Sfânta Ana Proorocița
Văduva care nu a părăsit niciodată templul
Luca îi dăruiește șase versete și o viață întreagă: Ana, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer — o proorociță, singura femeie din Noul Testament căreia i se dă acest titlu în mod direct. Căsătorită șapte ani, apoi văduvă, ajunsese la vârsta de optzeci și patru de ani și 'nu se depărta de la templu, slujind cu post și rugăciune noaptea și ziua.' Deceniu după deceniu, prin domniile regilor și zgomotul imperiilor, o bătrână a ținut lumina aprinsă.
Ea a sosit 'chiar în ceasul acela' — ceasul în care Simeon stătea ținând Pruncul — și Luca spune că a mulțumit lui Dumnezeu și a vorbit despre El 'tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.' Aceasta o face pe Ana una dintre primii evanghelizatori: înainte ca apostolii să fie chemați, înainte ca o singură predică să fie rostită, o văduvă de optzeci și patru de ani le spunea deja tuturor celor ce voiau să asculte că răscumpărarea venise.
Răsăritul o cinstește în icoana Întâmpinării, stând în spatele lui Simeon cu mâna ridicată în proclamare, adesea ținând un sul: 'Acest copil a întemeiat cerul și pământul.' Tradiția o asociază cu Simeon ca cei doi veghetori — bărbatul care a cerut să plece și femeia care a rămas să proclame, rugăciunea de seară și vestirea de dimineață a aceleiași întâlniri.
Nicio tradiție majoră de moaște nu se leagă de Ana; monumentul ei este versetul însuși — și fiecare mijlocitor vârstnic de atunci care a ținut credința vie într-un loc refuzând pur și simplu să-l părăsească.
O, Dumnezeule al răbdării și al făgăduinței, care ai răsplătit lunga veghere a slujitoarei Tale Ana cu vederea mântuirii Tale: învață-ne să așteptăm cum a așteptat ea, închinându-ne noaptea și ziua, iar când vom fi văzut mila Ta, dă-ne curajul ei de a vorbi despre ea tuturor celor ce tânjesc după răscumpărare; prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.