← Sfinți și Icoane

Eterniseed › Sfinți și Icoane

Sfinți și Icoane

Maica Domnului de la Lourdes

Sărbătoare: 11 februarie

Nu există la Lourdes o icoană miraculoasă lăsată pe pânză sau pe piatră; chipul sfânt este cunoscut în întregime prin mărturia detaliată a Bernadettei Soubirous, care a inspirat de atunci nenumărate statui și picturi în toată lumea. Bernadette a descris o tânără de o frumusețe extraordinară, stând într-o firidă a grotei stâncoase de la Massabielle, așezată pe un tufiș de trandafiri. Purta o rochie albă curată și un văl alb, o centură albastră-cer, și câte un trandafir auriu pe fiecare picior gol. În mâini ținea un rozariu cu mărgele albe pe un lanț auriu. Expresia ei era blândă, primitoare și plină de lumină. Icoana iconică, statuia îmbrăcată în alb instalată în firida grotei în 1864 – aprobată de Bernadette ca o asemănare potrivită, deși ea a spus 'este frumoasă, dar nu este Ea' – a devenit imaginea recunoscută la nivel mondial a Maicii Domnului de la Lourdes, cu mâinile împreunate în rugăciune, rozariul atârnat pe braț, alb și albastru fiind culorile ei emblematice.

Evenimentele de la Lourdes au început la 11 februarie 1858, într-un sătuc sărac din Hautes-Pyrénées, sudul Franței. Bernadette Soubirous, o fată de paisprezece ani bolnăvicioasă și aproape analfabetă, a cărei familie ajunsese atât de săracă încât locuia într-o fostă celulă de închisoare, a ieșit cu sora ei și cu o prietenă să adune vreascuri lângă râul Gave. La o peșteră aspră de pe mal, numită grota Massabielle, a văzut, într-o firidă a stâncii, o tânără de o mare frumusețe, îmbrăcată în alb, cu o centură albastră, câte un trandafir auriu pe fiecare picior gol și un rozariu pe braț. Bernadette a rostit instinctiv Rozariul; Doamna a trecut mărgelele prin degetele ei în tăcere. În lunile următoare, între 11 februarie și 16 iulie 1858, Doamna i s-a arătat de optsprezece ori.

Aparițiile au atras mulțimi tot mai mari, deși doar Bernadette putea vedea chipul. Doamna a cerut pocăință și rugăciune pentru păcătoși, a cerut să se zidească o capelă și ca oamenii să vină acolo în procesiune. În timpul celei de-a noua apariții, la 25 februarie, a îndemnat-o pe Bernadette să bea și să se spele la un izvor; nevăzând apă, Bernadette a zgâriat pământul noroios din fundul grotei și a apărut un firicel care a devenit un izvor curgător, ce curge și astăzi și este legat de apele pe care pelerinii le caută și acum. Momentul cel mai cunoscut a venit în timpul celei de-a șaisprezecea apariții, la 25 martie 1858, sărbătoarea Bunei Vestiri. Când Bernadette a stăruit, după cereri repetate, să-i spună numele, Doamna și-a împreunat mâinile, și-a ridicat ochii spre cer și a rostit în dialectul gascon local: 'Que soy era Immaculada Councepciou': 'Eu sunt Neprihănita Zămislire'. Bernadette nu a înțeles cuvintele și a trebuit să le repete până la preotul paroh. Dogma Neprihănitei Zămisliri, că Maria a fost zămislită fără păcatul strămoșesc, fusese definită solemn de Papa Pius al IX-lea doar cu patru ani mai devreme, în 1854, o învățătură pe care o fată needucată nu ar fi putut-o cunoaște în mod plauzibil sub acest titlu exact.

Bernadette a întâmpinat scepticism și presiuni aprige. Autoritățile civile au interogat-o, au amenințat-o și au încercat să discrediteze viziunile; grota a fost chiar împrejmuită din ordinul poliției. Totuși, ea nu s-a clintit niciodată din relatarea ei simplă și constantă și nu a căutat bani sau faimă din aceasta. Biserica a procedat cu prudență. După o anchetă canonică ce a durat circa patru ani, episcopul de Tarbes, Bertrand-Severe Laurence, a dat la 18 ianuarie 1862 o hotărâre prin care declara că 'Fecioara Maria i s-a arătat într-adevăr Bernadettei Soubirous' și a autorizat cultul Maicii Domnului de la Lourdes. Bernadette însăși s-a retras din atenție, intrând în Congregația Surorilor de Caritate din Nevers, unde a dus o viață ascunsă de rugăciune și boală până la moartea ei din 1879. A fost beatificată în 1925 și canonizată de Papa Pius al XI-lea la 8 decembrie 1933, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Grota a devenit unul dintre marile sanctuare de pelerinaj ale lumii, iar sărbătoarea Maicii Domnului de la Lourdes se ține la 11 februarie.

