Despre Această Zi
Día de los Muertos este sărbătoarea catolică mexicană a Hallowtide-ului (Ziua Tuturor Sfinților, la 1 noiembrie, și Ziua Tuturor Sufletelor, la 2 noiembrie), celebrată cu o vie intensitate în Mexic și în întreaga diasporă mexicană. Sărbătoarea își are temeiul în Comuniunea Sfinților: învățătura potrivit căreia Biserica de pe pământ, Biserica din purgatoriu și Biserica în slavă sunt un singur Trup, unite în Cristos dincolo de pragul morții. A te ruga pentru sufletele din purgatoriu, a-i pomeni pe sfinții din slavă și a aduna familia în jurul numelor celor care ne-au precedat este lucrarea proprie acestor zile.
Sărbătoarea se desfășoară pe parcursul a trei zile: 31 octombrie aduce pregătirile și construirea ofrendei, altarul casnic pe care fotografiile celor dragi plecați sunt așezate alături de lumânări, gălbenele, apă și sare, tămâie de copal și mâncărurile pe care răposații le-au iubit în viață. 1 noiembrie este Día de los Inocentes, ziua copiilor care au murit, numită uneori și Día de los Angelitos. 2 noiembrie este ziua morților adulți. Familiile curăță și împodobesc pietrele de mormânt; unele țin priveghi la cimitir toată noaptea, uneori cu Sfânta Liturghie celebrată chiar lângă mormânt.
Cempasúchil-ul (gălbeneaua, „floarea morților”) se spune că, prin culoarea și mireasma sa, călăuzește sufletele spre casă. Pan de muerto, o pâine dulce încununată cu fâșii în formă de oase, stă în centrul mesei. Cranii de zahăr poartă deopotrivă numele celor vii și ale celor morți. Steaguri de papel picado flutură deasupra. Rugăciunea catolică tradițională pentru cei răposați (Réquiem aeternam dona eis, Domine, et lux perpetua luceat eis: „Odihna veșnică dă-le lor, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să le strălucească”) este înălțată iar și iar.
Antecedentele indigene mezoamericane sunt reale și împletite în țesătura sărbătorii; așa cum este ținută din perioada colonială încoace, sărbătoarea este canonic catolică. Día de los Muertos își întoarce o față netulburată către moarte, nu pentru că moartea ar fi un lucru mic, ci pentru că Cristos a înviat, iar cei pe care îi iubim nu sunt pierduți. Ei trăiesc în Trupul Mistic. Îi pomenim; ne rugăm pentru ei; împărtășim hrană peste pragul dintre lumi. Întreaga Biserică poate învăța din felul în care este ținută această sărbătoare.
Mese tradiționale
Pan de Muerto
O pâine rotundă, ușor dulce, împodobită cu fâșii de aluat în formă de oase încrucișate și o mică bilă de aluat în vârf, craniul. Adesea parfumată cu apă de flori de portocal sau anason. Coaptă în panaderías și în bucătăriile casnice spre sfârșitul lunii octombrie, așezată pe ofrenda, ruptă alături de o cafea sau de o ciocolată caldă după vizita la cimitir.
Cârtiță
Un sos profund și complex din ardei iuți uscați, ciocolată, mirodenii, nuci și semințe, fiert îndelung și turnat peste pui sau curcan. Mole poblano și mole oaxaqueño au în spate generații de rețete de familie. Servit la masa de Día de los Muertos exact așa cum îl iubeau cei plecați, fiindcă rămân, în continuare, oaspeți bineveniți.
Tamales
Masa umplută cu umpluturi sărate sau dulci, învelită în pănuși de porumb sau frunze de banan, gătită la abur în loturi de câte o duzină. Pregătită împreună de-a lungul unei după-amieze (o tamalada) alături de bunici, mame, fiice și nepoate, toate la aceeași masă. Munca și conversația fac parte din ospăț.
Champurrado
Un atole gros și cald de ciocolată preparat cu masa harina, ciocolată mexicană, scorțișoară și piloncillo (zahăr brut din trestie). Servit în căni grele în aerul răcoros de noiembrie, adesea alături de pan de muerto. Băutura care încălzește priveghiul.
