Despre Această Zi
Duminica Floriilor deschide Săptămâna Mare cu o procesiune care este, în același timp, un paradox. Toate cele patru Evanghelii consemnează intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim pe un măgăruș împrumutat (Matei 21, Marcu 11, Luca 19, Ioan 12), cu mulțimile așternându-și hainele pe drum, fluturând ramuri de palmier tăiate din câmpuri și strigând „Osana!" Cuvântul nu este o laudă generică; este un strigăt din Psalmul 118 care înseamnă „mântuiește-ne, te rugăm." Mulțimea l-a recunoscut pe regele din neamul lui David călărind mânzul pe care îl vestise Zaharia; ceea ce nu puteau încă vedea era că mântuirea pe care o aducea în cetate era crucea. Aceeași mulțime, sau una de neosebit de ea, avea să strige „Răstignește-l" în mai puțin de cinci zile. Biserica a păstrat acest paradox în centrul zilei de atunci încoace. În majoritatea tradițiilor occidentale, Liturghia începe în aer liber cu binecuvântarea ramurilor de palmier și o procesiune în biserică, apoi se întoarce (brusc, deliberat) la citirea întregii relatări a Patimilor. Bucuria și presimțirea nu sunt separate; ele sunt aceeași respirație liturgică. Ramurile binecuvântate sunt duse acasă de către credincioși, adesea așezate în spatele unui crucifix sau deasupra unei uși, unde așteaptă până la Miercurea Cenușii din anul următor, când sunt arse, iar cenușa este însemnată pe frunți pentru a începe din nou Postul Mare. Ciclul este cateheza. Bisericile răsăritene marchează ziua sub denumirea „Duminica Intrării Domnului în Ierusalim", cu ramuri de salcie sau mâțișori în multe ținuturi slave unde palmierul nu crește.
Artă și iconografie
Albrecht Dürer · Christ's Entry into Jerusalem (woodcut, The Small Passion) (probably c. 1509–1510)
Context teologic
Flandrin a pictat această mare friză pe peretele navei de la Saint-Germain-des-Prés din Paris, lucrând aproape șapte ani la întregul program de fresce al bisericii. Fusese elevul preferat al lui Ingres și absorbise dragostea mișcării Nazarinene față de modelele italiene timpurii: Giotto, Fra Angelico, sienezii. Rezultatul este o procesiune de Duminica Floriilor care se desfășoară pe toată lungimea peretelui bisericii, ca o predellă quattrocentistă mărită la scară arhitecturală. Din punct de vedere teologic, Flandrin îl plasează pe închinător în interiorul procesiunii: enoriașul care parcurge nava în dimineața de duminică pășește alături de mulțimea care a mers împreună cu Hristos. Friza estompează veacurile. Lauda Parisului din secolul al XIX-lea și lauda Ierusalimului din primul secol devin un singur cântec neîntrerupt.
La ce să fiți atenți
Compoziția este orizontală, aproape optsprezece metri în lungime când este completă. Hristos călărește măgarul în centrul calm, cu fața senină și ușor plecată. Mulțimea din fața lui este coregrafiată într-o mișcare lentă înainte: siluete îngenunchind pentru a-și așterne hainele, copii cu ramuri de palmier, femei cu prunci pe șold, un bătrân înclinându-se. Flandrin i-a pictat pe toți în veșminte clasice unduitoare, culorile fiind tonuri pământii estompate, armonizate cu piatra caldă a bisericii. Priviți mâinile: fiecare mână face ceva (ridicând ramuri, întinzând mantii, ținând copii, făcând semn spre Iisus). Întreaga compoziție se mișcă într-o singură șoaptă de bun venit. Aici nu există haos, nici presimțirea zilei de vineri: doar liniștea unei procesiuni conștiente că pășește alături de ceva sfânt.
Referință biblică
Matei 21:1-11
Pietro Lorenzetti · Entry into Jerusalem (c. 1320)
Context teologic
Lorenzetti a pictat această frescă în biserica inferioară din San Francesco din Assisi, în aceleași decenii în care fratele său Ambrogio picta marile alegorii civice din Siena. Franciscanii aveau o devoțiune profundă față de Isus istoric, cel care umbla pe drumurile reale ale Galileei, iar Intrarea lui Lorenzetti pare un reportaj realizat din interiorul mulțimii. Turnurile Ierusalimului se înalță în dreapta; ucenicii se înghesuie în spatele măgărușului; cetățenii se revarsă pe porți cu ramuri și o confuzie palpabilă. Teologic, Duminica Floriilor în acest cadru franciscan este momentul în care sărăcia se întâlnește cu regalitatea. Omul sărac pe un mânz împrumutat este aclamat ca rege, iar fiii lui Francisc cunoșteau ironia fiecărei astfel de aclamații. Aplauzele nu durează niciodată.
