cel veșnic, prin care toate s-au făcut, S-a făcut trup și a locuit printre noi. Născut în Betleem din Maria și Iosif, într-un adăpost împrumutat și înfășat în scutece, Creatorul a intrat în creație. Îngerii au cântat mai întâi păstorilor; mai târziu, Magii de la Răsărit aveau să urmeze o stea pentru a aduce daruri unui Rege-prunc. Greutatea teologică a acestei nopți este copleșitoare: Dumnezeu S-a făcut atât de mic încât să poată fi ținut în brațe. De-a lungul veacurilor, Biserica s-a adunat în această noapte sfântă pentru a veghea, a cânta, a ospăta și a face schimb de daruri, într-o palidă imitare a Darului care ne-a fost dăruit. Sărbătoarea nu se încheie pe 25 decembrie; cele Douăsprezece Zile ale Crăciunului se întind până la Bobotează, păstrând bucuria deschisă în fața grabei lumii de a o pune deoparte. „Veni, veni, Emmanuel" („O, vino, o, vino, Emanuel") a fost strigătul Adventului; „Hristos Se naște, slăviți-L!" este răspunsul Crăciunului.

"Că astăzi în orașul lui David, fù născut vouă Mântuitor, care este Hristos, Domnul."
Luca 2:11

Mese tradiționale

Șuncă de Crăciun

O șuncă glazurată, adesea în centrul mesei de Crăciun, își are originile în ospețele medievale, când animalele tăiate iarna ofereau cea mai bogată masă a anului. Glazurile variază mult (cuișoare, muștar, zahăr brun, ananas), dar piesa centrală este citită ca o sărbătoare.

Panettone

O pâine dulce italiană, înaltă și în formă de cupolă, presărată cu coajă confiată de citron și stafide. Se spune că a fost inventată la Milano; astăzi călătorește de Crăciun prin Italia, Argentina, Brazilia și oriunde s-au stabilit familii italiene.

Buche de Noël

O buturugă franțuzească de Crăciun din ciocolată, rulată și decorată pentru a semăna cu un buștean din pădure, cu scoarță, ciupercuțe și un strat fin de „zăpadă" din zahăr pudră. Amintește de o tradiție mult mai veche: arderea unui buștean adevărat de-a lungul celor mai lungi nopți.

Tamales de Crăciun

Familiile latino-americane se adună pe parcursul mai multor zile înainte de Ajun pentru a face împreună tamale: o tamalada. Învelesc masa în pănuși de porumb, le pun la abur pe rând, spun povești. Mâncarea este părtășia.

Kutia

O fiertură de grâu îndulcită cu miere și semințe de mac, consumată în Ajunul Crăciunului în casele ucrainene și poloneze. Boabele simbolizează unitatea; mierea, dulceața vieții noi; macul, rugăciunile gospodăriei pentru anul ce vine.

Rugăciuni și Binecuvântări

Rugăciune în Ajunul Crăciunului

Dumnezeule Atotputernic, Tu ai făcut ca această noapte sfântă să strălucească de strălucirea Luminii adevărate. Dă-ne nouă, celor care am cunoscut taina acelei Lumini aici pe pământ, să ajungem și la plinătatea bucuriei Sale în ceruri; prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune de dimineața Crăciunului

Tată al tuturor darurilor, Tu ne-ai dat pe Fiul Tău înainte ca noi să știm să cerem. Pe măsură ce intrăm în această zi de bucurie, așează-ne inimile la ieslea care este piatra de temelie a lumii. Fie ca râsul, mâncarea, hârtia de cadouri și colindele să vorbească; prin Isus Hristos, născut pentru noi. Amin.

Salutări creștine

  • Crăciun fericit! Hristos S-a născut!
  • Slavă lui Dumnezeu întru cele de sus, și pe pământ pace.
  • Fie ca bucuria Nașterii Domnului să vă umple casa.
  • Christos Razdajetsja! Slavite Yego! (Hristos S-a născut! Slăviți-L!)

Artă și iconografie

Gerard van Honthorst · Adoration of the Shepherds (1622)

Context teologic

Honthorst, supranumit Gherardo delle Notti („Gerard al Nopților") de către italienii care îi admirau pânzele luminate de lumânări, a făcut din scena Ajunului Crăciunului semnătura sa artistică. Aici, Pruncul Hristos este singura sursă de lumină. El strălucește din iesle, iar fiecare chip din jurul Său este iluminat în întregime de lumina ce emană din pielea Sa. Teologic, acesta este prologul Evangheliei după Ioan redat în ulei: lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o. Honthorst povestește Nașterea Domnului nu ca pe un tablou, ci ca pe un fapt optic: când Dumnezeu intră în lume, sursele obișnuite de lumină ale lumii devin inutile. Pruncul este propriul Său răsărit.

