Sfântul Grigore de Nazianz
Arhiepiscop al Constantinopolului, Episcop și Doctor al Bisericii
Grigore s-a născut în jurul anului 329 pe moșia familiei sale lângă Nazianz în Capadocia (actualul sud-centru al Turciei). Mama sa Nonna era o creștină devotată care l-a închinat lui Dumnezeu înainte de nașterea sa. A primit o educație clasică remarcabilă, studiind la Cezareea, Alexandria și în cele din urmă la Atena, unde a format o prietenie de-o viață cu Vasile din Cezareea. Împreună, acești doi — cu fratele lui Vasile, Grigore de Nyssa — au devenit Părinții Capadocieni, teologii care au dat Bisericii limbajul matur pentru Treime.
Respingând viața publică pentru care educația sa îl pregătise, Grigore a dorit să fie călugăr. Tatăl său, Episcopul Grigore cel Bătrân al Nazianzului, l-a hirotonit preot împotriva voinței sale de Crăciunul anului 361. Grigore a fugit la Vasile în Pont, apoi s-a întors cu reticență și l-a ajutat pe tatăl său îmbătrânit înainte de a se retrage din nou în singurătate. Prietenul său Vasile l-a numit mai târziu episcop al avanpostului Sasima — o altă hirotonire pe care Grigore a simțit-o ca o trădare — și a purtat ani de zile sentimente rănite din cauza aceasta.
Marea sa oră a venit în 379 când comunitatea niceeană din Constantinopol, înconjurată de biserici ariene și o curte ostilă, l-a invitat să o conducă. Dintr-o casă privată mică pe care a numit-o Anastasia ('Învierea'), a predicat Cele Cinci Oratii Teologice care au întors valul. Când Împăratul Teodosie I a emis edictul din 380 stabilind creștinismul niceean ca religie de stat, Grigore a prezidat Sinodul de la Constantinopol în 381. Epuizat de controversele teologice și de politicile ecleziastice, a demisionat din scaun și s-a retras la Nazianz, apoi la moșia familiei sale din Arianzus, unde și-a petrecut ultimii ani scriind poezie și scrisori. A murit în jurul datei de 25 ianuarie 390.
Prietenia lui Grigore cu Vasile este una dintre marile prietenii ale antichității creștine. În oratia sa funebră pentru Vasile (Oratia 43), Grigore a descris cum cei doi tineri studenți din Atena împărtășeau 'un singur suflet în două trupuri', urmărind virtutea și învățătura împreună, în timp ce colegii lor urmăreau plăcerea. Grigore a scris că în Atena existau 'doar două drumuri — unul către clădirile noastre sfinte și învățătorii de acolo, celălalt către școlile de învățătură'.
O poveste îndrăgită susține că atunci când mulțimi ostile din Constantinopol l-au aruncat cu pietre în afara capelei Anastasia, Grigore pur și simplu a plâns și a continuat să predice — iar perseverența sa i-a câștigat treptat chiar și pe cei care aruncaseră pietrele. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a primit moaștele atât ale lui Grigore cât și ale lui Ioan Gură de Aur de la Papa Ioan Paul al II-lea în 2004, ca semn al bunăvoinței ecumenice durabile.
Moaștele lui Grigore au fost transferate la Constantinopol în 950, așezate în Biserica Sfinților Apostoli alături de cele ale lui Ioan Gură de Aur. Când cruciații au jefuit Constantinopolul în 1204, o mare parte din rămășițele sale au fost duse la Roma. O parte semnificativă a fost returnată Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I de către Papa Ioan Paul al II-lea pe 27 noiembrie 2004 și sunt acum venerate la Biserica Patriarhală Sfântul Gheorghe din Phanar, Istanbul. Alte porțiuni ale moaștelor sale sunt venerate la Roma și în diverse biserici creștine răsăritene.
Teologi și studenți la teologie
Este una dintre singurele trei figuri din istoria Bisericii care a primit titlul 'Teologul' — celelalte fiind Ioan Apostolul și Simeon Noul Teolog. Cele Cinci Oratii Teologice ale sale rămân un punct de referință al teologiei trinitare și sunt studiate în seminarii din întreaga lume.
Poeti și scriitori creștini
Grigore a fost un poet prolific care a compus în mod deliberat versuri teologice pentru ca păgânii educați să poată aborda doctrina creștină prin formele literare pe care le admirau. Mii de versuri din poezia sa au supraviețuit, făcându-l în mod unic singurul Părinte al Bisericii care a fost și un poet grec major.
Episcopi reticenți să conducă
Grigore a fugit de hirotonire de mai multe ori, ascunzându-se în munți mai degrabă decât să accepte o conducere pe care o simțea nedemnă. Scrierile sale despre slujba pastorală — în special Oratia 2, care a inspirat Regula Pastorală a lui Grigore cel Mare — au dat glas terorii și greutății responsabilității episcopale.
Credincioși ortodocși care apără credința trinitară
La apogeul controversei ariene, predicarea lui Grigore în mica capelă Anastasia din Constantinopol a fost scânteia care a reaprins credința niceeană în capitala imperială. Lucrarea sa a pregătit direct terenul pentru Sinodul de la Constantinopol (381), care a confirmat Crezul Niceean.
O Dumnezeule Preaînalt — și ce alt nume ți s-ar putea potrivi? — ce cuvinte pot cânta laudele Tale? Niciun cuvânt nu-Ți face dreptate. Ce minte Te poate cuprinde? Nici o minte nu Te poate cuprinde. Tu singur ești dincolo de puterea vorbirii, totuși tot ce rostim vine de la Tine. Tu singur ești dincolo de puterea gândului, totuși tot ce putem concepe izvorăște din Tine. Toate lucrurile Te vestesc — cele înzestrate cu rațiune și cele lipsite de ea. Toate lucrurile Îți înalță o rugăciune, un imn tăcut compus de Tine. Tu ești țelul a tot ce există. Tu ești unul și ești toate și nu ești niciunul dintre lucrurile care există. Cum să Te numesc, singurul de nenumit? Miluiește-ne, Dumnezeule Preaînalt.
Sfinte Grigore Teologul, care ai aprins candela dreptei credințe în inima cetății, dobândește-ne minți luminate de Sfânta Treime și inimi aprinse de dragoste dumnezeiască. Sfinte Grigore de Nazianz, Doctor al Bisericii, roagă-te pentru noi.