Sfântul Iacob cel Mic
Apostol, Episcop al Ierusalimului și Mucenic
Iacob cel Mic — 'cel Mic' referindu-se probabil la vârsta sa mai tânără sau la statura mai scundă în comparație cu Iacob cel Mare, fiul lui Zebedei — a fost fiul lui Alfeu și unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Faptele Apostolilor 1:13). El este adesea identificat, deși nu fără dezbateri savante, cu 'Iacob, fratele Domnului' menționat de Sfântul Pavel (Galateni 1:19) și cu primul episcop al Ierusalimului descris în Faptele Apostolilor și în izvoarele Bisericii primare.
Dacă această identificare este acceptată — și a fost tradiția catolică dominantă încă din antichitate — Iacob a deținut una dintre pozițiile cele mai influente în Biserica primară. El a prezidat Sinodul de la Ierusalim (c. 50 d.Hr.), unde a rostit hotărârea decisivă că neamurile convertite nu trebuie să fie circumcise (Faptele Apostolilor 15:13–21), o judecată care a modelat caracterul universal al Bisericii. Pavel îl descrie ca pe unul dintre cei trei 'stâlpi' ai Bisericii din Ierusalim alături de Petru și Ioan (Galateni 2:9).
Iacob a condus comunitatea din Ierusalim cu o reputație de rugăciune și dreptate atât de mare încât izvoarele evreiești din afara Noului Testament au luat act de ea. Istoricul evreu Iosif Flaviu consemnează în Antichități (20.9.1) că marele preot Anan al II-lea l-a adus pe Iacob înaintea unui sinod și l-a ucis cu pietre în jurul anului 62 d.Hr., stârnind indignarea multor evrei care îl considerau pe Iacob un om drept. Tradiția creștină mai veche (Hegesippus, păstrat de Eusebiu) adaugă că Iacob a fost mai întâi aruncat de pe culmea Templului, apoi ucis cu pietre și în cele din urmă lovit la cap cu un ciocan de năvădar în timp ce se ruga încă pentru prigonitori — câștigându-și titlul de 'cel Drept'.
Relatarea păstrată de cronicarul din secolul al II-lea Hegesippus, citată de Eusebiu în Istoria sa Bisericească, zugrăvește o imagine vie a lui Iacob ca un om de o devoțiune aproape ascetică: nu bea vin sau băuturi tari, nu mânca carne de animal, nu-și tăia niciodată părul și petrecea atât de mult timp îngenuncheat în rugăciune încât genunchii i s-au întărit ca ai unei cămile. Atât de respectat era el, chiar și de mulți evrei necreștini, încât autoritățile Templului i-au acordat acces neobișnuit la sanctuar. Când l-au presat în cele din urmă să-L renege pe Iisus de pe culmea Templului, el a proclamat în schimb pe Hristos în mod public — și a fost aruncat jos. Încă în viață, s-a rugat pentru ucigașii săi de pe pământ. Lovitura finală a venit de la un ciocan de năvădar. Povestea este considerată legendă pioasă mai degrabă decât istorie verificată, dar a modelat modul în care Biserica l-a prețuit pe Iacob ca pe un om al rugăciunii de neclintit.
Moaștele Sfântului Iacob cel Mic au fost aduse la Roma împreună cu cele ale Sfântului Filip Apostolul în anul 560 d.Hr., când Bazilica Sfinților Apostoli (Santi Apostoli) a fost sfințită în cinstea lor. Rămășițele lor sunt venerate acolo și astăzi, adăpostite într-o raclă sub altarul principal. Transferul moaștelor la începutul lunii mai a devenit ancora pentru ziua lor comună de sărbătoare din 3 mai în Biserica Apuseană.
Farmaciști și apotecari
Tradiția spune că a fost ucis printr-o lovitură de la un ciocan de năvădar — un instrument asociat și cu meseria celor care prepară medicamente și apotecari ce foloseau ciocane pentru măcinat — dându-i o legătură cu cei care lucrează cu astfel de instrumente.
Năvădari (lucrători în postav)
Potrivit relatărilor antice, instrumentul martiriului său a fost un ciocan de năvădar (o bâtă grea folosită la prelucrarea postavului), făcându-l patronul celor din acea meserie.
Cei care sunt pe moarte
Ca martir care a murit rugându-se pentru prigonitori, Iacob este invocat ca tovarăș și mijlocitor pentru cei care se apropie de moarte.
Pălărieri și modiste
Prin asocierea istorică cu năvădarii, patronajul său s-a extins la meseriile conexe din domeniul postavului, inclusiv confecționarea pălăriilor.
Dumnezeule Atotputernic, a Cărui cunoaștere adevărată este viața veșnică: dă-ne să-L cunoaștem desăvârșit pe Fiul Tău Iisus Hristos ca fiind calea, adevărul și viața, ca, urmând pașii sfinților Tăi apostoli Filip și Iacob, să umblăm cu statornicie pe calea care duce la slava Ta; prin Iisus Hristos Fiul Tău, Domnul nostru. Amin.
O, Sfinte Apostol Iacob, păstor credincios al Bisericii din Ierusalim și martor statornic al lui Hristos, mijlocește pentru noi stăruință în rugăciune și fidelitate față de Evanghelie până la sfârșit. Sfinte Iacob cel Mic, roagă-te pentru noi.