Sfântul Antonie cel Mare
Părintele tuturor monahilor, Stareț, Pustnic al Egiptului
Antonie s-a născut în jurul anului 251 într-o familie coptă creștină înstărită lângă satul Koma din Egiptul de Jos. Când avea aproximativ douăzeci de ani, părinții săi au murit și i-au lăsat o moștenire considerabilă. Curând după aceea, auzind cuvintele evanghelice 'Du-te, vinde ce ai și dă săracilor' (Matei 19:21) citite cu glas tare în timpul liturghiei, Antonie le-a luat ca pe o chemare personală. Și-a împărțit moștenirea săracilor, și-a încredințat sora mai mică în grija femeilor consacrate și a pornit să trăiască o viață de singurătate radicală.
În următoarele două decenii, Antonie s-a mutat treptat tot mai adânc în pustiul egiptean — trăind mai întâi lângă satul său, apoi într-un mormânt și în cele din urmă într-un fort părăsit din pustiu la Pispir, unde a rămas în mare parte singur timp de aproximativ douăzeci de ani. Viața sa a devenit modelul pentru tot monahismul creștin de mai târziu: muncă manuală, rugăciune neîncetată, post și luptă duhovnicească vigilentă.
În jurul anului 312, Antonie a ieșit din fort și a început să-și formeze ucenici. A călătorit de două ori la Alexandria — o dată pentru a-i sprijini pe creștini în timpul persecuției lui Maximin (c. 312) și din nou târziu în viață pentru a-l sprijini pe Atanasie împotriva arienilor (c. 338). Ultimii săi ani i-a petrecut pe Muntele Colzim lângă Marea Roșie, unde o comunitate a crescut în jurul peșterii sale de sihastru. Antonie a murit acolo în jurul datei de 17 ianuarie 356, la vârsta uimitoare de 105 ani. Prietenul său Atanasie al Alexandriei a scris biografia celebră Viața lui Antonie la scurt timp după moartea sa — unul dintre cele mai influente documente duhovnicești ale lumii antice, care a răspândit idealul monahal din Egipt în tot Imperiul Roman creștin.
Poveștile luptelor duhovnicești ale lui Antonie în pustiu au aprins imaginația creștină timp de șaptesprezece veacuri. Potrivit lui Atanasie, demonii i s-au arătat lui Antonie sub felurite înfățișări înfricoșătoare și ademenitoare — uneori ca fiare care îl băteau până la leșin, alteori ca femei frumoase sau aur sclipitor menit să-l îndepărteze de sărăcie. Pelerinii care veneau la fort a doua zi dimineața îl găseau pe Antonie învinețit și sângerând, dar tot la rugăciune. Cea mai izbitoare legendă, înfățișată nesfârșit în arta apuseană, este întâlnirea cu un centaur și un satir pe care Antonie i-a întâlnit pe drumul spre a-l vizita pe Pavel Primul Pustnic — ființe ciudate care, în legendă, au recunoscut stăpânirea lui Hristos. Ispitirile lui Antonie au devenit subiectul picturilor lui Hieronymus Bosch, Matthias Grünewald și Salvador Dalí — dovadă că lupta sa din pustiu vorbește imaginației fiecărei epoci.
Antonie a fost înmormântat în taină la Muntele Colzim (lângă Marea Roșie, Egipt) potrivit propriilor sale îndrumări — nu a vrut ca oasele sale să devină obiecte de cult în tradiția egipteană. În jurul anului 529 moaștele sale au fost mutate la Alexandria, apoi în jurul anului 653 la Constantinopol. În 980 au ajuns la mănăstirea La Motte-Saint-Didier de lângă Vienne în sudul Franței, care ulterior a devenit cunoscută ca Saint-Antoine-l'Abbaye; acea biserică mănăstirească adăpostește și astăzi o raclă a sfântului. O parte din moaște este de asemenea cinstită la Arles, Franța. Mănăstirea Sfântul Antonie din Zaafarana, Egipt, lângă sihăstria sa pustnicească originară, este cea mai veche mănăstire creștină locuită neîntrerupt din lume și rămâne un important loc de pelerinaj.
Monahi și viețuitori monahali
Antonie a deschis calea vieții pustnicești singuratice care a dat naștere întregului monahism creștin de mai târziu.
Boli ale pielii și cei suferinzi de ergotism ('Focul Sfântului Antonie')
Începând cu anul 1090, victimele ciumei care sufereau de ergotism — o afecțiune dureroasă ce provoca senzații de arsură — se rugau la altarele ce adăposteau moaștele sale și au raportat vindecări minunate; boala epidemică i-a luat numele.
Animale și măcelari
Tradiția antică l-a legat pe Antonie de grija pentru animalele domestice; monahii antoniți țineau porci și aveau permisiunea să-i lase să hoinărească liber, marcați cu un clopoțel.
Țesători de coșuri
Antonie se întreținea țesând coșuri și trestie în anii săi de sihăstrie, o muncă ce a devenit emblematică pentru asceza sa smerită și autosuficientă.
Gropari și cimitire
Retragerea sa din lume și înmormântarea finală într-un loc muntos tainic i-au dat o asociere tradițională cu cei care îngrijesc morții.
Cei care suferă de boli infecțioase
Veacuri de vindecări minunate raportate la altarele sale — de la ergotism la afecțiuni ale pielii — l-au stabilit ca mijlocitor împotriva molimelor.
Dumnezeule, care l-ai adus pe starețul Sfântul Antonie să-ți slujească printr-un mod de viață minunat în pustiu, dăruiește, prin mijlocirea sa, ca, lepădându-ne pe noi înșine, să te iubim totdeauna mai presus de toate. Prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul tău, care viețuiește și împărățește cu tine în unitatea Duhului Sfânt, Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Antonie, părinte al tuturor monahilor, care ai auzit chemarea Evangheliei de a lăsa toate și a-l urma pe Hristos și ai răspuns fără să te uiți înapoi, dobândește-ne nouă curaj în ispită și o inimă nedespărțită pentru Dumnezeu. Sfinte Antonie cel Mare, roagă-te pentru noi.