Artă și iconografie
Carl Spitzweg · Aschermittwoch (Ash Wednesday) (c. 1860)
Context teologic
Spitzweg, marele romantic german al interioarelor mici și al glumelor liniștite, pictează Miercurea Cenușii din interiorul unei celule de închisoare. Un arlechin stă pe o bancă în costum pestriț de bufon, cu capul plecat, în dimineața de după carnaval. Tabloul se citește la prima vedere ca o scenă comică (un clovn prins în cursă), dar cu cât zăbovești mai mult asupra lui, cu atât disciplina acestui timp liturgic vorbește mai limpede. Miercurea Cenușii este dimineața de după; este ziua în care costumul cade și trupul își amintește că este țărână. Arlechinul lui Spitzweg este fiecare creștin care a jucat un rol prea mult timp și acum trebuie să înfrunte lumina zilei fără el.
La ce să fiți atenți
Observă fereastra celulei: zăbrelită, aşezată sus, aruncând o singură fâşie de lumină pe perete. Spitzweg a poziţionat arlechinul astfel încât lumina să cadă pe umerii săi plecaţi, dar nu şi pe chip. Costumul pestriţ este redat în culori şterse; noaptea de carnaval l-a uzat. Priveşte podeaua: lespezile de piatră sunt de un gri rece, cenuşiu, iar papucii moi ai arlechinului sunt nepotriviţi pentru ele. Un ulcior mic şi un castron stau lângă el: singurele recuzite care supravieţuiesc în noul anotimp. Adevăratul subiect al tabloului este tot ceea ce nu mai este în cadru.
Referință biblică
Geneza 3:19
Diego Velázquez · Christ Crucified (Cristo crucificado) (c. 1632)
Ivan Kramskoi · Christ in the Desert (1872)
Context teologic
Kramskoi a petrecut cinci ani lucrând la această pânză, și se vede. Tabloul înțelege cele patruzeci de zile în pustie ca pe o vreme lăuntrică, nu ca pe o dramă exterioară: nici diavol, nici streașina templului, nici împărății întinse dedesubt. Doar un om pe pietre, în ceasul de dinaintea zorilor, frământând în însuși trupul Său întrebarea pe care orice creștin și-o pune la începutul Postului Mare: la ce voi renunța și în ce condiții? Tradiția ortodoxă rusă citește pustia lui Hristos ca prototip al fiecărei privegheri monahale; Kramskoi îl așază pe privitor lângă El, nu deasupra Lui, și lasă tăcerea să poarte teologia. Așa se simte Postul Mare atunci când este onest.
La ce să fiți atenți
Observă mai întâi mâinile: încleștate la centrul pânzei, încheieturile albite de încordare, nu de frig. Linia orizontului taie tabloul aproape exact în două: piatra dedesubt, cerul palid deasupra, iar trupul lui Hristos călare pe cusătură. Kramskoi nu pictează niciun nimb; sfințenia, aici, este postură, nu pigment. Privește pietrele din prim-planul imediat: alese, individualizate, dintre cele pe care un om desculț le-ar simți preț de patruzeci de nopți. Privirea Lui nu o întâlnește pe a noastră. Nu predică. Hotărăște.
Referință biblică
Matei 4:1-11
Caravaggio · Penitent Magdalene (c. 1594–1595)
Context teologic
Caravaggio a pictat această lucrare la începutul carierei sale romane, și a scandalizat contemporanii care se așteptau să o vadă pe Magdalena într-o peșteră sau în pustie; în schimb, au primit o tânără așezată pe un scaun jos într-o cameră obișnuită, cu bijuterii împrăștiate la picioare, capul plecat, o lacrimă pe obraz. Geniul tabloului este refuzul teatrului. Pocăința din Postul Mare, insistă Caravaggio, nu este o postură adoptată pentru publicul divin; este ceea ce se întâmplă când o persoană pune jos ceea ce a purtat și simte în sfârșit greutatea de a fi purtat-o. Perlele aruncate, uleiul vărsat, părul desfăcut: acestea sunt recuzita convertirii, iar Caravaggio le pictează ca pe resturile unei după-amieze obișnuite.