La ce să fiți atenți

Urmăriți de unde vine lumina. Nu există nicio lumânare pe masă, niciun felinar atârnat de grinzi: strălucirea iradiază din trupul pruncului, căzând pe chipul Mariei, pe mâinile aspre ale păstorilor, pe zâmbetul femeii din dreapta care s-a aplecat aproape. Păstorii nu sunt idealizați; unuia îi lipsesc dinți, altuia nasul îi este bulbos, mantiile lor sunt din lână grosolană. Honthorst a pictat țărani olandezi reali. Observați unghiul fiecărui chip: fiecare se înclină ușor în jos, atras de sursă. Lumina, în această pictură, nu cade pe Hristos: ea cade de la El.

Referință biblică

Luca 2:8-20

Caravaggio · Adoration of the Shepherds (1609)

Context teologic

Pictat în ultimul an al vieții scurte și violente a lui Caravaggio, fugit în Sicilia, aceasta este una dintre cele mai tandre lucrări ale sale. Ucisese un om la Roma cu trei ani înainte; murea de febră și de frică; și totuși, la Messina, a creat această capodoperă. Maria zace pe pământul gol, istovită, strângând copilul la obraz. Nu există tron, nu există aureolă, nu există cor de îngeri: doar o mamă săracă, un grajd cufundat mai mult în umbră și câțiva ciobani prăfuiți care s-au oprit în prag. Afirmația teologică este aspră și fără replică: Dumnezeu a venit într-un loc ca acesta, într-un trup ca al ei, și S-a încredințat unor oameni ca ei.

La ce să fiți atenți

Observați că Maria nu îl înalță pe prunc spre privitor în poza convențională; îl strânge la piept, așa cum ar face o mamă după cea mai lungă noapte din viața ei. Iosif este acolo, dar în umbră, aproape invizibil în spatele ei: Caravaggio refuză să-l lase să rivalizeze. Păstorii intră din dreapta, cu pălăriile strânse în mâini, cel din față desculț. Priviți ieslea: paie, un bou, câteva bucăți de lemn rupt. Există o singură rază de lumină din colțul stâng-sus, dar fără vreo sursă; este pur și simplu harul, coborând. Întreaga pânză este întunericul unui staul, având în centrul său luminos trupul unei mame.

Referință biblică

Luca 2:1-7

Sandro Botticelli · Mystic Nativity (1500)

Context teologic

Ultimul tablou semnat al lui Botticelli, realizat sub vraja predicilor apocaliptice ale lui Savonarola, este cea mai stranie Naștere din canonul occidental. El a inscripționat o dedicație în greacă în partea de sus, declarând că aceasta a fost pictată „în necazurile Italiei” și că vedea deja a doua Venire la îndemână: dezlegarea diavolului și legarea sa pentru o mie de ani. Tabloul ține împreună prima Naștere și venirea finală: deasupra, doisprezece îngeri dansând în cercuri încununate cu măslin sărbătoresc; dedesubt, trei perechi de îngeri îmbrățișează muritori în prim-plan, în timp ce demoni mici fug în crăpăturile stâncoase ale pământului. Crăciunul pe care îl pictează Botticelli nu este doar nașterea istorică: este nașterea cosmică, inaugurarea împărăției care se sfârșește cu îngerii îmbrățișându-i pe cei mântuiți.

La ce să fiți atenți

Priviți mai întâi în sus: cei doisprezece îngeri dansează într-un cerc desăvârșit pe fond auriu, ținând ramuri de măslin și panglici inscripționate cu laude în latină. Compoziția este de o strălucire uimitoare; ieslea de dedesubt este mai plină de adorație decât oricare altă lucrare a lui Botticelli de până atunci: Maria, Iosif, boul și măgarul, păstori în genunchi, îngeri slujitori în alb, verde și roșu. Apoi priviți în jos, spre marginea inferioară: trei perechi de îngeri și oameni se îmbrățișează, în timp ce demoni mărunți cu coarne și cozi se cufundă în crăpăturile pământului. Sărutul păcii de la sfârșitul istoriei se petrece în același cadru cu ieslea. Botticelli a semnat lucrarea în greacă de-a lungul părții de sus, singura pictură pe care a semnat-o vreodată.