Cranii de zahăr
Cranii de zahăr: zahăr presat, apă și praf de bezea, decorate cu glazură strălucitoare în roz, albastru, portocaliu și galben. Adesea inscripționate pe frunte cu numele unei persoane dragi, în viață sau plecată. Așezate pe ofrenda; dăruite în dar; o mică dulceață pentru o amintire profundă.
Rugăciuni și Binecuvântări
Odihnă Veșnică (Requiem Aeternam)
Odihnă veșnică dăruiește-le, Doamne, și lumina neîncetată să strălucească asupra lor. Sufletele tuturor credincioșilor adormiți, prin mila lui Dumnezeu, să se odihnească în pace. Amin. (Réquiem aetérnam dona eis, Dómine, et lux perpétua lúceat eis. Requiéscant in pace. Amén.)
Rugăciune la Ofrendă
Dumnezeule al celor vii și al celor morți, așezăm acest altar cu dragoste. Primește numele pe care le punem aici: părinții noștri, bunicii noștri, copiii noștri, prietenii noștri. Ține-i în lumina Ta; fie ca rugăciunile noastre să le ușureze calea spre Tine. Leagă-ne pe noi de ei în Împărtășirea Sfinților, pentru ca iubirea pe care moartea nu o poate sfârși să ne învețe mereu cum să trăim. Prin Iisus Hristos, Cel înviat. Amin.
Rugăciune la mormânt
Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai plâns la mormântul prietenului Tău Lazăr și l-ai chemat pe nume. Stai astăzi cu noi la acest mormânt. Aducem flori, aducem lumânări, aducem mâncarea pe care au iubit-o. Dar mai presus de toate, aducem amintirea noastră. Rostește numele lor în dragostea Ta veșnică. Până când îi vom revedea, păstrează-ne credincioși. Amin.
Artă și iconografie
Hieronymus Bosch · Ascent of the Blessed (c. 1500-04)
Context teologic
Unul dintre cele patru panouri pe care Bosch le-a pictat despre viziunile vieții de după moarte (celelalte înfățișând paradisul pământesc, căderea celor osândiți și iadul), acest panou (cunoscut de obicei drept Înălțarea Fericiților) arată sufletele morților purtate de îngeri printr-un tunel lung și luminos spre o lumină copleșitoare de la capătul său. Este cea mai cunoscută imagine medievală și renascentistă a ceea ce teologia catolică numește judecata particulară, trecerea sufletului la moarte spre Dumnezeu. Altarul mexican al Zilei Morților, cu lumânările sale care luminează o cale spre casă pentru cei morți, este, într-un sens, pictura tunelului lui Bosch privit de cealaltă parte. Doctrina este aceeași: morții trec printr-un pasaj; la capăt se află lumina; îngerii îi însoțesc. Bosch pictează călătoria; ofrenda casei luminează calea.
La ce să fiți atenți
Un tunel lung și întunecat umple centrul panoului vertical, pereții strălucind blând în gri-albăstrui, îngustându-se către un cerc strălucitor de lumină albă la capătul lui îndepărtat. În prim-plan, îngerii ridică suflete omenești goale (blânde, aproape lipsite de greutate) și le poartă în sus, spre gura tunelului. Fețele sufletelor sunt liniștite, uneori înlăcrimate, adesea întoarse în sus în așteptare. În interiorul tunelului însuși, alți îngeri însoțesc alte suflete aflate deja mai departe pe drum. La capătul tunelului (abia vizibilă, pictată cu o economie extraordinară) o singură mică siluetă a unei figuri stă în lumina albă, cu brațele ușor ridicate. Această figură este, prin tradiție, Hristos Însuși, așteptând la capătul trecerii. Întregul panou este o doctrină catolică făcută vizibilă: a muri înseamnă a merge undeva, și cineva este acolo.