La ce să fiți atenți
Priviți copiii. Lorenzetti îi plasează pe câțiva dintre ei în marginea inferioară a frescei: un băiat întinde o pânză în dungi pe drum; altul, mai mic, se uită pe furiș de după un adult; un al treilea aleargă alături de măgar. Perspectiva copilului asupra acestui cortegiu este unul dintre detaliile gingașe ale frescei. Măgarul este zbârlit și mic, cu copitele așezate cu delicatețe. Mâna dreaptă a lui Hristos se ridică în binecuvântare; cea stângă ține frâul ușor. Deasupra zidului cetății, urmăriți figurile care se apleacă din ferestre și de pe balcoane: Lorenzetti pictează un oraș care se strânge animat la deschiderile de la etajul al doilea pentru a vedea ce se aude. Turnurile Ierusalimului sunt pictate cu piatra caldă, rozalie, a orășelelor de deal din centrul Italiei.
Referință biblică
Matei 21:1-11
Giotto di Bondone · Entry into Jerusalem (Arena Chapel) (c. 1305)
Context teologic
Intrarea lui Giotto, pictată în jurul anului 1305 pentru capela familiei Scrovegni din Padova, deschide ciclul Patimilor din marele său program de frescă. Săptămâna care se sfârșește pe cruce începe aici, cu o mulțime care încă nu știe ce face. Giotto citește Duminica Floriilor ca marea ironie a Evangheliei: cetatea își primește regele cu strigăte și ramuri de finic, iar în cinci zile aceeași cetate va striga pentru moartea lui. Fresca este așezată chiar înainte ca peretele să se întoarcă spre Ghetsimani și judecată: ochiul privitorului, parcurgând capela, parcurge săptămâna. Giotto refuză triumfalismul. Atmosfera este gravă chiar și în uralele mulțimii, fiindcă el pictează de cealaltă parte a Paștelui și știe ce urmează să vină.
La ce să fiți atenți
Hristos călărește chiar în centru pe un măgăruș, cu chipul senin și ușor plecat, fără să se bucure de primire. În dreapta, doi băieți se cațără într-un măslin pentru a rupe ramuri; unul stă călare pe o creangă înaltă, celălalt se întinde în sus. Jos în stânga, un bărbat se apleacă să-și întindă mantia pe drum într-un gest de omagiu care seamănă deja cu un trup așezat la pământ. Ucenicii din spatele lui Iisus se înghesuie aproape, neliniștiți; cetățenii Ierusalimului din față se răsfiră ca să-L primească, dar gesturile lor sunt țepene, aproape ceremoniale. Giotto așază palmierii jos, iar zidurile cetății întunecate în fundal: intrarea într-un loc care va deveni mormânt.
Referință biblică
Matei 21:1-11; Marcu 11:1-11
Duccio di Buoninsegna · Entry into Jerusalem (Maestà) (1308-1311)
Context teologic
Maestà lui Duccio, finalizată în 1311, a fost purtată în procesiune solemnă prin străzile Sienei pentru a fi instalată pe altarul principal al catedralei, o intrare triumfală în sine, cu prăvăliile închise și clopotele sunând. Panoul din spatele altarului începe narațiunea Patimilor cu această Intrare în Ierusalim, cea mai mare scenă din ciclu. Duccio conferă Duminicii Floriilor o compoziție aglomerată și verticală: procesiunea urcă din stânga jos pe un drum șerpuit spre poarta orașului. Teologia pe care o pictează Duccio este paradoxul însuși al Evangheliei: un rege liniștit care sosește la o primire zgomotoasă ce se va întoarce împotriva lui în cursul aceleiași săptămâni. Sienezii, purtând în procesiune propriul lor altar în propria lor cetate, ar fi înțeles: orice primire poartă în ea o încercare.
La ce să fiți atenți
Compoziția se citește de jos în sus. În colțul din stânga jos, doi copii se cațără într-un măslin rupând ramuri. Hristos pe asin ocupă centrul de jos, înconjurat de ucenici. Sus și în dreapta, cetățenii Ierusalimului ies în șir dintr-o poartă arcuită a orașului pentru a-L întâmpina: sunt așezați în rânduri care se adâncesc, fiecare chip individual. Observați bărbatul de la marginea de jos care își întinde mantia; altul lângă el își scoate veșmântul. Duccio pictează mulțimea ca un singur trup în mișcare, dar fiecare dintre membrii ei are propria atitudine: unii se apleacă înainte cu însuflețire, alții se întorc să vorbească cu cei din jur, unul ridică un copil pentru a vedea mai bine. Fondul de aur leagă toate figurile într-un singur moment luminos.
