← Sfinți și Icoane

Eterniseed › Sfinți și Icoane

Sfinți și Icoane

Fecioara de Guadalupe

Sărbătoare: 12 decembrie

Chipul sacru - imprimat în mod miraculos pe tilma aspră din fibre de maguey a lui Juan Diego (mantie) - arată o tânără femeie cu pielea brună, cu ochii plecați și mâinile împreunate în rugăciune. Ea stă pe o semilună susținută de un înger înaripat și este învăluită într-o explozie de soare auriu. Mantia ei turcoaz este presărată cu stele aurii a căror aranjare oglindește constelațiile de deasupra Mexicului pe 12 decembrie 1531. O floare cu patru petale (nahui ollin aztec, simbol al centrului cosmosului) marchează zona de pe pântecele ei, iar o bandă maternă neagră în jurul taliei semnalează că poartă un copil. Tunica ei roz este brodată cu desene florale. Fiecare detaliu iconografic purta un înțeles precis pentru poporul nahua: poziția ei în fața soarelui declara că este mai mare decât zeul soarelui; stațiunea ei deasupra lunii semnifica suveranitate asupra zeității lunii; iar mantia ei turcoaz, rezervată celei mai înalte divinități, anunța un nou și suprem mesager.

Povestea Fecioarei de Guadalupe se desfășoară în decembrie 1531, la doar un deceniu după cucerirea spaniolă a imperiului aztec, când popoarele indigene din centrul Mexicului erau o populație învinsă și îndoliată, iar lucrarea de evanghelizare abia începuse. În dimineața devreme a zilei de sâmbătă, 9 decembrie, un convertit indigen nahua pe nume Juan Diego Cuauhtlatoatzin, aflat atunci la cincizeci de ani, mergea la liturghie când a auzit o muzică dulce și o voce care îl chema pe dealul sterp Tepeyac, chiar la nord de Ciudad de Mexico. Acolo a văzut o tânără femeie radiantă de lumină care i-a vorbit cu tandrețe în propria sa limbă nahuatl. Ea i-a spus că este Sfânta Maria pururea fecioară, mama adevăratului Dumnezeu prin care toate lucrurile trăiesc, și a cerut ca o biserică să fie zidită pentru ea în acel loc, pentru ca acolo să își arate dragostea, compasiunea și ocrotirea tuturor celor care o căutau.

Ea l-a trimis pe Juan Diego să ducă cererea ei episcopului Mexicului, franciscanul Juan de Zumarraga. Episcopul a ascultat cu bunătate, dar a avut îndoieli și a cerut un semn. În zilele următoare, Doamna i-a apărut din nou, liniștindu-l pe umilul Juan Diego când acesta protesta că nu este nimeni, 'o frânghie mică, o scară minusculă'. Între timp, unchiul său, Juan Bernardino, s-a îmbolnăvit grav, iar Juan Diego, grăbindu-se să aducă un preot, a încercat să evite dealul din grabă și rușine. Doamna l-a întâlnit totuși, l-a întrebat blând: 'Oare nu sunt aici eu, care sunt Mama ta?' și a promis că unchiul său era deja vindecat. Ca semn pentru episcop, i-a spus să urce în vârful Tepeyac și să adune florile pe care le va găsi acolo. Deși era decembrie înghețat și vârful dealului era stâncă goală și cactus, Juan Diego l-a găsit acoperit de trandafiri proaspeți castilieni, flori care nu sunt native Mexicului. Le-a adunat în tilma sa, mantia aspră țesută din fibre de maguey de cactus pe care o purtau săracii.

Pe 12 decembrie 1531, Juan Diego a venit din nou înaintea episcopului Zumarraga și și-a deschis mantia pentru a lăsa trandafirii să cadă. Pe măsură ce florile se rostogoleau pe podea, martorii au văzut că pe țesătura aspră a tilmei apăruse, fără să fie făcută de vreo mână omenească, chipul Doamnei exact așa cum îl descrisese Juan Diego. Episcopul a căzut în genunchi. Mantia a fost purtată în procesiune și așezată într-un altar, iar Juan Bernardino a confirmat că aceeași Doamnă i-a apărut și l-a vindecat, spunându-i că dorește să fie cunoscută ca Sfânta Maria de Guadalupe. O primă capelă a fost ridicată pe Tepeyac în câteva săptămâni, până la sfârșitul lui decembrie 1531.

Relatarea aparițiilor a fost păstrată în nahuatl într-un text din secolul al XVI-lea cunoscut după cuvintele sale de început ca Nican Mopohua, atribuit în mod tradițional învățăatului savant nahua Antonio Valeriano. Devotiunea a crescut constant în secolele următoare și s-a răspândit prin Noua Spanie și dincolo de ea. Chipul, atârnat timp de aproape cinci secole în altarele de la Tepeyac, a devenit inima identității catolice mexicane. Papii succesivi au onorat devotiunea: Papa Pius al XII-lea a proclamat-o pe Fecioara de Guadalupe Ocrotitoarea întregii Americi în 1945, Papa Ioan Paul al II-lea a reafirmat acest titlu în 1999, iar pe 31 iulie 2002 l-a canonizat pe însuși vizionarul, Sfântul Juan Diego, primul sfânt indigen al Americii. Astăzi tilma este venerată în Bazilica Fecioarei de Guadalupe din Ciudad de Mexico, cel mai vizitat altar marian din lume.

