Despre Această Zi
Epifania (din grecescul epiphaneia, „manifestare" sau „arătare") sărbătorește dezvăluirea lui Hristos lumii. Ziua încheie Cele Douăsprezece Zile ale Crăciunului pe 6 ianuarie, însă greutatea ei teologică se întinde mai departe decât sugerează calendarul. În tradiția apuseană, ziua își îndreaptă privirea asupra Magilor de la Răsărit, care au urmat steaua până la Betleem și au pus înaintea unui rege-prunc întreita ofrandă de aur, tămâie și smirnă (Matei 2:1-12), daruri citite de Părinții Bisericii ca regalitate, divinitate și înmormântare. Sosirea Neamurilor la iesle este însăși manifestarea: mântuirea născută în Israel este pentru toate națiunile. În tradiția răsăriteană, Epifania, păstrată ca Teofanie, se întoarce, în schimb, spre Iordan, unde Iisus este botezat de Ioan (Matei 3:13-17). Glasul Tatălui despică cerurile, Duhul coboară ca un porumbel, iar Sfânta Treime se descoperă într-o singură clipă uluitoare. Ambele lecturi sunt canonic ale Epifaniei; ambele sunt corecte. De-a lungul veacurilor, ziua a adunat tradiții: scrierea cu cretă pe ușă a anului și a literelor CMB (Christus Mansionem Benedicat, „fie ca Hristos să binecuvânteze această casă", amintite și ca numele Magilor: Caspar, Melchior, Balthazar); Marea Sfințire a Apelor în parohiile ortodoxe grecești, unde râurile, lacurile și marea însăși sunt binecuvântate, iar o cruce de lemn este aruncată în apa rece pentru ca înotătorii să o recupereze; turtele regilor în America Latină (Rosca de Reyes) și Franța (Galette des Rois), care ascund o mică figurină ce desemnează următoarea gazdă. Lumina Crăciunului nu rămâne înăuntru; ea iese în lume.
Mese tradiționale
Roscă de Crăciun
O pâine dulce, rotundă, în formă de coroană, împodobită cu fructe confiate care sugerează nestemate, consumată în Mexic și America Latină de Bobotează. În aluat este copt o mică figurină reprezentând Pruncul Iisus; persoana care o găsește în felia sa este, prin tradiție, gazda următoarei adunări de Întâmpinarea Domnului (2 februarie).
Galette des Rois
O prăjitură franțuzească regală din foitaj auriu, umplută cu frangipane (o cremă dulce de migdale). În interior este ascuns un mic talisman de porțelan (la fève), iar tradiția spune că cel mai mic copil se ascunde sub masă pentru a striga cui îi revine fiecare felie. Cel care găsește talismanul poartă coroana de hârtie care vine împreună cu prăjitura.
King Cake
Vărul din New Orleans al tradiției europene: un inel împletit cu aromă de scorțișoară, glazurat în mov, verde și auriu (culorile dreptății, credinței și puterii). Un mic bebeluș din plastic este ascuns în inel înainte de servire; cel care îl găsește cumpără următorul tort. În Louisiana, acest tort domnește de la Bobotează până la Mardi Gras.
Vasilopita
O prăjitură sau pâine dulce grecească preparată de Anul Nou și în perioada Bobotezei în cinstea Sfântului Vasile, cu o monedă ascunsă înăuntru. Prima felie se taie pentru Hristos, a doua pentru Maica Domnului, iar restul se împart membrilor casei; se spune că cel care găsește moneda primește binecuvântare pentru întregul an.
Ospățul celor Trei Magi
În multe case, un fel principal festiv (miel la cuptor, vită sau o tocană fiartă îndelung) constituie inima mesei de Bobotează, ultima masă mare a Crăciuniadei înainte de revenirea săptămânilor verzi obișnuite. Unele familii pun trei tacâmuri în plus pentru a-i aminti pe Magi la ușă.
Artă și iconografie
Andrea Mantegna · Adoration of the Magi (c. 1495-1505)
Context teologic
Mantegna a pictat acest mic panou spre sfârșitul vieții pentru curtea Gonzaga din Mantua, iar lucrarea nu seamănă cu nicio Adorație de dinainte: figuri tăiate strâns, până la jumătate, fără cadru arhitectural, fără peisaj, doar Sfânta Familie și cei trei magi pe un fundal întunecat, înghesuiți laolaltă ca și cum ar fi văzuți printr-un prag de ușă. Cei trei magi sunt în mod limpede înfățișați ca venind din trei continente: Gaspar (european, cu părul alb), Melchior (asiatic, ținând o cupă fină de porțelan care s-ar putea să fie una dintre cele mai timpurii reprezentări europene ale porțelanului Ming) și Baltazar (african, purtând o cădelniță turcească). Din punct de vedere teologic, Mantegna concentrează Epifania la esența ei: fiecare popor aduce tribut, fiecare comoară culturală sfârșește la iesle, fiecare continent îngenunchează.
