Artă și iconografie
Jean Restout · Pentecost (1732)
Context teologic
Restout a pictat această pânză enormă (de peste patru metri și jumătate înălțime) pentru refectoriul Abației Saint-Denis de lângă Paris, unde călugării benedictini își luau mesele sub o Cincizecime de mărimea unui perete. Reforma Catolică învățase că viața religioasă însăși era un fel de Cincizecime perpetuă: același Duh revărsat asupra apostolilor cobora încă peste cei care se adunau să se roage. Pictura lui Restout este riguros teologică (Maria în centru, apostolii așezați în jurul ei într-un mare oval care oglindește încăperea în care se aflau) și riguros dramatică, cu raze de lumină aurie sfâșiind întunericul de sus. El nu pictează o amintire, ci un dar la timpul prezent: acest Duh este același Duh, la fiecare Liturghie, la fiecare adunare capitulară, la fiecare masă.
La ce să fiți atenți
Maria stă pe tron în centru, cu mâinile ridicate și palmele întoarse în sus, în postura orans a rugăciunii străvechi. În jurul ei, apostolii se adună într-un cerc larg; Restout echilibrează fiecare gest, astfel încât pentru fiecare apostol care își pleacă capul, un altul își ridică fața. Limbile de foc sunt mici, dar distincte deasupra fiecărui cap: numărați-le pe măsură ce parcurg cercul. Cerul de deasupra se deschide în inele aurii concentrice în jurul porumbelului, cu heruvimi abia vizibili în strălucire. Priviți pardoseala: Restout pictează covoare persane bogate și arhitectură frântă, Camera de Sus reimaginată ca naos de bazilică. Întreaga compoziție trage în sus; chiar și trupurile așezate par gata să se ridice.
Referință biblică
Faptele Apostolilor 2:1-4
Giotto di Bondone · Pentecost (Arena Chapel) (c. 1305)
Context teologic
Ultimul panou narativ din ciclul lui Giotto de la Capela Scrovegni din Padova, acest Rusalii încheie o secvență care a început cu Ioachim și Ana și a străbătut fiecare moment major al istoriei mântuirii. Povestea se sfârșește aici dintr-un motiv anume: odată cu coborârea Duhului, Biserica începe, iar ciclul vizibil cedează locul misiunii invizibile. Giotto îi pictează pe apostoli așezați într-o lojă gotică, încadrați în arcade ogivale ca niște figuri deja aflate în cer, o alegere izbitoare pentru un ciclu de fresce în limba vernaculară comandat de familia de bancheri Scrovegni. Cei Doisprezece sunt calmi, atenți, aproape monahali; aceasta nu este reculul dramatic al lui Tițian sau El Greco, ci liniștita primă dimineață a Bisericii. Rusaliile ca blândă moștenire a misiunii.
La ce să fiți atenți
Apostolii stau în două rânduri de câte șase, încadrați de o loggie roz și albă care se deschide spre privitor. Douăsprezece flăcări roșii coboară de la porumbel din vârf; fiecare se odihnește pe un cap, dar Giotto le înfățișează ca niște mici limbi bifurcate, aproape ca niște frunze. Observați că Maria lipsește din această Cincizecime: Giotto urmează convenția medievală apuseană a unei scene cu apostolii singuri. Chipurile sunt individuale, nu tipizate: Petru, în stânga, ridică mâna ca să vorbească; Ioan, fără barbă și cel mai tânăr, privește în sus cu cea mai mare atenție. În prim-plan, trei figuri mici se uită înăuntru de jos, poate primii ascultători ai predicii apostolice, mulțimea din Faptele Apostolilor adunându-se deja la ușă.
Referință biblică
Faptele Apostolilor 2:1-4
Titian · Pentecost (Descent of the Holy Spirit) — photographed in situ at Santa Maria della Salute (c. 1545 (source file dates the canvas 1555))
Context teologic
Tițian a pictat această monumentală pală de altar pentru biserica venețiană Santo Spirito in Isola; astăzi ea este expusă în Santa Maria della Salute, marea biserică ridicată ca legământ împotriva ciumei, la gura Marelui Canal. Salute însăși a fost construită ca mulțumire pentru izbăvirea de molimă, astfel încât tabloul atârnă acum într-o biserică unde cetatea a spus „da", din nou, Duhului care mântuiește. Tițian așază scena sub un mare portic arcuit (Camera de Sus reimaginată ca o bazilică venețiană), cu un vânt arzător năvălind în jos printr-un inel de nori. Apostolii nu pozează; ei se feresc, se apleacă, se răsucesc. Rusaliile nu sunt o moștenire tăcută, ci o cercetare care zguduie trupul într-o parte, iar Tițian pictează clipa în care harul devine vreme.