Fecioara de Guadalupe se numără printre cele mai importante evenimente din istoria devotiunii creștine, mai ales pentru ceea ce a urmat. În anii imediat după 1531, popoarele indigene din Mexic, care se ținuseră în mare parte departe de religia cuceritorilor lor, au venit la botez în număr extraordinar, socotit tradițional în milioane într-o singură generație. Apariția este creditată pe scară largă cu deschiderea porții spre evanghelizarea unui întreg continent, o adunare de popoare fără egal în istoria misionară a Bisericii. Acolo unde întâlnirea dintre Lumea Veche și Lumea Nouă fusese una de violență și pierdere, Guadalupe a oferit ceva diferit: o mamă cerească care a apărut nu ca o europeană, ci ca una dintre popor, vorbind limba lor și purtând în chipul ei propriile lor trăsături.

O mare parte din puterea chipului stă în felul în care vorbește deodată cu două lumi. Pentru misionarii spanioli, detaliile sale erau neîndoielnic catolice și mariane; pentru poporul nahua, aceleași detalii erau un text viu scris în propriile lor simboluri sacre. Doamna stă în fața razelor soarelui, dar nu este mistuită, și se odihnește pe semiluna, semne că este mai mare decât zeul soarelui și zeitatea lunii de care poporul se temuse. Mantia ei albastră-turcoaz era o culoare rezervată celei mai înalte divinități și regalității. Banda neagră înaltă pe talie semnifica, în obiceiul nahua, că purta un copil, în timp ce floarea cu patru petale de pe pântece marca centrul cosmosului: ea aducea adevăratul Dumnezeu în lume. Totuși, ochii ei plecați și mâinile împreunate arată că ea însăși nu este Dumnezeu, ci slujitoarea Lui, arătând dincolo de sine către Cel pe care Îl poartă. În acest fel, ea a devenit o punte, nu o cuceritoare, atrăgând două popoare spre Hristos.

Teologic, Guadalupe proclamă demnitatea celor săraci, a celor mici și a celor uitați. Maria a ales să apară nu celor puternici, ci unui umil lucrător indigen, și a insistat să lucreze prin el în ciuda protestelor sale de nevrednicie. Ea întruchipează primirea deplină a popoarelor indigene și mestizo în familia lui Hristos și a rămas de atunci o mamă a celor marginalizați. Dincolo de Mexic, ca Ocrotitoare a întregii Americi, ea ocupă un loc unic în identitatea spirituală a unei întregi emisfere, invocată ca apărătoare a vieții și a familiei și ca semn de unitate peste națiuni, culturi și limbi. Chipul ei este printre cele mai reproduse și mai recunoscute icoane religioase de pe pământ, purtat în procesiuni, case și pelerinaje din sudul îndepărtat al Americii până în nord, un emblema continuă a credinței, nădejdii și ocrotirii materne.

Tilma a atârnat neîntrerupt în Ciudad de Mexico la Bazilica Fecioarei de Guadalupe de pe dealul Tepeyac din 1531 - cea mai mare bazilică mariană din lume. Noua bazilică (sfințită în 1976) poate găzdui zeci de mii de pelerini deodată. Se estimează că 20-22 de milioane de pelerini vizitează anual, făcând din ea unul dintre cele mai vizitate altare catolice de pe pământ. Sărbătoarea ei din 12 decembrie este o mare sărbătoare națională în Mexic, marcată de privegheri de noapte, serenade Mañanitas și liturghie. Devotiunile asociate includ Rozariul, novenele către Fecioara de Guadalupe și tradiționalul sezon Las Posadas care precede Crăciunul.

Rugăciune către Fecioara de Guadalupe

O, Fecioară de Guadalupe, Maica Americilor, dăruiește caselor noastre harul de a iubi și respecta viața de la începuturile ei, cu aceeași dragoste cu care L-ai zămislit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu. Preacurată Fecioară Maria, Maica Iubirii Frumoase, ocrotește familiile noastre, ca ele să fie mereu unite, și binecuvântează creșterea copiilor noștri. Nădejdea noastră, privește-ne cu milă, învață-ne să mergem neîncetat la Iisus și, dacă cădem, ajută-ne să ne ridicăm din nou, să ne întoarcem la El. Amin.

Memorare

Adu-ți aminte, o, preacurată Fecioară Maria, că niciodată nu s-a auzit ca vreunul din cei ce au alergat la ocrotirea ta, cerând ajutorul tău și mijlocirea ta, să fi fost părăsit. Încurajat de această încredere, alerg și eu la tine, Fecioară a fecioarelor, Maica mea. La tine vin, înaintea ta stau, păcătos și mâhnit. O, Maică a Cuvântului Întrupat, nu disprețui rugăciunile mele, ci, în milostivirea ta, ascultă-mă și mă ascultă. Amin.