La ce să fiți atenți
Perlele. Caravaggio le împrăștie pe podeaua de gresie, una rostogolindu-se spre privitor, și par la început o natură moartă, până observați șiragul rupt. Tocmai și-a desfăcut colierul; gestul este recent. Priviți lanțul de aur încolăcit lângă piciorul ei: o formă de șarpe, aluzia tăcută a pictorului la ceea ce lasă în urmă. Lumina intră din stânga sus, mișcarea caravagescă standard, dar aici cade aproape în întregime pe mâinile ei împreunate în poală, nu pe față. Fața este în semiumbră pentru că pocăința nu este pentru aparatul de filmat.
Referință biblică
Luca 7:37-38
Albrecht Dürer · Saint Jerome in His Study (1514)
Context teologic
Gravura lui Dürer cu Sfântul Ieronim (una dintre cele trei „stampe-capodoperă" ale sale) îi oferă cititorului din Postul Mare patronul său. Ieronim a tradus Vulgata; Ieronim s-a luptat cu pustia; Ieronim este înfățișat aici la capătul acelei lucrări, într-un cabinet atât de tăcut încât poți auzi leul respirând. Postura Postului Mare nu este întotdeauna pustie și cenușă; uneori este birou și candelă și ascultarea lentă a șederii cu Scriptura până când aceasta vorbește. Craniul de pe pervaz este memento mori al acestui timp; clepsidra, disciplina lui. Leul de la prag este sălbăticia îmblânzită prin îndelungă tovărășie.
La ce să fiți atenți
Numără lumina. Dürer inundă încăperea prin două ferestre din stânga, iar geamurile în formă de romb aruncă o rețea atentă peste peretele din spate, o demonstrație de virtuozitate a gravorului, dar și una teologică: chila este plină de lumină tocmai pentru că Ieronim a rămas în ea. Leul din prim-plan doarme, dar are ochii întredeschiși; câinele de lângă el doarme adânc. Privește pălăria de cardinal atârnată pe perete: Ieronim era un prinț al Bisericii, dar stă la masa lui de lucru în veșminte simple. Craniul de pe pervaz este mic. Clepsidra este și mai mică. Totul în încăpere a fost adus la dimensiunea potrivită.
Referință biblică
2 Timotei 4:7
Pieter Bruegel the Elder · The Fight Between Carnival and Lent (1559)
Context teologic
Bruegel pictează însuși pragul: trecerea de marți spre miercuri pe care se sprijină întregul an liturgic occidental. În stânga, Carnavalul călărește pe un butoi de vin, gras și încoronat cu o plăcintă cu carne, înconjurat de mascați și făcători de clătite. În dreapta, Postul Mare avansează pe o platformă cu roți, slab, tras de un călugăr și o călugăriță, înarmat cu o coadă de heringi uscați. Între ei, întregul sat își vede de treburile obișnuite (cerșetori, schilozi, îndrăgostiți, jucători), prinși într-o piață a orașului care este și sufletul creștin. Tabloul nu este o satiră a niciuneia dintre părți; este o hartă a inimii umane în dimineața cenușii.
La ce să fiți atenți
Citiți compoziția ca pe un cadran de ceas. Înclinarea butoiului Carnavalului din stânga jos arată spre platforma subțire a Postului din dreapta jos; diagonala dintre ele trece printr-o fântână din centru, unde doi copii se joacă nepăsători. Bruegel pictează peste o sută de figuri, dar urmăriți detaliile mici: un cerșetor fără picioare lângă Post; un bărbat vărsând lângă Carnaval; un cuplu văzut din spate plecând în depărtare, nici ospătând, nici postind, doar plecând. Geniul tabloului este că refuză să vă spună care parte câștigă. Privitorul este chemat să aleagă, din nou, în fiecare Miercurea Cenușii.
Referință biblică
Ioel 2:12
Domenico Fetti · The Penitent Magdalene (c. 1617–1621)
Context teologic
Maria Magdalena a devenit, în evlavia occidentală, patroana interiorității Postului Mare, ucenica care se întoarce și este primită, ale cărei lacrimi evangheliile le consemnează fără jenă. Fetti o pictează în chilia-peșteră a legendei medievale târzii, cu mâna sprijinită pe un craniu și o carte deschisă a Scripturii alături. Craniul nu este morbid; este acel memento mori pe care îl cere acest timp liturgic. Postul Mare repetă moartea pentru ca răspunsul Paștilor să poată fi auzit. Fetti, lucrând în siajul tenebrismului lui Caravaggio, lasă o singură sursă de lumină să găsească chipul Magdalenei așa cum harul îl găsește pe păcătos: din afara cadrului, neanunțat, îndestulător.