Referință biblică
2 Corinteni 5:6-8
José Guadalupe Posada · Calavera de Don Quijote (c. 1900-13)
Context teologic
Posada a realizat această calavera ca parte din marea avalanșă de imagini cu schelete pe care le-a creat pentru foile volante de Día de los Muertos, lucrând sub conducerea editorului Antonio Vanegas Arroyo. Alegerea lui Don Quijote este teologic semnificativă. Cavalerul lui Cervantes este marele simbol literar al străduinței omenești împotriva morții și absurdului: omul care refuză să recunoască dezvrăjirea lumii, care se avântă spre mori de vânt fiindcă insistă că sunt uriași. Posada îl înfățișează ca pe un schelet pe un cal schelet, cu sulița ridicată încă, năvălind spre privitor, un fel de răspuns mexican catolic la cei patru călăreți ai Apocalipsei. Mesajul nu este nihilismul. Mesajul este că și Quijote moare, și chiar călare, chiar în plină năvală, orice suflet care se luptă intră în aceeași procesiune. Atitudinea catolică: tocmai de aceea sfinții se dedică singurului efort care supraviețuiește.
La ce să fiți atenți
Un cavaler-schelet pe un cal-schelet umple gravura, șarjând de la stânga la dreapta cu o lance lungă întinsă în poziție de atac. Coastele calului se văd prin părțile laterale; craniul îi este dezgolit într-un galop perpetuu. Armura cavalerului este redusă la câteva zdrențe decorative peste os. În spatele scheletului care șarjează, Posada îndeasă tipăritura cu calavere mai mici: mulțimi care fug, trupuri călcate în picioare, un haos de oase în mișcare. Întreaga scenă este energică, nu morbidă; aceasta este moartea ca paradă, nu ca natură moartă. Priviți poziția cavalerului: lancea ridicată, corpul aplecat înainte în șa, șarjând cu toată viteza, Quijote în actul de a fi Quijote, chiar și în os. Imaginea refuză să lase moartea să fie tăcută.
Referință biblică
Evrei 9:27
José Guadalupe Posada · La Calavera Catrina (La Calavera Garbancera) (c. 1910-1913)
William-Adolphe Bouguereau · Le Jour des Morts (1859)
Context teologic
Bouguereau a pictat această lucrare în 1859, în primii ani ai ascensiunii sale spre proeminența academică la Paris. Toussaint-ul și Jour des Morts franceze (Ziua Tuturor Sfinților, pe 1 noiembrie, și Ziua Tuturor Sufletelor, pe 2 noiembrie) sunt vărul din Lumea Veche al mexicanului Día de los Muertos: același calendar liturgic, aceeași teologie, față culturală diferită. Bouguereau pictează două femei, mamă și fiică, prăbușite peste un mormânt proaspăt de Ziua Morților, una plângând pe umărul celeilalte, cealaltă ținând o cunună de flori întunecate. Tradiția catolică de a vizita cimitirele pe 2 noiembrie pentru a se ruga pentru cei adormiți este subiectul nerostit al tabloului. Doctrina Comuniunii Sfinților (că cei vii și cei morți rămân uniți în trupul lui Hristos, că rugăciunea trece dincolo de mormânt) este cea care face vizita plină de sens și tabloul creștin, nu doar îndoliat.
La ce să fiți atenți
O tânără îmbrăcată în negru de doliu s-a prăbușit înainte peste o piatră funerară joasă; mama ei în vârstă îngenunchează lângă ea, ținând-o în ambele brațe. Finisajul academic al lui Bouguereau este pe deplin vizibil: texturile lânii negre și ale pielii palide, transluciditatea de porțelan fin a tâmplei fiicei, încordarea din nodurile degetelor mamei. O cunună de flori întunecate de toamnă (crizanteme, floarea de Ziua Tuturor Sfinților din Franța) zace căzută la marginea mormântului. Cimitirul din fundal este redat cu delicatețe: cruci de piatră, urne, câțiva chiparoși în lumina cețoasă a unei după-amiezi de început de noiembrie. Durerea este deplină, dar nu deznădăjduită; chipul mamei este liniștit chiar și în timp ce o ține pe fiica sa, pentru că ea face lucrul firesc al credinței catolice: vizitează morții, cu nădejde.