Referință biblică

Luca 2:1-20

Giotto di Bondone · Nativity (Arena Chapel) (c. 1305)

Context teologic

Ciclul de fresce al lui Giotto din Capela Arena din Padova este unul dintre documentele fundamentale ale picturii occidentale, iar acest panou al Nașterii reprezintă centrul său liniștit. Pictat în jurul anului 1305 pentru bogata familie Scrovegni, ciclul parcurge viețile Mariei și ale lui Hristos în treizeci și opt de scene. Giotto a introdus ceva nou: greutate, gest, emoție omenească autentică. Maria sa se întoarce spre pruncul ei cu tandreța specifică a unei femei care tocmai l-a adus pe lume. Păstorii săi privesc în sus spre îngeri cu gurile cu adevărat deschise. Din punct de vedere teologic, Giotto a făcut Întruparea cu adevărat întrupată: carnea a devenit culoare, culoarea a zugrăvit carnea. Dumnezeul care a luat asupra Sa un trup omenesc putea fi acum zugrăvit ca atare.

La ce să fiți atenți

Priviți ochii Mariei. Ea nu privește în sus spre cer și nici spre cel care contemplă tabloul: privește în jos spre fiul ei, cu acea privire concentrată și absorbită a unei mame tinere. Moașa din spatele ei ridică cu gingășie un colț de pânză. Sus, cinci îngeri plutesc pe cerul de aur: trei se întorc spre cer în laudă, doi arată cu degetul spre pământ, spre păstori: vestirea și răspunsul la ea, într-un singur panou. Boul și măgarul se apleacă aproape de iesle; tradiția medievală spunea că ele și-au recunoscut Domnul înainte ca oamenii să o facă. Iosif stă deoparte, cu capul sprijinit în palmă, aparent adormit. Giotto a zugrăvit oboseala cu aceeași onestitate cu care a zugrăvit slava.

Referință biblică

Luca 2:1-20

Hugo van der Goes · Portinari Altarpiece (central panel: Adoration of the Shepherds) (c. 1475)

Context teologic

Comandat de Tommaso Portinari, un administrator al băncii Medici din Bruges, și expediat la Florența în 1483, acest triptic a schimbat peste noapte pictura italiană. Artiștii florentini (Ghirlandaio, Leonardo, tânărul Michelangelo) au venit în număr mare să-l vadă. Ceea ce i-a uluit a fost realismul: păstorii aveau chipuri adevărate, mâini bătătorite, unghii murdare, guri căscate de uimire. Hugo van der Goes i-a pictat ca pe niște țărani flamanzi care alergaseră de pe un câmp de iarnă, gâfâind și copleșiți. Teologic, altarul Portinari este marea declarație nordică potrivit căreia Întruparea cinstește trupul omenesc concret. Pruncul Hristos zace pe podeaua rece, gol, înconjurat de îngeri în veșminte liturgice, iar bărbații aspri care au sosit primii nu se rușinează să fie acolo.

La ce să fiți atenți

Observă portretele donatorilor în partea stângă și dreaptă jos: familia Portinari, care a comandat această lucrare, îngenunchează în imaginația lor la iesle, cu sfinții lor protectori stând în spatele lor. Chipurile lor sunt individuale, recognoscibile. Acum privește cei trei păstori care năvălesc din dreapta: Hugo i-a pictat nu ca pe niște arhetipuri biblice, ci ca pe niște țărani flamanzi, cu ochii larg deschiși, gurile căscate de uimire, mâinile ridicate într-o mirare neprefăcută. Vaza cu irisi și paharul cu cimbrișoare din prim-planul central sunt un exemplu timpuriu de natură moartă pictată în cadrul unei scene sacre: fiecare floare este un simbol (irișii pentru întristare, cimbrișoarele pentru Duhul Sfânt, cele trei garoafe pentru Sfânta Treime).