La ce să fiți atenți
Observați că nu există grajd, nu există iesle, nu există o lume mai largă: doar șase figuri strânse aproape una de alta. Caspar oferă o cupă de aur acoperită; darul lui Melchior este un remarcabil bol de porțelan pe care istoricii de artă l-au identificat drept ceramică chineză din dinastia Ming (una dintre cele mai timpurii astfel de reprezentări în arta occidentală). Balthazar ține o cădelniță acoperită în stil turcesc, din agat sau jasp. Fiecare dar este un obiect precis dintr-o cultură anume: Mantegna a pictat ceea ce putea fi examinat într-un cabinet Gonzaga. Maria îl ține pe prunc drept; el ridică o mână în semn de binecuvântare spre Caspar. Chipurile lor sunt gingașe, dar solemne; gravitatea omagiului universal se citește în fiecare pereche de ochi.
Referință biblică
Matei 2:1-12
Pieter Bruegel the Elder · The Adoration of the Kings (1564)
Context teologic
Bruegel a pictat această Închinare în cel mai periculos deceniu al Țărilor de Jos: izbucnea războiul religios, iconoclaștii spărgeau altare, Inchiziția spaniolă se strângea. Și a pictat nu o scenă triumfală a Magilor, ci una aglomerată, înghesuită, ușor grotească. Veșmintele regilor sunt bogate; chipurile soldaților sunt grosolane și curioase; un privitor șoptește la urechea altuia. Întreaga comedie umană se înghesuie în jurul ieslei. Teologic, Epifania este momentul în care vin neamurile: înțelepții din „Răsărit” reprezentând fiecare națiune pe care Hristos o va atrage la Sine. Contribuția lui Bruegel este să insiste că „fiecare națiune” este și fiecare tip de chip uman: nobilul, prostul, înțeleptul, crudul, toți înghesuiți într-un singur cadru.
La ce să fiți atenți
Maria îl întinde pe prunc spre Caspar, care îngenunchează cu un vas de aur, aurul regalității. În spatele lui, Balthazar (regele cu pielea închisă la culoare, pictat cu o demnitate neobișnuită pentru acea perioadă) așteaptă cu smirnă; tămâia lui Melchior strălucește în apropiere. Dar observați soldații care se înghesuie din stânga: chipurile lor sunt caricaturizate, privirile goale sau ostile. Bruegel pictează în același cadru curiozitatea sfântă și pe cea profană. În colțul din dreapta sus, căutați un privitor care șoptește la urechea altui bărbat și un copil care se uită printre picioarele adulților. Compoziția este deliberat tulburătoare: adorație amestecată cu curiozitate gură-cască.
Referință biblică
Matei 2:1-12
Albrecht Dürer · The Adoration of the Magi (1511 woodcut) (1511)
Context teologic
Dürer a pictat această lucrare pentru Frederic cel Înțelept al Saxoniei, același patron care avea să-l protejeze mai târziu pe Martin Luther. Este una dintre cele mai atent compuse opere religioase ale artistului, realizată chiar înaintea celei de-a doua călătorii a sale în Italia. Decorul este un castel german în ruină, reimaginat ca Betleem; regii poartă țesăturile bogate pe care fiul unui aurar din nord le-ar fi remarcat; iar Dürer se pictează, din nou, în tablou, în rolul celui de-al doilea rege (auto-inserarea artistului în scenele Închinării este un gest devoțional recurent: acela de a se așeza fizic în compania magilor). Epifania, în lectura lui Dürer, este un act pe care fiecare creștin îl repetă: adu ceea ce ai, îngenunchează, dăruiește.
La ce să fiți atenți
Caspar, cel mai vârstnic dintre regi, îngenunchează în prim-plan, cu coroana așezată pe pământ alături de el: adevăratul omagiu cere depunerea coroanei. Regele din mijloc, îmbrăcat în brocart roșu și auriu, cu păr blond lung și ondulat, este recunoscut pe scară largă ca autoportretul lui Dürer. Balthazar, în alb și auriu, își ține vasul cu smirnă și stă în dreapta, cu o atenție tăcută. Observați lucrătura aurită somptuoasă de pe casetele regilor: tatăl lui Dürer era aurar, iar fiul a pictat ceea ce cunoștea bine. În spatele personajelor, staulul din Betleem apare ca o ruină renascentistă; măgarul și boul privesc afară din întuneric. Departe, în dreapta, un călăreț singuratic, însoțit de câini, sugerează că suita regilor încă sosește.