Referință biblică
1 Corinteni 15:54-57
Fra Angelico · The Forerunners of Christ with Saints and Martyrs (c. 1423-24)
Context teologic
Acest panou făcea parte inițial dintr-o predelă mai mare atașată Altarului din Fiesole al lui Fra Angelico pentru San Domenico, în cele din urmă fragmentată și aflată acum la Londra. Înfățișează marea adunare a celor răscumpărați în slavă aurie: patriarhii și profeții Vechiului Testament pe o parte, sfinții și martirii Noului Testament pe cealaltă, toți întorși în închinare spre Hristos în slavă (inițial în centrul panoului, acum într-un fragment separat). Panoul este o mică icoană vizibilă a ceea ce sărbătorește Ziua Tuturor Sfinților: cei morți în Hristos sunt vii, rânduiți în slavă, uniți în laudă. Día de los Muertos este sărbătoarea catolică mexicană care păstrează această credință în casă. Sfinții lui Fra Angelico sunt ceea ce fiecare fotografie împodobită cu gălbenele de pe o ofrendă casnică încearcă să atingă: convingerea că bunica decedată stă acum undeva în această companie aurită.
La ce să fiți atenți
Două șiruri de personaje în veșminte luminoase (foiță de aur pentru aureole și fundal, roșii intense și albastruri ultramarin pentru straie) se așază în atitudini de adorație. De o parte, patriarhi și profeți recognoscibili: Moise cu tablele Legii, David cu harpa sa. De cealaltă, martiri și mărturisitori creștini: episcopi cu mitre, diaconi în dalmatice, fecioare cu ramuri de palmier. Fiecare chip este individual; Fra Angelico refuză să înfățișeze sfinții ca pe un cor vag. Ei se întorc spre centru (unde stătea cândva Hristos în slavă, aflat acum într-un fragment separat, în altă colecție). Foița de aur este încă reliefată în pastiglia; după șase sute de ani, lumina lumânărilor încă o face să strălucească. Panoul este o viziune mică, portabilă, a adunării în care crede Día de los Muertos.
Referință biblică
Apocalipsa 7:9-12
Fra Angelico · The Last Judgment (c. 1431)
Context teologic
Pictată pentru biserica camaldoleză Santa Maria degli Angeli din Florența și aflată acum la Museo di San Marco, Judecata de Apoi a lui Fra Angelico este marele răspuns devoțional occidental la întrebarea pe care o pune Día de los Muertos: ce se întâmplă cu cei morți? Sus, Hristos înscăunat în slavă; în centru, mormintele deschise; la stânga, sfinții prinși de mână într-o pajiște verde ce se deschide spre Ierusalimul ceresc; la dreapta, coborârea în chinurile iadului. Doctrina catolică a învierii trupului este substratul pe care se înalță orice altar al Zilei Morților: florile de cempasúchil de pe un ofrenda casnic nu sunt ofrande păgâne, ci expresii ale încrederii că morții vor învia. Fra Angelico zugrăvește învierea; gospodăria mexicană zugrăvește așteptarea.
La ce să fiți atenți
În prim-planul central, mormintele verzi sunt deschise; trupurile înviate ies din ele, goale și înnoite. În stânga, Fra Angelico pictează ceva extraordinar: cei mântuiți sunt prinși într-un dans în cerc cu îngerii, mână în mână, traversând o pajiște presărată cu flori spre cetatea strălucitoare din depărtarea din stânga sus. Dansul este inima picturii. În dreapta, geometria se rupe: trupuri se prăvălesc într-un peisaj mai întunecat, cu demoni și chinuri redate în registrul ușor grotesc, caracteristic contemporanilor săi. Hristos, în partea de sus, este așezat pe tron într-o maiestate de foiță de aur, cu mâna dreaptă ridicată în semn de primire pentru cei mântuiți, iar cu stânga coborâtă spre cei pierduți. Fra Angelico pictează învierea morților în sens literal: trupuri ridicându-se din pământ pentru a fi cernute de milostivire.
Referință biblică
Matei 25:31-46