La ce să fiți atenți
Priviți mai întâi în sus, către porumbelul care coboară într-o izbucnire de lumină galbenă, cu norul despicându-se în jurul lui ca un văl sfâșiat. Limbi de foc se așază pe capul fiecărui apostol: mici, strălucitoare, distincte. Maria stă în centru, cu mâinile împreunate, singura figură perfect nemișcată; bărbații din jurul ei sunt cu toții în mișcare. Petru, cu barba albă, în partea dreaptă, ridică o mână pentru a-și apăra fața; un alt apostol strânge o carte care i-a alunecat din poală. Observați coloanele care se retrag în adâncime: Tițian folosește arhitectura venețiană pentru a da încăperii profunzime, dar fiecare linie de perspectivă conduce înapoi la porumbel. Sursa de lumină din tablou este Duhul Însuși.
Referință biblică
Faptele Apostolilor 2:1-4
Albrecht Dürer · Pentecost (from the Small Passion) (1510)
Context teologic
Mica Patimă a lui Dürer este o serie de treizeci și șapte de gravuri în lemn, tipărită în 1511 cu versuri latine de umanistul benedictin Benedictus Chelidonius, parcurgând drumul de la Cădere până la Judecata de Apoi. Rusaliile sunt balamaua sa tăcută: Patima s-a încheiat, Duhul a venit, iar ceea ce urmează în ciclu este predicarea apostolică pe care Duhul o face posibilă. Dürer încadrează scena într-un bloc mic care încape cu ușurință în cartea de rugăciuni a unui laic: Rusaliile devenite portabile. Din punct de vedere teologic, acest lucru contează: același Duh care S-a coborât la Ierusalim Se coboară acum asupra unei văduve din Nürnberg care ține în mână o gravură, asupra unui student din Wittenberg care o lipește în Biblia sa. Dürer predică prin tiparniță ceea ce Luther urma să predice curând prin predici.
La ce să fiți atenți
Într-un singur mic chenar de lemn, Dürer cuprinde întregul Foișor: Maria în centru, cu ochii închiși, cu mâinile împreunate; unsprezece apostoli strânși în jurul ei, fiecare față individualizată, fiecare limbă de foc distinctă deasupra fiecărui cap. Porumbelul coboară într-un nimb solar chiar în vârf, înconjurat de scurte linii radiante care taie umbrele mai întunecate ca lumina adevărată. Observați grinzile de lemn brut ale tavanului de deasupra: Dürer plasează scena într-o încăpere credibilă, nu într-o sală cerească. Fețele sunt germane: meșteșugari cu barbă, țărani bătuți de vreme, felul de oameni pe care un gravor din Nürnberg i-ar fi văzut la fiecare întrunire a breslei. Rusaliile ca ceva ce s-ar putea întâmpla chiar în orașul dumneavoastră.
Referință biblică
Faptele Apostolilor 2:1-4
El Greco · Pentecost (Pentecostés) (c. 1600)
Russian (Novgorod School) · The Descent of the Holy Spirit (icon) (c. 1497)
Context teologic
Tradiția iconografică răsăriteană citește Cincizecimea cu totul altfel decât Occidentul. Nu există nicio retragere înspăimântată, niciun vânt năprasnic făcut vizibil: apostolii șed într-un semicerc liniștit, fiecare primind câte o limbă de foc, în timp ce în partea de jos a icoanei o figură încoronată și întunecată (Cosmosul, lumea personificată) așteaptă într-o umbră de peșteră, ținând în mâini douăsprezece suluri într-o pânză albă. El este lumea care nu a auzit încă, purtând învățăturile apostolice pe care cei Doisprezece i le vor aduce. Această icoană, atribuită atelierelor monahale din Novgorod sau Kirillo-Belozersk la sfârșitul secolului al XV-lea, a fost pictată pentru venerare liturgică: credincioșii o sărutau în Duminica Cincizecimii și își aduceau aminte că darul Duhului are o destinație. Lumea așteaptă în partea de jos a icoanei.
La ce să fiți atenți
Cei doisprezece apostoli sunt așezați pe o bancă perfect arcuită, șase și șase, cu locul de cinste de sus gol: Hristos S-a înălțat și locul Său I-a fost lăsat. (Convenția apuseană de a o plasa pe Maria în centru lipsește aici.) De sus, doisprezece raze roșii și subțiri coboară, câte una spre fiecare apostol, cu o limbă de foc la capăt. Bărbații țin suluri sau cărți; unii binecuvântează, alții învață. Priviți acum în jos, spre peștera întunecată cu arcadă: figura de acolo este numită Kosmos în tradiția greacă (lumea, încoronată, dar în umbră, ținând douăsprezece suluri albe într-o pânză albă). El este cel pentru care s-a pogorât Duhul. Icoana arată atât darul, cât și destinația lui, într-o singură imagine.
Referință biblică
Faptele Apostolilor 2:1-13