Referință biblică
Matei 2:1-12
Hieronymus Bosch · The Adoration of the Magi (Prado triptych, left panel, detail: Saint Joseph drying the Child's clothes) (c. 1494 (Commons file dates c. 1495–1500))
Context teologic
Bosch (reținut de obicei în memorie prin imaginile infernale din Grădina Deliciilor Pământești) a pictat această Adorație cu stranietatea sa caracteristică, iar stranietatea aceasta este teologică. O figură sinistră privește de la ușa grajdului, pe jumătate dezbrăcată, purtând ceea ce pare a fi o coroană de spini și un lanț. Mulți cercetători interpretează această figură drept Antihristul, sau Irod, sau chipul omenirii căzute. Regii își aduc darurile pruncului Hristos în timp ce, în același cadru, moștenitorul întunericului privește. Epifania lui Bosch insistă că ieslea nu este înconjurată doar de îngeri și păstori: puterile pe care Hristos a venit să le răstoarne sunt și ele de față, privind, deja în pierdere.
La ce să fiți atenți
Maria stă în ușă ținând pruncul în brațe, iar acesta se întinde spre darul de aur al lui Caspar. Cei trei magi sunt îmbrăcați cu o bogăție extraordinară de detalii: mantii brodate, catarame împodobite cu pietre prețioase, un vas aurit bogat decorat care înfățișează el însuși scene biblice mai mici. Dar priviți dincolo de ei, în grajd: un bărbat palid, aproape dezbrăcat, stă înăuntru, parțial învelit într-o pânză ciudată, cu piciorul bandajat cu o fașă pătată. Cercetătorii l-au interpretat ca pe Irod, ca pe Antihrist sau ca pe umanitatea nerăscumpărată în sine. Bosch lasă identificarea în ambiguitate. În peisajul îndepărtat, se văd alaiele magilor apropiindu-se din direcții diferite și o mică armată pe un deal depărtat. Lumea cea largă, cu toată ostilitatea ei, apasă asupra ieslei.
Referință biblică
Matei 2:1-12
Fra Angelico and Filippo Lippi · The Adoration of the Magi (Washington tondo) (1423)
Context teologic
Pictată pentru Palla Strozzi, cel mai bogat bancher din Florența, pentru capela familiei sale din Santa Trinita, aceasta este suprema capodoperă a stilului gotic internațional, și, fără îndoială, cel mai opulent retablu creat vreodată. Gentile a acoperit suprafața cu foiță de aur veritabilă, pastiglia aurită în relief, pietre prețioase încrustate în aureole, animale exotice, șoimi de vânătoare și o procesiune care șerpuiește de-a lungul întregii lățimi a panoului, de la un munte îndepărtat până la ieslea din colțul stâng jos. Din punct de vedere teologic, Adorația Strozzi insistă că magii au adus totul: fiecare meșteșug, fiecare artă, fiecare bogăție, fiecare animal domesticit din fiecare ținut. Epifania este momentul în care bogățiile lumii își găsesc, în sfârșit, locul potrivit de odihnă: la picioarele unui copil sărac.
La ce să fiți atenți
Începe din colțul stânga-sus și urmărește procesiunea: pornește de la un orășel cocoțat pe un deal îndepărtat (locul de unde regii zăresc pentru prima oară steaua), șerpuiește în jos prin munți, pe lângă cete de vânători cu gheparzi și șoimi, către ieslea din colțul stânga-jos. Fiecare rege ajuns la iesle este mai împodobit decât cel dinainte: Gaspar (îngenuncheat, cu barba albă) și-a scos deja coroana și sărută picioarele Pruncului Iisus; Baltazar își ridică coroana de pe cap; Melchior așteaptă din profil, înveșmântat în cel mai fastuos brocart pictat vreodată la Florența. Animalele sunt extraordinare: un ghepard în lesă, o maimuță pe o șa, două cămile întorcându-și capetele, o pasăre exotică cocoțată pe umărul unui rege. Privește cu atenție foița de aur încă în relief, în tehnica pastiglia: după șase sute de ani, ea încă prinde lumina lumânărilor, așa cum a fost gândită să o facă.
Referință biblică
Matei 2:1-12