La ce să fiți atenți
Priviți mâna ei pe craniu: degetele relaxate, fără să strângă. Fetti a pictat contemplația, nu groaza. Cartea este deschisă, dar necitită; a lăsat-o deoparte ca să gândească. Observați cum lumina intră din stânga sus și nu luminează peștera din spatele ei: ajunge doar la fața ei, lăsând lumea pe care a părăsit-o în întunericul cuvenit. Părul cade înainte despletit, vechiul marcator iconografic tradițional al vieții sale trecute, reinterpretat acum ca pânza cu care a șters picioarele lui Hristos. Chiar și șuvița liberă de lângă obraz are o semnificație teologică.
Referință biblică
Luca 7:36-50
Briton Rivière · The Temptation in the Wilderness (1898)
Context teologic
Rivière, pictor victorian cunoscut mai ales pentru subiectele sale cu animale, își pune acest dar în slujba scenei de față: pustia este redată ca un loc real, nu ca o abstracțiune teologică. Hristos stă singur pe un pinten înalt de stâncă, deasupra unei crăpături în care încă se adună noaptea, iar soarele care răsare îi luminează doar fața și marginea stâncii. Diavolul nu apare deloc în cadru. Tabloul susține, prin ceea ce omite, că cea mai adâncă ispită din pustie nu este cea spectaculoasă (preschimbă pietrele în pâine, aruncă-te de pe templu) ci eroziunea lentă a singurătății însăși. Disciplina Postului Mare este să rămâi așezat atunci când dorința de a părăsi tăcerea devine de nesuportat.
La ce să fiți atenți
Urmăriți diagonala marginii stâncii: taie din stânga jos spre dreapta sus, iar Hristos stă chiar în punctul de echilibru al tabloului, cu trupul aplecat înainte, coatele sprijinite pe genunchi. Umbra de la picioarele Sale este abisul; zorile de la umărul Său sunt ceea ce așteaptă. Observați păsările mici și întunecate care se rotesc în prăpastia de dedesubt: Rivière, pictorul de animale, nu se poate abține să nu le strecoare, iar ele se citesc ca neliniștea însăși a pustiului. Veșmântul este din lână aspră, decolorată de soare la umeri. Este aici de multă vreme.
Referință biblică
Marcu 1:12-13
Juan de Flandes · The Temptation of Christ (c. 1500)
Context teologic
Pictat pentru polipticul privat al Isabelei de Castilia, acest mic panou flamand-spaniol concentrează prima ispitire („poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini") într-un schimb tăcut, într-un peisaj stilizat. Juan de Flandes îl pictează pe diavol nu ca pe un monstru, ci ca pe un călugăr, înveșmântat și tonsurat, cu copitele abia vizibile sub tivul rasei. Deghizarea este cateheza. Ispita din Postul Mare, sugerează tabloul, aproape niciodată nu sosește arătând ca păcatul; sosește arătând ca un sfat rezonabil dintr-o voce familiară. Postul de patruzeci de zile îi cere creștinului să învețe să recunoască, dinainte, călugărul cu copite.
La ce să fiți atenți
Priviți picioarele diavolului: Juan de Flandes lasă copitele despicate abia vizibile sub rasa călugărului, o glumă vizuală discretă care ar fi părut profund serioasă Isabelei citind panoul la lumina lumânării. Observați pietrele din mâna dreaptă a lui Hristos: pictorul le-a dat o rotunjime suspect de apropiată de cea a unor pâinișoare mici, ispita fiind deja pe jumătate închipuită. Fundalul se deschide spre un castel miniatural luminos: „împărățiile lumii" din a doua ispită așteaptă deja în aceeași compoziție. Toate cele patruzeci de zile sunt împăturite într-un singur cadru.
Referință biblică
Matei 4:1-11