Referință biblică

Luca 2:8-20

Henry Ossawa Tanner · The Holy Family (c. 1909-10)

Context teologic

Tanner a pictat această lucrare în atelierul său din Paris, după pelerinajul transformator în Palestina, unde umpluse caiete de schițe cu interioare țărănești din Betleem, Nazaret și Ierusalim. Sfânta Familie înfățișată aici este din Orientul Mijlociu, cu pielea închisă la culoare, îmbrăcată în straiele aspre pe care Tanner le văzuse pe adevărații fellahin. Maria ține pruncul în brațe; Iosif abia se zărește în fundalul întunecat. Lumina vine dinternă: o singură lampă cu ulei, strălucirea ieslei, poate chiar copilul însuși. Tanner, adânc metodist și profund atent la politica rasială a reprezentării, a refuzat să albească familia lui Hristos pentru gusturile europene. Sfânta Sa Familie este o familie săracă din Orientul Mijlociu, într-o cameră adevărată, și tocmai de aceea este sfântă.

La ce să fiți atenți

Observați cât de slab luminată este încăperea: Tanner folosește o tonalitate aproape monocromatică de albastru-verzui, cu un singur focar cald de lumină în jurul Mariei și al pruncului. Chipul mamei este plecat adânc deasupra copilului; șalul ei cade pe aceeași linie cu pânza în care acesta este înfășat. Nu există nicio aureolă. Nu există niciun cor. Iosif apare ca o umbră la marginea scenei, prezent, dar neadus în prim-plan. Pereții sunt din tencuială goală, de felul celei pe care Tanner a schițat-o în călătoria sa în Palestina. Aceasta este ceea ce a făcut opera lui unică: a refuzat convenția europeană a Sfintei Familii și a pictat, în schimb, ceea ce credea că arătase cu adevărat familia reală.

Referință biblică

Matei 2:13-15

Robert Campin · The Nativity (c. 1425-30)

Context teologic

Campin (numit uneori Maestrul din Flémalle) a fost un pionier al școlii timpurii flamande, lucrând la Tournai înaintea celor mai cunoscuți frați van Eyck. Nașterea sa, acum la Dijon, transpune staulul din Betleem în câmpia flamandă: garduri de nuiele, hambare cu structură din lemn, un peisaj nordic înghețat cu un soare palid răsărind peste dealuri îndepărtate. Teologia este încarnațională în cel mai larg sens: Hristos se naște nu într-un Țărm Sfânt idealizat, ci aici, în propria voastră țară, în propria voastră vreme. Apar două moașe, una credincioasă și una îndoielnică (numite Zelomi și Salome în tradiția apocrifă); disputa lor asupra nașterii feciorelnice este ținută în același cadru cu adorarea îngerilor. Credința și îndoiala îngenunchează una lângă alta la iesle.

La ce să fiți atenți

Căutați filacterele: panglici înguste de cuvinte ținute de îngeri și moașe, o convenție medievală pentru a arăta ce spun figurile. Latina spune „Slavă lui Dumnezeu în cele de sus” de la îngeri și un mic argument teologic între moașe. Observați că pruncul Hristos zace complet gol pe mantia goală a Mariei, pe pământul rece: Campin refuză să atenueze sărăcia. Trei îngeri în dalmatice roșii asortate plutesc deasupra șopronului fără acoperiș, îmbrăcați ca diaconii la liturghia înaltă; staulul devine un sanctuar. În depărtare, vedeți doi păstori privind printr-o fereastră, abia sosind în poveste.

Referință biblică

Luca 2:1-20

Lecturi liturgice

  • Ajunul Crăciunului: Liturghia din ajun · Isaia 62:1-5; Faptele Apostolilor 13:16-25; Matei 1:1-25
  • Ziua Crăciunului: Liturghia în zori · Isaia 9:2-7; Tit 2:11-14; Luca 2:1-20
  • Ziua de Crăciun: Sfânta Liturghie din timpul zilei · Isaia 52:7-10; Evrei 1:1-6; Ioan 1:1-14

Activități de familie

Faceți împreună fursecuri de Crăciun

Alegeți împreună o rețetă: fursecuri cu zahăr, turtă dulce, biscuiți spritz, snickerdoodles. Întindeți aluatul, decupați, coaceți, decorați. Aluatul de pe blat face parte din amintire.

Organizați o scenă a Nașterii Domnului în familie

Aranjați o scenă a ieslei într-un loc unde toți o pot vedea. Păstrați figurina Pruncului Hristos pentru a o adăuga în Ajunul Crăciunului, iar pe magi pentru a-i adăuga la Bobotează, astfel încât scena să se dezvăluie de-a lungul celor Douăsprezece Zile.

Cântă colinde la lumina lumânărilor

Stinge luminile din tavan. Aprinde o lumânare. Cântați împreună „Noapte de vis", chiar și cei mai mici se vor alătura la ultimul vers.