Referință biblică
Luca 19:28-40; Ioan 12:12-19
Anonymous (Russian, school of the Novgorod/Moscow transition, influence of Dionysius per NGI catalog) · The Entry into Jerusalem (c. 1487 (late 15th century))
Anthony van Dyck · The Entry of Christ into Jerusalem (c. 1617)
Context teologic
Van Dyck a pictat aceasta în adolescența târzie, pe când se afla încă în atelierul lui Rubens din Anvers, un tânăr pictor flamand care aplica drama Barocului italian unei scene evanghelice. Atmosfera este teatrală: cer întunecat, mantii învârtejindu-se, gesturi desfășurate spre exterior pentru a umple cadrul. Van Dyck urma să devină în curând pictorul de curte al lui Carol I al Angliei, maestrul portretului regal rafinat, dar aici îl vedem pe tânărul talent dramatic care i-a câștigat favoarea lui Rubens. Din punct de vedere teologic, Duminica Floriilor a sa este mai zgomotoasă decât tratamentele medievale, mai apropiată de descrierea proprie a Evangheliei despre mulțimile care strigau Osana și își întindeau veșmintele în tumult. Van Dyck refuză lectura procesională liniștită. El pictează Duminica Floriilor ca pe un eveniment politic real: un învățător plin de har intrând într-un oraș disputat, aflat sub ocupație romană, cu o mulțime care știe ce face, chiar dacă nu știe ce pune în mișcare.
La ce să fiți atenți
Hristos, pe măgar, se apleacă ușor înainte, cu mâna dreaptă ridicată în semn de binecuvântare, dar chipul Său este melancolic, aproape îndurerat. În jurul Său, mulțimea se agită într-o mișcare barocă: un bărbat în stânga jos se încovoaie întinzând un veșmânt bogat colorat; un copil în dreapta ridică o ramură de finic; o femeie din spate înalță un prunc. Lumina cade dramatic din stânga sus, luminând chipul lui Hristos și draperia albă de sub El, în timp ce zidurile cetății rămân în umbră. Van Dyck încarcă compoziția cu diagonale puternice (gâtul măgarului, brațele întinse ale bărbatului, frunzele de finic aplecate), toate convergând spre mâna ridicată a lui Hristos. Întreaga scenă pare prinsă într-o singură adiere de vânt.
Referință biblică
Matei 21:1-11
James Tissot · The Procession in the Streets of Jerusalem (c. 1886-1894)
Context teologic
Tissot, pictorul monden la modă în societatea pariziană, a trecut printr-o convertire religioasă la vârsta mijlocie și și-a dedicat restul vieții unui ciclu evanghelic meticulos. A călătorit de trei ori în Țara Sfântă, schițând străzi reale, arhitectură reală, felahini reali în veșmintele lor autentice. Rezultatul este o Duminică a Floriilor pictată ca un reportaj etnografic: așa ar fi putut arăta cu adevărat, pe acest drum pavat real, în acest oraș real, în această zi reală. Tissot înlătură convențiile renascentiste ale sălii tronului și îi oferă privitorului o procesiune prăfuită din Orientul Mijlociu, șerpuind pe străzi înguste de piatră. Din punct de vedere teologic, angajamentul său față de realismul istoric este în sine o atitudine devoțională. El insistă că Evanghelia s-a întâmplat într-un loc anume, unui popor anume, și că creștinul modern trebuie să și-o imagineze cu acuratețe pentru a și-o putea imagina cu adevărat.
La ce să fiți atenți
Punctul de vedere este la nivelul străzii și ușor de jos, ca și cum privitorul ar fi unul dintre cei din mulțimea care mărginește traseul. Hristos călărește în centru pe un mic măgar, înconjurat de copii cu ramuri de palmier și de adulți în veșminte cu dungi. Străzile sunt străzi reale din Ierusalim: înguste, mărginite de ziduri, urcând ușor. Tissot pictează femeile de pe acoperișuri și balcoane aplecate să privească, cu fețele pe jumătate acoperite de văluri. Lumina este cea strălucitoare a amiezii mediteraneene, spre deosebire de clarobscurul dramatic al predecesorilor săi europeni. Observați copiii care aleargă înaintea măgarului, ținând sus frunzele de palmier; entuziasmul lor este firesc, genul pe care orice sărbătoare dintr-un oraș mic îl trezește în cei tineri. Zidurile cetății din spate sunt din calcar înălbit de soare, pictate cu precizia unui artist care a stat și le-a schițat pe loc.
Referință biblică
Matei 21:1-11; Ioan 12:12-19