Maica Domnului de la Fatima
Ca și în cazul de la Lourdes, nu a rămas nicio amprentă fizică; apariția este cunoscută prin mărturia celor trei văzători, ale căror descrieri au inspirat statuia canonică venerată în întreaga lume. Copiii au descris o femeie tânără -- 'mai strălucitoare decât soarele, răspândind raze de lumină mai limpezi și mai puternice decât un pahar de cristal umplut cu apa cea mai scânteietoare' -- stând deasupra unui mic stejar pitic în scobitura Cova da Iria. Purta o mantie albă tivită cu aur și o rochie albă și ținea un rozariu cu mărgele albe și o cruce de aur. La 13 octombrie 1917, ea s-a identificat ca 'Doamna Rozariului'. Statuia în veșminte albe a Maicii Domnului de la Fatima, cu mâinile împreunate ținând un rozariu, cu o coroană adăugată imaginii când Papa Pius al XII-lea a încoronat-o în 1946, a devenit una dintre cele mai recunoscute imagini mariane de pe pământ. Statuile de pelerini ale Fatimei călătoresc în parohii și țări de pe tot globul.
Povestea de la Fatima începe în pășunile stâncoase din centrul Portugaliei în primăvara anului 1917, în timp ce Primul Război Mondial sfâșia Europa, iar Portugalia era condusă de o republică puternic anticlericală. La 13 mai a acelui an, trei copii păstori -- Lucia dos Santos, în vârstă de zece ani, și verii ei mai mici Francisco și Jacinta Marto -- păzeau oile familiilor într-o scobitură naturală numită Cova da Iria, la circa șaptezeci de mile nord de Lisabona. Acolo, deasupra unui mic stejar pitic, au văzut o femeie de o strălucire orbitoare care le-a cerut să se întoarcă în același loc în ziua a treisprezecea a fiecărei luni. În timpul celor șase vizite, din mai până în octombrie, copiii au spus că Doamna le-a vorbit, îndemnându-i la rugăciunea zilnică a Rozariului, la rugăciune și jertfă pentru convertirea păcătoșilor și la devotament față de Inima ei Neprihănită.
Copiii au relatat că Doamna le-a încredințat ceea ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de cele trei secrete de la Fatima. Primul a fost o viziune înfricoșătoare a iadului; al doilea a fost o avertizare că războiul care se dezlănțuia atunci se va încheia, dar că va urma unul și mai rău dacă omenirea nu se va întoarce la Dumnezeu, împreună cu o cerere de consacrare a Rusiei Inimii ei Neprihănite; al treilea, ținut pecetluit timp de decenii, a fost o viziune pe care Vaticanul a făcut-o publică abia în anul 2000, interpretând-o ca prevestind suferințele Bisericii și ale unui 'episcop îmbrăcat în alb'. De-a lungul întregii perioade, chemarea centrală a fost simplă și pastorală: roagă-te, fă penitență și încrede-te în mila lui Dumnezeu.
Aparițiile au atras mulțimi tot mai mari și tot mai mult scepticism, iar Doamna promisese un semn ca toți să creadă. La 13 octombrie 1917, o mulțime imensă -- estimată de martori și jurnaliști la cincizeci până la șaptezeci de mii de oameni, inclusiv necredincioși declarați și reporteri de la ziare laice -- s-a adunat în ploaie la Cova da Iria. Ceea ce a urmat a fost numit Minunea Soarelui: mulți din mulțime au relatat că norii s-au despărțit și soarele părea să se învârtă, să arunce culori strălucitoare și să se prăbușească spre pământ înainte de a se întoarce la locul său, după care pământul ud și hainele privitorilor au fost găsite brusc uscate. În aceeași zi, Doamna s-a identificat ca 'Doamna Rozariului'.
Francisco și Jacinta au murit tineri în pandemia de gripă care a cuprins lumea după război -- Francisco în 1919 și Jacinta în 1920 -- oferindu-și suferințele, au spus ei, așa cum ceruse Doamna. Lucia a intrat în viața religioasă, a devenit călugăriță carmelită și a trăit până în 2005, consemnând evenimentele în memoriile sale. După o investigație atentă, episcopul de Leiria, Jose Alves Correia da Silva, a declarat aparițiile demne de crezare la 13 octombrie 1930. Papa Ioan Paul al II-lea i-a beatificat pe Francisco și Jacinta la 13 mai 2000, iar Papa Francisc i-a canonizat la Fatima la 13 mai 2017, centenarul primei apariții.