Lourdes stă ca una dintre marile confirmări moderne ale credinței catolice, remarcabilă tocmai prin improbabilitatea mesagerului ei. O fată țărănească săracă, astmatică și needucată, pusă la îndoială de vecini și hărțuită de autoritățile statului, a relatat o apariție a cărei auto-identificare se potrivea, cuvânt cu cuvânt, cu cea mai recentă definiție solemnă rostită de Biserica din Roma. Faptul că un copil care nici nu înțelegea expresia a purtat din grotă titlul 'Neprihănita Zămislire' a fost socotit de atunci ca un fel de pecete din cer pusă pe dogma definită în 1854, un ecou ceresc al unei învățături pământești.

Izvorul care a țâșnit la îndemnul Doamnei a fost asociat aproape imediat cu vindecarea, iar Lourdes a devenit cel mai de seamă altar al bolnavilor din lumea creștină. Biserica nu a cerut niciodată credință în vreo vindecare anume și cercetează vindecările raportate cu o rigoare deliberată: un Comitet Medical Internațional permanent, incluzând medici necatolici și necredincioși, examinează afirmațiile după criterii stricte înainte ca vreun caz să fie înaintat spre judecata Bisericii. Din numărul imens de vindecări raportate de-a lungul a mai mult de un secol și jumătate, doar șaptezeci și două au fost recunoscute oficial de Biserică ca miraculoase după acea scrutare medicală și teologică atentă. Această atitudine prudentă, ce cântărește dovezile, face ea însăși parte din înțelesul Lourdes: credința și cercetarea cinstită stând împreună, nu potrivnice.

Mai profund, Lourdes proclamă dragostea deosebită a lui Dumnezeu pentru cei săraci și suferinzi. Cadrul aparițiilor, o fetiță cerșetoare la o grotă plină de gunoaie, întrupează răsturnarea evanghelică în care cei smeriți sunt înălțați și cei umili sunt aleși ca să încurce pe cei mândri. Altarul a devenit un vast loc de adunare unde bolnavii, cei cu neputințe și muribunzii sunt aduși nu atât ca să fie vindecați, cât ca să fie iubiți, purtați la grotă și la băi de voluntari, înconjurați în fiecare seară de marea procesiune cu torțe a pelerinilor ce rostește Rozariul. Pentru nenumărați credincioși, Lourdes este o parabolă vie: un semn că Maria își adună și acum copiii răniți, că suferința închinată lui Dumnezeu nu este zadarnică și că supranaturalul continuă să pătrundă în liniște în cele mai obișnuite unghere ale lumii.

Sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes de la Massabielle atrage anual aproximativ cinci milioane de pelerini din fiecare continent, fiind unul dintre cele mai vizitate altare mariane din lume. Complexul sanctuarului cuprinde trei bazilici: Bazilica Neprihănitei Zămisliri (zidită deasupra grotei, sfințită în 1876), Bazilica Rozariului (1901) și Bazilica subterană Sfântul Pius al X-lea (1958), cu 25.000 de locuri. Central în pelerinaj este însăși grota, unde pelerinii ating stânca și aprind lumânări, precum și băile, unde pelerinii se cufundă în apa izvorului de la Lourdes ca act de credință și cerere de vindecare. Procesiunea Mariană cu torțe, ținută în fiecare seară, este unul dintre cele mai mișcătoare acte comunitare de pietate mariană din lumea catolică.

Rugăciune către Maica Domnului de la Lourdes

O, pururea Neprihănită Fecioară, Maică a îndurării, sănătatea celor bolnavi, scăparea păcătoșilor, mângâierea celor întristați, Tu cunoști lipsurile mele, necazurile mele, suferințele mele; binevoiește a arunca asupra mea o privire de milă. Arătându-Te în grota de la Lourdes, ai binevoit să o faci un sanctuar privilegiat, de unde împărți harurile Tale; și deja mulți suferinzi au dobândit vindecarea neputințelor lor, atât sufletești cât și trupești. Vin, deci, cu încredere nemărginită să-Ți implor mijlocirea Ta de Mamă. Dobândește, o, Maică iubitoare, împlinirea cererilor mele. Din recunoștință pentru harurile Tale, voi căuta să-Ți imit virtuțile, ca să pot într-o zi împărtăși slava Ta. Amin.

Sub Tuum Praesidium (Sub ocrotirea Ta)

Sub ocrotirea Ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu trece cu vederea cererile noastre în nevoi, ci izbăvește-ne pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită și binecuvântată. Amin.

Sub tuum praesidium confugimus, Sancta Dei Genetrix. Nostras deprecationes ne despicias in necessitatibus, sed a periculis cunctis libera nos semper, Virgo gloriosa et benedicta.