Fatima a sosit la una dintre cele mai întunecate cotituri ale epocii moderne. Viziunile sale au venit în 1917 -- chiar anul Revoluției Ruse și în mijlocul carnagiului Primului Război Mondial -- iar mesajul său de rugăciune, penitență și încredere în Dumnezeu a fost primit de atunci ca un cuvânt profetic rostit într-un secol care avea să vadă violență fără precedent. Pentru credincioși, chemarea de a se converti, de a rosti Rozariul și de a consola Inima Neprihănită a Mariei nu a fost o mângâiere privată, ci o chemare adresată întregii lumi, transmisă prin cei mai mici și mai neputincioși martori.
Minunea Soarelui oferă Fatimei un loc unic printre minunile moderne raportate, deoarece a fost văzută de o mulțime vastă care includea observatori ostili și necredincioși și a fost relatată în ziarele zilei următoare. Oricare ar fi părerea cuiva despre cauza ei, numărul și varietatea martorilor disting evenimentul de la 13 octombrie de experiența pur privată și au ajutat mulți să treacă de la îndoială la credință. Pentru Biserică, investigația atentă, de ani de zile, care a precedat aprobarea din 1930 modelează discernământul răbdător cu care sunt cântărite astfel de afirmații.
Teologic, Fatima a adâncit devotamentul secolului al XX-lea față de Inima Neprihănită a Mariei și față de spiritul reparației -- oferind rugăciune și jertfă în iubire de dragul altora. Cererea de consacrare a Rusiei a modelat acte de încredințare ale mai multor papi, mai ales Papa Pius al XII-lea în anii 1940 și 1950 și Papa Ioan Paul al II-lea, care la 25 martie 1984 a consacrat lumea, cu Rusia înțeleasă în ea, Inimii Neprihănite a Mariei în unire cu episcopii lumii; sora Lucia a afirmat că acest act a împlinit cererea. Povestea Fatimei s-a împletit în propria viață a lui Ioan Paul al II-lea când a fost împușcat în Piața Sfântul Petru la 13 mai 1981 -- sărbătoarea Maicii Domnului de la Fatima -- și a supraviețuit; în semn de mulțumire, el a pus mai târziu glonțul care l-a lovit în coroana statuii de la Fatima.
Fatima a ridicat de asemenea doi copii, Francisco și Jacinta, ca modele ale unei sfințenii accesibile celor foarte tineri -- o sfințenie a încrederii, rugăciunii și dăruirii generoase de sine, mai degrabă decât a faptelor mari. Fiind cei mai tineri non-martiri canonizați vreodată, ei pun înaintea familiilor de pretutindeni adevărul încurajator că sfințenia nu este rezervată adulților sau savanților. Pentru nenumărați pelerini, Fatima rămâne un loc de convertire, vindecare și speranță reînnoită, iar imaginea ei în veșminte albe, cu mâinile împreunate peste un rozariu, a devenit una dintre cele mai recunoscute reprezentări ale Mariei pe pământ, purtată în statui de pelerini în parohii și națiuni de pe tot globul.
Sanctuarul de la Fatima (Santuário de Fátima) din Fatima, Portugalia, este printre cele mai vizitate sanctuare mariane de pe pământ, primind milioane de pelerini anual -- 9,4 milioane în anul centenar 2017. Sanctuarul include Capela Aparițiilor (construită deasupra locului stejarului pitic), Bazilica Maicii Domnului a Rozariului (sfințită în 1953) și Bazilica modernă a Sfintei Treimi (2007). Pelerinii vin mai ales în zilele de 12-13 mai și octombrie, adesea venind în genunchi de-a lungul esplanadei lungi ca acte de penitență. Devotiunile asociate cu Fatima includ Rozariul zilnic, devoțiunea celor Cinci Prime Sâmbete, Rugăciunea de la Fatima ('O, Isuse al meu, iartă-ne păcatele...') adăugată la Rozariu și consacrarea Inimii Neprihănite a Mariei.
O, Isuse al meu, iartă-ne păcatele noastre, scapă-ne de focul iadului, du în cer pe toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de îndurarea Ta. Amin.
Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Iisus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ora morții noastre. Amin.